Articolele autorului Ana Maria Petcana
-
Chiriţoiu către retaileri: Vrem să vă bateţi între dumneavoastră ca chiorii, ca să scadă preţurile
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că poziţia autorităţii cu privire la relaţiile dintre furnizori şi retaileri, unde fiecare încearcă să controleze preţurile, este să se bată între ei "ca chiorii" pentru a scădea preţurile la consumatori. citeşte tot
-
Tranzacţia Auchan/Real, la limita condiţiei de renunţare la magazinele din Târgu Mureş şi Craiova
Tranzacţia Auchan/Real a fost la limita impunerii condiţiei de renunţare la magazinele din Târgu Mureş şi Craiova, unde retailerul francez ajungea la o cotă de piaţă aproape de pragul de 40%, dar s-a ales varianta soft, respectiv condiţii comportamentale, afirmă preşedintele Consilului Concurenţei. citeşte tot
-
CFR Marfă şi preţul pâinii s-au aflat pe lista lui Chiriţoiu cu ce ar putea merge prost în acest an
Privatizarea CFR Marfă şi scăderea preţului la pâine, în urma reducerii TVA, s-au aflat pe lista de lucruri care ar putea merge prost în acest an a preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, care a arătat că sunt două probleme de care a scăpat. citeşte tot
-
ANALIZĂ: Aşteptările românilor privind redresarea economică şi dorinţa de cumpărare sunt în creştere
Aşteptările românilor în ceea ce priveşte redresarea economică în acest an, dorinţa de cumpărare şi veniturile au crescut în trimestrul al treilea, faţă de trimestrul anterior, potrivit indicatorilor GfK. citeşte tot
-
Billa a deschis joi două supermarketuri în Bucureşti
Billa a deschis joi două supermarketuri noi în Bucureşti, unul în centrul comercial Cocor şi unul în Promenada Mall, reţeaua de magazine a retailerului ajungând astfel la 78 de unităţi. citeşte tot
-
Sarantis: România va fi centrul de cercetare/dezvoltare din Europa Centrală şi de Est, după închiderea fabricii Elmiplant
Prin închiderea fabricii Elmiplant, Sarantis susţine că transferă în Grecia doar o mică parte a bussinesului din România, care va deveni centrul pentru cercetarea şi dezvoltarea de produse în Europa Centrală şi de Est (ECE), coordonat de fondatorul Elmiplant, Elena Cremenescu. citeşte tot
-
Auchan a deschis miercuri primul hipermaket Real rebranduit. Cum arată magazinul - FOTO
Auchan România a deschis miercuri primul hipermaket Real rebranduit din cele 20 achiziţionate de la grupul german Metro, investiţia în reamenajare fiind de 2 milioane euro. citeşte tot
-
Carrefour deschide un supermarket la Brăila
Carrefour România va deschide joi un supermarket Market la Brăila, al treilea din acest oraş şi al 72-lea al reţelei la nivel naţional, a anunţat retailerul. citeşte tot
-
Fabrica Elmiplant din România se închide. Sarantis transferă producţia în Grecia
Grupul elen Sarantis va închide fabrica de cosmetice Elmiplant din România, pe care a cumpărat-o în 2007 de la fondatorii companiei, şi va transfera producţia în Grecia, pentru a susţine economia şi exporturile Greciei, a anunţat compania. citeşte tot
-
Mega Image a deschis al doilea concept store al reţelei în Bucureşti
Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, a deschis miercuri al doilea concept store al reţelei în Bucureşti, cu o suprafaţă de peste 1.700 metri pătraţi, a anunţat retailerul. citeşte tot
-
Carrefour îşi extinde reţeaua de supermarketuri cu un nou magazin la Iaşi
Carrefour România îşi extinde reţeaua de supermarketuri cu un nou magazin la Iaşi, al treilea din acest oraş şi al 71-lea la nivel naţional, a anunţat retailerul. citeşte tot
-
H&M a inaugurat joi al doilea magazin din Ploieşti
Retailerul suedez de fashion H&M a inaugurat joi al doilea magazin din Ploieşti şi al 27-lea al reţelei din România. citeşte tot
-
Cora a deschis primul hipermarket din Ploieşti, după o investiţie de 6,1 milioane euro
Reţeaua franceză de retail Cora a deschis joi un hipermarket la Ploieşti, prima unitate din acest oraş şi a 12-a la nivel naţional, în urma unei investiţii de 6,1 milioane euro. citeşte tot
-
