Alina Novaceanu

Gorghiu îi anunţă pe liberali că le va scrie periodic pentru a le explica acţiunile PNL

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a trimis o scrisoare membrilor PNL pentru a le spune că, indiferent de vechimea sau poziţia din partid, le va prezenta periodic punctul de vedere privind acţiunea politică a PNL, explicându-le şi raţiunile moţiunii de cenzură.

Proiect de lege: Tezele de doctorat, într-un registru electronic, pentru depistarea cazurilor de plagiat

Deputatul PSD Mihai Sturzu a anunţat, joi, că a depus la Parlament un proiect privind înfiinţarea unui Registru Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice, în care se înregistrează tezele de doctorat, de masterat, de licenţă, analize ştiinţifice, pentru depistarea potenţialelor cazuri de plagiat.

Zgonea, despre legea pensiilor aleşilor: Lucrurile făcute în spaţii obscure generează nemulţumiri

Preşedintele Camerei Valeriu Zgonea a declarat, miercuri, că este o greşeală din partea şefului Comisiei de statut, Bogdan Niculescu Duvăz (PSD), că nu a făcut publică şedinţa în care s-a modificat legea pensiilor parlamentare, având în vedere că “lucrurile făcute în spaţii închise, obscure generează nemulţumiri”

Predoiu: Nu e nicio problemă între mine şi ploaie. Mitingul din Parcul Izvor a fost unul bun, s-a marcat ce voiam

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, că protestul din Parcul Izvor organizat marţi de PNL împotriva lui Victor Ponta a fost "un miting bun", arătând că, în condiţii meteo de "ploaie severă", timp de două ore, au fost permanent discursuri, "un protest ferm al partidului".

Raportul la legea pensiilor parlamentarilor a fost modificat. Beneficiari vor fi cei cu minimum un an de mandat

Comisia pentru Statut a modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleşii care au avut minimum un an de mandat - nu 6 luni cum era iniţial - vor primi pensii speciale şi că deputaţii şi senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului şi dacă nu sunt realeşi.

Proiect adoptat tacit: Auditori externi de la Curtea de Conturi vor beneficia de pensie de serviciu

Auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, cu o vechime de 14 ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei de 60 ani, de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute lunare realizate în ultimul an de activitate, potrivit unui proiect adoptat tacit de Camera Deputaţilor.

Liberalul Dan Motreanu şi-a depus demisia din funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

Deputatul PNL Dan Motreanu a depus, marţi, la Biroul permanent al Camerei, demisia din funcţia de vicepreşedinte al Camerei, începând din data de 1 octombrie, el fiind trimis în judecată pentru spălare de bani, în dosarul finanţării campaniei electorale din 2008.

Blaga: Moţiunea a avut misiunea de a limpezi apele. Am văzut cu toţii cine îl sprijină pe Ponta

Vasile Blaga a declarat, marţi, că dacă liberalii ar fi fost „mercantili” ar fi avut soluţii pentru schimbarea guvernului, dar nu au dorit să apeleze la acestea, precizând că moţiunea a avut misiunea de a limpezi apele şi de a arăta cine mai susţine un premier compromis.

MOŢIUNEA de cenzură, RESPINSĂ în Parlament. Reacţia premierului şi principalele declaraţii din timpul dezbaterii – FOTO, VIDEO

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, pentru a dezbate a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Moţiunea a fost respinsă, fiind exprimate 207 opţiuni "pentru" şi opt "împotrivă". În paralel, liberalii au organizat un miting în Parcul Izvor, în condiţii de ploaie, majoritatea participanţilor purtând umbrele.

Blaga, către Ponta: Ce am fost am demostrat în noiembrie, când v-am scos din politica înaltă. REPLICA lui Ponta

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, marţi, în plenul Paramentului, că nu se bucură de răul lui Victor Ponta şi că omeneşte îl înţelege, el replicând acuzaţiilor aduse de premier şi spunându-i că el l-a scos din politica înaltă în noiembrie anul trecut.

Gorghiu: Am pe masă demisia lui Dan Motreanu

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a precizat, marţi, în plenul Parlamentului, răspunzând acuzaţiilor lui Victor Ponta la adresa liberalilor, că are pe masă demisia liberalului Dan Motreanu.

Parlamentarii nu vor mai primi autoturisme pentru transportul în teritoriu. Vor primi în loc o sumă forfetară

Parlamentul a adoptat, marţi, modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor în sensul ca parlamentarii să nu mai beneficieze de autoturisme în colegiile şi circumscripţiile electorale, iar, în schimb, să primească o sumă forfetară de 1.400 lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport.

