Alina Mihai

Primele IMAGINI video şi foto de la „Matei Balş”. Clădirea unde a izbucnit incendiul. 4 saloane unde erau pacienţi Covid-19 au ars

Patru pacienţi cu Covid-19 au murit în incendiul izbucnit vineri dimineaţa, în jurul orei 5.00, într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş.

CEO Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, companii care livrează vaccinuri, chemaţi să dea explicaţii în Parlamentul European

La propunerea comună a preşedintelui Comisiei pentru Sănătate, Pascal Canfin, şi a eurodeputatului român Cristian Buşoi, preşedinte al Comisiei pentru Industrie şi Cercetare, Conferinţa Preşedinţilor de Comisii din Parlamentul European a aprobat joi, o audiere extraordinară a CEO companiilor farmaceutice care produc vaccinul împotriva COVID-19.    Scopul întâlnirii cu CEO companiilor farmaceutice care produc vaccinul […]

Ciprian Marica, despre sport, investiţii şi performanţă, la „Cu ochii pe mine”: “Sportul românesc este la limita supravieţuirii

Fostul internaţional a afirmat la „Cu ochii pe mine”, la Aleph News, că a trecut cu bine peste experienţa Covid. Acum are o porţie zdravănă de anticorpi, aşa că, se simte uşor mai relaxat.   Ciprian Marica: ,,Fotbalul este nesustenabil!” Cât despre sportul românesc, concluzia fostului internaţional este una dureroasă, dar realist, ţinând cont de […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 ianuarie. Noi cazuri declarate de COVID-19. Bilanţ actualizat

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 25 ianuarie Până astăzi, 25 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 712.561 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 654.875 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.551 cazuri noi de persoane […]

Conor McGregor a fost făcut knock out de americanul Dustin Poirier. Primul meci al lui „The Notorious One” după un an

McGregor a promis că îl va bate pe Poirier în mai puţin de 60 de secunde. Nu s-a întâmplat. „The Notorious One” s-a luptat cu Dustin Poirier dar a fost făcut KO, într-un meci la Gala UFC 257 care a avut loc la Abu Dhabi, pe Etihad Arena.  Conor McGregor l-a învins o dată pe […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 23 ianuarie. Număr mare de pacienţi internaţi la ATI, în pofida numărului mic de îmbolnăviri raportate

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19, sâmbătă 23 ianuarie   În România au fost înregistrate 2.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.   Până astăzi, 23 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 709.194 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus […]

Facebook îi dă verdictul lui Trump

30 de membrii ai boardului din toată lumea se vor întâlni ca să decidă dacă politica Facebook a fost aplicată regulamentar şi dacă aceasta respectă drepturile omului la scară largă. Facebook a anunţat joi că va înainta decizia de a suspenda pe termen nelimitat contul fostului preşedinte Donald Trump către noul său Consiliu de supraveghere […]

S-a vaccinat Bill Gates. „Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccin”

„Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccinul COVID-19. Am primit prima doză săptămâna aceasta şi mă simt minunat”, a scris Bill Gates pe Twitter, mesaj căruia i-a ataşat şi fotografia de la momentul vaccinării.   Fondatorul Microsoft le-a mulţumit tuturor oamenilor de ştiinţă, participanţilor la studii, autorităţilor de […]

Bernie Sanders dă moda. Ţinuta sa „morocănoasă – chic” a aprins imaginaţia. Pe reţelele de socializate circulă sute de meme-uri

Ai grijă cum apari la învestirea Preşedintelui Statelor Unite, că poate ajungi viral pe internet. A învăţat-o pe pielea lui Bernie Sanders. Tot ce a făcut senatorul american a fost să stea pe scaun înfofolit până în gât, iar glumeţii din online au speculat imediat.  Au editat poze cu Sanders în diferite filme, seriale, opere […]

VIDEO Dezastru ecologic în Constanţa: lebede care înoată pe un lac plin de gunoie

