Alexandra Vladescu - Mediafax

Cynthia Nixon, interpreta rolului principal într-un film despre Emily Dickinson

Actriţa Cynthia Nixon, celebră graţie francizei "Totul despre sex", va interpreta rolul principal în pelicula "A Quiet Passion", inspirată de viaţa şi cariera poetei americane Emily Dickinson.

Patru mituri despre un ten perfect

Dacă acneea, iritaţiile, roşeaţa, tenul prea gras sau prea uscat îţi dau dureri de cap, chirurgul plastician Ahmed Abdullah, autor al cărţii "Simple Skincare, Beautiful Skin: A Back-to-Basics Approach", oferă soluţii pentru aceste probleme şi demontează câteva mituri cu privire la tenul perfect.

Dobriţoiu despre Poliţia aeriană: Sperăm că vom lua o decizie politică în foarte scurt timp

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a spus, sâmbătă, întrebat despre Poliţia aeriană, că speră că "în foarte scurt timp" va fi luată o decizie politică, astfel încât România să nu îşi piardă credibilitatea şi să fie în măsură să asigure misiunile de poliţie aeriană pe întreg spaţiul ţării.

Mila Kunis, salvată de pompieri, după ce a rămas blocată într-un ascensor

Actriţa Mila Kunis a fost salvată de pompieri, sâmbătă, după ce a rămas blocată timp de 45 de minute în ascensorul unei clădiri din New York.

Ministrul Apărării: În principiu, România va începe retragerea trupelor din Afganistan de la jumătatea lui 2013

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, la începerea lucrărilor Comitetului Militar al NATO, că, "în principiu", România va începe retragerea trupelor din Afganistan din a doua jumătate a anului viitor, calendarul fiind în curs de dezbatere.

Cinci trucuri simple pentru a fi binedispus

Dacă ai nevoie să te binedispui, nu este nevoie să aştepţi să mergi într-un loc exotic sau să câştigi la loterie. O revizuire a micilor obiceiuri din timpul zilei îţi poate aduce fericirea, sunt de părere realizatorii unui studiu australian.

Cupa Davis: Argentina şi Cehia sunt la egalitate, scor 1-1, în semifinale

Echipa Argentinei se află la egalitate cu Cehia, scor 1-1, după meciurile ce au avut loc vineri, la Buenos Aires, în cadrul întâlnirii din semifinalele Cupei Davis, informează site-ul oficial al competiţiei.

Hillary Clinton: Lumea arabă nu a „schimbat tirania unui dictator pentru tirania mulţimilor”

Secretarul de Stat Hillary Clinton a declarat vineri că ţările Primăverii arabe nu s-au eliberat de "tirania unui dictator" pentru a se găsi sub cea a "maselor", ca aluzie la violenţele antiamericane din lumea musulmană.

Nominalizările Parlamentului European la premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Grupul protestatar feminist rus Pussy Riot şi activistul din Belarus pentru Drepturile Omului Ales Bialiaţki sunt printre cei cinci nominalizaţi de anul acesta ai Parlamentului European la premiul Saharov pentru libertatea de gândire.

Vicepreşedintele chinez Xi Jinping a apărut în public, după două săptămâni de absenţă

Vicepreşedintele chinez Xi Jinping a apărut în public, a transmis presa de stat sâmbătă, după mai bine de zece zile de linişte absolută din partea autorităţilor cu privire la soarta liderului care a dispărut fără explicaţii de pe scena publică.

Casa Albă a solicitat YouTube să examineze clipul video antiislam

Casa Albă a declarat vineri că a solicitat site-ului YouTube să examineze clipul video cu conţinut antiislam care a provocat un val de violenţe antiamericane în lumea arabo-musulmană pentru a se asigura că nu încalcă condiţiile de utilizare ale site-ului.

Atac asupra taberei din Afganistan unde e staţionat prinţul Harry. „Căpitanul Wales” este în afara oricărui pericol

Un atac împotriva taberei Bastion din sudul Afghanistanului unde este staţionat prinţul Harry s-a soldat vineri seară cu doi morţi în rândul coaliţiei ISAF, prinţul Harry aflându-se în afara oricărui pericol, conform declaraţiilor ISAF.

Băsescu: România nu poate funcţiona cu preşedinte independent de Guvern şi Guvern independent de preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, de la Bruxelles, după întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cu comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, că România nu poate funcţiona cu preşedinte independent de Guvern şi Guvern independent de preşedinte.

