Alina Novaceanu

Rădulescu (PSD) a sesizat Camera că procurorii i-au ridicat înscrisuri din cabinetul parlamentar

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cercetat pentru dare de mită, a sesizat, miercuri, Camera Deputaţilor că i-a fost percheziţionat cabinetul parlamentar şi i-au fost ridicate înscrisuri de către procurori, fără avizul Camerei, Biroul Permanent stabilind să trimită sesizarea la comisia juridică.

Dragnea: Oprea s-a referit că va conduce Guvernul cu multă disciplină, nu efectiv milităreşte

Deputatul PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, în legătură cu afirmaţia lui Gabriel Oprea că va conduce guvernul ca un miliar, că premierul interimar s-a referit la faptul că va conduce "cu foarte multă disciplină".

Camera Deputaţilor a aprobat proiectul privind anularea unor obligaţii fiscale

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 302 voturi "pentru", două "împotrivă" şi o abţinere, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de organele fiscale.

Camera Deputaţilor a adoptat legea alegerilor parlamentare

Camera a adoptat, miercuri, cu 273 voturi "pentru", 10 "împotrivă" şi 8 abţineri, proiectul legii alegerilor parlamentare, care prevede că alegerile vor fi pe liste, cu prag electoral de 5%, iar norma de reprezentare să fie un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori.

Dragnea: Ponta a emis decizia ca Rovana Plumb să exercite temporar atribuţiile de preşedinte al PSD

Preşedintele PSD Victor Ponta a emis o decizie ca Rovana Plumb, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, să exercite atribuţiile de preşedinte al partidului, până când Ponta se va întoarce în ţară, a anunţat, miercuri, deputatul PSD Liviu Dragnea.

Dragnea despre nominalizarea la SIE a lui Ungureanu: Va fi foarte greu să susţinem această propunere

Deputatul PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că în PSD "nu este o stare de mulţumire" legată de nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi că va fi "foarte greu" să susţină această propunere, precizând că este o părere personală.

Camera Deputaţilor a aprobat Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală

Camera Deputaţilor a aprobat miercuri Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, cu 306 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Blaga: Oprea îndeplineşte condiţiile de premier interimar pentru 45 zile, după aceea nu avem guvern

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, marţi, că Gabriel Oprea îndeplineşte condiţiile de a fi premier interimar, dar, potrivit Constituţiei, va fi pe o perioadă de 45 de zile, după care nu mai există guvern.

Oprea: Guvernul susţine adoptarea strategiei naţionale de apărare

Premierul interimar Gabriel Oprea a declarat, marţi, în Parlament, că guvernul susţine strategia naţională de apărare, că el va vota cu toată convingerea acest document, care nu trebuie să facă obiectul unor abordări politicianiste.

Zgonea: Dezbatem strategia naţională de apărare şi fără avizul comisiilor de politică externă

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a anunţat, marţi, în plen, că dezbaterile din Parlament asupra strategiei naţionale de apărare vor avea loc, cu toate că membrii comisiilor de politică externă nu au avut cvorum pentru a da un aviz, arătând că premierul interimar va fi prezent.

Blaga: Sper ca acelora de la putere să le vină mintea la cap, să nu se joace cu strategia de apărare

Co-preşedintele PNLVasile Blaga a declarat, marţi, că speră ca puterea să nu facă din strategia naţională un joc politicianist, arătând că a fost un prim semnal de amânare a sa, prin faptul că nu s-a dat un vot imediat după discursul preşedintelui Klaus Iohannis.

Comisiile nu au reuşit să avizeze strategia de apărare. Nu s-a cerut amânarea votului în plen

Comisiile de politică externă nu au reuşit, marţi, să dea un aviz la strategia naţională de apărare din cauza lipsei cvorumului, preşedintele comisiei senatoriale Petru Filip precizând că va informa conducerile Camerelor, fără să ceară amânarea votului în plen.

Teodorovici: Ministerul analizează posibilitatea reducerii TVA la 19% înainte de 1 ianuarie 2016

Ministerul Finanţelor analizează posibilitatea scăderii TVA de la 24% la 19% înainte de 1 ianuarie 2016, a declarat, luni, ministrul finanţelor Eugen Teodorovici, după ce Comisia de buget a Camerei a decis reducerea TVA la 19% de la începutul anului viitor.

Comisia de buget a aprobat în unanimitate Codul fiscal. TVA a fost scăzută de la 24% la 19%

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, în unanimitate, proiectul noului Cod Fiscal, stabilind scăderea TVA de la 24% la 19%, de la 1 ianuarie 2016.