Fotografiile cu lebăda care înoată printre gunoaiele aruncate de oameni au fost publicate pe pagina de Facebook Baricada Verde. Ele au fost realizate vineri, 22 ianuarie, scrie dobrogealive.ro. Lacul a fost în administrarea Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L), dar de la mijlocul anului 2020, în urma unei sentinţe definitive a ÎCCJ, lacul a trecut […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 22 ianuarie. Aproape 2.700 cazuri noi de COVID-19. Numărul pacienţilor de la ATI scade sub 1.000

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19, 22 ianuarie UPDATE: Alte două cazuri de infectare cu noua variantă a SARS-CoV-2 din Marea Britanie au fost depistate la Matei Balş. Până astăzi, 22 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 706.475 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Situaţia cazurilor de COVID-19, repartizate pe judeţe, poate fi […]

Biroul Oval, redecorat de noul preşedinte. Joe Biden şi-a pus amprenta personală asupra celebrului birou din Casa Albă

Preşedinţii SUA îşi pun propria amprentă asupra Biroului Oval la momentul preluării funcţiei, iar schimbările produse pe 20 ianuarie spun multe despre modul în care Joe Biden vrea să-şi îndeplinească mandatul.   Camera preşedintelui a fost umplută cu portrete şi busturi ale unora dintre cei mai reprezentativi şi influenţi lideri ai istoriei americane.   Din […]

Un preot român a ajuns vedetă pe Tik Tok, după ce a aplicat o ştampilă în formă de cruce pe peretele unei case. Videoclipul are peste 1 milion de vizualizări

Un videoclip ce s-a viralizat pe platforma Tik Tok înfăţişează un preot român ce aplică o ştampilă în formă de cruce pe perete unei case în timpul procesiunii de sfinţire. @tvradioarad Preotul, masca & ştampila##preot ##cross ##preist ♬ original sound – Tv Radio Arad Videoclipul publicat pe Tik Tok de tvradioarad a strâns peste 1 […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 20 ianuarie. 3.000 cazuri noi raportate azi. Bilanţ COVID-19 complet

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 – 20 ianuarie Până astăzi, 20 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 700.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 635.871 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Situaţia cazurilor de COVID-19, repartizate pe judeţe, poate fi consultată AICI. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima […]

O nouă depăşire a limitelor de poluare în Bucureşti. Aer irespirabil, marţi seară

Marţi seara, Platforma pentru măsurarea calităţii aerului din Bucureşti airlive.ro a înregistrat un nivel „foarte ridicat” al poluării în Capitală, în special în ariile Piaţa Sudului, Libertăţii şi Băneasa Nord.

Pasaje, în premieră, din cartea-interviu cu Viorica Dăncilă, „Partea ei de adevăr”: „Eram la Scroviştea cu soţul meu, când mi-au cerut amnistia şi graţierea”

Înlăturată din prima linie a politicii, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă a oferit un interviu extins jurnalistei Marga Niţu, pe care-l publică într-o carte denumită „Partea ei de adevăr”. Primele fragmente care sunt disponibile, înainte de apariţia volumului, arată o Viorica Dăncilă care a dorit să rămână fermă în faţa lui Liviu […]

Campanie umanitară. Bătrânii şi copii aflaţi în izolare, sau cu restricţii de deplasare, număr la care pot suna pentru ajutor

Mihai Căldăraru, directorul unui ONG şi jurnalist care s-a dedicat cauzelor nobile, anunţă că organizaţia sa primeşte apeluri telefonice de la persoane care nu se pot îngriji singure.

Alternative la platforma de înscriere. Cum se face programarea dacă vrei să te vaccinezi anti-Covid-19 în Bucureşti

Prefectura Bucureşti anunţă că din data de 15 ianuarie începe etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva Covid 19, dată de la care se pot face programări în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login. Cum se face programarea Persoanele respective se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscrişi. În cazul în care […]

China a înregistrat primul deces provocat de Covid-19 după opt luni

China a înregistrat primul deces provocat de virus în opt luni, cu o zi înainte ca o echipă de experţi OMS să ajungă în China pentru a studia originile coronavirusului, relatează The Guardian. China nu a oferit detalii legate de deces, doar că a avut loc în provincia Hebei. Ultimul deces provocat de Covid-19 a […]