Papa Benedict al XVI-lea, în vizită în Liban: Primăvara arabă este un lucru pozitiv

Papa Benedict al XVI-lea a considerat vineri pozitive revoltele Primăverii arabe care au condus la îndepărtarea de la putere a regimurilor dictatoriale în Tunisia, Egipt şi Yemen.

Trichet: Zona euro este epicentrul celei mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial

Zona euro este epicentrul celei mai grave crize după cel de-Al Doilea Război Mondial, care afectează toate economiile avansate, fapt care necesită decizii foarte responsabile, a declarat Jean-Claude Trichet, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

Românul desemnat „omul de afaceri străin al anului” în Italia. Cine este Florin Simon

Un imigrant român a fost desemnat "omul de afaceri străin al anului" în Italia, la a patra ediţie a festivalului "MoneyGram Award 2012", o altă româncă fiind premiată la categoria "inovaţie antreprenorială".

Peste 250 de persoane protestează la Mechel Câmpia Turzii, cerând să nu fie închis combinatul

Peste 250 de persoane protestează, vineri la prânz, în faţa combinatului Mechel din Câmpia Turzii, solicitând să nu fie închisă fabrica şi să fie păstrate locurile de muncă.

Primul film color din istoria omenirii, prezentat în premieră – VIDEO

Primul film color din istoria omenirii, conceput de către un fotograf britanic, a fost prezentat publicului. Deşi are peste 100 de ani vechime, pelicula este de o valoare incontestabilă.

Topul celor mai şocante momente din showbiz din prima jumătate a anului

A fost realizat topul celor mai şocante momente din showbiz petrecute în prima jumătate a anului 2012, potrivit unui sondaj ale cărui rezultate au fost date publicităţii joi.

Premierul Turciei: Regimul Assad se apropie de „inevitabilul său sfârşit”

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad se apropie de "inevitabilul său sfârşit", a declarat vineri, la Ialta (sudul Ucrainei), premierul turc Recep Tayyip Erdogan, avertizând asupra extinderii acestui conflict în întreaga regiune.

Dacia lansează marţi Dokker şi Dokker Van pe piaţa românească. Cum arată noile modele – GALERIE FOTO

Constructorul auto Automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, va lansa marţi pe piaţa românească modelele Dokker şi Dokker Van, produse în uzina din Tanger, Maroc.

Un tabloid francez a publicat fotografii topless cu Catherine, soţia prinţului William – FOTO

Tabloidul francez Closer a publicat în ediţia de vineri o serie de fotografii în care ducesa Catherine apare topless, într-o vacanţă petrecută cu soţul ei, prinţul William, în sudul Franţei, la aproape un an şi jumătate de la căsătoria lor.

Cel puţin 50 de morţi după o coliziune între un autocar şi un camion-cisternă în Afganistan

Un accident rutier produs în Afganistan între un autocar şi un camion care transporta benzină s-a soldat cu moartea a 50 de persoane, între care femei şi copii, şi mai mulţi răniţi, au anunţat vineri oficialii locali.

Spania negociază un pachet de ajutor financiar extern de 300 de miliarde de euro

Banca Centrală Europeană (BCE) negociază cu FMI un pachet de ajutor financiar pentru Spania care ar putea ajunge la 300 de miliarde de euro, au declarat surse apropiate situaţiei pentru cotidianul olandez Het Financieele Dagblad.

Preşedintele Băsescu, la Bruxelles, pentru întâlniri cu Barroso, Viviane Reding şi Herman Van Rompuy – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Bruxelles pentru vizita de lucru în cursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cu comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Preda: Orban, tehnocratul raliat tuturor combinaţiilor politice. El iubeşte guvernul, orice guvern

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda critică graba cu care Leonard Orban a făcut declaraţii privind poziţia Olandei în dosarul Schengen, după alegerile din această ţară, liderul PDL spunând despre Orban că e "tehnocratul naţional raliat tuturor combinaţiilor politice" şi că iubeşte orice Guvern.

Olanda se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la Schengen

Olanda se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat Guvernul interimar într-o informare către parlamentari. Cabinetul a reacţionat la un nou raport UE privind progresele înregistrate de cele două ţări în reformarea sistemului juridic şi combaterea corupţiei.

Lamborghini recheamă 1.500 de maşini cu preţuri de peste 200.000 de dolari, pentru risc de incendiu

Producătorul italian de maşini de lux Lamborghini recheamă în service 1.500 de maşini pentru a remedia o posibilă scurgere a lichidului de servodirecţie, care ar putea lua foc.

