Articolele autorului Alina Novaceanu
-
Camera adoptă pe articole amnistierea fiscală în cazul mamelor şi extinderea măsurii pentru bugetari
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, pe articole, proiectele privind amnistierea fiscală a mamelor şi extinderea amnistierii fiscale la toţi bugetarii cu venituri salariale constatate nelegale de rapoartele Curţii de Conturi, reprezentanţii PNL cerând extinderea măsurilor şi în cazul medicilor. citeşte tot
-
Plumb: De amnistierea fiscală vor beneficia 20.000 de mame, 50.000 de pensionari, 25.000 de bugetari
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, luni, că de prevederile legilor privind amnistierea fiscală vor beneficia 20.000 de mame, 50.000 de pensionari şi 25.000 de bugetari. citeşte tot
-
Zgonea vrea infuzie de know-how în Parlament
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că implicarea parlamentarilor şi a corpului de experţi în analiza impactului proiectelor legislative este insuficientă şi una dintre soluţii ar fi „infuzia de know-how” prin întărirea prerogativelor comisiilor de specialitate. citeşte tot
-
Preşedintele AEP: Femeile sunt resurse umane care nu ar trebui neglijate
Preşedintele AEP, Ana Maria Pătru, a spus, vineri, la a 23-a Conferinţă anunală a Asociaţiei oficialilor electorali europeni, că atât femeile cât şi bărbaţii ar trebui să participe în mod egal în viaţa politică, arătând că femeile sunt resurse umane care nu ar trebui neglijate. citeşte tot
-
Boagiu: Ponta e pasibil de plângere penală pentru modul în care a făcut nominalizarea pentru CE
Prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta este pasibil de plângere penală pentru modul în care a făcut propunerea pentru nominalizarea comisarului european, arătând că această nominalizare nu s-a făcut legal, iar Ponta a încălcat interesele naţionale. citeşte tot
-
Ponta: OUG privind aleşii locali e semnată, nu doar avizată, de ministrul Justiţiei. Ordonanţa intră în dezbaterea Senatului săptămâna viitoare
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că ordonanţa de urgenţă privind aleşii locali va intra săptămâna viitoare în dezbaterea Senatului. Premierul a mai menţionat că ordonanţa este semnată de ministrul Justiţiei, iar ceea ce spun Vasile Blaga şi Klaus Iohannis i se pare absolut comic. citeşte tot
-
Comisia de muncă a Camerei a decis revenirea la pensiile speciale în cazul aviatorilor
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, revenirea la pensiile speciale în cazul aviatorilor, avizând favorabil o iniţiativă legislativă în acest sens, preşedintele comisiei Florin Iordache precizând că, astfel, se poate ajunge ca un pilot să aibă o pensie de cel mult 9.000 lei. citeşte tot
-
Comisia de buget a Camerei respinge cererea de reexaminare a legii de reducere a CAS
Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, legea urmând să fie dezbătută în şedinţa luni a plenului, la care va participa şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu. citeşte tot
-
Constantin: E necesară alternativă conservator-liberală credibilă, să compenseze inflaţia de candidaţi
Liderul PC Daniel Constantin a declarat că salută decizia preşedintelui PLR Calin Popescu Tăriceanu de a se alătura conservatorilor în formarea unui grup parlamentar comun, arătând că este necesară o alternativă conservator-liberală credibilă, care “să compenseze inflaţia de candidaţi şi politruci". citeşte tot
-
Udrea şi Pavelescu au semnat protocol de constituire a alianţei PMP-PNŢCD. Udrea, susţinută în alegeri
Elena Udrea şi Aurelian Pavelescu au semnat, sâmbătă, un protocol de constituire a alianţei politice PMP-PNŢCD, pentru susţinerea candidaturii Elenei Udrea la Preşedinţie şi în perspectiva alegerilor parlamentare din 2016. citeşte tot
-
PMP a organizat un protest la sediul Avocatului Poporului pentru a cere atacarea OUG privind aleşii
PMP a organizat, joi, un protest de câteva minute în faţa sediului Avocatului Poporului, vicepreşedintele PMP Eugen Tomac declarând că îi cere public lui Victor Ciorbea să conteste la Curtea Constituţională ordonanţa privind migraţia aleşilor locali. citeşte tot
-
Macovei, despre relaţia sa cu PDL: Ajung la o decizie foarte curând
Europarlamentarul PDL Monica Macovei care este şi candidat independent la Preşedinţie a precizat, joi, că va lua ”foarte curând” o decizie în privinţa relaţiei sale cu PDL. citeşte tot
-
Macovei a cerut Avocatului Poporului atacarea la CC a Ordonanţei privind migraţia aleşilor locali. Răspunsul Avocatului
Monica Macovei a mers, joi, la sediul Avocatului Poporului pentru a depune o solicitare ca această instituţie să sesizeze CC dacă Guvernul va adopta OUG privind aleşii locali, arătând că, dacă ordonanţa este declarată neconstituţională, atunci se poate reveni asupra acestei decizii. citeşte tot