Klaus Iohannis discută despre revenirea la şcoală din 8 februarie. Precizări de la Sorin Cîmpeanu: „Nu este exclus niciunul dintre scenarii”

Klaus Iohannis, va avea joi, 14 ianuarie, de la ora 16.00, o nouă şedinţă la Cotroceni, în care se va discuta despre posibilitatea ca elevii să revină la şcoală din 8 februarie, spun surse prezidenţiale.  Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, ulterior ce se va discuta la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis. Acesta a spus […]

Actorul Macaulay Culkin susţine să fie scoasă apariţia lui Donald Trump din filmul „Sigur Acasă 2”

Macaulay Culkin, în vârstă de 40 de ani, care a jucat rolul lui Kevin McAllister în popularul film de Crăciun, din 1992, şi-a exprimat părerea  că secvenţa cu Trump, în vârstă de 74 de ani, ar putea fi eliminată din comedie.  Un fan al filmului a postat pe Twitter: „Petiţie pentru înlocuirea digitală a lui Trump […]

România prelungeşte starea de alertă. Ce restricţii rămân în vigoare

În şedinţa de marţi, Guvernul a prelungit cu încă o lună starea de alertă în România. Decizia intră în vigoare de miercuri, 13 ianuarie. Nu vor fi restricţii noi, însă nici măsuri de relaxare. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de luni hotărârea numărul 3, prin care a propus Guvernului să […]

Bogdan Stanoevici, actor şi fost ministru, a murit de Covid-19

Bogdan Stanoevici, în vârstă de 62 de ani, actor şi fost ministru al românilor de pretutindeni în guvernul Victor Ponta, a murit în urma complicaţiilor Covid-19.

Regizorul „colectiv“ refuză decoraţia preşedintelui. Alexander Nanau: „Cel mai cinic moment pentru a decora cultura României“

Regizorul filmului „colectiv“ ar fi trebuit să primească Medalia „Meritul Cultural“ din partea lui Klaus Iohannis, pe 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Acest lucru nu se va întâmpla, pentru că Alexander Nanau refuză decoraţia propusă de Administraţia Prezidenţială. Cineastul a scris pe Facebook că refuză decoraţia din cauza indiferenţei statului român faţă de […]

Prima tranşă din vaccinul anti-COVID de la Moderna – al doilea autorizat după Pfizer – ajunge miercuri în România

Prima tranşă de vaccin de la Moderna este aşteptată să sosească miercuri în România, conform coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva noului coronavirus, dr. Valeriu Gheorghiţă. Prima tranşă va fi una simbolică de 14.000 de doze şi va ajunge miercuri la Institutul „Cantacuzino” din Bucureşti, pe cale terestră.  Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 11 ianuarie. Ultimul bilanţ actualizat Covid-19: Rată de pozitivare de 28.37%

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 11 ianuarie În România au fost înregistrate 1.987 cazuri noi coronavirus în ultimele 24 de ore, iar 71 de români au murit, arată, luni, raportul Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, iar trei decese la categoria de vârstă 40-49 ani. […]

Accidentul aviatic: Au fost localizate cutiile negre ale aeronavei Boeing 737 Sriwijaya Air care transporta 62 de persoane

Scafandrii au localizat „cutiile negre” ale avionului de pasageri care s-a prăbuşit sâmbătă în mare, la scurt timp după decolarea din Jakarta, capitala Indoneziei, spun oficialii, citaţi de BBC.

Rezultate extragere LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc | Numerele câştigătoare duminică, 10 ianuarie 2021

Duminică, 10 ianuarie 2021, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 7 ianuarie, Loteria Română a acordat peste 16.400 de câştiguri în valoare totală de aproximativ 800.000 de lei.

Ministerul Finanţelor extinde unele facilităţi fiscale până la 31 martie

Contribuabilii care aveau datorii la buget în 31 martie 2020 pot cere anularea dobânzilor şi a penali­tăţilor de întârziere aferente obliga­ţiilor fiscale principale până la 31 martie 2021, inclusiv, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 226/2020, anunţă Ministerul Finanţelor.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 10 ianuarie. Rata de pozitivare de aproape 20%. 1.065 de persoane la ATI. Nou bilanţ COVID-19

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19, 10 ianuarie. Până duminică, în România au fost confirmate 671.284 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 598.610 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV […]

Premierul B. Netanyahu, prima persoană din Israel care primeşte a doua doză de vaccin, rapelul de la Pfizer

Premierul Benjamin Netanyahu a primit, sâmbătă seară, a doua doză de vaccin de la Pfizer, într-un eveniment la Centrul Medical Sheba din Ramat Gan.

