Alexandru Stan

Democraţii se tem că Trump i-ar putea ceda Ucraina lui Putin şi va scoate SUA din NATO dacă va fi reales preşedinte

Daniel W. Drezner, profesor de politică internaţională la Facultatea de Drept şi Diplomaţie de la Universitatea Tufts, a scris pe Washington Post despre politica externă a lui  Trump dacă va fi reales.  Democraţii din SUA şi liberalii din Europa se tem că Trump ar putea sista livrarea de armament către Ucraina pentru a se apăra […]

De la Isis, Chīmalmā şi Europa la Fecioara Maria. A fi mamă de semizeu, erou sau Mântuitor în antichitate

În antichitate, multe femei au zămislit prunci ai căror taţi erau necunoscuţi. Unele au pretins că au fost vizitate de zei şi că pruncii lor sunt destinaţi pentru măreţie şi glorie, sau pentru salvarea omenirii. Dar cu ce diferă Fecioara Maria de amantele lui Zeus (Europa, Semele, Danae, Alcmene, Io, Callisto, Persefona), Chīmalmā, Rhea Silvia, Devaki sau de Isis?

Taiwan sub asediu, ziua 6. China va efectua exerciţii militare „regulate” în Strâmtoarea Taiwan, potrivit presei de stat

Armata chineză va efectua de acum înainte exerciţii "regulate" pe partea estică a liniei mediane a Strâmtorii Taiwan, a relatat duminică televiziunea de stat chineză, citată de Reuters.

CNN: Este dieta vegană „woke”? Mulţi americani conservatori sunt indignaţi de introducerea cârnatului pe bază de plante în meniul unui restaurant tradiţional

Recent, lanţul de restaurante Cracker Barrel a adăugat cârnaţi Impossible pe bază de plante în meniurile sale, dedicate clienţilor vegetarieni şi vegani.

Portretul liderului de mâine

Business MAGAZIN a organizat gala 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022, în care am sărbătorit lansarea celei de-a 17-a ediţii a anuarului fanion al revistei. Odată cu acesta, numărul tinerilor de succes promovaţi de noi de-a lungul anilor a ajuns la 1.700. Continuăm pariul nostru pentru viitor, având în vedere şi portretul pe care participanţii la eveniment l-au schiţat răspunzând unui sondaj ad-hoc referitor la trăsăturile liderului de mâine: ei cred că acesta va fi un lider inteligent, bun comunicator şi empatic, dar nu neapărat loial.

Taiwan sub asediu, ziua 5. Australia a fost avertizată de China: „arătarea cu degetul împotriva Beijingului este inacceptabilă”. China efectuează manevre aeriene agresive în strâmtoarea Taiwanului

Taiwan îşi trimite avioanele în recunoaştere în timp ce avioanele chineze traversează linia mediană Taiwanul a alungat 20 de avioane chineze, inclusiv 14 care au traversat linia mediană a strâmtorii Taiwan , a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării al ţării, transmite Reuters.  Taiwan a declarat că exerciţiile militare ale Chinei par să simuleze un atac asupra […]

Kim Kardashian este iar o femeie singură. S-a despărţit de Pete Davidson, fostul comediant de la Saturday Night Live

„S-au despărţit săptămâna aceasta pe cale amiabilă din cauza distanţei şi a programelor”, a declarat o persoană apropiată lui Kim care şi-a păstrat anonimatul.

O altfel de schimbare la faţă. Vremea când oamenii se temeau să-şi privească zeii

Pentru oamenii din antichitate era o regulă - niciodată să nu te uiţi la un zeu în adevărata sa formă divină, şi mai ales, să nu-l atingi. Puteai să orbeşti, în cel mai rău caz puteai să fii mistuit pe loc de fulgere şi flăcări. Asta credeau oamenii în epoca premodernă când educaţia nu era accesibilă oricui, ştiinţa nu era la nivelul de azi, iar civilizaţia se baza pe credinţe şi tradiţii.

La 77 ani de la Hiroshima, războiul nuclear încă este o ameninţare serioasă, sugereaza declaraţiile recente ale lui Putin si Lavrov

Ororile de la Hiroshima şi Nagasaki au făcut întreaga lume să se teamă de bomba atomică, chiar şi pe cei care ar putea lansa una, transmite The Guardian. Astăzi, această frică a dispărut în mare parte din memoria vie şi, odată cu ea, este posibil să fi pierdut o protecţie crucială

Războiul din Ucraina, ziua 163. Rusia cucereşte teritoriile din care armata ucraineană s-a retras / NATO, îngrijorată de evoluţia luptelor / Japonia livrează noi echipamente de apărare / Putin se pune bine cu Erdogan / Kievul, acuzat că a ridicat baze militare în zone rezidenţiale / Acord Rusia-Turcia pentru plata parţială a gazelor în ruble

