Adrian Petculescu

Simona HALEP a fost eliminată în primul tur de la Australian Open 2016

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost eliminată în primul tur al Australian Open, după ce a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-3, de chinezoaica Shuai Zhang, locul 133 WTA, sportivă venită din calificări.

EURO-2016: Peste 3,5 milioane de cereri pentru 800.000 de bilete destinate echipelor participante

Peste 3,5 milioane de cereri de bilete la turneul final al Campionatului European din Franţa au fost înregistrate pe portalul oficial de vânzare a tichetelor, pentru 800.000 de locuri dedicate suporterilor celor 24 de naţionale calificate, informează site-ul UEFA.

Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Sydney

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a ratat calificarea în finala turneului de la Sydney, fiind învinsă, vineri, cu scorul de 7-6 (5), 4-6, 6-3, de rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 25 WTA.

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Sydney

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 7-5, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 5, calificându-se în semifinalele turneului de categorie Premier de la Sydney.

Simona Halep, după primul meci din 2016: În al treilea set am jucat cel mai bun tenis al meu

Simona Halep s-a declarat mulţumită de evoluţia ei din meciul cu sportiva franceză Caroline Garcia, românca afirmând că, în al treilea set al acestei întâlniri, a jucat cel mai bun tenis al ei, informeză site-ul oficial al turneului de la Sydney.

Simona Halep câştigă în trei seturi primul ei meci din 2016, cu Caroline Garcia

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-1, pe sportiva franceză Caroline Garcia, locul 34 WTA, în prima partidă a româncei în 2016, din turul al doilea al turneului de la Sydney, în care a acuzat dureri la tendonul lui Ahile de la piciorul stâng.

ASA Târgu Mureş va efectua un cantonament în Antalya

Echipa ASA Târgu Mureş va efectua între 18 ianuarie 2016 şi 4 februarie 2016 un cantonament în Antalya (Turcia), informează site-ul oficial al grupării ardelene.

Ovidiu Haţegan va arbitra la Euro-2016, fiind primul central român la un turneu final după 1988: „A venit moş Crăciun mai devreme cu un cadou superb”

Ovidiu Haţegan a fost selectat de UEFA printre cei 18 arbitri care vor oficia la turneul final al Campionatului European de fotbal din Franţa, el devenind primul central român care va conduce meciuri la o competiţie majoră după Ioan Igna, la Euro-1988.

Roger Federer a încheiat colaborarea cu antrenorul Stefan Edberg

Tenismenul Roger Federer a încheiat după doi ani colaborarea cu antrenorul suedez Stefan Edberg, în staful elveţianului clasat pe locul 3 mondial fiind cooptat fostul jucător croat Ivan Ljubicici.

Becali: Pe Celeban l-am rezolvat, poate vine şi Marica

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, miercuri, că a obţinut semnătura fundaşului central polonez Piotr Celeban şi că noul antrenor al echipei, Laurenţiu Reghecampf, speră să-l convingă să vină la Steaua şi pe atacantul Ciprian Marica.

Gigi Becali: Reghecampf este noul antrenor al echipei FC Steaua

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi staful său vor fi prezenţi, joi, la antrenamentul echipei de la Mogoşoaia

Nico Rosberg a câştigat Abu Dhabi Grand Prix, Lewis Hamilton al doilea

Pilotul german Nico Rosberg a câştigat a treia cursă la rând, Abu Dhabi Grand Prix, ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, urmat de coechipierul său de la Mercedes, britanicul Lewis Hamilton, câştigătorul actualei ediţii a competiţiei, şi de finlandezul Kimi Raikkonen de la Ferrari.

Simona Halep începe sezonul 2016 la Brisbane

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, va începe sezonul 2016 în Australia, ţara natală a antrenorului ei, Darren Cahill, cu turneul Brisbane International (3-9 ianuarie), ea renunţând să-şi apere titlul cucerit anul acesta la Shenzhen, în China.

Florin Mergea şi Rohan Bopanna, în finala Turneului Campionilor

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India, nr. 8) a învins, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-2, cuplul Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia, nr. 3) şi s-a califcat în finala Turneului Campionilor de la O2 Arena din Londra.

Tecău şi Rojer au câştigat Grupa B şi îi vor întâlni pe fraţii Bryan în semifinale

Perechea Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia, nr. 3) a învins, vineri, cu scorul de 3-6, 7-5, 10-6, cuplul Marcin Matkowski/Nenad Zimonjici (Polonia/Serbia, nr. 7), în ultima etapă a Grupei B a Turneului Campionilor, rezultat care îi califică în semifinale de pe primul loc pe Tecău şi Rojer.

