Alina Novaceanu

Geoană: PSRO va semna după Paşti un acord de parteneriat de guvernare cu PNL

Senatorul Mircea Geoană a declarat, joi, că, în estimarea sa, Partidului Social Românesc (PSRO) va semna după Paşti un acord de parteneriat de guvernare cu PNL, arătând că lansează proiectul politic al PSRO "România socială", care vine în întâmpinarea proiectului de ţară al preşedintelui Iohannis.

Camera Deputaţilor: Persoanele fizice pot achiziţiona prima maşină cu credite garantate de stat – Totul despre condiţiile de înscriere în program

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind programul de stimulare de cumpărare de autoturisme noi, care prevede că persoanele fizice pot achiziţiona prin credite garantate de stat primul autoturism nou al cărui preţ să nu depăşească 50.000 lei, la care se adaugă TVA.

Înscrierea sau retragerea de la orele de religie se face prin cerere scrisă a părinţilor, a decis Camera Deputaţilor

Înscrierea şi reînscrierea elevilor la ora de religie vor fi posibile în baza unei cereri scrise a părinţilor sau a elevilor majori, aceeaşi procedură fiind valabilă şi la schimbarea opţiunii ori retragerea de la curs, a decis, miercuri, Camera Deputaţilor, printr-un proiect de lege.

Camera Deputaţilor a menţinut prevederile legii privind pensiile de serviciu pentru aviatori

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 217 voturi pentru şi 7 abţineri, cererea de reexaminare a legii privind pensiile aviatorilor, formulată de fostul preşedinte, fiind adoptată din nou legea care prevede reintroducerea pensiilor de serviciu pentru personalul navigant profesionist.

PNL a depus moţiunea simplă privind sectorul minier

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a anunţat, miercuri, în plen, depunerea unei moţiuni simple semnată de 101 deputaţi liberali şi intitulată "În lipsa oricărei strategii energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment"".

Parlamentul a aprobat numirea a şase membri ai CNCD

Parlamentul a aprobat, miercuri, numirea a şase membri în Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, PNL contestând audierea candidaţilor, Ludovic Orban solicitând reluarea procedurii.

Deputatul Marko Attila a DEMISIONAT din Parlament: A fost cea mai grea decizie a vieţii mele

Deputatul UDMR Marko Attila şi-a dat demisia din Parlament, înainte ca plenul Camerei Deputaţilor să dezbată cea de a doua cerere privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale preventive. Demisia a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei şi urmează să fie prezentată în plen, potrivit unor surse parlamentare.

Parlamentul a abrogat o hotărâre care limita la 3.000 numărul forţelor SUA de pe teritoriul României

Parlamentul a abrogat, miercuri, Hotărârea forului legislativ 29 din 2 mai 2007 care limita la 3.000 numărul maxim al forţelor SUA care se pot afla la un moment dat pe teritoriul României, pe motiv că această prevedere este desuetă şi contravine Legii 291/2007.

Un senator cere expunerea la intrările Palatului Parlamentului a „Noului Testament cu Psalmii”

Senatorul PPDD Ioan Iovescu a solicitat, miercuri, Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca la toate intrările din Palatul Parlamentului să fie expus "Noul Testament cu Psalmii", donat de Grupul Internaţional GIDEONS, cererea fiind trimisă la Comisiile de cultură.

Parlamentul nu discută miercuri modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor

Modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor nu intră miercuri în dezbaterea plenului Parlamentului deoarece nu are un raport de la comisia de specialitate, a precizat deputatul PNL Ludovic Orban, arătând că, până când va fi schimbat statutul, ridicarea imunităţilor se va "judeca" după Constituţie.

Mai mulţi deputaţi ai PNL au venit la şedinţa de plen cu bonuri fiscale prinse în piept – FOTO

Mai mulţi deputaţi ai PNL au venit, miercuri, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, cu bonuri fiscale prinse în piept, deputatul Octavian Popa precizând că, astfel, pot să pună întrebări prim-ministrului Victor Ponta.

Deputatul PC Ion Diniţă a demisionat din Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a anunţat, miercuri, în plen, demisia din funcţia de deputat a lui Ion Diniţă (PC).

Şerban Nicolae: A existat din partea CSM „o anumită tendinţă de ţâfnă” faţă de modificarea CPP în privinţa arestării preventive şi încătuşării

Senatorul PSD Serban Nicolae a declarat, marţi, la comisia juridică, că a existat din partea CSM "o anumită tendinţă de ţâfnă" şi "o atitudine de cârcotaşi" în legătură cu propunerea sa legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală în privinţa arestării preventive şi încătuşării.