UPDATE 23:20 Preşedintele Volodimir Zelenski denunţă ultimul atac rus de la centrala nucleară Zaporojie „Astăzi, ocupanţii au creat o altă situaţie extrem de riscantă pentru toată lumea din Europa – au tras asupra centralei nucleare din Zaporojie, de două ori într-o singură zi. Aceasta este cea mai mare centrală nucleară de pe continentul nostru. Şi orice […]

Taiwan, ziua 4. Comunitatea internaţională condamnă acţiunile militare ale Chinei / Pelosi este în Japonia în timp ce tensiunile se amplifică în regiune / China anunţă sancţiuni împotriva lui Pelosi din cauza vizitei în Taiwan / SUA îl convoacă pe ambasadorul chinez la Casa Albă / Un francez, de partea Beijingului / Lavrov şi Wang l-au sfidat pe japonez

UPDATE 23:10  Decizia Chinei de a suspenda discuţiile bilaterale privind schimbările climatice cu Statele Unite nu pedepseşte Washingtonul, „pedepseşte lumea”, a declarat vineri trimisul special al SUA pentru schimbările climatice, John Kerry. „Nici o ţară nu ar trebui să reţină progresul în problemele transnaţionale existenţiale din cauza diferenţelor bilaterale”, a spus fostul secretar de stat […]

Cum te sfătuiesc „boomerii” englezi să te distrezi la festivalul UNTOLD dacă ai între 40 şi 70 ani

Un ghid dedicat celor care care se distrau la "Cenaclul Flacăra" şi festivalul „Cerbul de Aur”, dar care abia acum descoperă festivalul UNTOLD.

Warner Bros intră în competiţie cu Marvel şi îşi anunţă planurile pentru următorii 5 ani. Veşti importante pentru fanii universului DC Comics

Următoarele filme DC care urmează să fie lansate sunt „Black Adam” pe 21 octombrie, „Shazam! Fury of the Gods” pe 21 decembrie, „Aquaman and the Lost Kingdom” pe 17 martie 2023 şi „The Flash” pe 23 iunie 2023. „Joker: Folie A Deux” va fi lansat pe 4 octombrie 2024.

Războiul din Ucraina, ziua 162. Avertismentul şefului NATO: Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment al Europei de la al Doilea Război Mondial / Situaţia umanitară se agravează / Senatul din Congresul american a votat pentru aderarea Suediei şi Finlandei la NATO. Zelenski se declară „dezgustat” de cooperarea dintre Gerhard Schroeder şi Vladimir Putin

UPDATE 23:13 Ruşii ratează ţinta În timpul zilei de astăzi, ruşii au deschis focul de trei ori: de la un lansator de grenade şi dintr-un mortar. Atacul a vizat comunitatea districtului Shostka. Nu au fost înregistrate victime sau distrugeri. UPDATE 23:10 Primul elicopter achiziţionat pentru evacuarea răniţilor de pe front Pentru prima dată, un elicopter […]

Taiwan, ziua 3. Armata chineză a lansat 11 rachete lângă Taiwan. Insula condamnă „acţiunile iraţionale” / Ministrul de Externe chinez respinge hotărât declaraţia G7 cu privire la regiunea Taiwan / Taiwan a tras cu rachete de semnalizare pentru a alunga dronele inamice din apropierea insulelor periferice / Cinci rachete balistice chineze au lovit apele Japoniei / Pelosi, la Tokyo

UPDATE 23:05 Preşedintele Taiwanului transmite un mesaj Beijingului Preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen a cerut Beijingului „să acţioneze cu raţiune şi să-şi exercite reţinerea”. „În timp ce China iniţiază astăzi exerciţii militare în zonele din jurul Taiwanului, solicităm Beijingului să acţioneze cu raţiune şi să-şi exercite reţinerea. Taiwan nu va escalada conflictul, dar ne vom apăra cu […]

STUDIU – Mumificarea, crionica şi transferul conştiinţei în computere nu pot salva oamenii de la moarte

Egiptenii erau mumificaţi după moarte. Ei credeau că numai aşa vor avea viaţă de după moarte  Acum 3000-4000 ani, trupurile egiptenilor, de la meşteşugari la faraoni, erau mumificate. Egiptenii credeau că  mumificarea trupurilor de după moarte era un pas important pentru ca sufletele lor să trăiască bine în viaţa de apoi. S-a format o adevarată […]

Războiul din Ucraina, ziua 161. Zelenski neagă importanţa primului transport de cereale la export. „Ucraina trebuie să exporte minimum 10 milioane de tone de cereale pentru a reduce deficitul bugetar”

