Adrian Petculescu

Sandu despre Dosarul Transferurilor: Rămâne o problemă pentru Popescu, a fost căpitanul Barcelonei

Şeful FRF Mircea Sandu a declarat că sentinţele din Dosarul Transferurilor nu ar trebui să afecteze imaginea fotbalului românesc, pentru că niciunul dintre condamnaţi nu avea vreo funcţie pe plan internaţional, precizând că pentru Popescu ar putea fi o problemă, deoarece a fost căpitanul Barcelonei.

Dosarul Transferurilor: Sume confiscate şi obligaţii de plată stabilite de instanţă pentru condamnaţi

Cei opt condamnaţi în Dosarul Transferurilor au fost obligaţi la plata unor sume de bani către terţi şi li s-au confiscat alte sume de bani, în urma sentinţei definitive dictate, marţi, de Curtea de Apel, conform minutei transmise Tribunalului Bucureşti, care este instanţă de executare în acest caz.

Indian Wells: Patru românce pe tabloul principal de simplu, două calificate direct în turul secund

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 25, Monica Niculescu, locul 63 WTA, şi Alexandra Cadanţu, locul 59 WTA, vor lua startul pe tabloul principal de simplu al turneului de la Indian Wells, primele două fiind acceptate în turul 2.

Carlo Ancelotti după 6-1 cu Schalke: Ne-a ieşit totul

Tehnicianul italian Carlo Ancelotti a caracterizat partida câştigată de echipa pe care o pregăteşte, Real Madrid, scor 6-1, cu Schalke 04, în Liga Campionilor, drept una în care le-a ieşit totul jucătorilor săi.

Mourinho după remiza de la Istanbul: Un rezultat acceptabil

Managerul echipei Chelsea, Jose Mourinho, consideră acceptabil rezultatul de egalitate obţinut, miercuri, de formaţia sa, scor 1-1, la Istanbul, cu Galatasaray, pe un stadion pe care, în opinia lui, este greu de jucat, informează AFP.

Cristiano Ronaldo a revenit în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a marcat, miercuri, două goluri în victoria echipei sale, Real Madrid, obţinută, în deplasare, cu scorul de 6-1, în faţa formaţiei Schalke 04, şi a revenit pe primul loc în clasamentul golgheterilor LC, cu 11 reuşite, "detronându-l" pe Zlatan Ibrahimovici (PSG).

Monica Niculescu, a treia româncă în sferurile de finală ale turneului de la Florianopolis

Monica Niculescu, locul 53 WTA şi cap de serie numărul 5, a devenit, miercuri, a treia româncă prezentă în sferturile de finală ale turneului de la Florianopolis (Brazilia), după Alexandra Cadanţu, locul 62 WTA şi cap de serie numărul 6, şi Alexandra Dulgheru, locul 141 WTA, venită din calificări.

Procesul în care Ecclestone este judecat pentru corupţie începe la 24 aprilie

Administratorul drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone, va fi judecat pentru corupţie, începând cu 24 aprilie, de un tribunal din Munchen, a anunţat, miercuri, instanţa.

SCANDAL legat de CM-2014: Compania Adidas, acuzată că incită la turism sexual în Brazilia

Producătorul de echipament sportiv Adidas a anunţat, marţi, că retrage de pe piaţă două modele de tricouri, după ce autorităţile braziliene au acuzat compania germană că incită la "turism sexual" în ţara care va găzdui la vară Cupa Mondială de fotbal.

Fostul campion olimpic şi mondial la înot Grant Hackett, internat pentru o cură de dezintoxicare

Fostul înotător australian Grant Hackett, dublu campion olimpic şi cvadruplu campion mondial, a fost internat în SUA pentru a urma o cură de dezintoxicare.

Ioan Niculae despre derbi: În mod sigur Dinamo nu este Chiajna

Patronul clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, se aşteaptă la o altă replică din partea echipei Dinamo în meciul cu Steaua, mai puternică decât cea a formaţiei Concordia Chiajna, care a pierdut cu 0-4 şi 1-4 partidele disputate cu formaţia antrenată de Laurenţiu Reghecampf.

Irina-Camelia Begu, eliminată din proba de dublu la Florianopolis

Cuplul Irina-Camelia Begu/Valeria Solovieva (România/Rusia) a fost învins, marţi, cu scorul de 6-2, 6-3, de perechea Francesca Schiavone / Silvia Soler-Espinosa (Italia/Spania), în turul întâi al probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Florianopolis (Brazilia), cu 250.000 de dolari premii.