Dâmboviţa: Patru persoane, rănite în urma unui conflict cu săbii, furci şi topoare

Patru bărbaţi au ajuns la Spitalul Judeţean din Târgovişte, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui conflict cu săbii, furci şi topoare, care a avut loc în localitatea dâmboviţeană Nucet şi pentru aplanarea căruia a fost necesară intervenţia poliţiştilor de la intervenţie rapidă şi a jandarmilor.

Atacul asupra consulatului SUA din Libia: Statele Unite au fost avertizate în legătură cu un posibil atac, dar nu au luat măsuri

Uciderea ambasadorului american în Libia şi a altor trei membri ai personalului a fost rezultatul unor breşe de securitate grave şi continue, afirmă The Independent în ediţia electronică de vineri, afirmând că SUA au fost avertizate în legătură cu un posibil atac, dar nu au luat nicio măsură.

Salariaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele

Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele, vineri dimineaţă, iar salariaţii aflaţi în greva foamei vor renunţa şi ei la această formă de protest, aşteptând rezultatul discuţiilor pe care o delegaţie a salariaţilor ar urma să le aibă luni cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

Soluţii financiare şi juridice pentru agricultori, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture

Fondurile de garantare, BRD - Groupe Société Générale şi societatea de avocatură Popovici Niţu&Asociaţii au prezentat, joi după-amiază, la conferinţa „Mediafax Talks about Agriculture” soluţii financiare şi juridice de sprijinire a agricultorilor, a societăţilor şi asociaţiilor agricole.

Băsescu, întrebat ce fel de preşedinte va fi: Nu mă schimbă nimic. Despre o nouă suspendare: Bucuroşi le-om duce toate

Traian Băsescu a fost întrebat, joi, la o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, ce fel de preşedinte va fi în continuare, el răspunzând că nu îl schimbă nimic, iar despre o posibilă nouă suspendare el a spus: "Bucuroşi le-om duce toate".

Misterul din spatele morţii lui Tutankamon

Pe parcursul anilor diverşi arheologi au dezbătut intens cauza decesului lui Tutankamon, asupra acestui aspect fiind formulate mai multe teorii din partea specialiştilor. Recent, o părere lansată de un medic britanic ar putea răsturna toate ideile lansate până acum.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Ministrul Agriculturii: Vom crea un lanţ naţional de depozite de legume şi fructe

Statul va crea un lanţ naţional de depozite de legume şi fructe, iar investiţiile vor fi derulate prin parteneriat public-privat, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Cioloş: România ar putea introduce din 2014 plăţi directe pe hectar diferenţiate regional

Comisarul european Dacian Cioloş a declarat joi, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture, că România ar putea să introducă din 2014, în urma negocierii cu UE a Politicii Agricole Comune, plăţi directe la hectar diferenţiate pe regiuni, care să ofere o mai mare flexibilitate a finanţării.

CONFERINŢA MEDIAFAX – România solicită CE extinderea de la 7 la 12 milioane ha a suprafeţei agricole pentru care primeşte bani

România solicită Comisiei Europene să ia în calcul prin noua Politică Agricolă Comună o suprafaţă agricolă de 12 milioane de hectare pentru care se calculează alocări financiare, faţă de 7 milioane de hectare, cât s-a stabilit la aderarea în UE, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Mehedinţi: Sechestru pe microbuzul de transport şcolar din comuna natală a ministrului Educaţiei

Microbuzul de transport şcolar din Malovăţ (Mehedinţi) - localitatea natală a ministrului Ecaterina Andronescu - a fost pus sub sechestru, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, astfel că peste 200 de elevi din satele comunei ar putea fi nevoiţi să meargă pe jos până la şcoală.

Orban: Mă aştept la „o rezervă consistentă” a Olandei privind Schengen şi după alegerile de miercuri

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat joi, că se aşteaptă în continuare la "o rezervă consistentă" şi "dificultăţi importante din partea Olandei" în privinţa aderării României la spaţiul Schengen, în pofida rezultatelor alegerilor parlamentare de miercuri din această ţară.

Unităţile de învăţământ din Capitală ar putea avea propriul sistem de ambulanţă şi „motociclişti medicalizaţi”

Unităţile de învăţământ din Capitală ar putea avea propriul sistem de ambulanţă, primarul general Sorin Oprescu anunţând, joi, că intenţionează să achiziţioneze o micro-staţie de salvare şi câte o ambulanţă pentru fiecare sector.