Anca Dumitrescu

Uber Technologies anticipează comenzi de 10,84 miliarde de dolari în 2015

Uber Technologies anticipează pentru acest an comenzi în valoare de 10,84 miliarde de dolari şi de 26,12 miliarde de dolari în 2016, prin intermediul serviciului online de taximetrie al companiei, potrivit unei prezentări recente destinate investitorilor potenţiali.

Declin amplu al unui indice privind industria prelucrătoare chineză. Bursele scad puternic

Un indice privind industria prelucrătoare chineză a înregistrat în august cel mai amplu declin din ultimii şase ani şi jumătate, amplificând temerile legate de accentuarea încetinirii activităţilor economice, cu efect negativ asupra cotaţiilor acţiunilor şi materiilor prime la nivel mondial.

Preţurile petrolului continuă să scadă, influenţate de date economice din China

Preţurile petrolului continuă să scadă, influenţate de tendinţa negativă a burselor la nivel mondial şi de date sub aşteptări referitoare la industria chineză, cotaţia ţiţeilului de referinţă pe piaţa americană fiind pe cale să înregistreze cea mai lungă perioadă de declin săptămânal după 1986.

Kazahstanul a liberalizat moneda naţională, tenge, provocând o devalorizare de 23%

Autorităţile din Kazahstanul au liberalizat joi moneda naţională, tenge, care s-a depreciat cu 23%, acesta fiind cel mai recent indiciu că ţările emergente renunţă la protejarea monedelor după ce China a agitat pieţele financiare prin devalorizarea yuanului.

Exporturile de ceasuri ale Elveţiei au scăzut în iulie cel mai mult în ultimii cinci ani

Exporturile de ceasuri ale Elveţiei au înregistrat în iulie cel mai mare declin din ultimii cinci ani, din cauza prăbuşirii livrărilor în Asia, în condiţiile în care turiştii chinezi au cumpărat mai multe ceasuri în Europa şi au evitat Coreea de Sud, din cauza unui virus respirator mortal.

Preţurile petrolului se apropie de 40 de dolari pe baril

Preţurile petrolului sunt în scădere joi şi se apropie de 40 de dolari pe baril, continuând evoluţia negativă din ziua precedentă, în urma creşterii peste aşteptări a stocurilor din Statele Unite şi a temerilor legate de supraoferta din piaţă.

Grecia a plătit BCE o rată de 3,4 miliarde euro

Grecia a răscumpărat de la Banca Centrală Europeană (BCE) obligaţiuni în valoare de 3,4 miliarde euro, ajunse la maturitate, din prima tranşă, de 23 de miliarde de euro, primită din noul program de susţinere financiară de 86 de miliarde de euro, a declarat un oficial guvernamental.

În Grecia vor fi instalate 1.000 de ATM-uri pentru bitcoin

În Grecia vor fi instalate 1.000 de ATM-uri destinate monedei virtuale bitcoin, pentru a ajuta firmele să facă faţă restricţiilor impuse de măsurile de control al capitalului, potrivit unor informaţii citate de Kathimerini.

Franţa vrea să protejeze taximetriştii cu un registru electronic asemănător softului Uber

Guvernul Franţei vrea să protejeze şoferii de taxi tradiţionali de concurenţa Uber Technologies prin crearea unui registru electronic similar cu softul de geolocalizare al furnizorului american de servicii online de transport de persoane.

Fondul suveran al Norvegiei a scăzut în trimestrul al doilea, prima oară în trei ani

Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a pierdut 73 de miliarde de coroane (8,8 miliarde dolari) în trimestrul al doilea, înregistrând primul declin în trei ani, din cauza evoluţiei negative a pieţelor globale de obligaţiuni şi acţiuni.

Schaeuble: Grecia trebuie să primească o şansă pentru un nou început

Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble a declarat miercuri că nu există nicio garanţie că al treilea program de susţinere a Greciei va funcţiona, dar a subliniat că ar fi iresponsabil ca statul elen să nu primească oportunitarea pentru un nou început.

Guvernul elen a aprobat concesionarea a 14 aeroporturi unui consorţiu germano-grec

Guvernul elen a aprobat concesionarea pe 40 de ani a 14 aeroporturi din Grecia unui consorţiu germano-grec format din companiile Fraport şi Slentel, o divizie a grupului elen Copelouzos, pentru 1,2 miliarde de euro, relatează Capital.gr.

