Alexandra Vladescu - Mediafax

Câştigul salarial mediu a crescut în iulie cu 0,3%, la 1.556 lei. Care sunt domeniile cu cele mai mari creşteri

Câştigul salarial mediu net a crescut în iulie, faţă de luna anterioară, cu 0,3% (4 lei), la 1.556 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în intermedieri financiare (3.811 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (858 lei).

Moody’s a coborât perspectiva ratingului Uniunii Europene la „negativă”. Există riscuri în privinţa Germaniei, Franţei, Marii Britanii şi Olandei

Moody's a coborât perspectiva ratingului Uniunii Europene la "negativă", reflectând riscuri în privinţa Germaniei, Franţei, Marii Britanii şi Olandei, ţări care generează aproximativ 45% din veniturile bugetare ale UE. Agenţia de evaluare financiară atribuie UE ratingul maxim "Aaa", care a avut până marţi perspectivă "stabilă".

Duşa a cerut anchetă la Jandarmerie, după comunicatul despre măsurile contra protestatarilor

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, vineri seară, că a dispus "identificarea" autorilor comunicatului de presă al Jandarmeriei Capitalei despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marţi şi miercuri din Piaţa Universităţii.

Lance Armstrong, deposedat de cele şapte titluri cucerite în Turul Franţei. Sportivul, radiat pe viaţă din ciclismul profesionist

Rutierul Lance Armstrong a primit interdicţie pe viaţă şi a fost deposedat de toate rezultatele sportive obţinute din 1998 până în prezent, între care şi şapte victorii în Turul Franţei, a anunţat, vineri, Agenţia Americană Antidoping (USADA).

Campanie pentru strângerea de fonduri pentru refacerea girafei de la Muzeul Antipa

Girafa din faţa Muzeului Grigore Antipa din Capitală, o statuie care a devenit, recent, un simbol al acestei instituţii, a fost distrusă, iar în prezent MEDIAFAX şi Descoperă au organizat o campanie de strângere de fonduri pentru refacerea acesteia.

Adrian Năstase, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Adrian Năstase este cercetat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în locuinţa lui anchetatorii au găsit, în urma tentativei de sinucidere, 399 de cartuşe, pentru care nu are autorizaţie.

Mircea Badea a rămas fără permis, după ce a fost prins conducând cu 162 de kilometri pe oră

Realizatorul TV Mircea Badea a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile, după ce vineri, pe autostrada Bucureşti - Ploieşti, a fost prins conducând cu 162 de kilometri pe oră, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Română.

Singurul judeţ din România unde sunt mai mulţi bărbaţi decât femei

Rezultatele preliminare ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 arată că în România sunt 9.764.011 femei şi 9.279.756 bărbaţi, existând un singur judeţ în care numărul persoanelor de sex masculin îl depăşeşte pe cel al femeilor.

Primarii spun că ideea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate contravine descentralizării

Şefii administraţiilor locale, indiferent de apartenenţa politică, se declară idignaţi de posibilitatea ca ANAF să colecteze impozitele pe proprietate, spunând că ideea contravine descentralizării cerute de autorităţile locale şi că ar reprezenta "bomboana de pe colivă".

Condiţiile pe care le va avea Breivik în închisoare: sală de fitness, dormitor, laptop – FOTO

Anders Behring Breivik, care a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru uciderea a 77 de persoane la 22 iulie în Norvegia, va ispăşi pedeapsa la închisoarea Ila, de lângă Oslo.

Aproape 60 de protestatari de la Universitate, cercetaţi pentru blocarea carosabilului sau distrugere

Cincizeci de persoane care au protestat la Universitate sunt cercetate pentru că au blocat cu intenţie un drumul public, iar şapte pentru ultraj şi distrugere, alte 50 fiind amendate pentru tulburarea liniştii locuitorilor "prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte".

Ancheta în cazul avionului prăbuşit la Craiova: Aeronava s-a lovit de un stâlp din beton înainte de impactul cu solul

Avionul militar care s-a prăbuşit, joi, la Craiova s-a lovit de un stâlp din beton înainte de impactul cu solul, după un minut de la decolare, iar comandorul Mihail-Relu Ioana s-a catapultat cu una sau două secunde înainte de izbirea aeronavei de stâlp, potrivit datelor preliminare ale anchetei.

Muzeul Ţăranului Român, printre atracţiile turistice recomandate de The New York Times

Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti se numără printre atracţiile turisitice recomandate de cotidianul The New York Times, care prezintă succint exponatele muzeului şi recomandă vizitarea expoziţiei "Ciuma" şi a magazinului de suveniruri adăpostite în clădirea de pe Şoseaua Kiseleff.

