Articolele autorului Ana Maria Constantinescu
-
Primele MĂSURI luate de autorităţi în cazul transfuziilor de la "Filantropia”. A fost deschis dosar penal pentru UCIDERE din culpă
Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul deceselor survenite după efectuarea unor transfuzii la Spitalul Municipal “Filantropia”, cercetarea fiind făcută in rem, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
S-a stabilit CAUZA decesului celor două persoane care au primit sânge de la Spitalul din Craiova/ Unitatea medicală, SANCŢIONATĂ de autorităţi cu 25.000 lei
Decesul celor două persoane care au primit sânge la Spitalul "Filantropia" din Craiova a survenit în urma unui infarct miocardic, respectiv a unei insuficienţe respiratorii, declară surse apropiate anchetei, citate de corespondentul MEDIAFAX. Totodată, Direcţia de Sănătate Publică Dolj a amendat Spitalul cu suma de 25.000 lei. citeşte tot
-
Transfuziile sanguine au fost SISTATE la Spitalul "Filantropia” din Craiova. Se acoperă doar urgenţele
Conducerea Spitalului "Filantropia" din Craiova a anunţat că a sistat efectuarea de transfuzii sanguine pentru cazurile grave şi sunt acoperite doar urgenţele majore până la finalizarea anchetei privind decesul a doi pacienţi ai unităţii medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Doi pacienţi au murit în urma unor transfuzii la Spitalul "Filantropia" din Craiova. ANCHETĂ în derulare/ Reacţia ministrului Sănătăţii
Doi pacienţi ai Spitalului "Filantropia” din Craiova au murit în urma unor transfuzii sanguine, iar alţi patru au avut reacţii adverse, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, dar şi Poliţia deschizând anchete în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Inspirat de Jules Verne, Avram Iancu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, vrea să înoate 60 de zile de-a lungul Dunării
Hunedoreanul Avram Iancu, cel care a traversat Canalul Mânecii înot, se pregăteşte de o premieră mondială: intenţionează să parcurgă înot fluviul Dunărea, fără să poarte costum de neopren, ori alte accesorii folosite de înotători, relatează corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Poliţist din Mehedinţi, cercetat de superiori pentru că a participat la un protest împotriva Ordonanţei 13
Un poliţist din Mehedinţi este cercetat disciplinar de superiori pentru că a participat la un miting de protest faţă de adoptarea OUG 13 de către Guvernul Grindeanu, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
FOTO Un bărbat din judeţul Dolj a aflat că figurează ca decedat pe listele medicului de familie: Doamne fereşte să contactez vreo boală serioasă în perioada asta
Unui bărbat de 40 de ani, din judeţul Dolj, îi este imposibilil să obţină documente medicale, ori să facă analize, întrucât în evidenţele medicului de familie figurează ca decedat de o lună, deşi în evidenţele CJAS figurează ca asigurat, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Craiovenii, îndemnaţi să fotografieze gropile din carosabil şi să sesizeze Primăria să le plombeze: “Ai văzut o groapă, spune unde e!”
Primăria Craiova îndeamnă locuitorii oraşului să depisteze gropile de pe străzile din oraş, care trebuie să fie plombate, aşteptând chiar şi fotografii, pe adresa de internet a instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Poliţist din Mehedinţi la spital, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un TIR
Un poliţist din Mehedinţi a fost rănit şi transportat, luni, la Spitalul din Orşova, după ce maşina de serviciu în care se afla a fost lovită de un TIR, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Autorităţile doljene caută un nou constructor pentru Muzeul din Craiova dedicat lui Brâncuşi
Autorităţile doljene caută un nou constructor pentru Muzeul din Craiova dedicat sculptorului Constantin Brâncuşi, în condiţiile în care consorţiul de firme din Italia care a adjudecat lucrarea nu a realizat nici 7 % din proiect. Consiliul Judeţean Dolj anunţă că va organiza o nouă licitaţie. citeşte tot
-
Trei persoane rănite în urma unui accident pe drumul care leagă Orşova de Băile Herculane
Trei persoane au fost rănite, duminică seara, după ce un autoturism a intrat în coliziune, pe Drumul Naţional 6, care leagă Orşova de Băile Herculane, cu un TIR care transporta animale. Traficul rutier este blocat de peste o oră, transmite corepsondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Ford face modificări în fabrica din Craiova, pentru lansarea producţiei noului model EcoSport
