Adrian Dumitrache

AGA Astra Asigurări, deţinută de Dan Adamescu, a aprobat creşterea capitalului cu 490 milioane lei

Acţionarii Astra Asigurări, două firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, au decis luni majorarea capitalului social cu 490 de milioane de lei, prima tranşă fiind de 70 milioane de lei, pentru îmbunătăţirea indicatorilor prudenţiali ai companiei, potrivit KPMG.

Poşta estimează un rezultat brut pozitiv pentru 2013 după acoperirea unui cost de către ANCOM

Poşta Română estimează că va încheia anul 2013 cu un rezultat brut pozitiv după ce va primi de la autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) suma care va acoperi costul net al furnizării de către companiei a serviciului poştal universal, estimat între 30 şi 50 milioane de lei.

Hagen, şeful Vienna Insurance Group: Nu vom intra în acţionariatul PAID atât timp cât societatea se reasigură inadecvat

Companiile din România controlate de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG) vor avita să intre în acţionariatul societăţii care emite asigurarea obligatorie a locuinţelor, PAID, atât timp cât reasigurarea portofoliului este inadecvată, a declarat preşedintele VIG, Peter Hagen.

Competence Call Center va deschide al doilea centru din România şi va angaja 100 de salariaţi

Competence Call Center, furnizor de servicii de suport, va deschide la Braşov, la 1 iunie, al doilea centru din România, unde vor fi angajaţi 100 de salariaţi, fiind cautaţi vorbitorii avansaţi de germană, engleză, italiană şi franceză, precum şi pentru departamentele IT şi financiar.

Poşta Română va intra pe piaţa brokerajului în asigurări în perioada următoare

Poşta Broker de Asigurare va solicita, în perioada următoare, obţinerea autorizaţiei de desfăşurare a activităţii de intermediere pe piaţa asigurărilor, după ce, miercuri, a fost adoptat bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii, una din cerinţele solicitate în documentaţie de către ASF.

Negriţoiu, ASF: Tarifele poliţelor RCA şi pentru locuinţe ar putea să crească în perioada următoare

Tarifele de primă la poliţele obligatorii de răspundere civilă auto şi pentru locuinţe ar putea să crească în perioada următoare întrucât, potrivit preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, resursele asigurătorilor sunt insuficiente pentru acoperirea despăgubirilor.

Negriţoiu: ASF va fi reorganizată – cheltuielile de personal vor fi reduse masiv, vor fi mai puţini conducători

Autoritatea de Supraveghere Financiară va intra într-un program amplu de reorganizare, pe baza raportului PwC, care va duce la o reducere masivă a cheltuielilor cu personalul şi creşterea semnificativă a eficienţei, având ca model organizarea BNR, a anunţat preşedintele autorităţii, Mişu Negriţoiu.

RCS&RDS şi SNR au depus oferte pentru cele cinci licenţe de televiziune digitală

RCS&RDS şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) au depus oferte pentru cele cinci licenţe de televiziune digitală terestră, a anunţat autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM), care până la 15 mai va anunţa admiterea sau respingerea candidaţilor în etapele viitoare ale licitaţiei.

Deutsche Bank a investit 10 mil euro în România, într-un centru care va produce software pentru bancă

Deutsche Bank a inaugurat în Bucureşti, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro, un centru unde vor fi angajaţi 500 de salariaţi până în 2016, de la 65 în prezent, şi vor fi create aplicaţii software pentru operaţiunile trezorerie şi managementul riscului de credit ale băncii germane.

Poşta a avut profit operaţional de 22,5 milioane de lei în primul trimestru, în urma reducerii personalului

Poşta Română a obţinut în primul trimestru al acestui an un profit operaţional de 22,5 milioane de lei, după ce şi-a reorganizat şi eficientizat activitatea, prin restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi a numărului de angajaţi la nivel operaţional şi administrativ.

Unirea Shopping Center vrea să împrumute 70 milioane de euro pentru investiţii

Unirea Shopping Center (SCDM) vrea să contracteze un credit bancar în valoare de cel mult 70 milioane de euro pentru investiţiile planificate în cele două centre comerciale pe care le deţine în Bucureşti şi Braşov, acţionarii urmând să discute în iunie accesarea împrumutului.

Familia Adamescu vrea să cumpere acţiuni la Astra de 16 milioane de euro prin Unirea Shopping Center

Unirea Shopping Center, companie controlată indirect de soţii Carmen şi Dan Adamescu, vrea să cumpere acţiuni Astra Asigurări de cel mult 16 milioane de euro, titlurile asigurătorului fiind însă oprite de la tranzacţionare pe bursă din 18 februarie, când societatea a intrat în administrare specială.

Afacerile Omniasig au scăzut cu 14,2% anul trecut, pe fondul reducerii RCA şi CASCO

Omniasig VIG a subscris anul trecut prime de asigurare de 881,1 milioane de lei, în scădere cu 14,2% faţă de 2012, pe fondul reducerii veniturilor din poliţe RCA şi CASCO cu 11,5%, respectiv 33,1%, reiese din datele anunţate marţi de asigurător.

