Alexandra Vladescu

Ministerul Justiţiei: Instituţia transferării persoanelor condamnate nu trebuie confundată cu cea a extrădării

Ministerul Justiţiei informează că tratatul dintre România cu Siria are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnate definitiv în străinătate de a-şi executa pedeapsa în ţara de origine, MJ precizând că instituţia transferării condamnaţilor nu trebuie confundată cu cea a extrădării.

Programul etapei a XVI-a a Ligii I

Programul partidelor care vor avea loc în etapa a XVI-a a Ligii I:

11 suporteri cercetaţi şi aproape 300 amendaţi în urma incidentelor la meciul Rapid-Steaua. Vezi aici imagini

Unsprezece suporteri sunt cercetaţi în şapte dosare penale în cazul incidentelor de la meciul Rapid-Steaua, din Cupa României, şi aproape 300 au fost amendaţi cu 143.000 de lei pentru că au aruncat cu petarde pe teren în timpul partidei.

Nissan recheamă pentru reparaţii 600.000 de maşini cu probleme la sistemul de direcţie şi baterie

Nissan, al treilea constructor auto nipon, a anunţat că recheamă pentru reparaţii 600.000 de autovehicule în America de Nord, de Sud şi Africa, pentru remedierea unor posibile probleme la sistemul de direcţie şi la bateria electrică.

Soţia lui Miron Cozma cere divorţul

După eliberarea din puşcărie, viaţa lui Miron Cozma părea că se aşează, iar căsătoria cu avocata Monica Mihaela Ionescu nu avea decât să-l determine pe fostul lider al minerilor să ia totul de la capăt.

Miting al extremei-drepte şi contramanifestaţie antifascistă la Varşovia, de Ziua Independenţei

Un miting al extremei-drepte şi o contramanifestaţie antifascistă, organizată de aproximativ 40 de organizaţii nonguvernamentale (ONG), s-au desfăşurat joi la Varşovia, cu ocazia sărbătoririi independenţei Poloniei.

Economia a scăzut cu 0,7% în trimestrul al treilea faţă de aprilie-iunie. Declin de 2,3% la 9 luni

Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în trimestrul al treilea cu 0,7% faţă de aprilie-iunie, în linie cu aşteptările analiştilor, şi cu 2,3% faţă de trimestrul trei din 2009, iar după primele nouă luni declinul faţă de ianuarie-septembrie 2009 a fost de 2,3%, serie ajustată sezonier, potrivit INS.

Decanul Baroului Alba, reţinut de procurorii DNA într-un dosar de corupţie

Decanul Baroului Alba, Doinea Scutea, a fost reţinut de procurorii DNA în acelaşi dosar în care sunt reţinuţi, pentru fapte de corupţie, fostul director al Direcţiei Judeţene de Finanţe Ştefan Bogin, un om de afaceri din Alba Iulia şi un funcţionar din Ministerul Economiei, afirmă surse judiciare.

Jalal Talabani, reales preşedintele Irakului, îi va cere lui Nuri al-Maliki să formeze un nou Guvern

Procesul politic în vederea formării unui nou Guvern în Irak a fost declanşat joi, după opt luni de impas, prin realegerea, într-o atmosferă oarecum tensionată, a preşedintelui Jalal Talabani, care-l va desemna pe Nuri al-Maliki premier.

Hillary Clinton şi Benjamin Netanyahu au discutat şapte ore, fără rezultat pentru procesul de pace

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au discutat timp de peste şapte ore joi, o întâlnire-maraton încheiată cu un comunicat vag asupra modalităţilor de a ieşi din impasul negocierilor de pace în Orientul Mijlociu.

Primarul „Pinalti” recunoaşte: Toate echipele au făcut parte din Cooperativă

N-ai zice că e acelaşi om rotofei, cu cămaşa scoasă, care alerga arbitrii la meciurile Ceahlăului şi care le striga cu vocea piţigăiată: "Ti fac io pi tini!". Acum e calm, vorbeşte molcom şi a slăbit vreo 20 de kilograme după ce a fost diagnosticat cu diabet şi cu o boală gravă de inimă, informează www.prosport.ro.

Patru bărbaţi au încercat să spargă un bancomat de pe Bulevardul Iuliu Maniu din Capitală – VIDEO

Patru bărbaţi au încercat să spargă, vineri dimineaţă, un bancomat al unei bănci comerciale de pe Bulevardul Iuliu Maniu, unul dintrei aceştia a fost prins în timp ce tăia balamalele aparatului, iar ceilalţi trei au reuşit să fugă, a declarat, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Recomandări pentru weekend-ul 12-14 noiembrie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Vacanţe ieftine, de până la 200 de euro, de 1 decembrie şi Moş Nicolae!