Ford se pregăteşte pentru lansarea producţiei, în uzina din Craiova, a noului model EcoSport, în acest sens compania realizând o serie de investiţii şi transformări în fabrică, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Un costum popular al Mariei Tănase, vechi de peste un veac, expus la Muzeul Olteniei
Un costum popular ce a aparţinut cunoscutei interprete Maria Tănase este expus la Muzeul Olteniei din Craiova, Secţia de Etnografie, costumul fiind unul de sărbătoare, specific zonei Olteniei, pe care artista l-a purtat pe marile scene ale lumii, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Primarul municipiului Orşova, ameninţat cu un cuţit într-o benzinărie. Agresorul, audiat la Poliţie
Primarul municipiului Orşova, Marius Stoica, a fost agresat şi ameninţat, luni seara, în benzinărie, de un individ care a fost prins de Poliţie şi dus la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Secţie a Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, închisă de 4 luni din cauza unor infecţii cu Clostridium Difficile, este în continuare neoperativă
Activitatea Secţiei Endocrinologie a Spitalului Clinic de Urgenţă din Craiova, cel mai mare spital din Oltenia, închisă în octombrie după ce mai mulţi pacienţi au fost depistaţi cu bacteria Clostridium Difficile, este în continuare suspendată. Conducerea despre bolnavi: se pot prezenta în ambulatoriu. citeşte tot
-
GALERIE FOTO De la un prăjitor artizanal de cafea la o cifră de afaceri de 2,8 milioane de lei
O companie cu capital românesc, deschisă în Craiova, cu activitate pe piaţa cafelei, a reuşit să îşi crească cifra de afaceri de peste 20 de ori între 2013 şi 2016, de la circa 120.000 de lei la peste 2,7 milioane de lei. citeşte tot
-
O biserică din Mehedinţi, veche de peste 140 ani, a fost mistuită de flăcări
O biserică din judeţul Mehedinţi, cu o vechime de peste 140 ani, a fost cuprinsă luni,de flăcări, pompierii intervenind şi la această oră, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Anchetă la IPJ Dolj după apariţia unor filmuleţe în care şobolanii mişună în Centrul de Arest
Conducerea IPJ Dolj a început o anchetă după ce în mediul online au apărut filmuleţe cu şobolani care mişună în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, reabilitat anul trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Peste trei sute de craioveni s-au călcat în picioare pentru vouchere de 20 lei
Peste trei sute de persoane s-au îmbulzit, sâmbătă, la deschiderea unei pieţe private din municipiul Craiova, pentru a prinde tichete promoţionale de cumpărături în valoare de 20 de lei, mai multe femei căzând la pământ, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Municipiul Orşova este sufocat de gunoaie, primăria a fost amendată
Primăria Orşova a fost amendată de Garda de Mediu Mehedinţi după ce, de mai bine de două săptămâni, gunoiul din oraş nu a mai fost ridicat de operatorul de salubritate, acesta cerând majoarea tarifelor pentru acest serviciu, solicitare refuzată însă de municipalitate. citeşte tot
-
O fabrică ce va furniza componente auto în Germania va fi deschisă în România
O fabrică ce va furniza componente auto unor firme din industria de profil din Germania va fi deschisă, în luna martie, în Calafat, municipiu care se confruntă cu o gravă lipsă a locurilor de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
O conductă care alimentează cu apă un cartier al Craiovei s-a spart, provocând inundaţie
O conductă care alimentează cu apă cartierul 1 Mai din Craiova s-a spart, duminică, apa ţâşnind la zeci de metri şi provocând inundaţie. Localnicii spun că mai multe maşini au fost avariate, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Zeci de mii de craioveni, fără apă caldă şi căldură din cauza unei avarii la Complexului Energetic/ Furnizarea căldurii în Craiova, reluată, dar umplerea reţelei mai durează
Zeci de mii de craioveni au rămas, din noaptea de sâmbătă spre duminică, fără apă caldă şi căldură, din cauza unei avarii la Complexul Energetic Oltenia, unde un cazan s-ar fi fisurat, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Vaccinul hexavalent lipseşte, din nou, în judeţul Dolj
Vaccinul hexavalant, care imunizează nou-născuţii împotriva a şase boli, lipseşte, din nou, din cabinetele medicilor de familie din judeţul Dolj, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Un tânăr în vârstă de 19 ani din Craiova, înjunghiat mortal de un altul, pentru o fată
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost înjunghiat mortal, în noaptea de duminică spre luni, în spatele unui bloc din zona Gării Craiova, iar un altul a fost rănit, presupusul autorul fiind prins de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot