Alina Mihai

DIZGRAŢIAŢII. Profil de deţinut. FEŢELE din spatele gratiilor

Poveşti de viaţă, deciziile care i-au dus după gratii şi oameni de succes care au ajuns condamnaţi la ani de închisoare pentru că au greşit calea. Agenţia MEDIAFAX vă prezintă, în cadrul campaniei #Dizgraţiaţii, profilul unui deţinut. Dar şi ce spune el atunci când devine mai mult decât o statistică.

Fost lider al Partidului Conservator: Theresa May ar merge şi la război ca să protejeze suveranitatea Gibraltarului, la fel cum Margaret Thatcher a făcut-o pentru Insulele Falkland

Theresa May este pregătită să meargă la război pentru a proteja Gibraltarul aşa cum Margaret Thatcher a făcut-o pentru Insulele Falkland, a declarat Lord Howard, fost lider al Partidului Conservator din Marea Britanie.

Vama Veche nu va mai fi la fel: S-a terminat cu muzica dată tare şi vânzătorii ambulanţi

Consilierii locali din Limanu au introdus un set de reguli stricte privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale, fiind vizate în special în staţiunile Vama Veche şi 2 Mai, unde, în acest sezon estival, muzica va fi ascultată mai încet, iar comerţul ambulant va fi interzis.

Tot ce trebuie să ştii VINERI despre săptămâna care tocmai se încheie. Brexit înseamnă Brexit, raportul lui Tudorel Toader după dosarul OUG 13 şi un nou ministru RETRAS

Articolul 50 a fost declanşat. La aproape un an de la referendum, premierul britanic Theresa May a informat oficial Consiliul European asupra intenţiei unilaterale a Marii Britanii de a ieşi din UE. Urmează negocieri dure pentru a stabili noi raporturi între Uniune şi Regatul Unit şi o marjă de aproape doi ani pentru ieşirea propriu-zisă. În România, ministrul Justiţiei a încheiat o evaluare de două săptămâni a şefilor DNA şi Parchetului General, pe fondul anchetării de către parchete a emiterii OUG 13. În coaliţia de guvernare, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a ales să se despartă de fostul său partener de la Partidul Conservator, Daniel Constantin, căruia i-a fost retras sprijinul politic.

(P) Descoperă ghidul care te va face să înţelegi altfel pariurile online

Alătură-te zecilor de mii de pariori din România care au înţeles ce este de făcut pentru a câştiga la pariuri online.

FOTO Cum arată fiica lui Eminem, Hailie Scott, la doar 21 de ani

Hailie Scott, fiica rapperului Eminem şi inspiraţia pentru hit-ul din 2004 “Mockingbird”, a împlinit 21 de ani şi arată senzaţional, scrie People.com.

Adriana Săftoiu, după raportul lui Tudorel Toader: „Ori raportul e greşit si concluzia corecta, ori raportul e corect şi concluzia greşită”

Deputatul PNL Adriana Săftoiu îl critică pe ministrul Justiţiei pentru discrepanţa dintre conţinutul raportului de evaluare a şefilor de parchete şi concluzia exprimată.

Gabriela Firea: Va trebui să pun capăt acestei cariere

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat într-o emisiune televizată că a "şocat-o puţin" declaraţia preşedintelui social democrat, Liviu Dragnea, potrivit căreia este posibil ca PSD să o pregătească pentru o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2019, însă ea se gândeşte cum ar trebui să pună capăt "acestei cariere".

Psihologia unei despărţiri, un spectacol inedit pe muzică live Depeche Mode, la Cinema Pro

Circle of Love, un spectacol în care un film de 80 de minute creat pentru acest proiect întâlneşte un concert live şi împreună spun povestea unei despărţiri, este din nou pus în scenă marţi, 28 martie, la Cinema Pro.