Imagini noi din timpul asaltului de la Capitoliu. Momentul în care un poliţist este strivit între uşi de mulţimea furioasă VIDEO

Reporterul care a filmat momentul dramatic a spus pentru CNN că au fost ciocniri continue între forţele de ordine şi manifestanţi, până când aceştia să pătrundă năvalnic în clădire.  În imaginile publicate acum se disting oameni masaţi în zona de acces în clădirea Congresului care depăşesc numeric forţele de ordine echipate cu scuturi şi căşti de […]

Patru localităţi din jurul Bucureştiului, printre care şi Otopeni, ies din carantină

Localitatea de domiciliu a preşedintelui PNL, Ludovic Orban, Doboreşti, precum şi localităţile Corbeanca, Otopeni şi Popeşti-Leordeni, ies din carantină, de sâmbătă seara, anunţă Prefectura Ilfov. Prefectura Ilfov a anunţat că localităţile Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni ies din carantină începând de sâmbătă, de la ora 22.00 „În urma evaluării analizelor de risc ale comunităţilor din […]

Ce spune pilotul român Valentin Ialomiţeanu despre prăbuşirea subită, de 3000 de metri într-un minut, a aeronavei Boeing 737-500

Pilotul Valentin Ialomiţeanu încearcă să explice căderea bruscă a aeronavei Boeing 737-500 la scurt timp de la decolarea din capitala indoneziană Jakarta.

Document de la Casa Albă: În SUA ar putea exista o nouă tulpină a coronavirusului, alta decât cea din Marea Britanie

O nouă tulpină a coronavirusului, pe lângă varianta care circulă în Marea Britanie, se răspândeşte în SUA şi poate fi cu 50% mai transmisibilă, se arată într-un raport realizat la Casa Albă şi emis statelor componente ale SUA în 3 ianuarie.

Noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, confirmată şi în România. O femeie din Giurgiu este infectată cu mutaţia virusului

O tânără din judeţul Giurgiu este primul pacient din România, infectat cu noua tulpină a coronavirusului. Femeia are 27 de ani şi a mers pe 3 ianuarie la Institutul Matei Balş. Femeia din Giurgiu a fost internată la institutul bucureştean. Ea este primul caz din România confirmat cu noua tulpină a coronavirusului apărută în Marea […]

Mark Zuckerberg i-a blocat lui Donald Trump conturile de Facebook şi Instagram, pe „termen nelimitat”

Cofondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a anunţat joi că nu crede că Trump va folosi următoarele zile pentru o tranziţie paşnică a mandatului de preşedinte către viitorul lider Joe Biden, de aceea nu-i va mai permite accesul la reţelele sociale pe care le gestionează.   „Evenimentele şocante din ultimele 24 de ore demonstrează în […]

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Semnificaţia Sărbătorii

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan.

FOTO Imaginile asaltului asupra Capitoliului. Un susţinător al preşedintelui Donald Trump, cu picioarele pe un birou din Congresul SUA

Valul violent de manifestaţii din SUA, ţară simbol a liberalismului şi democraţiei, au şocat o lume întreagă. Imagini cu suporteri ai lui Trump îmbrăcaţi colorat, cu lozinci în mâini, au făcut înconjurul lumii.  La Washington a fost declarată stare de asediu după ce sute de susţinători ai lui Donald Trump au pătruns în clădirea Congresului, […]

VIDEO Momentul zero în care susţinătorii lui Trump intră în Capitoliul SUA şi lucrurile scapă de sub control

Capitoliul Statelor Unite ale Americii a fost luat de asalt de sute de suporteri ai lui Trump care au trecut de barielele instalate de-a lungul perimetrului clădirii şi au intrat în Capitoliu.