Adina Oşan

Foştii manageri ai UCM Reşiţa, reţinuţi în dosarul privind neachitarea restanţelor companiei

Adrian Preda şi Adrian Chebuţiu, foşti manageri ai Uzinelor Constructoare de Maşini Reşiţa, au fost reţinuţi, miercuri, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru neachitarea restanţelor UCM către bugetul statului, prejudiciul fiind estimat la peste 70 de milioane de lei, conform unor surse judiciare.

Rezultatele etapei a XVI-a a Ligii Naţionale de handbal feminin

Echipele de handbal feminin Dunărea Brăila, HCM Roman, Corona Braşov, HC Zalău, HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti au obţinut victorii, duminică, în partidele din cadrul etapei a XVI-a a Ligii Naţionale.

Boc: Nu ne-am face de ruşine cu organizarea CE de gimnastică la Cluj

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, după ce România a primit dreptul de organizare al CE de gimnastică din 2017, că sala din oraş, de 7.200 de locuri, nu s-ar "face de ruşine" cu organizarea evenimentului, iar municipalitatea este pregătită pentru cofinanţare.

Gabriela Szabo: Organizarea CE de gimnastică, o mare responsabiliate. Nu mă gândesc că nu vom avea sala

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, după ce România a fost desemnată gazdă CE de gimnastică din 2017, că este o mare responsabilitate şi nu concepe ca noua Sală Polivalentă din Bucureşti, de 12.000 de locuri, să nu fie terminată la timp.

România va organiza Campionatele Europene de gimnastică din 2017

România va organiza Campionatele Europene de gimnastică din 2017, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), Adrian Stoica, aceasta fiind a doua ediţie găzduită de ţara noastră după cea din 1957, prima a competiţiei.

Chiriţoiu: În 2014 Consiliul Concurenţei a dat amenzi de 40 de milioane de euro, dublu faţă de 2013

Consiliul Concurenţei a dat amenzi în valoare de 40 de milioane de euro, în 2014, cuatumul acestora fiind dublu faţă de anul 2013, potrivit preşedintelui instituţiuei, Bogdan Chiriţoiu.

Titu Bojin, după audierile la DNA în dosarul de corupţie al şefilor IPJ Timiş: Preşedintele CJ nu e şofer

Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a declarat, joi, după audierile la DNA, în dosarul în care mai mulţi şefi din cadrul IPJ Timiş sunt arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie, că "nu este şofer", refuzând să dea alte detalii în privinţa unui accident rutier în care ar fi fost implicat în 2014.

Tomis Constanţa s-a calificat în Play-off 12 al Ligii Campionilor la volei masculin

Echipa de volei masculin Tomis Constanţa a învins, miercuri, în deplasare, formaţia elveţiană Dragons Lugano, cu scorul de 3-1, în penultimul meci din grupa A a Ligii Campionilor şi s-a calificat în faza Play-off 12 a competiţiei.

POPRIRI PE PENSII: Un pensionar din Arad are de achitat statului 16 lei pe lună timp de 8.485 de ani

Peste 6.700 de pensionari din Arad au popriri pe pensie din cauza unor datorii, însă câţiva dintre aceştia au un grafic de plată care se întinde pe sute de ani, în cazul unui pensionar datoria fiind eşalonată pe 8.485 de ani, la o rată lunară de 16 de lei, din datoria de peste 1,6 milioane de lei.

Şase persoane, între care şeful IPJ Timiş, adjunctul său şi edilul din Recaş, duse la Tribunalul Timiş

Şase din cele opt persoane reţinute în dosarul de corupţie de la Poliţia Timiş, între care şeful IPJ, Sorin Muntean, adjunctul său, Florin Bolbos, şeful de la Rutieră, Marcel Crăciunescu, şi primarul din Recaş, Teodor Pavel, au fost duse, marţi seară, la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare.

Un mort şi un rănit, după ce plafonul unei fabrici dezafectate din Timiş s-a prăbuşit peste ei

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a murit, iar un altul de 52 de ani a fost grav rănit, după ce au încercat să dezmembreze grinzile de susţinere a plafonului dintr-o fabrică de oţet, dezafectată, aflată în apropierea comunei Margina, din judeţul Timiş.

Tragerea la sorţi a grupelor CE de handbal 2016, într-o mină de sare la 136 metri sub nivelul mării

Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European de handbal masculin din 2016 va avea loc în 19 iunie, într-o mină de sare din Polonia, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO şi care este situată la 136 de metri sub nivelul mării.

Ministrul Educaţiei: Peste 2.500 de şcoli din ţară nu au autorizaţie sanitară de funcţionare

Ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu, a declarat, luni, la Sibiu, că peste 2.500 de şcoli din ţară nu au autorizaţii sanitare de funcţionare, fiind încheiat un acord cu Ministerul Dezvoltării pentru remedierea problemelor de infrastructură care au dus la această situaţie.