CONFERINŢA Mediafax Talks about Energy: Nicolescu, Petrom - România trebuie să fie mult mai activă la Bruxelles, să influenţeze politicile CE
România ar trebui să joace un rol mult mai activ la Bruxelles, decât în prezent, şi să influenţeze politicile europene, apreciază Răzvan Nicolescu, director de afaceri publice în cadrul OMV Petrom, cea mai mare companie din România. citeşte tot
-
CONFERINŢA Mediafax Talks about Energy - Anghel: Managerii companiilor de stat ar fi mai motivaţi dacă ar primi acţiuni pentru performanţă
Managementul companiilor de stat ar trebui să primească o parte din bonusuri în acţiuni, ceea ce i-ar determina şi mai mult să crească eficienţa şi profitabilitatea acelei companii, este de părere preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel. citeşte tot
-
MEDIAFAX Talks about Energy - Anghel, BVB: Statul să renunţe la poziţia de acţionar majoritar la companiile pe care le deţine
Statul trebuie să renunţe la poziţia de acţionar majoritar la companiile pe care le deţine, afirmă preşedintele BVB Lucian anghel, care a dat ca exemplu cel mai mare producător de cupru din Polonia, a cărui capitalizare a crescut de 10 ori după ce participaţia statului a scăzut sub 50%. citeşte tot
-
CONFERINŢA Mediafax Talks about Energy: Stoparea scăderii producţiei, principalul obiectiv pentru Romgaz
Principalul obiectiv al planului de administrare al Romgaz este stoparea scăderii producţiei, iar dacă nivelul producţiei companiei de acum 10-12 de ani s-ar fi păstrat importurile de gaze ar fi fost aproape de zero, a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei Privatizare a Departamentului Energie. citeşte tot
-
Lidl deschide un nou magazin la Cluj-Napoca
Retailerul german Lidl va deschide joi un nou magazin în Cluj-Napoca, al cincilea din acest oraş şi al 163-lea la nivel naţional, a anunţat compania. citeşte tot
-
Reţeaua Mega Image a ajuns la 250 de magazine
Mega Image deschide, miercuri, un nou Shop&Go în Bucureşti, pe bulevardul Pache Protopopescu, şi ajunge astfel la o reţea de 250 de supermarketuri şi magazine de proximitate la nivel naţional. citeşte tot
-
Cele 20 de hipermarketuri Real vor deveni Auchan în mai puţin de un an
Auchan România va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real achiziţionate de la grupul Metro în mai puţin de un an, reţeaua retailerului ajungând astfel la 31 de magazine, peste 10.000 de angajaţi şi afaceri cumulate de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe. citeşte tot
-
Creşterea prescrierilor de generice va aduce economii de 100 mil. euro la costurile cu medicamentele
Rata de penetrare a medicamentelor generice în România este de doar 24%, faţă de 55% în Polonia, iar producătorii locali estimează că încurajarea prescrierii de astfel de produse ar aduce economii de 100 milioane de euro la cheltuielile statului şi pacienţilor cu medicamentele. citeşte tot
-
Agenţia Naţională a Medicamentului: Veniturile agenţiei se pot dubla dacă ar exista resurse adecvate
Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) ar putea genera dublul veniturilor anuale obţinute în prezent, de 18 milioane euro, dacă ar avea resurse umane şi financiare corespunzătoare şi dacă s-ar reduce birocraţia, potrivit preşedintelui agenţiei, Marius Savu. citeşte tot
-
Vosganian: Industria farmaceutică poate fi şansa de a recupera decalajul investiţiilor străine
Industria farmaceutică poate reprezenta şansa de a recupera decalajul investiţiilor străine, care au ajuns la un nivel de doar un miliard de euro, a declarat joi ministrul Economiei, Varujan Vosganian. citeşte tot
-
Lidl deschide magazine la Bacău şi Caracal
Retailerul german Lidl va deschide, joi, două magazine noi, în Bacău şi Caracal, reţeaua sa din România ajungând astfel la 162 de unităţi. citeşte tot
-
H&M va deschide un magazin în Iris Shopping Center din Titan
Compania suedeză de fashion H&M va deschide patru magazine noi până la sfârşitul acestui an, unul în Ploieşti şi trei în Bucureşti, dintre care unul în Iris Shopping Center din Titan şi prima unitate stradală pe Lipscani, ajungând astfel la o reţea de 29 de unităţi. citeşte tot