Turneul Campionilor: Mergea şi Bopanna câştigă Grupa A, deşi au fost învinşi de Bolelli/Fognini

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India, nr. 8) a pierdut, joi, cu scorul de 4-6, 6-1, 5-10, în faţa cuplului Simone Bolelli/Fabio Fognini (Italia, nr. 5), în penultima partidă a Grupei A a Turneului Campionilor. În ciuda înfrângerii cuplul româno-indian se califică în semifinale de pe primul loc al grupei.

Florin Mergea şi Rohan Bopanna s-au calificat în semifinalele Turneului Campionilor

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India, nr. 8) s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor de la Londra, după ce a învins, marţi, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), cap de serie numărul 4, în etapa a II-a a Grupei A.

Secretul formei lui Gonzalo Higuain: Dieta cu peşte şi fructe de mare – VIDEO

Atacantul Gonzalo Higuain, coechipierul fundaşului Vlad Chiricheş la Napoli, a dezvăluit, în presa argentiniană, secretul formei de excepţie pe care o are în acest sezon, dieta pe care o urmează, bazată pe peşte şi fruncte de mare în special, informează gazzetta.it.

Meciul amical Belgia – Spania, anulat din cauza riscului de atac terorist

Meciul amical de fotbal Belgia - Spania, programat marţi, de la ora 21.45, la Bruxelles, a fost anulat din cauza riscului sporit de atac terorist, informează presa internaţională.

Andy Murray l-a învins pe David Ferrer la Turneul Campionilor

Tenismenul britanic Andy Murray, locul 2 ATP, l-a învins, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe spaniolul David Ferrer, locul 7 ATP, după un meci care a durat o oră şi jumătate, în etapa I a Grupei Ilie Năstase (B) de la Turneul Campionilor de la Londra.

Tecău şi Rojer, victorie la debutul lor la Turneul Campionilor

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 2, a învins, luni, cu scorul de 6-2, 6-4, cuplul Marcin Matkowski/Nenad Zimonjici (Polonia/Serbia, nr. 7), în primul meci din cadrul Grupei B a Turneului Campionilor de la Londra.

Mergea şi Bopanna i-au învins în două seturi pe fraţii Bryan la Turneul Campionilor

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India) a câştigat, duminică, meciul disputat cu echipa formată din fraţii gemeni americani Bob şi Mike Bryan, cu scorul de 6-4, 6-3, în etapa I a Grupei A a Turneului Campionilor de la Londra.

Nico Rosberg a câştigat Marele Premiu al Braziliei, Lewis Hamilton a ocupat locul 2. Felipe Massa, descalificat

Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Braziliei, penultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de coechipierul său, britanicul Lewis Hamilton, şi de germannul Sebastian Vettel de la Ferrari. Felipe Massa a fost descalificat, după cursa în care s-a clasat pe locul 8.

Lewis Hamilton a lovit trei maşini la Monaco, dar nu era băut

Autorităţile din Principatul Monaco au anunţat că maşina condusă de multiplul campion mondial de Formula 1 Lewis Hamilton a lovit trei autovehicule parcate, precizând totodată că pilotul echipei Mercedes AMG nu era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Simona Halep: Voi fi mai puternică anul viitor

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, spune că a avut un an 2015 mai bun decât precedentul, chiar dacă rezultatele înregistrate au fost oscilante, şi promite că va fi mai puternică anul viitor, pentru că va munci mult să îşi îmbunătăţească punctele slabe ale evoluţiei ei.

Simona Halep, ELIMINATĂ de la Turneul Campioanelor, după ce a fost învinsă, cu 7-6 (5), 6-1, de Agnieszka Radwanska, în Grupa Roşie

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-6 (5), 6-1, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, şi părăseşte Turneul Campioanelor, competiţie la care a fost finalistă în 2014.

Turneul Campioanelor: Simona Halep pierde în faţa Mariei Şarapova, scor 4-6, 4-6, în Grupa Roşie

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a pierdut, marţi, scor 4-6, 4-6, al doilea meci disputat în Grupa Roşie a Turneului Campioanelor de la Singapore, cu rusoiaca Maria Şarapova, locul 4 WTA.

FORMULA 1: Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al SUA şi a devenit campion mondial a treia oară

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a devenit campion mondial de Formula 1 pentru a treia oară în carieră, a doua oară consecutiv, după ce a câştigat Marele Premiu al SUA şi cu trei etape înaintea finalului sezonului.