Dacă vrei să pleci într-o vacanţă scurtă în afara ţării de 1 decembrie sau de Moş Nicolae, este cazul să te grăbeşti şi să profiţi chiar acum de biletele de avion foarte avantajoase de pe anumite destinaţii externe, dar şi de pachetele de cazare la câteva zeci de euro! Poţi să îţi faci o vacanţă de 4-5 zile şi chiar mai mult şi să rămâi strict într-un buget de până la 200 de euro! Piaţa e plină de foarte multe super-oferte!

Bătălia pentru spaţiul Schengen: ce câştigă România din aderare şi de ce există atâta reţinere în capitalele europene faţă de acceptarea Bucureştiului?

Aderarea României la spaţiul Schengen agită spiritele pe măsură ce data la care ar urma să adere România şi Bulgaria, sfârşitul lui martie 2011, se apropie. Ce naşte atâta patimă şi opoziţie faţă de această aderare în rândurile unor politicieni europeni, până la urmă? Şi ce câştigă cetăţeanul român de pe urma aderării?

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în estul Indoneziei

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs vineri în estul Indoneziei, în arhipelagul Molucelor, dar nici o alertă de tsunami nu a fost emisă, au anunţat oficialii.

Cum lucrează un mystery shopper, „cumpărătorul misterios“ care testează cât de amabili sunt vânzătorii

Aproape 4.000 de români se pot transforma oricând în "cumpărători misterioşi", pe una dintre puţinele pieţe care creşte în România, apărută din dorinţa companiilor de a-şi supraveghea angajaţii din vânzări.

Postul alimentar – între riscul de malnutriţie şi detoxifiere

Persoanele care doresc să ţină post trebuie mai întâi să consulte un medic specialist, pentru a vedea dacă o alimentaţie săracă în proteine le afectează sau nu sănătatea, recomandă nutriţioniştii.

Dosarul „sex cu politicieni şi fotomodele” – cazul minorei de 16 ani violată şi bătută

Potrivit procurorilor DIICOT, Lavinia, o manechină de 16 ani a agenţiei Diva Models, a fost bătută şi violată de un client. A primit apoi de la el nişte haine şi o pereche de ochelari de soare care să-i ascundă vânătăile.

Fiica chitaristului The Edge de la U2 a avut cancer

Morleigh Steinberg, soţia chitaristului The Edge - membru al trupei irlandeze U2 -, a vorbit pentru prima dată despre iadul prin care a trecut cuplul atunci când fiica lor a fost diagnosticată cu leucemie, relatează contactmusic.com.

Rapid şi CFR Cluj, sancţionate de Comisia de Disciplină

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a sanţionat cluburile Rapid şi CFR Cluj cu câte 10.000 de lei penalitate financiară pentru incidentele de la meciurile organizate pe teren propriu în etapa a XIV-a, informează, joi, site-ul oficial al LPF.

Băsescu: A devenit aproape un sport pentru mediul de afaceri să nu respecte legea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că "a devenit aproape un sport pentru mediul de afaceri să nu respecte legea", şeful statului susţinând că şi patronatele au o responsabilitate faţă de stat.

Cealaltă faţă a grevistei foamei

Reîntoarcerea Cristianei Anghel la post a stârnit revolta părinţilor. La începutul anului şcolar, o clasă fusese desfiinţată din cauza protestului ei. În palmaresul învăţătoarei din Caracal mai stau încă o grevă a foamei, două procese cu inspectoratul şi unul cu o firmă de telefonie.

Peştişori aurii, folosiţi pentru a verifica puritatea apei din toalete la summitul G20

Coreea de Sud intenţionează să se asigure de puritatea apei din toalete, în timpul summitului principalelor state bogate şi emergente (G20), care începe joi la Seul, folosind peştişori aurii, spre nemulţumirea militanţilor pentru protecţia animalelor.

Tom Hanks, udat din cap până în picioare într-o emisiune TV – VIDEO

Tom Hanks a avut parte de o experienţă inedită în emisiunea lui Conan O'Brien, în timpul căreia a fost udat cu o găleată de apă, scrie dailymail.co.uk

Udrea: Atâta timp cât chiriile pentru locuinţele ANL sunt mici nu va fi cerere pentru cumpărarea lor

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la Romania Construct Forum, organizat de MEDIAFAX, că atâta timp cât chiriile pentru locuinţele construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) vor fi reduse nu va exista interes pentru cumpărarea acestora.

Numărul şomerilor a scăzut cu aproape 25.000 în luna octombrie

Rata şomajului a scăzut în octombrie la 7,08%, de la 7,35% în luna anterioară, numărul total de şomeri ajungând la 645.794, cu aproape 25.000 mai puţini decât în septembrie, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Ai grijă la ce postezi pe Facebook! Te-ai putea trezi fără job!

Facebook-ul şi, în general, reţelele de socializare, tind să devină o problemă, atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi. Fie că pierzi prea mult timp pe net şi nu mai eşti atent la ceea ce ai de făcut, fie că postezi diferite comentarii sau fotografii care nu plac şefilor, te poţi trezi într-o zi că eşti dat afară, fără să ştii de ce. Pentru că, fii sigur că activitatea ta pe Facebook este monitorizată îndeaproape, ori de către şef, ori de către vreun coleg „binevoitor”.