Sârbu: Premierul nu vine în ţară, pentru că „deocamdată nu poate călca pe picior trei săptămâni”

Premierul Victor Ponta nu poate veni în ţară după operaţia din Turcia deoarece "deocamdată nu poate călca pe piciorul respectiv trei săptămâni", a declarat luni liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu, arătând că, în opinia sa, propunerea de interimat a lui Gabriel Oprea "a fost discutată în PSD".

Băsescu: În Strategia de apărare nu erau educaţia cultura, mediul, introducerea acestora – o greşeală

Domeniile privind educaţia, cultura, mediul nu erau în Strategia naţională de apărare iar introducerea acestora în textul noii strategii, transmisă Parlamentului de către preşedintele Klaus Iohannis, este o greşeală, consideră fostul preşedinte Traian Băsescu.

Băsescu: Afirmaţiile lui Oprea contra modificării Codurilor Penale, o slugărnicie; nu ştie economie pentru Guvern

Afirmaţiile liderului UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, împotriva modificărilor Codurilor Penale sunt un fel de slugărnicie în faţa celor care pun cătuşele şi în faţa ambasadelor, a afirmat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Băsescu: Ce face Parchetul intră în scenariul întâmplător sau controlat de demolare a instituţiilor

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică la B1TV, că judecătoriii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere pentru vot şi opinii, ca şi parlamentarii, iar ceea ce fac procurorii intră în scenariul de demolare a instituţiilor.

Băsescu: Ponta se va întoarce la mandatul de premier dacă nu apar alte scandaluri, precum Rompetrol

Fostul preşedinte Traian Băsescu apreciază că Victor Ponta nu este vinovat şi că îşi va relua mandatul de premier ”dacă nu va interveni alt scandal, gen Rompetrol”, apreciind că premierul se comportă ca ”un om care foloseşte acum ultimul colac de salvare în speranţa că nu va pleca”.

Constantin: Fermierii cu proiecte UE începute vor primi fondurile şi pot deconta şi după 31decembrie

Toţi fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene vor primi banii conform sistemului actual şi vor putea deconta sumele şi după 31 decembrie, chiar dacă cererea României de prelungire cu şase luni a PNDR 2007-2013 nu ar fi aprobată, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Gorghiu: Ponta este premier în exil, încearcă victimizare prin fax. Să demisioneze astăzi, tot prin fax

Premierul Victor Ponta bate în retragere într-o variantă nedemnă prin delegarea vicepremierului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar, dorind să cumpere timp, dar fiind un "fel de autosuspendare", afirmă copreşedintele PNL Alina Gorghiu, adăugând că Ponta ar trebui să demisioneze astăzi.

Ziua Bărbatului ar putea fi sărbătorită pe 19 noiembrie

Cinci senatori propun, printr-un proiect de lege, declararea zilei de 19 noiembrie ca Ziua Bărbatului, iar 8 martie ca Ziua Femeii, arătând că astfel s-ar reglementa un echilibru de gen şi s-ar promova egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

Senatul cumpăra aspiratoare profesionale, becuri, automate de cafea şi sistem de alarmare incendiu

Senatul achiziţionează furnituri de birou, aspiratoare profesioale, becuri, automate de cafea şi un sistem de detecţie şi alarmare în caz de incendiu, iar Camera Deputaţilor cumpăra hârtie igienică, prosoape de hârtie, dar şi servicii de furnizare a energiei electrice la joasă tensiune.

Constantin la congres: Salut şi respect contribuţia lui Dan Voiculescu la formarea PC

Preşedintele PC Daniel Constantin a salutat, vineri, la congresul unde s-a aprobat fuziunea cu PLR, contribuţia lui Dan Voiculescu la formarea PC, arătând că este alături de cei care respectă această contribuţie.

Congresul PC a aprobat fuziunea cu PLR. Daniel Constantin: Se formează a treia forţă politică. MESAJUL lui Victor Ponta – FOTO

Delegaţii la Congresul PC au semnat, vineri, cu o abţinere, rezoluţia privind fuziunea PC cu PLR. Preşedintele PC Daniel Constantin a fost mandatat să semneze protocolul de fuziune cu PLR.

Orban: Niciodată nu voi face cerere să beneficiez de pensie specială pentru parlamentari

Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că el niciodată nu va face cerere pentru a beneficia de pensie specială pentru parlamentari, arătând că liberalii vor încerca în continuare să împiedice intrarea în vigoare a legii pensiilor pentru parlamentari.

PNL cere comisie parlamentară de anchetă în cazul Rompetrol

PNL a solicitat înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a verifica modul în care guvernul Ponta a respectat interesele naţionale în privinţa recuperării datoriei de 600 milioane de dolari de la Rompetrol, a anunţat, joi, prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul.