ANALIZĂ: Grupă dificilă pentru Simona Halep la Turneul Campioanelor

Simona Halep, locul 2 WTA, nu are palmares pozitiv cu niciuna dintre jucătoarele pe care le va întâlni în Grupa Roşie de la Turneul Campioanelor, rusoaica Maria Şarapova, locul 3 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA şi italianca Flavia Pennetta (locul 8 WTA).

Gigi Becali a făcut plângere penală împotriva lui Jan Pavel. CSA, acuzat că încearcă o „mineriadă”

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că a făcut o plângere penală împotriva Jan Pavel, pentru instigare la violenţă, acuzându-i totodată pe conducătorii Clubului Sportiv al Armatei că încearcă o "mineriadă", prin suţinerea mitingului organizat de fostul lider de galerie.

Lucie Safarova, ultima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor

Jucătoarea cehă de tenis Lucie Safarova, locul 9 WTA, a obţinut calificarea la Turneul Campioanelor, după ce sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 14 WTA, a fost învinsă, joi, în sferturile de finală ale Kremlin Cup.

Halep: Nu este uşor să lupţi împotriva Serenei tot timpul. Oricare dintre jucătoare poate câştiga Turneul Campioanelor, în absenţa ei

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, consideră Turneul Campioanelor drept o întrecere deschisă în absenţa liderului WTA, americanca Serena Williams, astfel că oricare participantă poate câştiga titlul la Singapore.

Blatter, Platini şi Valcke, suspendaţi 90 de zile de Comisia de Etică a FIFA. REACŢIILE lui Blatter şi Platini

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, vicepreşedintele Michel Platini, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al UEFA şi secretarul general Jerome Valcke au fost suspendaţi pentru 90 de zile de Comisia de Etică a forului fotbalistic internaţional, informează BBC. Comisia de Etică a FIFA nu şi-a respectat propriile reguli, suspendându-l pe preşedintele forului pentru 90 de zile fără să îl audieze în prealabil, este de părere oficialul elveţian, conform avocaţilor săi, citaţi de Le Figaro.

DECIZIE schimbată de UEFA: Meciul România – Finlanda se va disputa cu spectatori. FRF anunţă marţi detalii despre organizarea partidei

Comisia de Apel a UEFA a decis, luni, să ridice suspendarea de un meci cu porţile închise, dictată de Comisia de Disciplină a forului continental împotriva FRF, astfel că partida România - Finlanda se va disputa, joi, cu spectatori, pe Arena Naţională, au declarat pentru MEDIAFAX surse federale.

Mutu a debutat în liga profesionistă indiană. El a contribuit la un gol al echipei sale, FC Pune City, în victoria cu Mumbai City, scor 3-1

Atacantul Adrian Mutu a debutat, luni, din postura de rezervă, în echipa FC Pune City, care a învins, acasă, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia Mumbai City, în prima etapă a celei de-a doua ediţii a ligii profesioniste de fotbal din India, românul contribuind la ultimul gol înscris de gazde.

Adversară din calificări pentru Simona Halep, în turul I al China Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, va evolua cu o sportivă din calificări, în primul tur al turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing.

Begu şi Niculescu s-au calificat în finala turneului de dublu de la Wuhan

Perechea Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu s-a calificat, vineri, în finala turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan, după ce a învins, cu scorul de 6-4, 1-6, 10-8, echipa cehă Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka, cap de serie numărul 6.

F1: Număr record de curse în 2016. Revine Marele Premiu al Germaniei/ Baku, în premieră în Marele Circ

Consiliul Mondial al FIA a dat publicităţii calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 din 2016, care va avea un umăr record de curse, 21, faţă de 19 anul acesta, principalele noutăţi fiind revenirea în program a Marelui Premiu al Germaniei şi desfăşurarea în premieră a unui Grand Prix la Baku.

Serena Williams, forfait la Beijing şi la Turneul Campioanelor. Halep devine favorită principală la ambele turnee

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 1 WTA, a anunţat, joi, că nu va participa la China Open de la Beijing şi nici la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde este deţinătoarea trofeului, astfel că Simona Halep, locul 2 WTA, devine favorită principală la ambele competiţii.

Simona Halep, învinsă de Konta în optimi la Wuhan, după ce a avut 5-1 în decisiv

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-3, 3-6, 7-5, de britanica Johanna Konta, locul 66 WTA, venită din calificări, în optimile de finală ale turneului de la Wuhan, după ce românca a condus cu 5-1 în decisiv.