GALERIE FOTO Damian & Brothers, premiaţi pentru vânzările albumului “Gypsy Rock (Change Or Die)”

Casa de discuri Universal Music Romania a acordat, joi, 23 martie, Discul de Aur lui Damian Draghici & Brothers pentru albumul aniversar “Gypsy Rock (Change Or Die)”, material discografic cu peste 20 de colaborari, printre care se află artisti ca Smiley, Delia, Loredana, Dan Bittman, Alina Eremia, Lora.

Aeroportul Băneasa se va redeschide pentru pasageri. Când vor fi programate zborurile comerciale de linie

Directorul general al CNAB Liviu Radu a confirmat pentru Business Magazin redeschiderea pentru zborurile comerciale a Aeroportului Internaţional Aurel Vlaicu din Băneasa, închis pentru acest tip de activitate în 2012.

Tot ce trebuie să ştii VINERI despre săptămâna care tocmai se încheie: greva de la CFR, blocajul din SĂNĂTATE şi ATACUL terorist de pe podul Westminster

Blocajul din sănătate pentru transplanturile pulmonare a fost subiectul care a marcat întreaga săptămână, după ce o mare clinică din Viena a anunţat că nu va mai primi români pentru astfel de operaţii. Atacul terorist de la Londra, în care patru persoane au fost ucise, iar o româncă se zbate încă între viaţă şi moarte după ce a căzut de pe pod, a generat un val de reacţii în toată lumea. Nu lipsită de importanţă a fost criza de la CFR, în care sindicaliştii au decis să declanşeze spontan o grevă care a afectat circulaţia trenurilor din toată ţara şi a bulversat sute de călători.

Revista Business Magazin a premiat cele mai PUTERNICE femei din mediul românesc de afaceri. Provocarea: să-şi imagineze că pentru o zi sunt preşedintele României

Revista Business Magazin a organizat în această seară Gala Woman in Power, prilej cu care a lansat catalogul „Cele mai puternice femei de afaceri” dedicat doamnelor care reprezintă elita mediului românesc de afaceri, „aripa” feminină.

Mihaela Rădulescu, furioasă şi îngrijorată după atentatul de la Londra: „Acum o săptămâna, copilul meu era acolo”

Mihaela Rădulescu şi-a exprimat, într-o postare pe Facebook, îngrijorarea şi, în egală măsură, furia "împotriva celor care iau sau distrug vieţi cu atâta uşurinţă", după atentatul de la Londra.

Atunci când maşinile sunt folosite drept arme. Ce pot face autorităţile pentru a preveni pătrunderea cu vehicule în locurile publice

De-a lungul timpului, sute de persoane au decedat şi alte mii au fost rănite în urma unor atacuri în care au fost utilizate maşini drept arme letale, informează The Wall Street Journal. Întrebarea este pot fi prevenite atacuri de genul celui din Londra de ieri seară sau celui din Nisa de anul trecut?

FOTO Marian Godină şi-a făcut public SALARIU. Cât câştigă el într-o lună, cu tot cu norma de hrană

Marian Godină a publicat, pe contul său de Facebook, fluturaşul de salariu, ca răspuns pentru cei care au impresia că poliţiştii au "salarii nesimţite". În leafă este inclusă şi norma de hrană, în valoare de 992 lei.

Reportaj The Observer. „Sclavele” românce de la fermele din Sicilia: violate, bătute şi exploatate

Aproximativ 5.000 de românce lucrează sezonier la fermele din provincia italiană Ragusa, situată în Sicilia, al treilea mare producător de legume din Europa. Aici, până la 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în sclavie.

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii: Toţi bugetarii vor avea în sporuri voucher de vacanţă şi două norme de hrană

Toţi bugetarii vor avea în sporuri voucher de vacanţă şi două norme de hrană, a declarat ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu. Ea a menţionat că draftul legii salarizării va fi făcut public la finalul lunii martie.

Seicul lui PSG, distrus după 1-6 cu Barcelona: NU au avut nicio scuză

Nasser al-Khelaifi, patronul lui PSG, a declarat după meci că este prea nervos pentru a vorbi cu cineva din echipa, însă consideră că francezii nu au nicio scuză pentru eliminarea in fata Barcelonei.