Orban despre fuziunea PC cu PLR: Doi ţuţeri care nu mai ţâţâie separat, ci în cor în jurul lui Ponta

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, în legătură cu fuziunea dintre PC şi PLR, că este vorba de “doi ţuţeri ai lui Victor Ponta care nu mai ţâţâie separat, ci în cor”, arătând că sunt două partide care niciodată nu au dat piept cu electoratul şi “au încăput în bagajele" PSD.

Orban, despre cazul Chiliman: Criteriile de integritate sunt aceleaşi pentru toţi membrii PNL

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că nu are informaţii privind percheziţiile din Primăria sectorului 1 şi implicarea lui Andrei Chiliman (PNL), arătând că în toate cazurile se aplică prevederile de integritate referitoare la membri ai partidului aflaţi în anchete.

Camera Deputaţilor a organizat, în 2014, cursuri de calificare pentru agent de curăţenie şi muzeograf

Camera Deputaţilor a organizat, în 2014, cursuri de formare profesională pentru angajaţii săi, printre acestea numărându-se cursuri pentru agent de curăţenie, muzeograf, protecţia informaţiilor clasificate şi protocol şi etichetă în diplomaţie, fiind alocată suma de 90.000 de lei.

Zgonea a cheltuit din fondul preşedintelui Camerei pentru ajutoare materiale şi acţiuni umanitare

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a avut la dispoziţie în anul 2014 un fond de 220.000 lei, din care a folosit 188.957 lei pentru ajutoare materiale şi acţiuni materiale, restul rămânând neutilizaţi.

Gorghiu: Am să urez premierului sănătate şi ligamente întregi

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, întrebată în legătură cu afirmaţia premierul Victor Ponta după operaţia la genunchi că se va întoarce "mai sănătos şi mai puternic", că îi urează primului ministru “sănătate şi ligamente întregi”, dacă aceasta era problema.

Gorghiu: Am dat explicaţii în dosar în calitate de martor, a durat puţin, nu am informaţii

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că a dat explicaţii la Parchet în calitate de martor în dosarul "Registrul Comerţului", arătând că "a durat puţin" deoarece nu are informaţii în legătură cu vreo faptă din acest dosar

Deputatul PSD Anghel Stanciu către parlamentari, vorbind despre pensiile speciale: „Luaţi-vă Parlamentul înapoi!”

Deputatul PSD Anghel Stanciu a susţinut, marţi, în plenul reunit al Camerei şi Senatului, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari, spunându-le deputaţilor şi senatorilor din sală să-şi ia Parlamentul înapoi, pentru "un Parlament curat, puternic, perfecţionist".

Comisiile de cultură nu s-au putut întruni pentru raportul TVR. PNL şi UDMR au boicotat şedinţa

Comisiile reunite de cultură nu s-au putut întruni, marţi, pentru a discuta rapoartele de activitate ale TVR şi Radiodifuziunii din cauza lipsei cvorumului, parlamentarii PNL şi UDMR boicotând şedinţa.

Comisia juridică: Discutarea modificărilor la Codul Penal se amână cu o lună

Comisia juridică a Camerei a stabilit, marţi, ca termenul de amânare a discutării celor 22 de proiecte de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală să fie de o lună, în condiţiile în care la 30 iunie se încheie sesiunea parlamanentară, astfel proiectele fiind amânate până în toamnă.

Tăriceanu despre pensiile parlamentarilor: E o pensie care să ţină cont de constrângerile mandatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, în legătură cu pensiile speciale parlamentare, că este vorba de faptul că parlamentarii nu au voie să desfăşoare alte activităţi şi nu au alte venituri care să le permită să acumuleze pachete de siguranţă pentru bătrâneţe.

Comisia juridică a amânat discutarea modificărilor la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, fără să stabilească un termen

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, luni, discutarea celor 22 de proiecte de lege de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, fără să stabilească un termen pentru dezbaterea lor.

Camera – Posibilă sesiune extraordinară, dedicată strategiei naţionale de apărare

Strategia naţională de apărare a fost trimisă luni la Comisiile de apărare şi dacă acestea nu vor reuşi să întocmească raportul într-o săptămână, până luni, când preşedintele Klaus Iohannis se va adresa Parlamentului, există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea sa.

De la 1 septembrie, deputaţii îşi vor înregistra prezenţa electronic

Deputaţii îşi vor înregistra prezenţa electronic, începând la 1 septembie, din sesiunea parlamentară viitoare, a anunţat, luni, secretarul Camerei, deputatul Nicolae Mircovici.