Alexandra Vladescu - Mediafax

Judecătorul CC Predescu: Referendumul trebuia validat întrucât au participat mai mult de jumătate din votanţi

Judecătorul CC Ion Predescu a declarat, miercuri, că referendumul trebuia validat întrucât persoanele care au participat la vot au reprezentat mai mult de jumătate din votanţii reali, respectiv jumătate din 14,5 milioane.

CNADNR a primit 23 de oferte de la constructori pentru autostrăzile Transilvania şi Timişoara-Lugoj

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a primit 10 oferte, din partea unor companii şi consorţii de companii din România şi străinătate, pentru construcţia unui segment al autostrăzii Timişoara-Lugoj, iar pentru un tronson din autostrada Transilvania au venit cu oferte 13 firme şi asocieri.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, cercetaţi pentru delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petrom

Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală şi alte şapte persoane sunt cercetaţi de procurorii DIICOT pentru spălare de bani şi delapidarea patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 12 milioane de euro.

Presa internaţională: Decizia CC nu va pune capăt luptelor politice din România

Instabilitatea politică se va accentua în România, unde luptele politice vor continua între preşedinte şi premier, în apropierea alegerilor parlamentare din noiembrie, având un impact negativ asupra economiei, comentează importante publicaţii internaţionale după decizia Curţii Constituţionale.

Antonescu: Este nevoie de presiune publică asupra lui Traian Băsescu pentru a demisiona

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este nevoie de presiune publică pentru ca Traian Băsescu să demisioneze, el arătând că acesta nu mai este un preşedinte legitim al României şi doar astfel poate fi convins să renunţe la mandat.

Sponge Bob, considerat prea gay, ameninţat cu „expulzarea” din Ucraina

Sponge Bob Square Pants (Buretele Bob Pantaloni Pătraţi) este considerat a fi un personaj animat "mult prea gay" şi riscă să fie "expulzat" din Ucraina.

„Neînfricată”, lider în box-office-ul românesc, în weekend-ul premierei – VIDEO

Filmul de animaţie "Neînfricată/ Brave" a fost lider în box office-ul românesc încă de la premieră, cu încasări de 919.459 de lei şi 42.379 de spectatori, de vineri până duminică, informează Asociaţia Film România.

Muzeul Ţăranului Român din Capitală va fi restaurat, timp de doi ani, cu 6,3 milioane de euro

Muzeul Ţăranului Român din Capitală urmează să fie supus unor lucrări de consolidare şi restaurare, ce vor dura doi ani şi vor necesita o finanţare estimată la 6.306.250 de euro, fără TVA, potrivit anunţului licitaţiei organizate pentru atribuirea contractului.

Ponta: Pe 11 iunie, după alegerile locale, m-a sunat Băsescu şi mi-a spus că începe lupta cu Guvernul

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că a doua zi după alegerile locale a fost sunat de preşedintele Băsescu, iar acesta, pe un ton "agresiv", i-a spus că va începe lupta cu Guvernul şi USL, iar el crede că acesta a procedat aşa din cauza rezultatelor electorale bune ale USL şi slabe ale PDL.

Ponta: Voi putea conduce ţara ca prim-ministru cu Traian Băsescu la Cotroceni, până la alegeri

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că va putea conduce România, ca prim-ministru, avându-l la Palatul Cotroceni ca preşedinte pe Traian Băsescu, el exprimându-şi totodată convingerea că "oamenii" vor fi alături de USL şi de Guvern.

Manifestaţii anti şi pro-Băsescu, la Universitate şi la Guvern. Protestatarii de la Universitate au ocupat carosabilul

Peste 200 de persoane au participat marţi seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, la un miting anti-Băsescu, în timp ce în Piaţa Victoriei, în apropiere de sediul Executivului, câteva zeci de oameni au scandat contra guvernului şi a premierului Victor Ponta. O parte a protestatarilor de la Universitate au ocupat carosabilul, iar jandarmii aflaţi în zonă pentru asigurarea ordinii s-au aşezat în dispozitiv şi au fost pregătiţi să intervină.

CE: Decizia CC trebuie respectată. Actorii politici să depăşească divizările, în interesul României

Comisia Europeană a luat act de decizia CC şi consideră că procedura legală de reinstalare a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, trebuie respectată, Executivul UE cheamând forţele politice din România să depăşească divizările, lucrând în interesul ţării.