Ministrul Educaţiei despre ordonanţa privind plagiatul: A reuşit reglementarea unor aspecte acute

Ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu, a declarat, luni, la Sibiu, că OUG 94/2014 "a reuşit reglementarea unor aspecte foarte acute", dar a precizat că metodologia de revocare a titlului de doctor "nu este finalizată, nici măcar la nivel de elaborare a ei".

Ministrul Educaţiei: Elevii de clasa I vor avea abecedare din semestrul al doilea

Ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, la Sibiu, că elevii de clasa I vor avea abecedare din semestrul al doilea, iar în cursul săptămânii viitoare va fi lansată licitaţia pentru manualele de clasa a treia necesare în viitorul an şcolar.

Astrid Fodor va candida pentru funcţia de primar al Sibiului din partea FDGR

Primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a anunţat, luni, că va candida din partea FDGR pentru funcţia de primar rămasă vacantă după alegerea lui Klaus Iohannis ca şef al statului şi consideră "oportună" organizarea de alegeri anticipate în 2015, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şefii Poliţiei Timiş şi primarul din Recaş, audiaţi la DNA într-un dosar ce ar viza fapte de corupţie

Şeful IPJ Timiş, Sorin Muntean, adjunctul acestuia, Florin Bolbos, precum şi şeful Serviciului Circulaţie Rutieră Timiş, Marcel Crăciunescu, dar şi primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel, sunt audiaţi, luni seară, de procurorii DNA, într-un dosar care ar viza fapte de corupţie.

Caraş-Severin: Cisternă cu acetonă răsturnată în urma unui accident pe DN6. Traficul este închis

Un bărbat care conducea, luni seară, un autoturism între localităţile Orşova şi Caransebeş, pe DN6, a murit, după ce a încercat să facă o depăşire intrând pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o cisternă încărcată cu acetonă, care s-a răsturnat, circulaţia rutieră fiind închisă pe ambele sensuri.

Băeşu: ANRP începe plata despăgubirilor celor care şi-au abandonat bunurile în timpul războiului

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) va începe, până la sfârşitul lunii ianuarie, plata primei tranşe de despăgubiri pentru persoanele care şi-au abandonat bunurile în zona Cadrilaterului şi în Basarabia şi Bucovina, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Cluj: Fatboy Slim, Netsky Live, Guts şi Subfocus, la Festivalul Electric Castle

Fatboy Slim, Netsky Live, Guts şi Subfocus, alături de mai mulţi artişti români, vor concerta în perioada 25-28 iunie, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Electric Castle de la Bonţida, judeţul Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ceas de secol XVIII, repus în funcţiune după 75 de ani pe turnul Muzeului Etnografic al Transilvaniei – FOTO

Un ceas din secolul al XVIII-lea a fost repus în funcţiune, joi, după 75 de ani, pe turnul clădirii Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, cele mai importante piese ale orologiului, dispărute sau distruse, fiind refăcute manual de un ceasornicar.

Cluj: Patru curse aeriene au întârzieri din cauza ceţii de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu”

Patru curse aeriene interne şi internaţionale operate, miercuri, de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj au întârzieri din cauza ceţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arad: Traficul pe DN 7, blocat după ce un tir s-a răsturnat – FOTO

Traficul pe DN 7, între oraşele Pecica şi Nădlac din judeţul Arad, este blocat, marţi, după ce un tir încărcat cu mase plastice s-a răsturnat pe şosea din cauza poleiului, circulaţia dinspre Vama Nădlac fiind deviată pe autostradă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

România, calificare după 10 ani la Campionatul Mondial de handbal masculin tineret

Naţionala de handbal masculin tineret a României s-a calificat duminică, la Piteşti, la Campionatul Mondial din 2015, la 10 ani de la ultima performanţă similară, după ce a învins reprezentativa Sloveniei, cu scorul de 27-26 (15-17), în ultimul meci din grupa 6 europeană de calificare.

Peste 1.500 de persoane protestează faţă de construirea unei noi fabrici de formaldehidă la Sebeş

Peste 1.500 de persoane protestează, duminică, la Sebeş, faţă de construirea în oraş a unei noi fabrici de formaldehidă, substanţă considerată cancerigenă, investiţia urmând să fie realizată de compania austriacă Kronospan, unul dintre cei mai mari producători de PAL şi MDF din Europa.

România – Croaţia, scor 23-23, în al doilea meci din calificările la CM de handbal masculin tineret

Naţionala de handbal masculin tineret a României a remizat sâmbătă, la Piteşti, cu reprezentativa Croaţiei, scor 23-23 (11-10), în al doilea meci din grupa 6 europeană de calificare la Campionatul Mondial din 2015.