-
Udrea, Şova, Tăriceanu, printre parlamentarii care nu au iniţiat niciun proiect în 2014
Elena Udrea, Dan Şova sau Călin Popescu Tăriceanu se numără printre parlamentarii care nu au depus, în 2014, nicio iniţiativă legislativă în Parlament, iar Oana Niculescu Mizil şi Sebastian Ghiţă nu au depus niciun proiect în această legislatură. citeşte tot
-
PC şi PLR negociază încheierea unui acord parlamentar şi grupuri parlamentare comune - surse
PC şi PLR condus de Tăriceanu au discuţii pentru încheierea, în perioada următoare, a unui acord parlamentar, intenţionându-se formarea de grupuri comune în Parlament în scopul promovării iniţiativelor şi valorilor de centru-dreapta, au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PC. citeşte tot
-
Dragnea: Iohannis acuză proiectul privind primarii, deşi el e într-un caz de bigamie politică
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, că Klaus Iohannis este într-un caz de ”bigamie politică” şi că acesta acuză proiectul prin care primarii pot opta pentru un partid, deşi el a făcut exact acest lucru, adăugând: “Sincer, nu am crezut că acest domn are atâta ipocrizie”. citeşte tot
-
Dragnea: Dacă nu se adoptă proiectul ca primarii să-şi aleagă partidul, administraţia va fi blocată
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, la Baia Mare, că, dacă nu va fi adoptat proiectul prin care primarii să poată opta în două săptămâni pentru un partid, se va ajunge la un blocaj generalizat în administraţie, arătând că PNL şi PDL au mult tupeu şi ipocrizie să acuze acest proiect. citeşte tot
-
AEP: Numărul alegătorilor pentru prezidenţiale este de 18.344.071 în ţară şi 530.652 în străinătate
Numărul alegătorilor din ţară valabil la data de 18 august este de 18.336.254, iar al celor din străinătate este de 530.446 pentru primul tur de scrutin, iar pentru turul doi, din 16 noiembrie, acesta este de 18.344.071 pentru ţară, respectiv 530.652 în străinătate. citeşte tot
-
Hrebenciuc: Eliberarea lui Năstase, gest de normalitate. Prin personalitate va influenţa decizii PSD
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, vineri, că eliberarea lui Adrian Năstase este un gest de normalitate în justiţia românească, arătând că acesta nu va putea avea o funcţie formală în PSD, dar crede că, prin personalitatea sa, va putea influenţa anumite decizii ale partidului. citeşte tot
-
Hrebenciuc: Dacă Ponta va fi preşedinte, nu e o condiţie ca viitorul premier să fie de la PSD
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a afirmat, vineri, că dacă Victor Ponta va fi ales preşedinte, nu este o condiţie ca viitorul premier să fie de la PSD şi că nu va fi o luptă acerbă pentru şefia partidului, arătând că vor sta de vorbă şi cel mai bun va câştiga, fără să aibă prea multă concurenţă. citeşte tot
-
Constantin: Susţinerea lui Udrea de către Băsescu era un secret poate doar pentru Diaconescu
Preşedintele PC Daniel Constantin a scris, joi, pe blogul personal, că susţinerea deschisă a preşedintelui Băsescu pentru candidatura Elenei Udrea "nu mai era un secret pentru nimeni, poate doar pentru Cristian Diaconescu". citeşte tot
-
Liderul deputaţilor PDL, către Ponta: N-aveţi nicio idee originală? Amnistia pensionarilor, copy-paste după o lege a PDL
Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a afirmat, miercuri, că amnistia pensionarilor anunţată de Victor Ponta este de fapt "un copy-paste" al unui proiect de lege al parlamentarilor PDL, că premierul a făcut la fel la reducerea CAS, întrebându-l pe Ponta: "Chiar nu aveţi nicio idee originală?" citeşte tot
-
Diaconescu: Nu voi intra în competiţie cu Udrea. Băsescu va discuta cu cine consideră necesar
Cristian Diaconescu a declarat marţi că nu va intra în competiţie cu PMP şi Elena Udrea şi a menţionat că preşedintele Traian Băsescu va discuta cu cine va considera necesar. citeşte tot
-
Cataramă face apel la Macovei să i se alăture lui Diaconescu
Viorel Cataramă a făcut marţi un apel la Monica Macovei să se alăture lui şi candidaturii independente la Preşedinţie a lui Cristian Diaconescu, arătând că o regrupare a forţelor în afara partidelor politice este singura soluţie viabilă pentru România. citeşte tot
-
Viorel Cataramă renunţă la candidatura sa la prezidenţiale şi îl susţine pe Cristian Diaconescu
Viorel Cataramă a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Cristian Diaconescu, că renunţă la candidatura sa la Preşedinţie şi îi oferă sprijinul său lui Diaconescu, arătând că a convenit cu acesta să preia din programul său. citeşte tot