Proiect: Examenul pentru permisul de conducere a motocicletei va include, din 2013, şi traseu

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere a motocicletei, respectiv pentru categoria A şi subcategoria A1, va include, de anul viitor, şi proba practică în traseu, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern lansat în dezbatere publică, marţi, de MAI.

Record Guinness: familia care deţine recordul mondial de longevitate – membrii familiei au împreună peste 818 ani

Familia Melis, din provincia italiană Sardinia, este cea mai longevivă familie din lume, întrucât membrii ei, nouă fraţi şi surori, au împreună peste 818 ani - un record certificat de Guinness Book of Records -, a anunţat marţi presa italiană.

Criză fără precedent în industria porno din Los Angeles: cinci starlete, depistate cu sifilis

Industria filmelor pentru adulţi din Statele Unite ale Americii traversează o criză fără precedent, după ce cinci starlete porno au anunţat în mod public că sunt infectate cu sifilis.

Copiii lui Michael Jackson, vocile unor personaje dintr-un serial animat asiatic

Cei trei copii ai cântăreţului Michael Jackson - Prince, în vârstă de 15 ani, Paris, în vârstă de 14 ani, şi "Blanket", în vârstă de 10 ani - vor asigura vocile unor personaje dintr-un serial de desene animate asiatic ce a fost importat recent şi în Statele Unite.

Personalităţi publice solicită CSM să intervină pentru oprirea acţiunilor DNA privind referendumul

Peste 90 de personalităţi publice, printre care scriitori, profesori universitari şi cercetători, solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să intervină pentru a opri acţiunile Parchetului instanţei supreme şi DNA împotriva cetăţenilor care au participat la votul din 29 iulie.

Restituirea contribuţiilor reţinute ilegal pensionarilor se va încheia în septembrie 2013

Sumele reprezentând contribuţii de asigurări sociale reţinute ilegal pensionarilor cu pensii peste 740 de lei în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012 vor fi restituite, în tranşe lunare egale, începând din septembrie 2012 şi până în septembrie 2013.

Secretul din spatele alimentelor “de alint”. De ce ciocolata sau o ceaşcă de ceai te pot face să te simţi mai bine

Secretul din spatele stării de bine pe care o dau produsele alimentare precum ciocolata sau ceaiul s-ar putea să fi fost descoperit.

Ponta: Din 29 iulie Traian Băsescu este un preşedinte ilegitim, un preşedinte al Curţii Constituţionale

remierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Guvern, că, începând din 29 iulie, Traian Băsescu e "un preşedinte ilegitim, un preşedinte al CC", iar Guvernul trebuie să fie "un Guvern al cetăţenilor români, şi nu un guvern al jocurilor de culise" şi va continua să apere cetăţenii de "regimul Băsescu".

Antonescu: O aştept pe Macovei să mă aresteze, aştept Parchetul-partid să mă aresteze

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la sediul PNL, că o aşteaptă pe Monica Macovei să vină să îl aresteze, în condiţiile în care europarlamentarul PDL a anunţat public lista cu cei care ar trebui arestaţi pentru iniţierea suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

Antonescu: Voi respecta decizia Curţii Constituţionale. Decizia CC este nedreaptă

Preşedintele interimar Crin Antonescu spune că atât el, cât şi PNL vor respecta decizia CC de invalidare a referendumului, deşi o consideră nedreaptă pentru că ignoră votul a opt milioane şi jumătate dintre români.

Oficial CE: Toate deciziile Curţii Constituţionale trebuie respectate

Linia politică pe care Comisia Europeană a avut-o de la începutul actualei situaţii politice din România a fost de a solicita respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, indiferent care ar fi acestea, a declarat marţi un purtător de cuvânt al instituţiei de la Bruxelles.

Swoboda: Trebuie să acceptăm decizia CC de a nu valida referendumul

Hannes Swoboda, liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, scrie, pe Twitter, că decizia CC de a nu valida referendumul din 29 iulie trebuie acceptată.

CC: Nu s-a întrunit cvorumul ca referendumul să fie valabil. Băsescu îşi reia atribuţiile – DOCUMENTUL OFICIAL

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

CC se întruneşte, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul

Curtea Constituţională se va întruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie.

CC: Referendumul pentru demiterea preşedintelui e INVALID. BĂSESCU REVINE LA COTROCENI

Curtea Constituţională a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni. Judecătorul CC Tudorel Toader a declarat că decizia privind referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu este "de invalidare" şi a fost luată "cu majoritatea legală cerută".