Parlamentul votează miercuri 6 membri ai CNCD şi modificarea Statutului deputatului şi senatorului

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, miercuri, în şedinţă comună pentru a vota candidaţii pentru cele 6 locuri vacante de la CNCD şi pentru a modifica legea Statutului deputaţilor şi senatorilor în privinţa ridicării imunităţii parlamentare, au decis Birourile Permanente ale Camerelor.

Camera Deputaţilor, dată în judecată de un cetăţean căruia nu i-au fost oferite în termen datele solicitate

Camera Deputaţilor a fost dată în judecată de un cetăţean, Ioana Nadolu, pe motiv că nu a primit, în termen legal, date solicitate cu privire la incompatibilitatea deputatului PSD Constantin Adăscăliţei, alături de care este asociat la societăţi comerciale, Camera urmând să facă întâmpinare.

Conducerea Camerei nu va trimite un răspuns Curţii Constituţionale privind sesizarea conflictului instituţional

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, să nu trimită un punct de vedere la CC în privinţa sesizării de către preşedinte a conflictului constituţional între instituţii, pe motiv că nu are legătură cu acest conflict, deoarece Regulamentul Camerei este modificat conform deciziei Curţii.

Vicepreşedinte Comisia juridică: Aşteptăm MJ şi celelate instituţii cu un inventar al problemelor Codului penal

Vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica a declarat, luni, că este necesară o discuţie cu reprezentanţii MJ, UNJR, ICCJ, Asociaţia Magistraţilor pentru modificarea Codului penal şi de procedură penală, pentru punerea în acord cu Constituţia a articolelor declarate neconstituţionale de CC.

Comisia juridică a avizat favorabil cererea de reţinere şi arestare preventivă a lui Marko Attila

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, cererea Parchetului de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila.

Senatul cumpără betonieră, materiale de curăţenie, spray de gândaci, mochetă, imprimante

Senatul intenţionează să achiziţioneze materiale pentru tapiţerie, o betonieră, materiale de curăţenie, mochetă, imprimante multifuncţionale, corpuri de iluminat şi lucrări de reparaţii, potrivit site-ul instituţiei.

PMP depune plângere penală împotriva lui Tăriceanu pentru abuz în serviciu în cazul votului la Şova

PMP va depune plângere penală împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pe motiv că ar fi încălcat articolul 176 din Constituţie la votul în privinţa cererii justiţiei de arestare preventivă a lui Dan Şova, a anunţat, vineri, preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor: Cererea arestării preventive a deputatului Marko Attila se va discuta probabil miercuri în plen

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să trimită la Comisia juridică a doua cerere de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila, comisia având termen până luni seară pentru a întocmi raportul, iar plenul se va pronunţa, probabil, miercuri.

Candu: Procesul de asociere şi de integrare a Republicii Moldova în UE este unul ireversibil

Procesul de asociere şi de integrare a Republicii Moldova în UE este unul ireversibil, iar procesul trebuie accelerat, a declarat, joi, preşedintele Parlamentului din R.Moldova, Andrian Candu, la întâlnirea cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi cu premierul Victor Ponta.

Cameră: Primăriile pot dispune, în limita fondurilor, lucrări la locuinţe cu risc seismic

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede posibilitatea ca primăriile să poată dispune, în limita fondurilor, activităţi de proiectare şi execuţie în cazul locuinţelor proprietate privată a persoanelor fizice, pentru reducerea riscului seismic.

Zgonea le spune deputaţilor, după ce au respins Regulamentul, că speră să înţeleagă ce eroare au făcut

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, le-a spus, miercuri, deputaţilor, după ce propunerile de modificare a Regulamentului Camerei au fost respinse, că speră ca într-o zi aceştia să înţeleagă "eroarea" pe care au făcut-o.

Cameră: MApN poate asigura sprijin logistic pentru comandamentele militare străine din România

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă de modificare a legii de funcţionare şi organizare a Ministerului Apărării, iniţiată de Mircea Duşa, care prevede posibilitatea ca MApN să asigure sprijin logistic comandamentelor militare străine de pe teritorul României.

Cererile DNA de reţinere şi arestare a lui Theodor Nicolescu au fost aprobate de către deputaţi

Cererile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu au fost aprobate de Camera Deputaţilor, cu 174 voturi "pentru" şi 99 "împotrivă".

Camera Deputaţilor a respins modificările la propriul regulament

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, modificarea regulamentului propriu, care stabilea că revocarea preşedintelui Camerei se face la propunerea liderului de grup din care face parte, iar cererea de arestare preventivă, reţinere trebuie să fie motivată ”în fapt şi în drept”.