La 22 iulie 2011, Norvegia a plonjat în teroare

Norvegia, o ţară liniştită cunoscută pentru toleranţa sa şi calitatea vieţii, a virat brusc spre teroare în ziua de vineri 22 iulie 2011, în urma atacurilor comise la Oslo şi pe insula Utoeya de unul dintre cetăţenii săi, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik.

BIOGRAFIE: Anders Behring Breivik, de la individul obişnuit la ucigaşul cu sânge rece

Anders Behring Breivik, condamnat vineri la 21 de ani de închisoare, a devenit, sub aparenţa unui individ politicos şi oarecum banal, unul dintre cei mai sângeroşi criminali din istorie, motivat de ura faţă de islam şi multiculturalism.

VERDICT în cazul lui Breivik: Condamnat la 21 de ani de închisoare – pedeapsa maximă în Norvegia

Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik a fost declarat vinovat de "acte teoriste" pentru uciderea a 77 de persoane la 22 iulie în Norvegia şi condamnat, vineri, la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă, dar care poate fi prelungită.

RECENSĂMÂNT, rezultate preliminare: 19.043.767 de persoane au domiciliul sau reşedinţa în România

Populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, cetăţeni români şi străini cu domiciliul sau reşedinţa în România, dintre care 9.764.011, respectiv 51,3%, sunt femei, potrivit rezultatelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011.

ANAT: Tragedia cu japoneza putea fi evitată dacă taximetriştii nu ar fi lăsaţi să asalteze turiştii

Conducerea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism consideră că tragedia cu turista japoneză putea fi evitată dacă ar fi existat un control riguros în aeroport şi o monitorizare permanentă a ceea ce se întâmplă, iar taximetriştilor nu li s-ar permite să asalteze turiştii.

MDRT: Bugetul Ministerului a fost redus cu 223 milioane lei, dar programele prioritare nu sunt afectate

Bugetul Ministerului Dezvoltării a fost redus, în urma rectificării bugetare, cu 223 milioane lei, la 1,979 miliarde lei, dar nu va fi afectată finanţarea unor programe prioritare, precum locuinţele ANL, reabilitarea termică, programele CNI şi lucrările de apă-canal, potrivit instituţiei.

Pivniceru: Am aşteptări de maximă normalitate în relaţia cu Traian Băsescu

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări, că are aşteptări de "maximă normalitate" în relaţia cu preşedintele Traian Băsescu. Mona Pivniceru preia, vineri dimineaţă, atribuţiile de ministru al Justiţiei.

Mona Pivniceru a depus jurământul de învestitură ca ministru al Justiţiei

Mona Pivniceru a depus, joi, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Justiţiei, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui interimar, Crin Antonescu, şi a membrilor Guvernului prezenţi la eveniment.

Hewlett-Packard a avut cea mai mare pierdere trimestrială din ultimii 20 de ani

Hewlett-Packard (HP) a raportat joi cea mai mare pierdere trimestrială din peste două decenii, de 8,86 miliarde de dolari, în urma scăderii cererii de computere personale şi servicii pentru companii, care scoate în evidenţă dificultăţile întâmpinate în încercarea de redresare a operaţiunilor.

Germania – ţara invitată la Festivalul Anim’est 2012

Germania este ţara invitată la următoarea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, care se va desfăşura la Bucureşti, între 5 şi 14 octombrie, informează organizatorii.

Ponta: Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. Care sunt deciziile şi obligaţiile asumate de Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul a aprobat rectificarea bugerată şi a enumerat, joi, deciziile şi obligaţiile pe care Guvernul este în măsură să le îndeplinească.

Aproximativ 80.000 de persoane, aşteptate la Festivalul Peninsula de la Târgu Mureş

Aproximativ 80.000 de persoane sunt aşteptate la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Peninsula, care are loc de miercuri şi până duminică, la Târgu Mureş, bugetul alocat evenimentului în acest an ridicându-se la 700.000 de euro.

Ponta, despre atacurile reclamate de CC: Sunt probleme între judecători, nu cu alte instituţii

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, în legătură cu apelul făcut de Curtea Constituţională la Parlament, Preşedinţie şi Guvern pentru a opri atacurile şi acţiunile denigratoare la adresa judecătorilor constituţionali, că impresia lui este că sunt probleme între judecători, nu cu alte instituţii.

