Ana Maria Petcana

Mega Image depăşeşte 400 magazine, după deschiderea a 9 unităţi în Bucureşti, Ploieşti şi Constanţa

Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, deschide vineri şi sâmbătă nouă magazine noi, şapte în Bucureşti şi câte unul în Ploieşti şi Constanţa, ajungând astfel la o reţea de 401 supermarketuri, a anunţat retailerul.

Grupul Cord Blood Center îşi va reorganiza judiciar activitatea din România

Grupul Cord Blood Center, care deţine banca de celule stem Cord Blood Center (CBC), a cerut, joi, în instanţă începerea procedurilor necesare reorganizării judiciare a activităţii sale din România, a anunţat compania.

Topul oraşelor europene preferate de retailerii străini pentru extindere. Pe ce loc se află Bucureştiul

Bucureştiul se plasează pe locul 30 în topul celor mai atractive 57 de oraşe din Europa din punct de vedere al interesului pentru extindere a marilor retaileri internaţionali, după Budapesta şi Varşovia, şi pe locul 25 în ceea ce priveşte atractivitatea pentru brandurile de lux, arată un studiu JLL.

Mega Image a redeschis magazinele Angst sub propriile branduri şi se apropie de o reţea de 400 unităţi

Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, a redeschis, sub propriile branduri, 18 magazine Angst preluate de la producătorul de preparate din carne Angst, al 19-lea fiind integrat ca o extensie în supermarketul Mega Image Lacul Tei, şi se apropie astfel de pragul de 400 magazine.

Un sfert dintre români îşi cumpără haine o dată la 2-3 luni. TOPUL magazinelor preferate

Un sfert dintre români îşi cumpără îmbrăcăminte o dată la 2-3 luni, preferă mall-urile şi produsele reţelelor de fashion cunoscute, în top cinci aflându-se H&M, Kenvelo, Zara, C&A şi Bershka, potrivit unui studiu GfK.

Peste 80% dintre români participă la programele de fidelizare pe termen scurt derulate de retaileri

Românii sunt fani ai programelor de loialitate pe termen scurt derulate de retaileri, prin acumulare de puncte bonus, consideră cele mai atractive campanii care oferă produse gratis şi nu ezită să schimbe magazinul pentru un program de fidelizare mai interesant, potrivit unui studiu Nielsen.

ARPIM: Peste 1,2 miliarde lei diferenţă între bugetul alocat şi nevoile de tratament ale pacienţilor

Diferenţa dintre sumele alocate pentru medicamente şi nevoile de tratament ale pacienţilor este de 1,25 miliarde lei, arată Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), precizând că bugetul este calculat la nivelul consumului de medicamente din anul 2011.

FlorideLux a deschis prima florărie offline proprie în Bucureşti, o piaţă de 40 milioane de euro

FlorideLux a deschis prima florărie offline proprie în Bucureşti, oraş în care piaţa de flori este estimată la aproximativ 40 milioane euro, a anunţat grupul, care mai deţine şase florării în franciză în ţară.

Flanco a deschis 11 magazine în acest an şi a ajuns la o reţea de 89 de unităţi

Retailerul electro-IT Flanco a deschis două magazine noi în Capitală, Flanco Valea Oltului şi Flanco Drumul Taberei, în urma unor investiţii de 340.000 de euro, şi încheie astfel anul 2014 cu 11 unităţi noi şi o reţea totală de 89 de magazine, a anunţat compania.

Auchan estimează că noul hipermarket din Drumul Taberei va ajunge la vânzări anuale de 100 mil euro

Noul hipermarket Auchan, deschis miercuri în cartierul Drumul Taberei din Capitală, ar putea ajunge la vânzări anuale de peste 100 milioane euro în câţiva ani, dar nu va depăşi vânzările hipermarketului din Titan, cel mai mare al reţelei din România, a declarat şeful Auchan România, Frederic Bellon.

Carrefour deschide alte două supermarketuri, în Timişoara şi Predeal

Grupul Carrefour deschide joi două supermarketuri Market în Timişoara şi Predeal şi ajunge astfel la o reţea de 89 de magazine sub acest format la nivel naţional, a anunţat retailerul.

Cât cheltuiesc românii pentru Crăciun şi Revelion şi unde petrec sărbătorile de iarnă

Bugetul alocat de românii din mediul urban pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, Crăciun şi Revelion, este la acelaşi nivel cu cel de anul trecut, adică peste 1.500 lei, iar circa 70% vor petrece Revelionul acasă sau la prieteni, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.

Companiile anticipează noi angajări în primele luni din 2015. Cele mai optimiste planuri sunt în industrie

Angajatorii români spun că vor continua să facă angajări şi în primul trimestru din 2015, dar creşterea va fi modestă, cele mai optimiste planuri fiind ale companiilor din industria prelucrătoare, potrivit studiului Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă.

