Ana Maria Lazăr

Ministrul Fondurilor Europene, în plenul Senatului: România este pe ultimul loc în UE la rata de absorbţie. O plată din programul regional de resurse umane, întreruptă

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene, recent una din plăţile din programul regional de resurse umane fiind întreruptă, a declarat marţi ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

MAE despre retragerea decoraţiei lui Tokes: Deciziile nu pot fi puse sub semnul întrebării

Ministerul Afacerilor Externe a afirmat, luni, că "deciziile instituţiilor din România nu pot fi puse sub semnul întrebării'', după ce premierul ungar Viktor Orban a susţinut că România duce o "campanie politică" împotriva liderilor minorităţii maghiare, pe tema retragerii decoraţiei lui Tokes.

Ce soluţie au găsit partidele pentru ca datoriile să nu le afecteze în campanie

Conturile bancare pentru campanii electorale ale partidelor, candidaţilor independenţi sau ai minorităţilor naţionale nu vor fi supuse executării, potrivit unui proiect de lege iniţiat de trei senatori PSD şi adoptat luni de plenul Senatului.

Vera Jourova: Anul viitor se va lua o decizie dacă se va continua cu MCV sau se va alege un alt instrument. Ministrul Justiţiei e convins de Kovesi în fruntea DNA

România va fi monitorizată prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi în 2016, iar anul viitor la Bruxelles se va decide dacă monitorizarea va fi continuată la fel sau printr-un alt mecanism, a declarat comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova.

Ambasadorul Olandei: Vă asigur de angajamentul Olandei faţă de promovarea drepturilor LGBT

Stella Ronner-Grubacic, ambasadorul Olandei la Bucureşti, a declarat luni, la o conferinţă despre parteneriatul civil, la Parlament, că ţara sa şi-a luat un angajament faţă de promovarea drepturilor LGBT şi că este "extrem de important" pentru cuplurile de acelaşi sex să adopte un nume comun.

Cernea a venit cu prietena la Parlament: O întreb pe Ioana dacă vrea să fie partenera mea civilă

Deputatul Remus Cernea a anunţat luni, înaintea unei dezbateri despre drepturile comunităţii LGBT, că va forma un cuplu oficializat cu prietena sa, Ioana Stăniloiu, după ce va fi adoptată legea parteneriatului civil.

Iliescu: A scăzut nivelul intelectual al dezbaterii publice faţă de ce a fost în 1990. Lumea stătea cu gura căscată la radio şi la televiziune să urmărească dezbaterile CPUN

Nivelul dezbaterilor publice a scăzut mult faţă de cum era la începutul anilor '90, partidele nu ştiu să folosească bine acest instrument, iar CPUN a fost un experiment care trebuie luat în considerare, a afirmat joi fostul preşedinte Ion Iliescu.

Ambasada Belgiei: Introducerea controalelor la graniţă nu afectează aderarea României la Schengen

Introducerea controalelor la graniţa dintre Belgia şi Franţa este o măsură temporară şi nu are nicio relevanţă asupra procesului de aderare a României la spaţiul Schengen, a precizat joi Ambasada Belgiei la Bucureşti.

Iliescu, despre Mineriade şi Revoluţie: CEDO, interesată să întreţină subiectul. Ce rost are să dezgropăm? Să tragem concluziile politice adecvate în loc să stăm să tot plângem morţii

Fostul preşedintele Ion Iliescu a afirmat joi că nu ştie cui foloseşte redeschiderea dosarelor pe tema Mineriadelor şi a Revoluţiei, considerând că acestea nu ar trebui ''dezgropate'' întrucât CEDO este interesată să "întreţină aşa ceva".

Liberalii vor protejarea patrimoniului prin legea securităţii naţionale

Distrugerea patrimoniului ar putea fi considerată ameniţare la adresa secutităţii naţionale, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică la Senat, depus de senatorii liberali Puiu Haşotti şi Octavian Motoc.

Unioniştii s-au adunat la Palatul Cotroceni: Vrem un pact naţional privind reîntregirea – VIDEO

În jur de 100 de peroane, din grupul unioniştilor conduşi de George Simion, s-au adunat, miercuri seara, în faţa Palatului Cotroceni, solicitând un pact naţional care să vizeze "reîntregirea naţională".

Iohannis şi Cioloş participă joi la şedinţa de bilanţ a DNA pe anul 2015

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş participă joi la şedinţa de bilanţ a Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul 2015, la Cercul Militar.

„Am bagajul făcut.” Doina Tudor poate fi reţinută şi arestată, au decis senatorii, cu un vot la limită.