UPC România extinde la nivel naţional un serviciu care transferă datele la viteze de 200 Mbps

UPC România a extins la nivel naţional disponibilitatea unui serviciu de acces la Internet care permite transferuri de date la viteze de până 200 Mbps, a anunţat luni operatorul de telecomunicaţii prin cablu.

Afacerile eMAG.ro vor depăşi 260 milioane de euro în acest an, în creştere cu 40% faţă de 2013

Retailerul online eMAG.ro estimează pentru acest an vânzări de peste 260 milioane de euro, în creştere cu mai mult de 40% faţă de 2013, în urma investiţiilor de anul trecut şi al celor programate în acest an, în sumă de 11,5 milioane de euro, din care o treime pentru dezvoltarea internaţională.

ASF a sesizat organele de cercetare penală asupra unor fapte ale fostei conduceri CARE România

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aplicat în ianuarie amenzi de 190.000 de lei, în urma unui control inopinat la Compania de Asigurări Reasigurări Exim România, şi a sesizat organele de cercetare penală asupra unor fapte care ţin de activitatea fostei conduceri, a anunţat instituţia.

Profitul fondurilor de pensii private obligatorii a crescut cu 59% în 2013, la 1,25 miliarde lei

Profitul cumulat al celor opt fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) a atins 1,25 miliarde de lei în 2013, în creştere cu 59% faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate de administratori.

Ministerul pentru Societatea Informaţională recomandă soluţii antivirus şi audit de securitate IT în instituţiile care utilizează Windows XP

Ministerul pentru Societatea Informaţională recomandă instituţiilor publice care utilizează Microsoft Windows XP, al cărui suport tehnic a expirat, să instaleze pe calculatoare soluţii antivirus, să actualizeze în permanenţă aplicaţiile instalate şi să realizeze un audit de securitate informatică.

RATB vrea să asigurare parcul auto împotriva accidentelor cu 3,7 milioane de lei

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va organiza, în a doua parte a lunii mai, o licitaţie pentru asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) a parcului de autobuze, troleibuze şi tramvaie, valoarea poliţei fiind estimată la 3,7 milioane de lei pentru 12 luni, începând cu 1 iulie.

ANCOM suspendă pentru 60 de zile activitatea a 49 de operatori pentru neîndeplinirea unor obligaţii

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a suspendat pentru o perioadă de 60 de zile activitatea a 49 de furnizori de comunicaţii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de transmitere a datelor statistice aferente primului semestru al anului 2013.

ANCOM: Numărul abonaţilor TV a crescut cu 5,7% anul trecut, la 6,4 milioane

Numărul abonaţilor la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale a crescut cu 5,7% anul trecut, la 6,4 milioane, cifra reprezentând peste 85% dintre gospodăriile din România, a anunţat autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM).

Numărul conexiunilor fixe la internet a crescut cu 7% în 2013, la 3,8 milioane

Numărul de conexiuni de acces la internet în bandă largă la puncte fixe a crescut cu 7% în 2013, la 3,8 milioane, 60% dintre acestea asigurând o viteză de transfer a datelor de peste 30 Mbps, potrivit datelor autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM).

Asigurătorii vor avea o bază de date comună pentru evitarea fraudelor pe segmentul CASCO

Asociaţia naţională a asigurătorilor (UNSAR) intenţionează să realizeze o bază de date comună pentru verificarea istoricului daunelor autovehiculelor asigurate prin intermediul poliţelor facultative CASCO, proiect care ar putea fi aprobat până la finele acestui an.

Preşedintele Eximasig România, Tudor Baltă, va fi înlocuit de vicepreşedintele companiei

Tudor Baltă a renunţat, joi, la mandatul de preşedinte al Directoratului Eximasig România, asigurător controlat de Eximbank România, urmând să fie înlocuit de vicepreşedintele companiei, Andrei Micu.

Statul ”a reuşit” să transfere în online experienţa neplăcută din faţa ghişeului la plata impozitelor: Trebuie să te duci la administraţia financiară să faci şase hârtii, după ce ai făcut online alte două

Statul a reuşit, prin lansarea ghiseul.ro, să transfere în online experienţa pe care cetăţenii o au în faţa unuia fizic, unde trebuie să te apleci în faţa unei găuri în geam şi să achiţi impozitele datorate statului, a declarat directorul general al firmei Netopia, Antonio Eram, la ZF Mobilio '14.

ZF MOBILIO ’14 – Cotovelea: Microsoft a trimis o comunicare oficială privind extinderea suportului pentru Windows XP

Ministerul pentru Societatea Informaţională a primit o comunicare din partea Microsoft privind posibila extindere a suportului tehnic şi de securitate pentru licenţele Windows XP utilizate în domeniul guvernamental, a declarat ministrul Răzvan Cotovelea, la ZF Mobilio '14.

ZF MOBILIO ’14 – Cotovelea: Ofertele pentru privatizarea Poştei ar putea fi depuse între lunile iunie şi august

Procesul de privatizare al Poştei Române va fi reluat după ce Comisia Europeană va accepta cererea statului de reconversie a datoriilor operatorului poştal în acţiuni, iar ofertele ar putea fi depuse în intervalul iunie-august, a declarat ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea.