Dedu: Antrenorul Tadici a renunţat la echipa naţională, ne-a surprins cu anunţul

Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că antrenorul naţionalei feminine, Gheorghe Tadici, a renunţat la funcţia de selecţioner, şeful FRH menţionând că anunţul "a surprins".

Iohannis va participa, la Sibiu, la o slujbă de comemorare a saşilor deportaţi în urmă cu 70 de ani

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, duminică, la Catedrala Luterană din Sibiu, la o slujbă pentru comemorarea saşilor şi şvabilor din România care au fost deportaţi în urmă cu 70 de ani.

Staţiunea Parâng a rămas fără energie electrică din cauza viscolului

Staţiunea Parâng a rămas fără energie electrică, sâmbătă, după ce mai mulţi brazi s-au prăbuşit sub greutatea zăpezii şi au căzut peste firele electrice, dărâmând câţiva stâlpi de susţinere.

Protest într-un parc din Arad pe care primăria vrea să îl reamenajeze şi să construiască parcare – FOTO

Aproximativ 200 de persoane au participat, sâmbătă, la un protest organizat într-un parc din Arad, pe care primăria ar urma să îl transforme pentru a realiza un tunel rutier şi o parcare subterană, protestatarii temându-se că parcul va fi distrus, în timp ce autorităţile locale neagă.

Maramureş: Intervenţie pentru salvarea a şapte persoane surprinse de avalanşe pe un drum forestier

Şapte persoane au rămas blocate, sâmbătă, pe un drum forestier din zona localităţii Blidari din Maramureş, în urma unor avalanşe de mică intensitate, fiind salvate de către autorităţi, iar o altă avalanşă a dus la blocarea traficului pe un drum judeţean, unde un autocar cu copii s-a întors din drum.

Cluj: Sute de persoane la un marş în memoria victimelor atentatului de la Charlie Hebdo

Peste 500 de persoane au participat, joi, la Cluj-Napoca, la un marş în memoria victimelelor atentatului de la săptămânalul francez Charlie Hebdo, fiind aprinse 12 lumânări şi purtate afişe cu mesajul "Je suis Charlie", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Carmen Iohannis va preda la Sibiu cel puţin până la sfârşitul primului semestru

Carmen Iohannis va preda limba engleză la Colegiul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu cel puţin până la sfârşitul primului semestru, reprezentanţii ISJ spunând că aceasta va avea apoi la dispoziţie trei variante: să continue la Sibiu, să se transfere la Bucureşti sau să intre în concediu fără plată.

Mircea Moloţ şi celelalte patru persoane cercetate pentru corupţie rămân în arest la domiciliu

Şeful CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, în prezent suspendat din funcţie, fostul vicepreşedinte CJ Tiberiu Balint, ginerele lui Moloţ şi alţi doi oameni de afaceri, toţi cercetaţi pentru corupţie, rămân în arest la domiciliu, potrivit unei decizii a Tribunalului Alba, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiu la un service auto din Timişoara. Proprietarul, la spital cu arsuri la mâini şi la cap

Proprietarul unui service auto din Timişoara a suferit arsuri la mâini şi la cap, fiind transportat la spital, după ce a încercat să stingă singur un incendiu izbucnit, luni după-amiază, în clădire.

Norvegia, campioană europeană la handbal feminin pentru a şasea oară

Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a cucerit duminică, la Budapesta, al şaselea titlu european din palmares, după ce a învins în finala competiţiei formaţia Spaniei, cu scorul de 28-25 (10-12).

Suedia, medalie de bronz la Campionatul European de handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a Suediei a cucerit duminică, la Budapesta, medalia de bronz la Campionatul European, după ce a învins în finala mică deţinătoarea titlului european, Muntenegru, cu scorul de 25-23 (11-12).

România – Serbia, în play-off-ul CM de handbal feminin din 2015

Echipa naţională de handbal feminin a României va întâlni reprezentativa Serbiei în dubla manşă din play-off-ul european al Campionatului Mondial din 2015, potrivit tragerii la sorţi de duminică, de la Budapesta.

Cristina Neagu, cel mai bun inter stânga, în All Stars Team la Campionatul European de handbal

Handbalista Cristina Neagu a fost aleasă cel mai bun inter stânga, şi face parte din All Stars Team la Campionatul European din Ungaria şi Croaţia.

Spania – Norvegia, în finala Campionatului European de handbal feminin

Echipele Spaniei şi Norvegiei vor disputa finala Campionatului European, după ce au eliminat, vineri, în semifinale, la Budapesta, reprezentativele Muntenegrului, campioană europeană en-titre, respectiv Suediei.