Dragnea: Suntem prezenţi la moţiune, dar nu votăm. PNL trebuie să-şi aducă oamenii să voteze

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, după şedinţa grupurilor parlamentare ale coaliţiei, că parlamentarii PSD vor fi prezenţi în sală la dezbaterea moţiunii de cenzură a PNL, dar nu votează, arătând că cei care au făcut acest demers trebuie să-şi aducă oamenii la vot.

Gorghiu, despre mitingul din Parcul Izvor: Vor fi 10.000 oameni, bucureşteni şi parlamentari liberali

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că la mitingul organizat în Parcul Izvor cu ocazia moţiunii de cenzură vor participa 10.000 de oameni, arătând că vor fi prezenţi toţi parlamentarii partidului, vor fi discursuri, "ca la o moţiune de cenzură în stradă".

Gorghiu: Le solicit lui Dragnea şi Oprea să se delimiteze de afirmaţiile calomnioase ale lui Ponta

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le cere liderilor PSD şi UNPR Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea să se delimiteze de afirmaţiile premierului Victor Ponta referitoare la posibila implicare a preşedintelui Klaus Iohannis în timiterea acestuia în judecată, considerându-le "calomnioase".

Firea: Nu m-am împăcat cu Băsescu. Am acceptat doar o discuţie preliminară privind medierea

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, joi, că nu a luat o decizie de a accepta sau nu cererea de mediere a lui Traian Băsescu, în dosarul de ameninţare, arătând că nu este vorba despre o împăcare şi că ar trebui să existe o recunoaştere publică a faptului că a greşit în privinţa ei.

Proiect: Distanţa minimă între antenele GSM şi unităţile de învăţământ să fie de 500 metri

Deputatul PNL Diana Tuşa a depus, joi, o iniţiativă legislativă care prevede o distanţă minimă de 500 metri între reţelele de comunicaţii electronice care realizează procesarea şi transportul semnalelor prin suport electromagnetic şi unităţile de învăţământ, sanitare sau centre de plasament.

Legea prelucrării datelor cu caracter personal merge la promulgare

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 187 voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 22 abţineri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, acesta urmând să fie trimis preşedintelui spre promulgare.

Cameră: Aleşii locali condamnaţi cu suspendare nu vor fi exceptaţi de la încetarea mandatului

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia mandatul aleşilor locali să înceteze de drept doar în cazul unei condamnări definitive la o pedeapsă privativă de libertate cu executare şi nu în situaţiile unor condamnări privative de liberate cu suspendare.

Moţiunea de cenzură a PNL a fost citită în plenul Parlamentului – FOTO

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a citit, miercuri, în plenul Parlamentului, textul moţiunii de cenzură a liberalilor, intitulată “Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”, semnată de 180 de parlamentari.

Blaga, despre întâlnirile pentru susţinerea moţiunii de cenzură: O să discutăm şi cu UNPR

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, că PNL va avea o întâlnire şi cu UNPR pentru a discuta în privinţa susţinerii moţiunii de cenzură, arătând că urmează să se întâlnească şi cu Mircea Geoană şi Daniel Fenechiu.

Gorghiu: Interimatul la TVR nu e o soluţie. PNL este deschis la dialog privind situaţia televiziunii

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că interimatul la conducerea TVR nu este o soluţie şi că se îndoieşte că Stelian Tănase era membru al vreunui partid astfel încât să fie necesar să fie schimbat.

Kelemen, despre moţiune: UDMR se va comporta ca o formaţiune politică de opoziţie „aproape sigur”

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, miercuri, după o întâlnire cu liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, că Uniunea va lua o decizie în privinţa votului la moţiunea de cenzură luni, dar “aproape sigur că se va comporta ca o formaţiune de opoziţie”.

PNL depune miercuri proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin

PNL va depune miercuri un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunţat vicepreşedintele PNL Mihai Voicu.

Mihai Voicu a demisionat de la şefia Comisiei de Cod electoral. Comisia şi-a suspendat şedinţa

Liberalul Mihai Voicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Comisiei de Cod electoral, în condiţiile în care membrii comisiei nu au ajuns la un acord privind legea votului prin corespondenţă, liberalii acuzând PSD de tergiversarea adoptării proiectului. În urma demisiei, Comisia de cod electoral şi-a suspendat şedinţa.

Gorghiu: Miercuri discutăm cu UDMR despre susţinerea moţiunii. Avem întâlniri fixate şi cu alţi lideri

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că va începe, miercuri, discuţiile cu parlamentarii pentru susţinerea moţiunii de cenzură, urmând să aibă o primă întâlnire pe această temă cu liderii UDMR, ea precizând însă că are fixate întâlniri şi cu lideri din arcul guvernamental.

Proiectul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul de modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, în varianta adoptată de Senat.