ZF MOBILIO ’14 – Cotovelea: Acţiunile statului la Romtelecom valorează între 300 şi 600 milioane de euro

Pachetul de acţiuni deţinut de stat la Romtelecom valorează între 300 şi 600 milioane de euro, cea mai bună variantă de vânzare a acestuia fiind negocierea directă, a declarat ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, la ZF Mobilio '14.

Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut în 2013 cu 0,3%, iar traficul de voce cu 3,3%

Numărul utilizatorilor activi ai serviciilor de telefonie mobilă a crescut cu 0,3% anul trecut, la 22,9 milioane, iar traficul de voce a urcat cu 3,3%, la 63,6 miliarde de minute, potrivit datelor autorităţii de reglementare în telecomunicaţii, ANCOM.

Astra are sechestru asigurător pe bunuri până la suma de 93,9 milioane de lei, la cererea CNADNR

Astra are sechestru asigurător pe bunuri până la concurenţa sumei de 93,9 milioane de lei după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul companiei la o sentinţă a Tribunalului Bucureşti din luna decembrie, care a admis o cerere a CNADNR privind instituirea sechestrului.

Dosarul privind amenda aplicată Vodafone de Consiliul Concurenţei a fost retrimis spre rejudecare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a retrimis spre rejudecare, pentru vicii de procedură, dosarul în care Vodafone România a contestat amenda de 120,35 milioane de lei aplicată de Consiliul Concurenţei (CC) în februarie 2011, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate situaţiei.

Retragerea suportului pentru Windows XP va afecta în România peste 100.000 de PC-uri guvernamenale

Aproximativ 35.000 de calculatoare utilizate la nivel guvernamental vor fi afectate, începând de marţi, de retragerea de către Microsoft a suportului tehnic şi de securitate pentru sistemul de operare Windows XP, iar în următoarele 12 luni numărul acestora ar putea depăşi 100.000.

Astra trebuie să îşi majoreze capitalul cu 110 milioane de euro în următoarele 12 luni

Astra trebuie să îşi majoreze în următoarele 12 luni capitalul social cu 490 milioane lei (110 milioane de euro), din care 70 milioane de lei într-o primă fază, pentru îmbunătăţirea indicatorilor prudenţiali ai companiei, potrivit KPMG, administratorul special al asigurătorului.

Cosmote a extins reţeaua 4G în alte 12 oraşe şi acoperă 40% din populaţia urbană

Cosmote România a extins reţeaua de comunicaţii de generaţia a patra (4G) în alte 12 oraşe ale ţării, ajungând la 20 de localităţi, şi acoperă aproximativ 40% din poulaţia din mediului urban, a anunţat operatorul de telecomunicaţii mobile.

MSI vrea să introducă pe www.ghiseul.ro plata de pe telefonul mobil a taxelor şi impozitelor

Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) vrea să permită şi firmelor să achite, prin sistemul naţional www.ghiseul.ro, taxele şi impozitele, şi să introducă şi modalitatea de plată direct de pe telefonul mobil, serviciu disponibil în prezent doar pentru persoane fizice.

Licitaţie ICI de 76 milioane de lei pentru o platformă care va furniza servicii de cloud computing

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) va organiza, în iunie, o licitaţie pentru achiziţionarea unei platforme care va furniza instituţiilor publice servicii de cloud computing, proiectul fiind estimat la 76 milioane de lei (TVA inclusă).

Astra a depus singura ofertă pentru poliţa de răspundere civilă faţă de terţi a ROMATSA

Astra Asigurări a depus singura ofertă pentru furnizarea unei poliţe de răspundere civilă faţă de terţi a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, prima de asigurare fiind estimată la 8,47 milioane de lei, pentru perioada 1 aprilie 2014-30 martie 2016.

Vodafone creşte viteza în reţeaua 4G la 150 Mbps şi lansează un serviciu de plăţi de pe mobil

Vodafone România va creşte, începând de marţi, viteza de transfer a datelor în reţeaua 4G de la 100 Mbps la 150 Mbps, ca urmare a utilizării spectrului de frecvenţe achiziţionat în 2012, iar următorul prag de viteză testat, de 300 Mbps, va fi disponibil tot din acest an.

Orange va lansa 4G+ în România. Care sunt oraşele în care va fi disponibilă. Reţeaua va extinde 4G în 90 de oraşe

Orange România va extinde, din 7 aprilie, reţeaua telecom de generaţia a patra (4G) în 90 de oraşe, reprezentând peste 45% din populaţia ţării şi, în premieră, operatorul va lansa în teste, în şase localităţi, reţeaua 4G+, care permite transferuri de date la viteze de până la 300 Mbps.

Ofertele pentru cele cinci licenţe de televiziune digitală pot fi depuse până la 8 mai

Ofertele pentru cele cinci licenţe de televiziune digitală terestră vor putea fi depuse până la data de 8 mai, iar caietul de sarcini poate fi achiziţionat începând de joi, contravaloarea acestuia ridicându-se la 4.000 lei, a anunţat autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM)