Adrian Petculescu

Hănescu a coborât un loc în clasamentul ATP, ajungând pe poziţia 48

Tenismanul Victor Hănescu a coborât un loc în clasamentul ATP dat publicităţii luni, de pe 47 pe 48, cu 895 de puncte, fiind cel mai bine clasat jucător român, informează site-ul atpworldtour.com.

Mircea Sandu s-a certat cu Dumitru Dragomir în Comitetul Executiv al FRF, potrivit lui Mititelu

Preşedintele LPF, Dumitru Drgomir, s-a certat cu şeful FRF, Mircea Sandu, în cadrul Comitetului Executiv al FRF, pe tema numărului de echipe în Liga I, conducătorul ligii aruncându-i cuvinte grele omologului său de la Casa Fotbalului, a declarat patronul Univ. Craiova, Adrian Mititelu.

Echipa Mercedes AMG, sancţionată de FIA

Echipa Mercedes AMG a fost sancţionată, vineri, de Tribunalul Internaţional al FIA, cu un avertisment şi cu interzicerea participării la o sesiune de încercări rezervată tinerilor piloţi, pentru implicarea în scandalul testului secret efectuat în luna mai cu Pirelli.

Adrian Porumboiu spune că s-a retras de la FC Vaslui

Omul de afaceri Adrian Porumboiu şi-a anunţat, vineri, într-un comunicat, retragerea de la FC Vaslui, precizând că nu mai doreşte să i se asocieze numele cu gruparea moldavă, dar rămâne un suporter al acesteia, informează www.prosport.ro.

DOSARUL VALIZA, cel mai important caz din fotbalul românesc, pe masa Comisiei de Disciplină a UEFA

Comisia de Control şi Disciplină a UEFA are vineri spre analiză cel mai important caz pe care fotbalul românesc l-a "oferit" până în prezent forului european, valiza cu 1,7 milioane de euro trimisă de Gigi Becali la Cluj, iar "băieţii răi" de la Nyon dau suficiente motive de îngijorare Stelei.

FRF respinge acuzaţiile DNA: Excluderea Universităţii Craiova a fost regulamentară

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a respins, într-un comunicat publicat luni, pe site-ul oficial, acuzaţiile formulate de DNA împotriva preşedintelui Mircea Sandu şi a vicepreşedintelui Dumitru Dragomir, şeful LPF, menţionând că excluderea Universităţii Craiova a fost făcută regulamentar.

Mititelu: Într-o săptămână, Sandu şi Dragomir nu vor mai fi în funcţii

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, că preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi şeful LPF, Dumitru Dragomir, vor fi suspendaţi din funcţii, în urma trimiterii lor în judecată, în dosarul excluderii clubului oltean.

Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul secund al turneului de la ‘s-Hertogenbosch

Sportiva Irina-Camelia Begu, locul 60 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-7 (6), 6-3, 6-4, pe An-Sophie Mestach, locul 184 WTA, jucătoare belgiană venită din calificări, după un meci de 2 ore şi 42 de minute, disputat în turul I al turneului de la 's-Hertogenbosch, cu premii de 235.000 de dolari.

Hănescu a urcat două locuri în clasamentul ATP, până pe 47

Tenismanul Victor Hănescu a urcat două locuri în clasamentul ATP dat publicităţii luni, de pe 49 pe 47, cu 895 de puncte, fiind cel mai bine clasat jucător român.

Perechea Tecău/Knowle a ratat calificarea în finala turneului de la Halle

Perechea Horia Tecău/Julian Knowle (România/Austria), cap de serie numărul 2, a ratat, vineri, calificarea în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Halle (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 779.665 de euro.

Rusescu a semnat un contract pe cinci ani cu FC Sevilla

Golgheterul Ligii I, Raul Rusescu, a fost transferat de la Steaua la echipa FC Sevilla (locul 9 în Primera Division în sezonul recent încheiat), grupare cu care a semnat un contract pe cinci ani, informează site-ul oficial al clubului spaniol.

Reghecampf: Rămân la Steaua indiferent de ce se întâmplă pe 24 iunie

Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a declarat, joi, că nu va pleca de la Steaua nici în cazul în care UEFA va decide să excludă echipa din Liga Campionilor şi a adăugat că este posibil ca unii dintre actualii jucători să fie transferaţi în străinătate dacă va dori patronul clubului.

Sorana Cîrstea, în optimile de finală ale turneului de la Birmingham

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-4, pe sportiva bulgară Ţvetana Pironkova, locul 66 WTA, în turul doi al turneului de la Birmingham, cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari.