Dezvăluiri WikiLeaks: Cum se folosea CIA de televizoare şi telefoane inteligente pentru operaţiunile sale de SPIONAJ

CIA şi-a dezvoltat capacitatea de piratare cibernetică, prin intermediul telefoanelor high-tech şi televizoarelor pentru a spiona oameni din întreaga lume, relatează CNN citând mai multe documente publicate de WikiLeaks.

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de miercuri, 1 martie 2017. Discursul lui Trump din Congres propulsează DOLARUL

Cursul valutar euro al zilei de miercuri, 1 martie 2017. Discursul lui Trump din Congres propulsează DOLARUL

Noul Nokia 3310, lansat oficial: Cum arată noua variantă a celui mai iubit telefon din toate timpurile

Nokia a lansat oficial noul 3310, varianta îmbunătăţită şi modernizată a unuia dintre cele mai iubite şi mai apreciate telefoane din istorie, la 17 ani de la crearea lui.

Cum se dezvoltă rezidenţial în România: Ansamblul de locuinţe din Nordul Capitalei care se baza pe un drum de pământ pentru acces. După închiderea sa, locatarii stau la coadă cu maşina şi două ore pentru a ieşi din „cartier”

Complexul Greenfield din Băneasa, în care sunt în prezent, potrivit Primăriei Capitalei 5.000 de locuitori, iar conform companiei dezvoltatoare un total de 6.000 de locuinţe pe un teren cu o suprafaţă de 60 de hectare, depinde acum integral de un drum cu o bandă pe sens care se intersectează cu o bretea de acces din DN1 spre Centura Capitalei, după ce Primăria Bucureştiului a blocat accesul maşinilor pe drumul forestier, neasfaltat, dintre str. Erou Iancu Nicolae şi Greenfield, care străbătea Pădurea Băneasa.

Replica „Salvaţi Copiii” la criticile aduse părinţilor de Protecţia Copilului pentru participarea copiilor la proteste

Organizaţia Salvaţi Copiii a transmis un punct de vedere legat de cât de corectă şi legală este participarea copiilor la manifestaţii publice.

Poliţistul Marian Godină a câştigat, în câteva ore, salariul lui pe 9 ani!

Scandalul dintre Marian Godină şi superiorii lui, care s-a încheiat cu decapitarea IPJ Braşov, l-a propulsat pe poliţist în topul celor mai bine plătiţi autori români.

Discuţii pe tema bugetului la Palatul Cotroceni între preşedintele Iohannis şi premierul Grindeanu. Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, participă şi el la discuţii

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, luni, o scrisoare premierului Sorin Grindeanu, prin care îl invită alături de Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, la discuţii la Palatul Cotroceni, cu privire la Legea bugetului de stat pe 2017 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.

Ministrul Justiţiei Florin Iordache şi-a dat demisia / Ana Birchall, propusă ministru interimar

Florin Iordache şi-a anunţat joi demisia din funcţia de ministru al Justiţiei dar a ţinut să precizeze că toate iniţiativele sale sunt legale şi constituţionale. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va asigura interimatul la ministerul Justiţiei, a anunţat joi Guvernul.

Kovesi: „Îmi place să merg să fac sport, să alerg, să citesc, să mă uit la filme. Îmi place să ascult muzică, de obicei rock”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat primul interviu după abrogarea OUG 13, în care a vorbit şi despre pasiunile pe care le are. Întrebată ce face în timpul liber, şefa DNA a spus că-i place să meargă la sala de sport, să alerge în parc, să citească şi să meargă la filme.

Editorial: Cum şi-au compromis “creatorii” ordonanţei 13 propria temă construită minuţios în ultimii trei ani de zile

Subiectul anti-corupţie devenise de mai mulţi ani unul desuet, neinspirat, lipsit de credibilitate şi de vitalitate, de aceea opoziţia de centru-dreapta a înţeles în cele din urmă şi l-a abandonat. În campania electorală de la alegerile din 11 decembrie, PNL şi USR au încercat să-l reactiveze însă nu au reuşit să capteze atenţia, de aceea au şi renunţat repede la el.

