Alexandru Nanu

Cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare. Primele pentru asigurarea obligatorie a locuinţei cresc

Proiectul de lege care prevede majorarea primei de asigurare pentru poliţele obligatorii de locuinţă PAD a fost adoptată de Camera Deputaţilor în această săptămână.

ANAF va publica “lista albă” în această lună. Verificaţi dacă lucraţi la o companie fără datorii

ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabililor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante. Astfel, până la sfârşitul lunii ianuarie ANAF va publica “lista albă" a contribuabililor corecţi pentru primul trimestru al anului 2023.

ANAF va publica “lista ruşinii” în această lună

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica în această lună lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T1 2023, conform legislaţiei în vigoare, notează Ziarul Financiar.

Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile

În a doua jumătate a lunii aprilie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Paştelui, scrie Ziarul Financiar.

Veşti proaste pentru fumători: Nivelul accizei specifice la ţigarete va creşte în curând

Nivelul accizei specifice la ţigarete va creşte după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I nr. 201 din 10 martie 2023 a Ordinului nr. 1111/2023 pentru aprobarea nivelului accizei specifice la ţigarete.

Un nou serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de paşapoarte, de luni

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că începând de luni, 20 martie, cetăţenii vor avea la dispoziţie un nou serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de paşapoarte, conform unui comunicat recent al instituţiei.

Modificări importante propuse pentru Programul Rabla 2023

Veşti bune pentru cei care vor să acceseze programul Rabla Clasic care vor putea cere mai mulţi bani pentru a-şi schimba maşina veche cu una nouă, conform mai multor proiecte de ordin puse în dezbatere de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Veste bună! Indicele ROBOR la trei luni scade sub pragul de 7%

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, scade la 6,96% după ce în ultimele zile de tranzacţionare a staţionat la pragul de 7%, arată datele BNR.

Sesizările privind maşinile abandonate pe spaţiul public vor putea fi făcute şi online

Parlamentul a adoptat în această săptămână propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

ANAF a publicat “lista ruşinii” pentru al patrulea trimestru al anului 2022

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T4 2022, conform legislaţiei în vigoare.

Cine este Petr Pavel, fost general şi actualul câştigător al alegerilor prezidenţiale din Cehia

Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale în faţa lui Babis, fostul premier populist din Republica Cehă, informează Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Proiect: 13 ocupaţii noi vor apărea în Clasificarea Ocupaţiilor din România. Consilierul de cuplu şi numerologul, pe listă

Un proiect care prevede completarea Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) cu încă 13 noi ocupaţii a fost publicat pentru dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Consilierul de cuplu şi numerologul, pe listă.

ANAF va publica „lista ruşinii” în această lună

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica în această lună lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T4 2022, conform legislaţiei în vigoare, anunţă Ziarul Financiar.

Nivelul punctului de amendă în 2023

Valoarea punctului de amendă în 2023 este îngheţată la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere, potrivit Ziarului Financiar.

Calendarul sărbătorilor legale 2023: De câte zile libere se bucură angajaţii din România

În anul 2023 Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, prevede 15 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere.

Şefa BCE anunţă că va continua să majoreze dobânda de referinţă pentru contracararea inflaţiei

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a indicat că costurile cu dobânzile vor creşte din nou, spunând că acest lucru este necesar pentru a tempera creşterea preţurilor de consum, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Nivelul punctului de amendă în 2023. Tot ce trebuie să ştie şoferii despre amenzi

În anul 2023 valoarea punctului de amendă va fi îngheţată la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere. Astfel, punctul de amendă nu va mai creşte la 300 lei la începutul anului 2023 după creşterea salariului minim din ianuarie la 3.000 de lei de la 2.550 de lei.

Schimbări pe piaţa muncii: ocupaţii noi au apărut în Clasificarea Ocupaţiilor din România

În această lună a fost oficializată prima schimbare din acest an a Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) prin introducerea unor ocupaţii şi modificarea mai multor ocupaţii conform Ordinului comun al Ministerului Muncii şi al Institutului Naţional de Statistică, anunţă zf.ro.

Nivelul punctului de amendă în 2023. Tot ce trebuie să ştie şoferii despre amenzile de circulaţie

În anul 2023 valoarea punctului de amendă va fi îngheţată la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere. Astfel, punctul de amendă nu va mai creşte la 300 lei la începutul anului 2023 după creşterea salariului minim din ianuarie la 3.000 de lei de la 2.550 de lei.

Poliţiştii locali au primit puteri sporite: îi pot amenda pe proprietarii de maşini, dacă nu le oferă date

De duminică, poliţiştii locali îi pot amenda pe proprietarii de maşini care împrumută maşina şi nu oferă date despre identitatea şoferului la cererea poliţiei locale nu doar a poliţiei rutiere.

Proiect de lege: ajutorul de deces ar putea fi majorat în 2023

Valoarea ajutorului de deces pentru asiguraţi sau pensionari creşte din anul 2023 cu 694 de lei, conform proiectului de lege al bugetului asigurărilor de stat pentru 2023, adoptat de Guvern.