Raluca Olaru, calificată în turul doi al turneului de la Nurnberg, la dublu

Perechea Raluca Olaru/Valeria Solovieva (România/Rusia) a învins, miercuri, cu scoul 6-2, 6-2, cuplul Eva Birnerova/Irina Buriaciok (Cehia/Ucraina), cap de serie numărul 4, în turul întâi al turneului de la Nurnberg, cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari.

TRAGEDIE la MP al Canadei: Un comisar de pistă, accidentat mortal

Un comisar de pistă a fost accidentat mortal de o automacara în cadrul operaţiunilor de îndepărtare de pe circuit a monopostului Sauber al mexicanului Esteban Gutierrez, avariat într-un acroşaj, în timpul Marelui Premiu de Formula 1 al Canadei, care a avut loc duminică.

Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Canadei

Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Canadei, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) şi de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes).

UEFA înăspreşte sancţiunile pentru rasism şi meciuri aranjate

UEFA este determinată să lupte împotriva rasismului şi a meciurilor de fotbal aranjate, astfel că a decis să înăsprească sancţiunile pe care le dictează în astfel de cazuri, informează site-ul oficial al forului de la Nyon.

Banii confiscaţi în cazul „Valiza” ar trebui să ajungă la FRF, conform Regulamentului disciplinar

Regulamentul disciplinar al FRF conţine un articol prin care cele 1,7 milioane de euro confiscate în dosarul "Valiza" ar trebui să revină forului de la Casa Fotbalului, însă juriştii consideră absurdă prevederea respectivă şi susţin că nu poate fi aplicată nici în alte cazuri.

Echipa Mercedes riscă excluderea din Marele Circ

Echipa Mercedes AMG va compărea în faţa Tribunalului Internaţional al FIA, după ce a efectuat o sesiune privată de teste cu furnizorul unic de pneuri în Formula 1, Pirelli, a anunţat, joi, forul de la Paris.

Dumitru Costin: Dosarul VALIZA trebuie reanalizat de LPF pe baza actualului regulament

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, Dumitru Costin, a declarat miercuri agenţiei MEDIAFAX că dosarul "Valiza" va trebui reanalizat de către comisiile LPF ţinând cont de actualul regulament disciplinar, altfel orice decizie luată poate fi uşor contestată.

Cazul VALIZA va fi REDESCHIS de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că membrii comisiilor LPF vor redeschide cazul "Valiza", în urma sentinţei definitive a ÎCCJ în acest dosar.

Bogdan Vlad, avocatul lui Becali: Vom urma procedurile la CEDO

Bogdan Vlad, unul dintre avocaţii omului de afaceri Gigi Becali, a declarat, marţi, după condamnarea finanţatorului FC Steaua la trei ani de închisoare în dosarul "Valiza", că se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul clientului său.

Dragomir: Steaua nu riscă nimic în cazul unei condamnări a lui Becali în dosarul „Valiza”

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că FC Steaua nu riscă vreo sancţiune pe plan intern în cazul în care finanţatorului clubului, Gigi Becali, va fi condamnat pentru corupţie, în dosarul "Valiza".

Lewis Hamilton, criticat pentru atitudinea neserioasă: „Câinele lui ar trebui interzis în paddock-ul F1” – FOTO

Fostul pilot John Watson a criticat atitudinea neserioasă arătată de Lewis Hamilton în acest început de sezon, recomandându-le oficialilor echipei Mercedes să nu îl mai lase pe driver-ul britanic să vină cu câinele său la cursele de Formula 1.

Sancţiunea primită de portarul Bornescu pentru gestul de la meciul cu Gaz Metan

Portarul Mircea Bornescu (Petrolul) a fost suspendat, vineri, opt etape de Comisia de Disciplină a LPF, el primind totodată şi o penalitate sportivă de 10.000 lei, pentru că l-a muşcat pe Thaer Bawab (Gaz Metan Mediaş), în meciul din ultima etapă a Ligii I.

Duru: Zece cluburi din Liga I au pierderi de 89 de milioane de euro

Fotbalul românesc se confruntă cu mari probleme financiare, zece cluburi din Liga I înregistrând pierderi totale de 89 de milioane de euro, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul administraţiei de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru.

Anghelache îi răspunde lui Dinu, care l-a acuzat de spionaj industrial: Sunt răutăţi

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Constantin Anghelache, consideră drept răutăţi şi prostii acuzaţiile formula la adresa sa de Cornel Dinu, potrivit cărora ar fi făcut "spionaj industrial" în anii '80.