Şedinţa Curţii Constituţionale s-a încheiat. Cine sunt judecătorii CC care decid soarta referendumului

Şedinţa Curţii Constituţionale, în care urma să fie luată o decizie referitoare la valabilitatea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, s-a încheiat la ora transmiterii acestei ştiri.

Contract de 190 milioane lei pentru modernizarea centurii Capitalei

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat, luni, cu asocierea Tehnologica Radion - Consitrans - PRO Cons XXI, un contract de 188,98 milioane lei, fără TVA, pentru modernizarea unei porţiuni a centurii Capitalei.

George Soros a acumulat aproape 8% din acţiunile clubului Manchester United

Fondul de investiţii Soros Fund Management, cu active de 25 miliarde de dolari, controlat de miliardarul George Soros, deţine 7,9% din acţiunile clubului de fotbal Manchester United, care s-a listat la bursă la începutul lunii august.

NASA va trimite un nou robot pe Marte, în anul 2016

NASA a anunţat, luni, la două săptămâni după ce a reuşit să plaseze cu succes robotul Curiosity pe Marte, că va trimite un nou robot pe planeta roşie, în 2016, cu scopul de a studia compoziţia scoarţei marţiene şi de a încerca să descifreze felul în care se formează şi evoluează planetele telurice.

Heidi Klum, în vacanţă. Vedeta a postat pe Twitter o fotografie cu ea în costum de baie – FOTO

Heidi Klum demonstrează din nou că încă arată extrem de bine. Vedeta a postat din nou pe contul său de Twitter o poză cu ea în costum de baie, la plajă.

Protest în faţa sediului CC: Sute de persoane cer validarea referendumului

Aproximativ 200 de persoane protestează, marţi, în faţa sediului Curţii Constituţionale, cerând demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, pichetul având loc în timp ce judecătorii constituţionali discută valabilitatea referendumului din 29 iulie.

O fetiţă româncă în vârstă de patru ani a murit de foame în Belgia

O fetiţă în vârstă de patru ani a murit de foame şi de sete la 8 august, la Schaerbeek, în regiunea Bruxelles, iar părinţii ei români au primit mandate de arestare opt zile mai târziu, pe baza concluziilor raportului autopsiei.

Cine sunt judecătorii Curţii Constituţionale, care decid soarta referendumului

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt aşteptaţi să ia, marţi, o decizie în legătură cu referendumul de demitere a şefului statului. Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

Tudorel Toader: Este posibilă amânarea deciziei CC privind referendumul. Puşcaş: Curtea va lua o decizie

Judecătorul CC Tudorel Toader a declarat, marţi dimineaţă, răspunzând unei întrebări, că este posibilă amânarea unei decizii a Curţii Constituţionale privind referendumul de demitere a şefului statului. Totodată, judecătorul Valentin Zoltan Puşcaş a spus, la intrarea în sediul CC, că, din punctul său de vedere, Curtea Constituţională va lua marţi o decizie privind referendumul.

Apple a stabilit un nou record: Valoarea de piaţă a companiei a urcat la peste 620 miliarde dolari

Apple a stabilit un nou record pentru valoarea de piaţă a unei companii americane, urcând la 623,5 miliarde de dolari, uşor peste maximul atins de Microsoft în 1999, în "epoca de aur" a companiilor IT.

Premierul etiopian Meles Zenawi a decedat

Premierul etiopian Meles Zenawi a decedat în noaptea de luni spre marţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului etiopian Bereket Simon.

CRONOLOGIE Mediafax – Gândul – Trei săptămâni de lupte politice pentru răspunsul la întrebarea: Cine rămâne la Cotroceni?

La 23 de zile de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, Curtea Constituţională este chemată marţi să răspundă la întrebarea "Cine va rămâne la Palatul Cotroceni?".

ANALIZĂ: Curtea Constituţională, aşteptată să decidă asupra valabilităţii referendumului

Curtea Constituţională ar putea pune capăt, marţi, după o aşteptare de aproape două luni, actualei crize politice, prin luarea unei decizii în legătură cu referendumul de demitere a şefului statului. O decizie, indiferent care, nu pare însă o certitudine, în condiţiile în care hotărârea trebuie luată cu cel puţin şase voturi din nouă, iar şedinţele de până acum ale Curţii au adus în discuţie realizarea unei astfel de majorităţi.