DOCUMENT Stenograme din şedinţa Guvernului din 31 ianuarie: Iordache: ”Domnule prim-ministru, vă rog să suplimentăm ordinea de zi cu trei proiecte”

Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale şi a declasificat stenogramele şedinţelor de Guvern din 31 ianuarie 2017 şi din 18 mai 2016, anul trecut fiind modificate Codurile penale tot prin ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă de abrogare a OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor penale a fost publicată duminică în Monitorul Oficial.

Premierul Sorin Grindeanu invită partidele la consultări pentru un alt proiect de lege

Premierul Sorin Grindeanu invită partidele la consultări pentru a "trimite" un proiect de lege către Parlament "pentru punerea în concordanţă a deciziilor CCR cu cadrul legal"

Iohannis sesizează Curtea Constituţională cu privire la ordonanţă şi cere MAI lămuriri „scrise şi clare”, cum au fost lăsate „elemente violente să distrugă o manifestaţie paşnică”

Preşedintele Iohannis a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de modificare a Codurilor penale şi cere MAI lămuriri "scrise şi clare", cum au fost lăsate "elemente violente să distrugă o manifestaţie paşnică".

Cine sunt persoanele care au semnat ordonanţa de marţi noaptea alături de premierul Grindeanu

Ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial la puţin timp după miezul nopţii de marţi spre miercuri, la doar câteva ore după ce a fost aprobată de Guvern.

VIDEO Proteste în Timişoara, Sibiu, Iaşi, Arad, Ploieşti şi Cluj-Napoca faţă de deciziile Guvernului

Peste 1000 de timişoreni protestează marţi noaptea în Piaţa Victoriei din oraş faţă de ordonanţa privind modificarea codurilor penale şi proiectul de lege privind graţierea, informează corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi ordonanţa privind modificarea Codurilor penale, simultan cu bugetul de stat. Culisele şedinţei de marţi seara

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat în conferinţa de presă ţinută marţi seara în comun cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale.

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi ordonanţa privind modificarea Codurilor penale, simultan cu bugetul de stat

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat în conferinţa de presă ţinută în comun cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale.

Închiderea graniţelor SUA pentru 7 state musulmane se aplică şi persoanelor cu dublă cetăţenie. Zeci de mii de britanici ar putea fi prinşi în haosul de la frontieră

Departamentul de Stat al SUA a declarat că persoanele cu dublă cetăţenie cu Siria, Irak, Iran, Sudan, Libia, Somalia şi Yemen vor fi oprite la graniţa dintre SUA pentru următoarele 90 de zile, scrie The Telegraph.

Eveniment organizat de ProSport în Herăstrău: „Fie gheaţa cât de grea, tot mai bine e în şa. Leneveşti ce leneveşti în pat, tot mai bine-i la alergat”. Szabo, Potec, Brânză şi Hănescu vin la PRIMA IEŞIRE

De ce ai sta acasă în dimineaţa zilei de 28 ianuarie? De ce ai sta acasă când poţi să-ţi oxigenezi plămânii în Parcul Herăstrău, de la ora 11:00, cu o repriză de alergat sau cu una de pedalat? Febră musculară!? Nici vorbă!

FOTO Numele Theresei May, scris greşit de 3 ori şi confundat cu cel al unei actriţe din filmele pentru adulţi

Echipa lui Donald Trump a făcut o gafă de amploare înaintea întâlnirii liderului de la Casa Albă cu premierul Marii Britanii, numele oficialului britanic Theresa May fiind scris greşit.

Experimentul inedit făcut de un primar din Arad, care a stat şase luni fără telefon mobil şi Facebook: „M-am întors în 1990”

Primarul celui mai mare oraş din judeţul Arad - Pecica-, Petru Antal, a renunţat, timp de şase luni, la telefonul mobil şi la Facebook.