Senatul a încuviinţat miercuri cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului PNL Doina Tudor, votul fiind la limită. Senatorul PNL Doina Tudor a declarat că se aştepta la acest deznodământ şi este pregătită să meargă la DNA, adăugând că este nevinovată.

Doina Tudor: În afara unui denunţ mincinos, nu există nicio probă. Raportul Comisiei Juridice: Timp de un an şi jumătate a avut depresii şi a fost nevoită să urmeze tratamente medicale puternice

Senatorul Doina Tudor le-a transmis colegilor în plen că este nevinovată şi că nu le spune cum să voteze cererea DNA privind reţinerea şi arestarea sa preventivă, subliniind că are calitate de "nevinovat" în dosar, nu de inculpat.

Gabriel Oprea poate fi urmărit penal, au decis senatorii. Fostul şef DIPI: Senatorul a primit mesaje de ameninţare la adresa sa şi a familiei

Senatul a încuviinţat miercuri cererea DNA privind urmărirea penală a senatorului Gabriel Oprea.

PNL a vrut să introducă pe ordinea de zi a Senatului legea dării în plată, propunerea a fost respinsă

Liberalii au solicitat miercuri introducerea legii dării în plată pe ordinea de zi a plenului Senatului, atât la şedinţa Biroului Permanent, cât şi în timpul şedinţei de plen, însă cererea a fost respinsă.

Senatorii jurişti au avizat pozitiv cererile DNA în cazurile Oprea şi Tudor. Oprea: În mandatul meu nu a fost cumpărată doar o maşină, ci 5000. Viaţa mea era în pericol. VIDEO

Comisia juridică a Senatului a avizat pozitiv marţi cererile DNA în cazurile senatorilor Gabriel Oprea şi Doina Tudor, au declarat pentru MEDIAFAX surse parlamentare.

Cioloş: Românii din diaspora trimit acasă 1,5 miliarde de euro pe an; potenţialul – zeci de miliarde. Ezită să se întoarcă pentru că s-au obişnuit cu un anumit standard al serviciilor publice

Românii din afara ţării trimit acasă în jur de 1,5 miliarde de euro pe an, însă potenţialul economic şi investiţional al diasporei poate fi cifrat la zeci de miliarde de euro, a declarat marţi premierul Dacian Cioloş, insistând asupra faptului că cei de peste graniţe aşteaptă o reformă a statului.

Iohannis: Statul trebuie să-i servească deopotrivă pe toţi românii, din interiorul şi din afara graniţelor. Prea puţini au planuri concrete de întoarcere în ţară

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că îşi doreşte ca prezenţa românilor peste graniţe să devină ''o chestiune de alegere, nu de necesitate'', subliniind că diaspora trebuie să devină o prioritate naţională pentru statul român.

Iohannis: Nu voi rămâne un simplu spectator în cazul numirilor în Justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni, în Parlament, că se va implica în procesul de numire a noului procuror general şi a conducerii DNA, ÎCCJ şi CSM, în virtutea atribuţiilor care îi revin, şi că nu va fi "un simplu spectator".

Boboc: Vrem să deschidem luni dosarele Oprea şi Tudor pentru ca miercuri să intre în plen

Dosarele senatorilor Gabriel Oprea şi Doian Tudor vor fi deschise de membrii Comisiei juridice luni, pentru ca miercuri să poată fi votate în plen cererile DNA, a declarat luni preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc.

Muzeul Brâncuşi, „o provocare TERIBILĂ”. Iohannis: Sper în finalizarea negocierilor pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului” – FOTO, VIDEO

Muzeul Brâncuşi reprezintă "o provocare teribilă" pentru Ministerul Culturii, deoarece reprezentanţii săi sunt în situaţia de "a construi din nimic", în prezent fiind făcuţi însă primii paşi pentru identificarea unui spaţiu şi a unei poveşti care să reflecte notorietatea sculptorului român.

Cioloş este chemat în Parlament de ALDE pentru a da explicaţii pe tema schimbării prefecţilor

ALDE vrea să-l cheme, în Parlament, pe premierul Dacian Cioloş pentru a prezenta criteriile de desemnare a noilor prefecţi, copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, susţinând că au fost numiţi oamenii PNL şi că şeful Executivului a declanaşat astfel o nouă criză politică.

MAE discută cu diaspora despre modernizarea activităţii consulare

Ministerul Afacerilor Externe demarează vineri a doua ediţie a unui program, derulat în prima jumătate a anului 2016, prin care informează cetăţenii români din afara graniţelor despre modernizare activităţii consulare.