Alexandra Cadanţu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Florianopolis

Jucătoarea de tenis Alexandra Cadanţu, locul 62 WTA şi cap de serie numărul 6, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 6-3, pe sportiva germană Dinah Pfizenmaier, locul 84 WTA, în turul doi al turneului de la Florianopolis (Brazilia), cu premii de 250.000 de dolari.

Putin: Jocurile Olimpice de la Soci au arătat lumii o Rusie modernizată şi deschisă

Jocurile Olimpice de la Soci au arătat lumii "o Rusie modernizată şi deschisă", a declarat, luni, preşedintele Vladimir Putin, în timpul ceremoniei de premiere a sportivilor ruşi.

Victor Hănescu, locul 80 în clasamentul ATP

Jucătorul Victor Hănescu se menţine pe locul 80 ATP, cu 661 de puncte, în ierarhia dată publicităţii luni, fiind cel mai bine clasat tenismen român.

Simona Halep a urcat OFICIAL pe locul 7 WTA

Simona Halep a urcat de pe locul 9 pe locul 7 WTA, cu 4.435 de puncte, egalând cea mai bună clasare a unei jucătoare de tenis din România, performanţă înregistrată de Irina Spîrlea în 1997, conform ierarhiei WTA, care a fost publicată luni..

Turneul de la Dubai: Serena Williams a fost eliminată în semifinale de Alize Cornet

Jucătoarea americană de tenis, Serena Williams, locul 1 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-4, 6-4, de sportiva franceză Alize Cornet, locul 26 WTA, în semifinalele turneului de categorie Premier de la Dubai, cu premii în valoare de două milioane de euro.

Hochei pe gheaţă: Suedia învinge Finlanda şi se califică în finala turneului olimpic

Echipa masculină de hochei pe gheaţă a Suediei a învins, vineri, cu scorul de 2-1 (0-0, 2-1, 0-0), reprezentativa Finlandei şi s-a calificat în finala turneului din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, în care va întâlni, duminică, formaţia SUA sau pe cea a Canadei.

Candidatura lui Octavian Popescu la preşedinţia FRF a fost respinsă

Candidatura fostului fotbalist Octavian Popescu la preşedinţia FRF a fost respinsă, vineri, de comisia de validare, deoarece acesta nu a putut face dovada că este propus de un membru afiliat.

Întâlnire cu lupul în Satul olimpic? Înregistrarea VIDEO a unei sportive

Sportiva americană Kate Hansen, specialistă în proba de sanie, a avut o întâlnire surprinzătoare şi înfricoşătoare în acelaşi timp, cu un lup în Satul olimpic de la Soci, conform unei înregistrări video postate de ea pe o reţea de socializare.

Arbitrul Eriksson, apărat de vicepreşedintele FIFA

Vicepreşedintele FIFA, Jim Boyce, a criticat acuzaţiile formulate de tehnicianului Manuel Pellegrini la adresa centralului Jonas Eriksson, considerându-le "un nonsens total".

CIO califică drept „nepotrivite” posibilele acţiuni Pussy Riot la Soci

Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a estimat că acţiunile politice ale grupului Pussy Riot ar fi "complet nepotrivite" dacă ar avea loc în Parcul olimpic de la Soci, a anunţat, miercuri, un purtător de cuvânt al CIO.

As: Dinamo Kiev va juca la Nicosia meciul cu Valencia

UEFA a decis să anuleze deplasarea echipei spaniole Valencia la Kiev pentru meciul cu Dinamo, din manşa întâi a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa, din cauza violenţelor din capitala Ucrainei, forul european mutând întâlnirea la Nicosia, în Cipru.

Papa Francisc, invitat de preşedintele Braziliei la Cupa Mondială de fotbal

Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a declarat, marţi, că îl va invita pe Papa Francisc, de origine argentiniană şi pasionat de fotbal, la Cupa Mondială, în cadrul întâlnirii programate, vineri, la Vatican.

Manuel Pellegrini îl acuză pe arbitru că a decis rezultatul meciului cu FC Barcelona

Antrenorul echipei Manchester City, Manuel Pellegrini, l-a acuzat pe arbitrul suedez Jonas Eriksson că a decis rezultatul meciului pierdut de formaţia sa în faţa FC Barcelona, scor 0-2, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, dictând nejustificat un penalti.

Argentina vine la Bucureşti cu Messi, Higuain, Aguero, Di Maria şi Lavezzi. LOTUL convocat pentru amicalul cu România

Selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella, a anunţat lotul pe care îl va deplasa la Bucureşti, pentru amicalul cu România, din 5 martie, din care nu lipsesc vedete ca Lionel Messi, Gonzalo Higuain, Angel Di Maria sau Sergio Aguero, dar care nu îi cuprinde pe Carlos Tevez şi Esteban Cambiasso.