ONU: centrala nucleară ucraineană Zaporojia a scăpat de sub control Şeful agenţiei nucleare a Naţiunilor Unite a declarat că centrala nucleară Zaporojia din Ucraina este „complet scăpată de sub control”, potrivit BBC. Unitatea, deţinută de ruşi de la începutul lunii martie, este cea mai mare centrală nucleară din Europa. „Fiecare principiu al siguranţei nucleare a […]

Criza din Taiwan, ziua 2. Pelosi a părăsit Taiwanul / China a impus blocadă maritimă şi aeriană asupra Taiwanului. Nancy Pelosi a fost decorată de preşedintele Taiwanului. Serghei Lavrov:„vizita lui Pelosi în Taiwan este o încercare intenţionată pentru a irita China”

Nancy Pelosi a părăsit Taiwanul Demnitara americană va merge în Seul. Şeful de stat al Coreei de Sud, Yoon Seok-yeol, este în vacanţă în timpul vizitei politicenei (1-5 august), aşa că cel mai probabil cei doi nu se vor întâlni. Ministrul rus de Externe crede că „vizita demnitarei Pelosi în Taiwan este o încercare intenţionată pentru […]

Sanders şi Warren refuză să comenteze despre călătoria lui Pelosi în Taiwan. Bernie Sanders a declarat anul trecut că se teme că ar putea izbucni un „nou război rece cu China”

Senatorul Joe Manchin a declarat pentru Fox News Digital că ce a făcut Pelosi în Taiwan este „grozav” şi a remarcat că mulţi senatori „au fost în Taiwan şi sunt iubitori de pace”.

„Următorul lider al-Qaida va fi mai brutal”, avertizează autorul unei cărţi despre drone militare

Înlocuitorul lui Zawahri la conducerea al-Qaida va fi mult mai agresiv pentru a concura cu ISIS la atragerea de recruţi, spune Brett Velicovich. O dronă operată de CIA în Afganistan l-a ucis pe Ayman al-Zawahri, liderul al-Qaida care l-a succedat pe Osama bin Laden. El a fost o figură cheie în planificarea atacurilor teroriste din 11 septembrie.

Ce ştii despre sandvişuri?

Sandvişurile au fost inventate în Anglia, iar denumirea este preluată de la un conte englez din secolul 18.

O galaxie inelară a fost fotografiată de telescopul spaţial James Webb

Telescopul spaţial James Webb a privit prin praful cosmic pentru a fotografia o galaxie cu o formă rară în format mai detaliat decât a putut realiza telescopul Hubble.

Nancy Pelosi – „Doamna Tanc” din secolul 21

Nancy Pelosi a făcut ce n-au putut să facă doi foşti preşedinţi americani când regimul comunist de la Beijing a încălcat flagrant drepturile omului.

Războiul din Ucraina, ziua 160. Putin avertizează în privinţa izbucnirii unui război nuclear, violenţele dintre Serbia şi Kosovo continuă, iar Nancy Pelosi vizitează Taiwanul în ciuda ameninţărilor Chinei

Rusia acuză Washingtonul că este implicat direct în războiul din Ucraina Rusia a declarat marţi că Statele Unite, prima putere militară a lumii, este direct implicată în conflictul din Ucraina, deoarece spionii americani aprobă şi coordonează loviturile cu rachete ucrainene asupra forţelor ruseşti. Peste 10 milioane de persoane au ieşit din Ucraina de la începutul […]

S-a creat o nouă profesie pentru cei interesaţi de dezvoltarea durabilă a României

S-a creat o nouă profesie pentru tinerii preocupaţi de viitorul dezvoltării României până în anul 2030- "expert în dezvoltare durabilă", România fiind primul stat membru UE care a creat acest standard ocupaţional. Programul de formare profesională în domeniul dezvoltării durabile a personalului din administraţia publică centrală are 150 de persoane formate/calificate pentru ocupaţia "expert dezvoltare durabilă". În viitorul apropiat vor fi 2452 specialişti în domeniul politicilor administrative, formaţi în perioada iulie – octombrie 2022.

Sociolog: „Suntem acum unde erau bogaţii Europei în 1980”

Miercuri, 27 iulie, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, a organizat workshop-ul de consultare cu factorii implicaţi în procesul de monitorizare şi raportare a implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 privind utilizarea setului naţional de indicatori de dezvoltare durabilă.  Pe durata prezentărilor, sociologul Mirel […]

UN NOU RĂZBOI ÎN BALCANI? Sârbii au blocat drumurile din nordul Kosovo, focuri de armă au fost trase la graniţă, iar la Mitrovica se aud sirene de alarmă. Preşedintele Serbiei apelează la menţinerea păcii, dar declară că „nu va exista nicio capitulare, iar Serbia va câştiga dacă kosovarii comit acte de provocare sau de persecuţie la adresa poporului său”

În martie 2022 erau informaţii că Vladimir Putin plănuia să provoace dezordine în Balcanii de Vest, prin a reaprinde conflictul iugoslav Rusia ar putea face presiuni asupra Serbiei pentru a submina Balcanii de Vest, avertizează oficialii din Kosovo şi Bosnia-Herţegovina care mnă liderii occidentali „să se implice mai activ şi mai puternic” în regiune. Este […]

Joe Biden, abia vindecat, a fost testat pozitiv la COVID-19 pentru a doua oară

Preşedintele Biden a fost pentru a doua oară testat pozitiv pentru COVID-19 sâmbătă, transmite Casa Albă.

