Adriana Mit

Măcel cu bâte, pumni şi scaune între suporterii lui Dinamo şi Poli, în centrul Timişoarei. 20 de persoane, audiate – VIDEO

Mai mulţi suporteri dinamovişti s-au bătut, marţi, cu câţiva susţinători ai echipei Poli Timişoara, în centrul oraşului, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor şi a poliţiştilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat, filmat în timp ce se plimbă cu două femei în lesă, în centrul Timişoarei/ VIDEO

Un bărbat a fost filmat în timp ce se plimbă prin Piaţa Libertăţii, aflată în centrul Timişoarei, cu două femei ţinute în lesă, imaginile fiind postate pe Facebook, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tănără UCISĂ cu un cuţit în centrul Timişoarei. Suspectul, reţinut de poliţie

Bărbatul în vârstă de 31 de ani, suspectat că a înjunghiat în centrul Timişoarei o tânără de 20 de ani, care a murit la spital, a fost prins, vineri seara, de poliţişti după aproximativ trei ore de căutări. Acesta a fost găsit în zona Pădurii Verzi, în apropierea unei staţii de cale ferată.

Un vameş a fost prins în timp ce primea mită de la un om de afaceri care importa sicrie

Un vameş angajat în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moraviţa, din judeţul Timiş, a fost prins în flagrant, luni, în timp ce lua mită de la un om de afaceri care transporta sicrie din Serbia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jaf la o Casă de Pensii. Hoţii au spart două seifuri şi au fugit cu banii

Două seifuri din incinta Casei Judeţene de Pensii Timiş au fost sparte, luni, hoţii reuşind să fugă cu o sumă importantă de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dan Barna a anunţat componenţa noului Birou Naţional al USR, ales în Congres

USR a votat, la Congresul Naţional de la Timişoara, componenţa Biroului Naţional şi a Comisiilor Naţionale de Arbitraj şi Cenzori, după ce l-au validat pe Dan Barna în funcţia de preşedinte al formaţiunii.

Turism rustic „perfect”: Turiştii dintr-o staţiune din România, nevoiţi să-şi scurteze sejurul deoarece au curent cu porţia

Staţiunea Poiana Mărului, din judeţul Caraş-Severin, este alimentată cu energie electrică cu ajutorul unui generator, de patru zile, ca urmare a unei avarii la reţea. Administratorii pensiunilor susţin că primesc curent doar câteva ore pe zi, astfel că turiştii şi-au scurtat sejurul.

Problema şcolilor din România, din ce în ce mai gravă: Elevii dintr-un sat din Caraş-Severin vor învăţa în locuinţa învăţătorului

Elevii unei şcoli din Caraş-Severin vor învăţa în locuinţa învăţătorului din sat. 27 de şcoli din judeţ nu au autorizaţie sanitară înainte de începerea cursurilor, şapte dintre acestea pentru că încă au WC-ul în curte.

O tehnică aproape uitată. Cum reuşeşte un timişorean să construiască aparate foto din doze de bere sau cutii de pantofi | FOTO

Timişoreanul Daniel Tellman realizează propriile aparate foto, din doze de bere sau cutii de pantofi, cu care experimentează metode alternative de fotografiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La început de an şcolar, o treime din unităţile de învătământ din Timiş nu au pază şi monitorizare video: „Avem profesori de serviciu care merg pe coridoare, stau la intrare”

187 din cele 580 de unităţi de învăţământ din judeţul Timiş, majoritatea aflate în mediul rural, nu sunt păzite sau dotate cu camere de supraveghere video înainte de începerea noului an şcolar.

Alertă în Timiş: Zeci de poliţişti şi jandarmi, mobilizaţi pentru prinderea unor tineri care au evadat de la un centru educativ, după ce l-au bătut pe supraveghetor

Doi tineri, de 19 şi 21 de ani, au evadat de la Centrul de Educare din Buziaş, judeţul Timiş. Zeci de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi pentru prinderea lor, transmite corespondentul MEDIAFAX. Surse din anchetă spun că tinerii au simulat că sunt agitaţi, determinând astfel supraveghetorul să deschidă uşa. Deţinuţii l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele, l-au imobilizat şi abia apoi au fugit.

FOTO Bărbat surprins în timp ce transporta cu bicicleta o bombă de 50 de kilograme. Ce a făcut cu muniţia

Un bărbat a fost filmat în timp ce transporta cu bicicleta, pe un drum din Arad, o bombă de aviaţie care cântărea 50 de kilograme. Ulterior, el a abandonat bomba pe marginea drumului, iar o echipă pirotehnică a recuperat-o şi a distrus-o, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O şcoală din Arad a fost inundată în urma unei ploi puternice, după ce muncitorii unei firme au decopertat clădirea pentru lucrări de renovare

O şcoală din Arad a fost inundată, fiind afectate sălile de clasă şi mobilierul, după ce muncitorii unei firme au decopertat clădirea pentru a reface acoperişul, iar între timp a plouat puternic în oraş. În aceste condiţii, elevii ar putea începe anul şcolar într-un alt spaţiu.