Simona Halep a abandonat în primul tur la Dubai

Jucătoarea Simona Halep, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7, a abandonat, marţi, în primul tur al turneului Premier de la Dubai, cu premii de 2 milioane de dolari, la scorul de 1-6, 1-1, al meciului disputat cu franţuzoaica Alize Cornet, locul 26 WTA.

FC Universitatea Craiova anunţă că îşi suspendă antrenamentele

Echipa FC Universitatea Craiova îşi suspendă antrenamentele în semn de protest faţă de faptul că primarul Lia Olguţa Vasilescu, "prin influenţa pe care o deţine", i-a blocat toate posibilităţile de pregătire în Craiova, a anunţat, luni, site-ul oficial al grupării patronate de Adrian Mititelu.

Mourinho despre Wenger: Este un specialist în eşecuri

Managerul echipei Chelsea Londra, Jose Mourinho, a declarat despre tehnicianul echipei rivale Arsenal Londra, Arsene Wenger, că este un "specialist în eşecuri".

Simona Halep a învins-o pe Errani, scor 6-2, 6-0, şi s-a calificat în semifinale la Doha

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 10 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 2.440.070 de dolari, după ce a învins-o, scor 6-2, 6-0, pe italianca Sara Errani, locul 7 WTA.

Familia lui Schumacher continuă să creadă în vindecarea fostului campion de Formula 1

Familia lui Michael Schumacher continuă să creadă cu putere în vindecarea fostului campion mondial de Formula 1, aflat în fază de revenire progresivă din comă la spitalul din Grenoble după un accident suferit la schi, la finalul lui 2013, a declarat purtătorul de cuvânt al pilotului.

Gheorghe Chivorchian va candida la preşedinţia FRF

Fostul preşedinte al cluburilor Poli Timişoara şi Ceahlăul Piatra Neamţ Gheorghe Chivorchian a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că s-a hotărât să candideze la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.

Chiricheş, dorit de Borussia Dortmund şi Bayer Leverkusen – presă

Fundaşul echipei Tottenham Hotspur Vlad Chiricheş este urmărit de tehnicienii echipelor Borussia Dortmund şi Bayer Leverkusen, informează site-ul sportsdirectnews.com.

Omul de afaceri Nicoale Sarcină spune că nu intenţionează să investească la FC Rapid

Omul de afaceri Nicolae Sarcină a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că doreşte să devină acţionar la Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, el infirmând cu această ocazie o eventuală viitoare implicare a sa în finanţarea clubului Rapid Bucureşti.

FED CUP: România va întâlni Serbia, în barajul pentru Grupa Mondială II

Echipa României va întâlni, pe teren propriu, la 19 şi 20 aprilie, reprezentativa Serbiei, în barajul pentru Grupa Mondială II a Cupei Federaţiei, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la sediul ITF de la Londra.

Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Doha

Jucătoarea Monica Niculescu, locul 54 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-1, 6-0, pe sportiva Fatma Al Nabhani (locul 458 WTA) din Oman, beneficiară a unui wild card, într-un meci care a durat 55 de minute şi s-a calificat în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Doha.

Procurorul a cerut între 10 şi 20 de luni închisoare pentru Mitu, în dosarul meciurilor trucate

Procurorul a cerut, marţi, între zece şi 20 de luni închisoare şi între 1.000 şi 2.500 de euro amendă pentru mai mulţi foşti jucători, printre care şi Marius Mitu, judecaţi în dosarul meciurilor trucate din campionatul belgian de fotbal.

Consiliul Local Ploieşti va continua asocierea cu FC Petrolul

Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a declarat, marţi, pentru site-ul oficial al FC Petrolul, că membrii Consiliului Local au votat menţinerea asocierii cu gruparea de pe locul 2 al Ligii I.

Sânmărtean a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Steaua

Mijlocaşul echipei FC Vaslui Lucian Sânmărtean a semnat, luni, un contract pe un an şi jumătate cu FC Steaua, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul grupării bucureştene.

Florin Mergea, locul 48 ATP, cea mai bună clasare din carieră. Ce poziţii ocupă în clasament ceilalţi jucători români

Jucătorul Florin Mergea a urcat zece locuri în clasamentul ATP de dublu, până pe locul 48, cu 1.426 de puncte, aceasta fiind cea mai bună poziţie din cariera sa, informează site-ul oficial al ATP.