Incendiu la un tren sub podul Grant din Bucureşti – FOTO

Mai multe vagoane ale unui tren de călători aflat în zona podului Grant din Capitală au fost cuprinse de flăcări, joi după-amiază, pompierii intervenind la faţa locului, pentru stingerea incendiului, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ISU Bucureşti.

Kovesi: Am foarte multe aşteptări de la viitorul ministru al Justiţiei

Procurorul general, Codruţa Kovesi, a declarat, joi, că are foarte multe aşteptări de la viitorul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, precizând că doreşte garantarea independenţei procurorilor, dar şi păstrarea statutului magistraţilor.

Big Brother pentru turişti: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va gestiona programul care ştie cine şi unde este cazat

Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), contestat de hotelieri pentru că ar încălca intimitatea turiştilor, prin care vor fi înregistraţi "în timp real" turiştii cazaţi în hoteluri şi pensiuni, va fi gestionat şi auditat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Şedinţa de Guvern a fost întreruptă şi va fi reluată la ora 15:00. Ponta merge din nou la CSM

Şedinţa de Guvern a fost întreruptă şi va fi reluată la ora 15:00, pentru ca premierul Victor Ponta să participe la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Guvernul vrea să schimbe legislaţia guvernanţei corporatiste: şefi profesionişti, numiţi în 9 luni

Guvernul vrea să modifice legislaţia privind guvernanţa corporatistă la companiile de stat, astfel încât conducerea profesionistă să fie numită în cel mult 9 luni de la intrarea în vigoare a legii, dar vrea să excepteze trei companii, pe chestiuni de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Ce reclamă românii la Protecţia Consumatorilor: tarife mari la predicţiile astrologice şi neexecutarea la termen a unui monument funerar

Peste 65 la sută din reclamaţiile depuse la CJPC Suceava vizează prestări de servicii, sucevenii reclamând în special comisioanele sau dobânzile percepute abuziv, refuzul rezilierii contractului în cazul serviciilor de telefonie mobilă, dar şi sume prea mari la un serviciu de predicţii astrologice.

Cine este pilotul mort în accidentul de avion. MApN: Avea 900 de ore de zbor pe avionul IAR 99 Şoim

Pilotul mort în accidentul aviatic de la Craiova este comandorul Aurelian Cojocaru, iar rănitul este comandorul Mihail-Relu Ioana, anunţă MApN, care precizează că primul avea 900 de ore de zbor pe tipul de aeronavă IAR 99 Şoim, iar cel de-al doilea are la activ peste 700 de ore de zbor.

Ce să mâncăm pe caniculă. Alimentele ideale pentru vremea călduroasă

Cercetătorii au realizat o listă a alimentelor indicate pentru a fi consumate pe vremea caniculară, acestea având efecte benefice asupra corpului atunci când temperaturile sunt ridicate.

Incident amuzant la întâlnirea Merkel-Timofti: „Alte ţări, alte scaune” – VIDEO

Cancelarul german Angela Merkel a efectuat o vizită la Chişinău, în cadrul căreia a avut o întâlnire cu preşedintele Timofti, marcată de un mic incident amuzant.

Plenul reunit al Parlamentului pentru citirea deciziei CC privind referendumul, luni, la ora 15.00

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului pentru citirea deciziei Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie se va întruni luni, la ora 15.00. Deputatul PDL Ioan Oltean a declarat, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că propunerea PDL ca plenul reunit să aibă loc vineri a fost respinsă.

Anders Breivik a pregătit comentarii pentru ziua în care va fi anunţat verdictul în procesul său

Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, judecat pentru uciderea a 77 de persoane anul trecut în Norvegia, a pregătit comentarii pe care intenţionează să le facă după citirea verdictului în procesul său, a anunţat avocatul acestuia, Geir Lippestad.

CNADNR a primit 50 de oferte de la constructori pentru trei loturi ale autostrăzii Lugoj – Deva

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a primit aproape 20 de oferte pentru construcţia fiecăruia dintre cele trei loturi ale autostrăzii Lugoj-Deva scoase la licitaţie, din partea unor companii şi consorţii din România şi străinătate, precum Astaldi (Italia), FCC (Spania) şi Strabag (Austria).

ANAF ar putea prelua de la primării colectarea impozitelor pe proprietate

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea prelua de la primării colectarea impozitelor pe propietate, după ce Guvernul a decis în iulie ca taxarea să se realizeze în funcţie de destinaţie, şi nu de calitatea proprietarului clădirii sau al terenului.

Ponta: Pivniceru poate deveni ministru al Justiţiei „până în prânz”

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la sediul CSM, răspunzând unei întrebări din partea presei, că Mona Pivniceru poate deveni ministru al Justiţiei "până în prânz".