Soluţia găsită într-un oraş din România pentru şcolile aglomerate la care învaţă mai mulţi copii decât capacitatea sălilor de curs

Câteva sute de elevi de la mai multe şcoli din Timişoara vor fi nevoiţi să înveţe în containere, care au fost transformate în săli de clasă din cauza lipsei de spaţiu din unităţile de învăţământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O grupare care exploata sexual tinere, între care şi minore, anchetată în Timişoara

Nouă percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializată în traficul de persoane au avut loc, joi dimineaţă, la Timişoara. Mai multe tinere, printre care şi minore, au fost exploatate sexual de către membrii reţelei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alpinistul Zsolt Torok, înmormântat cu onoruri militare, la Arad / FOTO

Alpinistul Zsolt Torok, care a fost găsit mort în Munţii Făgăraş, a fost înmormântat, marţi, la cimitirul Eternitatea din Arad, cu onoruri militare. La ceremonia funerară au participat sute de oameni, între care şi ministrul de Interne, Mihai Fifor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un parc din Arad va fi denumit Zsolt Török, în memoria alpinistului care a murit în Munţii Făgăraş

Parcul Copiilor din Arad va fi denumit Parcul Zsolt Török, în memoria alpinistului care a murit în Munţii Făgăraş, au anunţat reprezentanţii primăriei. Pe Internet a fost lansată şi o petiţie pentru ca o stradă din oraş să poarte numele alpinistului, idee cu care Primăria Arad nu este de acord.

Sicriul cu trupul lui Torok Zsolt, depus lângă două obiecte de suflet din timpul vieţii sale. Când va fi înmormântat alpinistul

Sicriul cu trupul alpinistului Zsolt Torok, care a fost găsit mort în Munţii Făgăraş, a fost depus în holul principal al Teatrului de Stat din Arad. Slujba de înmormântare va avea loc marţi.

Caz tragic în Arad. Un copil a murit, iar o femeie este grav rănită, după ce au fost loviţi pe trecerea de pietoni

Un copil de şase ani a murit, iar o femeie de 32 de ani a fost rănită grav, joi seara, după ce au fost loviţi de un TIR pe o trecere de pietoni din localitatea Lipova, judeţul Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adolescent împuşcat mortal de fratele mai mare, în timp ce se aflau la vânătoare

Un tânăr în vârstă de 16 ani din judeţul Caraş-Severin a murit la spital, în noaptea de miercuri spre joi, după ce fratele mai mare l-a împuşcat din greşeală în timp ce erau la vânătoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei pierdute. Adevărul lui Laszlo Tokes: Am fost un oponent paşnic al regimului Ceauşescu/ Un erou sau primul fake? (partea a III-a)

La 30 de ani de la revolta de la Timişoara, Laszlo Tokes rememorează momentele din 15-16 decembrie 1989 şi spune că a fost o mişcare spontană şi absolut naturală până la un punct, când a fost deturnată de provocatorii Securităţii.

Accident de muncă: Muncitor în stare gravă după ce s-a electrocutat pe un stâlp de curent

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, angajat al unei firme de mentenanţă internet a fost rănit grav, luni, după ce s-a electrocutat în timp ce lucra pe un stâlp de curent, pe o stradă din Timişoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOCURI DE ARMĂ pentru prinderea unui şofer de ATV care nu a oprit la semnalul poliţiştilor

Poliţiştii din Timişoara au urmărit şoferul unui ATV care nu a oprit la semnalul oamenilor legii, în noaptea de duminică spre luni, aceştia fiind nevoiţi să tragă şase focuri de armă în plan vertical, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deţinutul evadat în timp ce lucra în afara penitenciarului de la Timişoara,prins în scurt timp de poliţişti

Un deţinut închis la penitenciarul din Timişoara, care se afla la muncă într-un punct de lucru exterior, a evadat, vineri, acesta fiind prins în scurt timp de către poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALERTĂ în Timiş după ce mai mulţi tineri au tras cu pistoale cu bile în plină stradă

Poliţia Timiş s-a autosesizat şi face verificări, miercuri, după ce mai mulţi tineri au tras cu pistoale cu bile pe o stradă din Timişoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arădeanul peste care s-a surpat un mal de pământ şi salvat de pompieri după 8 ore a murit

Bărbatul în vârstă de 54 de ani din judeţul Arad, peste care luni s-a prăbuşit un mal de pământ în timpul unor lucrări, fiind scos după o intervenţie de opt ore a pompierilor, a murit la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nereguli grave: Sarmale congelate de la Crăciun, într-un local din Lugoj. Două restaurante, închise de Protecţia Consumatorilor | FOTO, VIDEO

Inspectorii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Timiş au închis două restaurante din Lugoj, după ce au descoperit alimente ţinute în condiţii improprii. Într-un local, inspectorii au găsit sarmale congelate de la Crăciun, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timişoara: Maşină de Poliţie parcată pe pietonala din centru. Poliţiştii s-au dus la restaurant/ Agenţii vor fi cercetaţi disciplinar

Doi agenţi au fost filmaţi, joi, în timp ce au parcat maşina de Poliţie pe o stradă pietonală din centrul Timişoarei, unde accesul auto este interzis, iar apoi au mers să mănânce la un restaurant, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Om de afaceri din Arad, despre fiica lui Gheorghe Dincă: Le-a propus unor italieni să le aducă fete

Un om de afaceri din Arad, care o cunoaşte pe fiica lui Gheorghe Dincă, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că aceasta le-ar fi propus unor italieni să le ducă fete pe un domeniu de vânătoare. Acesta spune că unii investitori italieni sunt dispuşi să dea declaraţii în acest sens.