Senatorii discută luni în BP cererile DNA pentru senatorii Gabriel Oprea şi Doina Tudor

Senatorii vor discuta luni, la şedinţa Biroului Permanent, cererile DNA pentru urmărire penală, în cazul lui Gabriel Oprea şi încuviinţarea reţinerii şi arestării senatoarei Doina Tudor, a declarat vineri vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru (PSD).

Alexandru Micula, fostul ambasador român la Budapesta, numit secretar de stat la MAE

Alexandru Micula, pentru care preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de rechemare din calitatea de ambasador al României în Ungaria, a fost numit secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, conform unei decizii a premierului Dacian Cioloş.

DNA cere aviz pentru reţinerea şi arestarea senatoarei Anca Doina Tudor: „Voi ruga colegii să voteze corect, eu sunt nevinovată”

Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz pentru reţinerea şi arestarea senatoarei Anca Doina Tudor pentru complicitate la luare de mită în dosarul fostului vicepreşedinte al ASF.

Ambasadorul Olandei: Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită ca un scut

Imunitatea de care beneficiază parlamentarii nu trebuie folosită de aceştia ca un scut în spatele căreia să se ascundă, a declarat joi ambasadorul Olandei la Bucureşti, Stella Ronner, precizând că Ambasada nu comentează cazuri individuale.

MAE condamnă atacul terorist de la Ankara

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacul terorist de la Ankara şi transmite condoleanţe familiilor victimelor şi compasiune persoanelor rănite, potrivit unui comunicat de presă, transmis după atacul de miercuri, soldat cu cel puţin 28 de morţi.

Summit important pentru România – Iohannis: Marea Britanie trebuie să rămână în UE, dar nu acceptăm discriminarea românilor

La Consiliul European din 18-19 februarie de la Bruxelles preşedintele Klaus Iohannis va susţine că România nu acceptă restricţionarea liberei circulaţii sau discriminarea cetăţenilor români pe tema beneficiilor sociale, în negocierile pe tema Brexit.

Iohannis despre Kovesi: Există posibilitatea destul de avansată de reconfirmare

Rezultatele DNA duc cu gândul spre ''posibilitatea destul de avansată'' de reconfirmare a Laurei Kovesi în fruntea instituţiei, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis: Unirea poate fi discutată când şi de o parte, şi de alta a Prutului lucrurile sunt stabile

Unirea Republicii Moldova cu România poate fi discutată atunci când situaţia este stabilă în ambele state, prioritar fiind drumul european al Republicii Moldova, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis: După alegeri voi provoca partidele la o discuţie despre modernizarea Constituţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că intenţionează să schimbe Constituţia, subliniind că va provoca partidele politice la o discuţie pe această temă după alegeri.

Iohannis: Libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru ”banale motive administrative”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, referitor la cazul trustului Intact, că libertatea de expimare nu poate fi suprimată pentru ''banale motive administrative'', criticând abordarea ''heirupistă'' a ANAF.

Iohannis l-a rechemat pe Alexandru Micula din funcţia de ambasador al României în Ungaria

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de rechemare a lui Alexandru Victor Micula din calitatea de ambasador al României în Ungaria, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Tusk: Criza migraţiei, cu care ne confruntăm acum, testează UE până la limită

Criza migraţiei testează "până la limită" Uniunea Europeană, iar cel mai important aspect al abordării acestei probleme este protecţia graniţelor externe ale UE, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, luni, la Bucureşti.

Kelemen Hunor: Nu facem alianţe pre-electorale, ţinta pentru locale este de 200 de primari

UDMR nu va face alianţe pre-electorale în 2016, iar ţinta pentru alegerile locale este menţinerea numărului actual de primari, în jur de 200, a anunţat luni seara preşedintele partidului, Kelemen Hunor.

Liderul UDMR despre legea defăimării: Se poate, dacă nu ai altă treabă, să scrii un astfel de proiect

UDMR va vota împotriva legii defăimării sau se va abţine, în funcţie de raportul Comisiei juridice, şi "în niciun caz" nu va vota pentru proiect, a declarat luni seara liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Tusk, despre Brexit: Riscul de rupere a UE este real deoarece procesul de negociere este fragil. Iohannis: E foarte important ca Marea Britanie să rămână în UE – VIDEO

Riscul de rupere a Uniunii Europene este real, având în vedere fragilitatea procesului de negociere, a declarat preşedintele Consiliului Europan, Donald Tusk, luni la Bucureşti, după o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis.

Cioloş discută luni cu preşedintele Comisiei Europene despre migraţie, Schengen şi raportul MCV

Premierul Dacian Cioloş se află luni într-o vizită la Bruxelles, având programate mai multe întâlniri cu oficiali UE, cea mai importantă fiind cea cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu care va discuta despre migraţie, aderarea la Schengen şi raportul MCV.