Taylor Swift este acuzată de poluare după ce a zburat cu avionul ei privat de 170 ori în acest an

Cântăreaţa este acuzată că a zburat cu avionul ei privat „Carolina” de 170 de ori în acest an, deşi nu era în turneu.

Biden se opune republicanilor care vor să anuleze legea Medicare

Preşedintele Lyndon B. Johnson a semnat legea Medicare la 30 iulie 1965.

Guvernatorul New York-ului vrea să declare stare de urgenţă din cauza variolei maimuţei

New York este epicentrul focarului de virus al variolei maimuţelor din SUA.

Războiul din Ucraina, ziua 157. Bombardamente masive în Harkov / Forţele ucrainene atacă regiunea Herson: Zeci de soldaţi ruşi au fost ucişi / Secretarul de Stat american se fereşte să recunoască Rusia ca sponsor al terorismului

  Rusia vrea să trimită 30.000 de voluntari pentru a lupta în Ucraina, transmite CNN Aproximativ 30.000 de voluntari ar putea fi mobilizaţi pentru a reface rândurile ruseşti care au fost decimate în ultimele luni de lupte.    Secretarul de Stat american Anthony Blinken se fereşte să recunoască Rusia ca sponsor al terorismului, transmite The […]

Faza a patra din Universul Cinematic Marvel se va încheia în toamnă. Fazele 5 şi 6 sunt deja în pregătire

Pe 23 iulie, Kevin Feige, directorul companiei Marvel Studious, a anunţat la Comic-Con că Black Panther: Wakanda Forever va fi ultimul film al Fazei 4.

Îngheţata „Curcubeu” – 7 fructe, 7 culori, 7 arome

Un ghid despre cum să prepari o îngheţată delicioasă care să te binedispună cu culorile ei în zilele fierbinţi de vară.

ExxonMobil şi Chevron doboară recorduri de profit după creşterea preţului mondial al petrolului

ExxonMobil şi Chevron au doborât recorduri de profit în al doilea trimestru, în condiţiile în care creşterea preţurilor la energie, cauzată de invazia Rusiei în Ucraina, a adus un câştig pentru giganţii petrolieri americani, conform Financial Times.

(P) Huse şi folii pentru iPad Air 2022 de la GSMnet

Suntem generaţia care iubeşte să fie conectată în orice moment al zilei la ultimele descoperiri în materie de tehnologie mobilă. Fie că vorbim de laptopuri, căşti wireless sau iPhone-uri, vrem să fim siguri că acestea funcţionează la capacitate maximă.

Liz Truss vrea să interzică TIK-TOK în Marea Britanie. Rishi Sunak: „China este cea mai mare ameninţare la adresa Marii Britanii în acest secol”, deşi anul trecut declara că îşi dorea o relaţie matură şi echilibrată cu Beijing

Beijingul i-a îndemnat pe candidaţii Rishi Sunak şi Liz Truss să se abţină de la „exagerarea aşa-numitei ameninţări chineze””, pe măsură ce relaţiile externe cu gigantul economic asiatic devin o problemă cheie de dezbatere în cursa pentru funcţia de premier al Marii Britanii.

Taiwan se pregăteşte pentru războiul cu China

În scene simulate, un inamic ostil încearcă să preia controlul asupra unei căi navigabile cheie din apropierea capitalei taiwaneze. Atacând din mare şi aer, forţele invadatoare vizează gura râului Tamsui de pe coasta de nord a insulei -- un estuar strategic care oferă acces direct în centrul oraşului Taipei.

De ce majoritatea ţărilor africane nu vor să ofere susţinere Ucrainei, iar unele îl susţin pe Putin?

CNN: Nelson Mandela a fost întrebat odată de ce încă mai întreţinea relaţii cu Fidel Castro şi Yasser Arafat, dictatori care fuseseră catalogaţi de terorişti de către puterile occidentale. Veneratul om de stat sud-african a răspuns că a fost o greşeală „să credem că duşmanii lor ar trebui să fie duşmanii noştri”.

S-a anunţat data când va fi lansat sezonul 6 din serialul „Rick şi Morty”

Adult Swim a anunţat că sezonul 6 Rick şi Morty va avea premiera la nivel global pe 4 septembrie 2022.