Zeci de mistreţi ucişi în Arad, din cauza pestei porcine africane

Aproximativ 40 de porci mistreţi au fost împuşcaţi, în zona localităţii Sânpetru German, din judeţul Arad, după ce au fost confirmate mai multe focare de pestă porcină africană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cadă transportată într-o maşină decapotabilă, la Timişoara

Un şofer din Mehedinţi a fost surprins pe un bulevard din Timişoara în timp ce transporta cu maşina decapotabilă o cadă pentru baie, imaginile postate pe Facebook stârnind amuzamentul internauţilor. „L-a dat nevasta afară din casă cu tot cu cadă”, este un comentariu.

Un timişorean şi-a cusut gura cu sârmă şi a încercat să se sinucidă, de frica unor cămătari

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Timişoara, şi-a cusut buzele cu sârmă şi a încercat să se sinucidă, luni seara. Acesta le-a declarat poliţiştilor că a recurs la aceste gesturi de frica unor cămătari care l-ar fi ameninţat că îi iau locuinţa dacă nu-şi plăteşte datoriile.

JAF la o firmă de pompe funebre din Timiş. Hoţii au fugit cu un seif cu bani

Un seif cu bani, care cântărea zeci de kilograme, a fost furat, în noaptea de duminică spre luni, din incinta unei firme de catering şi pompe funebre din oraşul Lugoj, din judeţul Timiş. Hoţii sunt căutaţi de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Caz macabru: O femeie a abandonat trupul mamei sale moarte într-o pădure pentru că nu ar fi avut bani de înmormântare/ Poliţia face cercetări

O femeie în vârstă de 53 de ani este cercetată pentru profanare de cadavre după ce a abandonat trupul mamei sale decedate într-o pădure. Aceasta le-a spus anchetatorilor că nu a avut bani pentru înmormântare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nuntă cu sfârşit tragic: O femeie care participa la eveniment a fost lovită mortal de o maşină/ Şoferul autoturismului, bătut de nuntaşi

O femeie de etnie romă, care participa la o nuntă, a fost accidentată mortal de o maşină, în noaptea de joi spre vineri, în Reşiţa. Nuntaşii i-au bătut pe şofer şi pe un pasager din maşină, iar apoi au mers la spital, unde au făcut scandal. A fost necesară intervenţia jandarmilor şi mascaţilor.

Tânăr din Timişoara, acuzat că şi-a abuzat sexual sora de 11 ani, arestat

Un tânăr din Timişoara a fost arestat preventiv, joi, acesta fiind acuzat că şi-a abuzat sexual, în mod repetat, timp de doi ani, sora în vârstă de 11 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Dezinsecţie în stil românesc”. Timişoreni care se aflau în centrul oraşului, „gazaţi” cu substanţe pentru combaterea insectelor | VIDEO

Mai mulţi timişoreni care se aflau în Piaţa Libertăţii, situată în centrul oraşului, au fost „gazaţi” de doi angajaţi ai firmei de dezinsecţie care au început să stropească cu substanţe pentru combaterea insectelor fără a-i avertiza, lăsând în urma lor o ceaţă densă.

Admitere 2019. Concurenţă acerbă în marile centre universitare din ţară: 11 candidaţi pe loc la Informatică în Timişoara, 7 la Asistenţă medicală în Iaşi

Concurenţă mare la admiterea în facultate în marile centre universitare din ţară. La specializarea Informatică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara sunt 11 candidaţi pe un loc, în timp ce la UMF Iaşi concurenţa este mai mare la specializarea Asistent medical decât la Medicină generală.

Sancţiune usturătoare: Femeie care scuipa coji de seminţe pe jos, amendată de poliţiştii locali. Suma este una consistentă

O femeie în vârstă de 34 de ani, care se afla cu copilul în braţe şi scuipa coji de seminţe pe jos, în timp ce se plimba cu trenuleţul turistic, a fost amendată cu 1.501 lei de către poliţiştii locali din Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cătunul izolat din Banat în care mai locuieşte un singur om: Un drum forestier este singura legătură cu lumea

În cătunul Preveciori, din judeţul Caraş-Severin, aflat în Masivul Poiana Ruscă, mai locuieşte un singur om. Gheorghe Dăbuceanu are 65 de ani şi, deşi reprezentanţii Primăriei i-au propus să-i ridice o casă în comună, bărbatul a refuzat, pe motiv că îi place să trăiască între munţi.