Auchan deschide miercuri hipermarketul din Drumul Taberei

Auchan deschide miercuri, 10 decembrie, hipermarketul din cartierul Drumul Taberei al Capitalei, al 7-lea din Bucureşti şi al 32-lea al reţelei din România, potrivit unui anunţ al companiei, investiţiile iniţiale anunţate pentru acest proiect ridicându-se la 70 milioane euro.

FlorideLux a deschis a şasea franciză offline, la Iaşi

FlorideLux a deschis a şasea florărie offline din ţară, la Iaşi, oraş în care piaţa de flori este estimată la peste două milioane euro, a anunţat grupul.

Seviciul coradrive.ro a avut vânzări de peste 450.000 euro în primul an de la lansare

Serviciul coradrive, găzduit de magazinul cora Lujerului din Capitală, a înregistrat vânzări de peste 2 milioane lei (453.000 euro) în primul an de activitate, retailerul având în plan extinderea în principal în Bucureşti, dar analizează şi alte oraşe în care este prezent, precum Constanţa şi Bacău.

Friesland a transferat de la Carei la Baciu producţia de telemea

Producătorul de lactate FrieslandCampina va finaliza în această săptămână transferul producţiei de la fabrica din Carei (Satu Mare) la cea din comuna Baciu (Cluj), însă doar pe cea de telemea, producţia de caşcaval fiind subcontractată unor producători locali.

LC Waikiki vede potenţial pentru 40 de magazine în România

Retailerul turc de fashion LC Waikiki a deschis marţi un magazin în Plaza România, după o investiţie de 1,5 mil. dolari, şi are în plan alte două deschideri în decembrie, urmând să încheie anul cu 11 unităţi, arată compania, care apreciază că potenţialul pieţei locale este de 40 magazine LC Waikiki.

Românii nu mai vin la stomatolog pentru extracţii, iar aparatul dentar a devenit accesoriu

Tot mai mulţi români nu mai vin în cabinetul stomatologic pentru extracţii dentare şi plătesc şi cele mai scumpe tratamente pentru a-şi păstra dinţii, bătrânii nu mai acceptă dinţi din metal, iar pentru tineri aparatul dentar a devenit accesoriu, spune dr.Claudiu Lupaşcu, proprietar al LLL Dental.

Help Net a lansat un concept de farmacie destinat populaţiei cu venituri mici

Help Net a lansat un concept economic de farmacie Help Net Convenabil, care cuprinde produse pentru populaţia cu venituri limitate, fiind deschise deja 16 unităţi, şi intenţionează să mai deschidă alte 29 de farmacii până la sfârşitul anului viitor.

Cora începe în decembrie livrările la domiciliu. În 2015 extinde coradrive în Pantelimon şi Sun Plaza

Reţeaua de hipermarketuri cora, care deţine serviciul coradrive.ro în magazinul Lujerului, va începe în decembrie livrările la domiciliu, după ce a încheiat un parteneriat cu firma de curierat TNT România, iar anul viitor va lansa serviciul drive şi în cora Pantelimon şi cora Sun Plaza.

BLACK FRIDAY 2014: 4,7 milioane de români aşteaptă Vinerea Neagră. Ce conţin listele de cumpărături

Circa 4,75 milioane de români cu vârsta între 18 şi 65 de ani doresc să cumpere produse de Black Friday, cu 1,3 milioane mai mulţi decât în 2013, primele trei categorii vizate fiind electrocasnicele mici, televizoarele şi telefoanele mobile, potrivit unui studiu Millward Brown.

STUDIU: Unu din doi pacienţi români nu respectă tratamentul corect cu antibiotice

Peste 34% dintre pacienţii români care urmează un tratament cu antibiotice uită să ia cel puţin o doză pe parcursul terapiei, doar 32,6% respectă cu stricteţe intervalul de administrare a dozelor, iar după trei zile mai mult de jumătate renunţă sau nu mai respectă tratamentul, potrivit Sandoz.

Vânzările de bunuri de folosinţă îndelungată au crescut cu 15,7% în trimestrul trei

Vânzările de bunuri de folosinţă îndelungată au urcat cu 15,7% în trimestrul trei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 484 milioane euro, fiind cel mai mare al treilea trimestru ca valoare din 2009 până în prezent, evoluţia prevestind şi un sfârşit de an cu livrări în creştere, potrivit GfK.

H&M lansează anul viitor magazinul online în România

Retailerul suedez de fashion Hennes & Mauritz (H&M), care deţine 37 de magazine pe piaţa românească, va lansa anul viitor şi magazinul online în România, a anunţat compania.

Posibile practici anticoncurenţiale la Auchan, Carrefour, Cora şi Kaufland

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de către retailerii Auchan România, Carrefour România, România Hypermarche (Cora), Kaufland România SCS şi Trident Trans Tex şi furnizorii acestora.