Kelemen: Decapitarea TVR nu rezolvă nimic. Nu Stelian Tănase a acumulat datoriile televiziunii

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că "decapitarea conducerii TVR printr-un vot politic nu rezolvă nimic pentru că nu Stelian Tănase a acumulat datoriile televiziunii publice", adăugând că nici insolvenţa instituţiei nu este o soluţie şi trebuie o rezolvare din partea Guvernului.

Kelemen: UDMR va lua o decizie privind moţiunea de cenzură înainte de vot. Probabil că vom susţine

UDMR va lua o decizie privind moţiunea de cenzură depusă de PNL înainte de vot, a declarat, luni, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, arătând că este clar că parlamentarii Uniunii nu vor vota împotriva moţiunii şi, pobabil, că vor susţine demersul PNL.

Nicolăescu: PNL va discuta, în perioada următoare, cu toţi parlamentarii pentru susţinerea moţiunii

Liderul PNL Eugen Nicolăescu a declarat, luni, că, în perioada următoare, PNL va discuta cu toţi parlamentarii care nu fac parte din Opoziţie pentru susţinerea moţiunii de cenzură, arătând că încearcă să-i convingă că "sunt în slujba cetăţenilor, nu a lui Victor Ponta".

Senatori ai PSD şi UNPR propun interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist

Mai mulţi senatori PSD şi UNPR au depus la Parlament o propunere legislativă privind interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, pentru constituirea unor astfel de organizaţii fiind prevăzute pedepse cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Aurescu: Ridicarea de garduri care să delimiteze Europa, un gest autist şi inacceptabil

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, după consultările cu omologul olandez, Bert Koenders, că în ceea ce priveşte migraţia trebuie găsite soluţii durabile pentru gestionarea "la sursă" a problemei, el opinând că ridicarea de garduri "este un gest mai degrabă autist şi inacceptabil".

Aurescu: Primirea a 1785 refugiaţi – limita fizică pe care o avem la nivel naţional acum

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, sâmbătă, că România îşi menţine poziţia privind numărul refugiaţilor pe care îi poate primi, adăugând că 1785 este limita fizică, dar că îşi poate îmbunătăţi capacităţile în viitor, fiind nevoie de fonduri europene.

Ministru olandez: În criza imigranţilor, probabil pentru România e un avantaj că nu e încă în Schengen

Ministrul de Externe olandez, Bert Koenders, a declarat, sâmbătă, că, în privinţa crizei imigranţilor, probabil pentru România este un avantaj faptul că nu este încă membră Schengen, arătând că, pe termen lung, Consiliul European trebuie să decidă în acest sens, dar nu poate menţiona o dată.

Aurescu: Spaţiul Schengen e supus unei presiuni deosebite, trebuie să reziste. Ne menţinem dorinţa de a intra în Schengen

România îşi menţine dorinţa de intra în spaţiul Schengen, care "trebuie să reziste", a declarat, sâmbătă, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, el adăugând că ţara noastră are capacitatea de a aduce mai multă securitate şi doreşte să contribuie la solidaritate europeană din interiorul Schengen.

Dragnea: Aş vrea ca procesul meu să nu fie influenţat de poziţia politică. Preşedintele interimar al PSD anunţă într-o săptămână dacă va candida la Congres

Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că va anunţa în aproximativ o săptămână dacă va candida la preşedinţia PSD, arătând că ar vrea ca procesul său să nu aibă legătură cu poziţia politică şi că el crede foarte mult în nevinovăţia sa.

Dragnea: Nu am vorbit cu Ponta. Vom discuta la partid ce e mai bine pentru PSD

Liviu Dragnea a declarat joi seara că nu a vorbit cu Victor Ponta după anunţul privind trimiterea acestuia în judecată, că va discuta la partid pentru a vedea ce este mai bine pentru PSD, adăugând că PSD vrea să rămână la guvernare şi că e important ce decizie va lua şi Ponta.

Andreea Paul: PNL analizează dacă va ataca la CC numirea lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi

PNL analizează cu juriştii posibilitatea atacării la Curtea Constituţională a numirii lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi, a precizat, joi, prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul.

Kelemen: Gardul nu desparte România de Ungaria. Pentru mine nu este un subiect de răfuială

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că gardul care va fi instalat de Ungaria la graniţa cu România nu desparte aceste ţări, ci este o soluţie individuală care ajută, într-un fel ajutând şi statul român prin faptul că împinge traseul migranţilor către Croaţia şi Slovenia.

Gorghiu: Nu am nimic personal cu Ilie Sârbu. E o numire extrem de nepotrivită la Curtea de Conturi

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, că a votat împotriva numirii lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi, arătând că nu are nimic personal cu acesta, dar consideră că este o numire "extrem de nepotrivită".