Decizie ICCJ în favoarea FRF: Universitatea Craiova trebuia să se adreseze TAS

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o soluţie în favoarea FRF, în dosarul în care Universitatea Craiova a contestat un articol din regulamentul federaţiei, care obligă cluburile să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a anunţat, miercuri, forul de la Casa Fotbalului.

INTERVIU – Juan Martin del Potro: Îmi place fotbalul mai mult decât tenisul

Jucătorul Juan Martin del Potro, locul 7 ATP, a povestit pentru site-ul oficial al FIFA pasiunea sa pentru fotbal, peripeţiile lui ca suporter al echipei Boca Juniors, precizând că îi place mai mult sportul rege decât tenisul şi că îşi doreşte să joace un meci oficial de fotbal.

Hănescu s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros

Jucătorul Victor Hănescu, locul 54 ATP, a beneficiat, marţi, de abandonul tenismenului australian Bernard Tomic, locul 61 ATP, calificându-se astfel în turul doi al turneului de la Roland Garros.

Preşedintele clubului Ajaccio: Mutu rămâne. Antrenorul Emon pleacă

Tehnicianul Albert Emon părăseşte echipa Ajaccio în această vară, în schimb atacantul Adrian Mutu va continua şi în sezonul viitor, a declarat, marţi, preşedintele clubului corsican, Alain Orsoni.

Un test privat Pirelli-Mercedes „aprinde” Marele Circ

FIA a anunţat că va declanşa o anchetă după ce echipele Red Bull şi Ferrari au depus o plângere cu privire la un test privat efectuat la Barcelona de furnizorul unic de pneuri din Formula 1, Pirelli, cu team-ul Mercedes.

Rosberg câştigă la Monaco la 30 de ani după succesul tatălui său în Principat

Pilotul german Nico Rosberg de la Mercedes s-a impus, duminică, în cursa din Principatul Monaco, dusă cu greu la bun sfârşit din cauza numeroaselor incidente, la 30 de ani după ce tatăl său, Keke Rosberg, obţinea singura lui victorie pe străzile din Monte Carlo.

Nico Rosberg a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Principatului Monaco, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de piloţii Red Bull, în ordinea Sebastian Vettel - Mark Webber.

Platini a identificat 3 probleme ale fotbalului: meciurile trucate, discriminările şi cheltuielile

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a identificat, vineri, în cadrul Congresului UEFA de la Londra, trei probleme care afectează fotbalul: aranjarea partidelor, discriminările şi cheltuielile excesive.

Gibraltar, membru UEFA cu drepturi depline

Gibraltarul, teritoriu britanic de 6,8 kilometri pătraţi din sudul Spaniei, cu o populaţie de circa 30.000 de locuitori, a devenit membru UEFA cu drepturi depline, astfel că echipele sale vor putea evolua în competiţiile europene.

Etapă amânată în Turul Italiei din cauza ninsorii

Etapa a XIX-a a Turului Italiei, programată vineri, între Ponte di Legno şi Val Martello (139 de kilometri), în nordul ţării, a fost anulată din cauza căderilor masive de zăpadă, au anunţat organizatorii.

Ultima etapă a Ligii I: Programul meciurilor Steaua – Braşov şi Oţelul – Dinamo, modificat. Când se vor disputa partidele

Meciurile Stelei şi ale lui Dinamo din ultima etapă a Ligii I se vor disputa la alte ore decât cele programate iniţial. Meciul Steaua - Braşov ar fi trebuit să se dispute marţi, la ora 22:00, iar partida Oţelul-Dinamo era programată marţi, la ora 18:00.

Messi, convocat la naţionala Argentinei deşi este încă accidentat

Selecţionerul Alejandro Sabella l-a convocat pentru cele două meciuri pe care Argentina le va disputa în iunie în preliminariile Cupei Mondiale din 2014 pe fotbalistul Bercelonei Lionel Messi, deşi jucătorul se află încă în convalescenţă după accidentarea suferită la coapsa dreaptă.

Măsură împotriva dopajului: UEFA va extinde utilizarea testelor sangvine din sezonul viitor

UEFA va extinde utilizarea testelor sangvine începând din sezonul viitor, pentru a lupta împotriva dopajului, a anunţat, joi, secretarul general al forului fotbalistic european, Gianni Infantino, într-o conferinţă de presă organizată la Londra, unde are loc o şedinţă a Comitetului Executiv al UEFA.