Se închide circulaţia pe unele dintre cele mai spectaculoase drumuri din România

Condiţiile meteorologice închid de joi circulaţia pe anumite sectoare ale drumurilor montane Transalpina şi Transfăgărăşan. „Prioritatea principală este integritatea şi viaţa celor care merg pe drum”, transmite CNAIR.

Lista contribuabililor corecţi prinde viaţă şi va fi publicată pe site-ul ANAF

ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabilor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante, conform celui mai recent comunicat de pe site-ul instituţiei

Ora de iarnă 2022. Vom dormi mai mult. Când se schimbă ora în România

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică, data de 30 octombrie, la ora oficială de iarnă, ora 4:00 urmând să devină ora 3:00 şi vom dormi mai mult cu o oră.

Programul pentru casarea maşinilor uzate se amână pentru luna noiembrie

Programul pentru casarea maşinilor uzate se amână şi se va putea realiza începând cu data de 11 noiembrie 2022, conform unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, anunţă o undă de şoc în întreaga lume

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, anunţă o undă de şoc în întreaga lume: reducerea producţiei de petrol decisă de OPEC va afecta întreaga economie globală.

Putin a ordonat, de urgenţă, reuniunea consiliului de securitate rus

Vladimir Putin a ordonat, de urgenţă, reuniunea consiliului de securitate rus pentru ziua de luni, după distrugerea podului care leagă Rusia de Crimeea.

Vine vremea rece: Când trebuie să schimbe şoferii anvelopele cu unele de iarnă

Scăderea temperaturilor şi apariţia zăpezii, poleiului sau a gheţii le pune în vedere şoferilor că urmează perioada de schimbare a cauciucurilor de vară cu cele de iarnă, conform prevederilor din Codul Rutier pentru circulaţia pe aceste drumuri care sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei.

AFM a publicat proiectul de ordin pentru înlocuirea becurilor / Cum poţi beneficia de voucher

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat pe site-ul instituţiei proiectul de ordin pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice prin înlocuirea becurilor convenţionale cu becuri led.

Indicele ROBOR la 3 luni încheie săptămâna la 7,93%, după trei zile de stagnare

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, încheie săptămâna la 7,93%, după ce în ultimele trei zile de tranzacţionare staţionase la 7,93%, arată datele BNR.

Rabla şi Rabla Plus: înscrierile încep pe 30 septembrie 2022

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat data la care vor demara înscrierile în program.

13 profesii noi apar în Clasificarea Ocupaţiilor din România

În această lună a fost oficializată o schimbare a Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) prin introducerea a 13 noi ocupaţii, conform unui ordin privind modificarea şi completarea casificării ocupaţiilor din România.

Ce probleme a identificat ANAF în primele 6 luni ale anului

Direcţia Generală de Asisţenţă penţru Conţribuabili, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat raportul “Principalele deficienţe constatate ca urmare a acţiunilor de control, precum şi cele mai frecvente întrebări adresate de contribuabili în semestrul I 2022”.

Calendarul sărbătorilor legale 2022: Câte zile libere mai au angajaţii din România

În anul 2022 Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, prevede 15 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere.

Veste bună pentru milioane de români: din 2023, 6 ianuarie va fi o nouă zi liberă legală

Românii ar putea avea o nouă zi liberă începând de anul viitor, dacă Parlamentul va adopta propunerea privind introducerea datei de 6 ianuarie pe lista zilelor de sărbătoare legală, anunţă Ziarul Financiar.

Noul nivel al amenzilor pentru lipsa rovinietei intră în vigoare sâmbătă

De astăzi, 20 august 2022, intră în vigoare Legea nr. 241 din 20 iulie 2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, care prevede noile valori ale amenzilor pentru lipsa rovinietei, notează ZF. Astfel, articolul […]

Veşti bune pentru salariaţi. Angajaţii vor avea parte de o nouă minivacanţă de trei zile în această lună

În acestă lună, românii vor avea parte de o nouă minivacanaţă de trei zile, ca urmare a faptului că pe data de 15 august (luni) se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, zi liberă conform Codului Muncii.

Este oficial: Locuitorii mai multor localităţi vor putea ieşi mai repede la pensie

Lista localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi, va fi extinsă, cu noi localităţi după publicarea în Monitorul Oficial a Legii 258/2022 promulgată de preşedintele României prin Decret nr. 1038/2022 în data de 21 iulie 2022.

Ce înseamnă întârirea dolarului pentru economia globală. Moneda americană reprezintă 90% din toate tranzacţiile valutare

Nivelul dolarului american este la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, devalorizând monedele din întreaga lume şi tulburând perspectivele pentru economia globală, deoarece impactează totul, de la costul unei vacanţe în străinătate la profitabilitatea companiilor multinaţionale.

Inspectorii ANAF, controale la peste 4.200 de contribuabili în iunie. Amenzi de 83,63 milioane lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că inspectorii instituţiei au desfăşurat controale la peste 4.200 de contribuabili în luna iunie şi au dat amenzi de 83,63 milioane lei, conform celui mai recent comunicat al instituţiei.