Cu salariul pe 15 ani poţi cumpăra un apartament cu două camere în Vitan

Scăderea preţurilor la locuinţe cu circa 40% în ultimii doi ani le-a făcut mai accesibile, dar o bună parte din efecte au fost anulate de scăderea salariilor şi deprecierea monedei naţionale.

Nou bilanţ al epidemiei de holeră din Haiti: 643 de morţi şi 9.971 de spitalizări

Epidemia de holeră care afectează de la jumătatea lui octombrie Haiti s-a agravat, ultimul bilanţ indicând moartea a 643 de persoane şi 9.971 de spitalizări, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii Publice.

Cumpărăturile din catalog, la un click distanţă. Cât lasă româncele pe haine cumpărate din catalog

Cataloagele de haine se luptă în România pentru cotă de piaţă, iar mai recent proprietarii acestora şi-au făcut un aliat din mediul online, astfel că vânzările din catalog au devenit, încetul cu încetul, vânzări prin corespondenţă.

BNR despre ideea de a taxa suplimentar băncile: Vom respecta decizia europeană

Ideea de a taxa suplimentar băncile considerate responsabile pentru declanşarea actualei crize mondiale, care se cristalizează în cancelariile europene, este privită cu detaşare de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, care se limitează la a spune că România va respecta decizia europeană.

Un nutriţionist american susţine că a slăbit 12 kilograme, în două luni, mâncând doar fast-food

Un medic nutriţionist, Mark Haub, susţine că a reuşit să slăbească 12 kilograme în 60 de zile cu un regim bazat exclusiv pe preparate de tip fast-food. Gogoşile, batoanele de ciocolată, chips-urile şi hamburgerii, primele alimente interzise de orice nutriţionist atunci când te afli la dietă, i-au devenit americanului aliat în lupta cu kilogramele.

De ce bărbaţii care au o viaţă sexuală activă trăiesc mai mult

Sexul aduce organismului o serie de beneficii, inclusiv creşterea duratei de viaţă. Potrivit oamenilor de ştiinţă italieni de la Universitatea din Florenţa, bărbaţii care au o viaţă sexuală activă trăiesc mai mult, comparativ cu cei care întreţin raporturi intime cu partenera ocazional, informează "The Telegraph".

Înregistare video a miss TSD 2008 în care apar „fetele din stenograme” şi liderii PSD Robert Negoiţă, Nicu Bănicioiu, Radu Mazăre şi Liviu Dragnea

Dosarul "Sex cu fotomodele" conţine informaţii şi despre modul în care se acorda titlul "miss TSD" (Tineretul Social-Democrat, concurs organizat sub patronajul deputatului Negoiţă Robert Sorin). Potrivit procurorilor, titlul în cauză era promis şi uneori chiar şi acordat unora dintre fotomodelele care se prostituau. "Miss TSD" era văzut ca un fel de recompensă de fetele care aspirau la o carieră de fotomodel.

Adrian Păunescu de vorbă cu Cristian Tudor Popescu despre Mihai Eminescu, Corneliu Coposu, literatură şi viaţă

Când Băsescu zice că se regăseşte în poezia lui (preşedintele însuşi fiind versificator din categoria liceeană "Când o bătea vântul printre munţi/ e un semn să nu mă uiţi"), când Cristian Tudor Popescu e mândru că a discutat Rilke cu poetul la TV, moment de mare declic şi relevare reciprocă a justei valori, când Dinescu îl laudă pe Vântu ca om de cultură, este clar că ceauşismul învinge astăzi, nu prin forţă, ci prin competiţie pe piaţa liberă.

Semnificaţii istorice pentru 11 noiembrie

În 1821 s–a născut prozatorul Feodor Dostoievski, cunoscut pentru operele “Crimă şi pedeapsă” - 1866, “Fraţii Karamazov” - 1880 şi “Idiotul” - 1868 (m. 9 februarie 1881).

Investiţiile în construcţii, analizate de Elena Udrea şi de constructori la Romania Construct Forum

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, constructori şi dezvoltatori imobiliari vor discuta despre investiţiile în acest sector în 2011, la evenimentul Romania Construct Forum organizat de Mediafax joi, 11 noiembrie.

3.000 de minori români, exploataţi de reţele de prostituţie şi cerşetorie în Franţa

Trei mii de minori români sunt exploataţi de reţele de prostituţie şi cerşetorie în Franţa, a afirmat miercuri secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, precizând că vrea să discute cu Bucureştiul despre un acord privind condiţiile de repatriere a acestora.

INTERVIU: Anastase: Nu mi-e teamă de demisie; într-o săptămână se poate debloca activitatea Camerei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că nu se teme de demisie, crede că într-o săptămână ar putea fi deblocată activitatea Camerei, spune că îşi reproşează sinceritatea şi se declară o admiratoare a lui Madeleine Albright şi Margaret Thatcher.