Orban: Cred în nevinovăţia lui Nicolescu. Deşi o facem cu inima grea, votăm pentru cererea justiţiei

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că el crede în nevinovăţia colegului său Theodor Nicolescu, dar că liberalii vor vota "cu inima grea" pentru solicitarea DNA de arestare preventivă a acestuia şi, dacă cererea va fi respinsă, va fi numai rezultatul votului majorităţii parlamentare.

Theodor Nicolescu, în plenul Camerei: Nu vă cer să votaţi într-un anume fel

Deputatul PNL Theodor Nicolescu a declarat în plenul Camerei, unde se dezbat cererile DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale preventive, că nu le cere colegilor parlamentari să voteze într-un anume fel, arătând că mai important e ca Parlamentul "să dea un vot aşa cum crede că e drept".

Turcan (PNL): Dacă îl arestau pe Şova, cădea Guvernul. Vâlcov sacrificiu pentru Şova

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, miercuri, după votul din Senat de respingerea a arestării preventive a lui Dan Şova şi încuviinţare în cazul lui Darius Vâlcov, că dacă era arestat Şova cădea Guvernul deoarece ”Şova duce direct la Victor Ponta”, iar Vâlcov a fost ”un sacrificiu”.

Nica: E neconstituţional să se pronunţe Camera pe motivele temeinice privind arestarea preventivă

Vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica (PSD) a declarat, marţi, că nu susţine modificarea Regulamentului Camerei astfel încât cererile de reţinere, arestare preventivă privitoare la deputaţi să conţină motive concrete şi temeinice, arătând că justiţia se înfăptuieşte de ICCJ şi instanţe.

Comisii: Înscrierea sau retragerea de la orele de religie se face prin cerere scrisă a părinţilor

Comisiile juridică şi de învăţământ ale Camerei Deputaţilor au decis, marţi, ca înscrierea sau reînscrierea elevilor la ora de religie se face prin cerere scrisă a părinţilor sau a elevilor majori, iar schimbarea sau retragerea se face tot prin cerere scrisă.

ORA PĂMÂNTULUI 2015: La Palatul Parlamentului se vor stinge luminile o oră în 28 martie

Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, ca iluminatul exterior şi interior al clădirii Palatului Parlamentului să fie întrerupt în 28 martie, pentru o oră, începând de la 20.30, participând, astfel, la evenimenul Ora Pământului.

Zgonea lui Orban: Nimeni de la PSD nu ţine de scaun. E imoral să pui în gura PSD ce faci tu la PNL

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, luni, în replică la criticile lui Ludovic Orban faţă de modificările la Regulament privind revocarea preşedintelui Camerei, că "nimeni de la PSD nu ţine de scaun" şi că "este imoral, indecent" să se pună în gura PSD ceea ce se face la PNL.

Orban a propus amânarea discutării modificărilor la Regulament. BP a decis să fie discutate miercuri

Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că a cerut în Biroului Permanent amânarea dezbaterii modificărilor la Regulamentul Camerei deoarece liberalii nu sunt de acord cu amendamentele legate de revocarea preşedintelui Camerei şi imunitatea parlamentară, însă PSD a respins propunerea.

Camera va discuta miercuri cererea de reţinere şi arestare preventivă a lui Theodor Nicolescu (PNL)

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, ca solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu să fie discutată în plenul Camerei miercuri, de la ora 15.30.

Dumitrescu: În BP a fost un consens pe votul la Şova şi Vâlcov în aceeaşi şedinţă a plenului

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a declarat, luni, că în Biroul Permanent a fost un consens pe exprimarea votului în privinţa reţinerii şi arestării preventive ale lui Dan Şova şi Darius Vâlcov în aceeaşi şedinţă a plenului.

Biroul Permanent al Senatului a declanşat procedurile de numire a unui nou preşedinte al ANI

Biroul Permanent al Senatului a fost informat, luni, de Consiliul de Integritate al ANI în legătură cu demisia lui Horia Georgescu din funcţia de preşedinte al Agenţiei şi a sesizat Comisia juridică pentru declanşarea procedurii de numire a unui înlocuitor.

Cererile de arestare pentru senatorii Vâlcov şi Şova vor fi discutate „la pachet” miercuri, în plen

Plenul Senatului va discuta în şedinţa de miercuri "la pachet" solicitările de arestare preventivă în cazurile senatorului PSD Dan Sova şi al senatorului Darius Vâlcov, a anunţat preşedintele Comisiei juridice, senatorul Cătălin Boboc.

Comisia juridică a aprobat cererile de reţinere şi arestare preventivă a lui Theodor Nicolescu

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă a deputatului PNL Theodor Nicolescu, a precizat preşedintele comisiei, deputatul Bogdan Ciucă.