OMV Petrom investeşte 30 milioane euro pentru redezvoltarea zăcământului de ţiţei Tazlău

OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, va investi circa 30 milioane euro în perioada 2014 – 2015 în proiectul de redezvoltare a zăcământului de ţiţei Tazlău, din judeţul Bacău, şi are în plan să aloce alte 500 milioane euro pentru astfel de proiecte în viitor.

Numărul firmelor intrate în insolvenţă în primele zece luni a scăzut cu 23,5%

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele zece luni a scăzut cu 23,5%, la aproximativ 18.000, de la peste 23.500 în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Trei sferturi din români sunt stresaţi din cauza serviciului. 80% dintre aceştia acuză oboseală excesivă şi migrene

Trei sferturi dintre români se declară stresaţi şi suprasolicitaţi din cauza locului de muncă, iar aproape 80% dintre aceştia acuză simptome cauzate de aceste stări, precum oboseală excesivă şi îndelungată, probleme cu somnul şi migrene, potrivit unui studiu realizat de firma Ivox pentru Secom.

STUDIU: Produsele cumpărate online, cu până la 40% mai ieftine decât cele din magazinele tradiţionale

Produsele cumpărate online pot fi cu până la 40% mai ieftine comparativ cu cele achiziţionate din magazinele tradiţionale, pe perioada campaniilor promoţionale, cele mai mari diferenţe fiind înregistrate la parfumuri, cărţi, electronice şi electrocasnice, potrivit unui studiu al Millward Brown.

Consumul de electricitate a scăzut cu 0,8% la nouă luni. Resursele de energie au crescut cu 8,8%

Consumul final de energie electrică a scăzut în primele nouă luni cu 0,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 36,9 miliarde KWh, iar resursele de energie electrică au crescut cu 8,8%, la 46,7 miliarde KWh, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ivan, Actavis: România a rămas o piaţă atractivă prin numărul de locuitori. Nu mai este suficient

România a rămas o piaţă atractivă pentru investori doar prin numărul de locuitori, ceea ce nu mai este suficient, iar în condiţiile în care clawback-ul şi consumul redus se vor menţine, nu vor dispărea numai medicamente, ci şi companii, spune Dan Ivan, directorul general al Actavis România.

Lidl deschide săptămâna viitoare un nou magazin în Oradea

Retailerul german Lidl va deschide joia viitoare un nou magazin în Oradea, al treilea din acest oraş, reţeaua sa din România ajungând astfel la 182 de unităţi, a anunţat compania.

Românilor le plac procentele şi vânează promoţii pe toată perioada anului

Românilor le plac procentele şi vânează promoţii pe toată perioada anului, nu numai în perioadele oficiale de reduceri, la final de sezoane, spun retailerii de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Cât cheltuiesc românii pentru cumpărături online. 40% dintre consumatori estimează creşterea sumelor

Circa 40% dintre consumatori estimează o creştere a cheltuielilor pe cumpărături online, unde coşul mediu este de 470 lei, iar electronicele vor domina în continuare vânzările, însă unele categorii preferate până acum, precum hainele, computerele, filmele şi muzica, vor scădea în popularitate.

STUDIU: În România există peste 122.000 de magazine. Doar 1,1% sunt hipermarketuri, supermarketuri şi discounteri

Totalul magazinelor, atât din comerţul modern, cât şi din cel tradiţional, şi unităţilor HoReCa din România se situa la finalul anului trecut de 122.101, potrivit firmei Vektor MF, care apreciază că universul de magazine se va reduce deorece numărul deschiderilor va fi mai mic decât al închiderilor.

STUDIU: Un sfert dintre români nu au primit niciodată un serviciu de calitate

Un sfert dintre români spun că nu au primit niciodată un serviciu de calitate superioară, ale cărui atribute principale sunt rapiditatea livrării, politeţea celui de la care este achiziţionat, posibilitatea de a alege din mai multe opţiuni şi beneficiile suplimentare, potrivit Customer Focus şi EY.

Kaufland deschide un hipermarket în Bucureşti şi va încheia anul 2014 cu o reţea de 100 de magazine

Kaufland România va deschide joi un hipermarket în Bucureşti, al optulea din Capitală şi al 98-lea al reţelei la nivel naţional, planurile companiei până la finalul anului vizând alte două deschideri în Bucureşti.

Carrefour deschide primul hipermarket al reţelei din Târgu Jiu

Carrefour România deschide joi primul hipermarket al reţelei din Târgu Jiu, în cadrul centrului comercial Shopping City Târgu Jiu dezvoltat de fondul de investiţii NEPI, şi ajunge la o reţea de 27 de magazine sub acest format.

STUDIU: Aproximativ 50% din cumpărăturile online plătite cu cardul sunt realizate de bucureşteni

Aproximativ 50% din plăţile online cu cardul realizate în acest an pentru produse şi servicii comercializate de magazinele online româneşti au fost realizate de bucureşteni, următorii în top fiind clujenii şi timişorenii, fiecare cu o pondere de 4,5%, potrivit procesatorului de plăţi Netopia.