Băncile europene vor să vândă în 2015 credite în valoare record de 139 miliarde de euro

Băncile europene urmează să vândă în acest an credite în valoare record de 139 de miliarde de euro, majoritatea tranzacţiilor de acest tip urmând să aibă loc în Marea Britanie şi Irlanda, potrivit companiei de consultanţă PricewaterhouseCoopers (PWC).

Grecia relaxează controlul capitalului în cazul studenţilor şi al plăţilor în străinătate

Autorităţile elene au relaxat măsurile de controlul al capitalului impuse în luna iunie, astfel încât grecii pot transfera în străinătate până la 500 de euro pe lună şi să plătească sume mai mari în cazul taxelor de şcolarizare.

Acţiunile chineze au scăzut cu peste 6%, în pofida intervenţiei pe piaţa monetară a Băncii Chinei

Acţiunile companiilor chineze au scăzut marţi cu 6,2%, în pofida celui mai mare plasament efectuat pe piaţa monetară de banca centrală a Chinei în ultimele 19 luni, de 120 miliarde yuani (18,77 miliarde dolari), şi a unor date peste aşteptări de pe piaţa imobiliară, relatează MarketWatch.

Guvernul SUA acordă Shell dreptul de a explora petrol în Oceanul Arctic

Guvernul Statelor Unite a acordat Royal Dutch Shell autorizaţie pentru activităţi de explorare a petrolului şi gazelor naturale în Oceanul Arctic, decizie aşteptată de mult timp de companie dar care escaladează un conflict între ecologişti şi administraţia Obama, relatează Wall Street Journal.

BERD împrumută Digital Cable Systems 10 milioane euro pentru investiţii în reţelele TV şi broadband

BERD acordă companiei Digital Cable Systems, al patrulea mare furnizor de servicii de televiziune prin cablu din România, un al doilea împrumut în valoare de 10 milioane de euro, pentru investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor TV şi broadband şi a serviciilor digitale şi de internet.

Erste: Noul Cod Fiscal va accelera creşterea consumului în 2016. Economia riscă o supraîncălzire

Erste Group a majorat estimarea referitoare la creşterea consumului privat din România în 2016 cu 1,1 puncte, la 4,5%, ca efect al pachetului de măsuri din noul Cod Fiscal, avertizând că unul dintre riscurile generate de implementarea acestuia este supraîncălzirea economiei.

Reuters: Analiştii estimează un declin al preţurilor de consum în România de 1,3% în iulie

Declinul preţurilor de consum în România a încetinit în iulie la 1,3%, de la 1,6% în luna iunie, când rata anuală a inflaţiei a intrat în teritoriu negativ pentru prima oară în ultimii 25 de ani, potrivit mediei estimărilor analiştilor intervievaţi de Reuters.

Economia SUA a crescut cu 2,3% în trimestrul al doilea

Economia Statelor Unite a înregistrat o creştere de 2,3% în trimestrul al doilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate joi de Departamentul pentru Comerţ.

Samsung va reduce preţurile smartphone-urilor Galaxy S6, pe fondul declinului profitului

Samsung Electronics va reduce preţurile smartphone-urilor Galaxy S6 pentru a combate încetinirea livrărilor şi creşterea vânzărilor dispozitivelor iPhone ale Apple, compania sud-coreeană raportând al cincilea declin consecutiv al profitului trimestrial, relatează Bloomberg.

Economia Spaniei a înregistrat în trimestrul doi cea mai rapidă creşte din ultimii şapte ani

Economia Spaniei a înregistrat în trimestrul al doilea o creştere de 1% faţă de trimestrul precedent, cea mai rapidă din ultimii şapte ani, potrivit datelor preliminare publicate de biroul de statistică, transmite MarketWatch.

Veniturile Renault au crescut cu 12% în primul semestru, la 22,19 miliarde de euro

Veniturile grupului Renault au crescut cu 12% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 22,19 miliarde de euro, în timp ce înmatriculările de vehicule noi au avansat cu 0,8%, la 1,38 milioane de unităţi, potrivit datelor publicate joi de constructorul auto francez.

Royal Dutch Shell va desfiinţa 6.500 de locuri de muncă, pentru reducerea costurilor

Royal Dutch Shell va desfiinţa 6.500 de locuri de muncă în 2015, dintr-un total de circa 100.000, şi va intensifica măsurile de reducere a costurilor, după ce declinul prelungit al cotaţiilor petrolului a contribuit la scăderea cu 37% a profitului grupului de petrol şi gaze în trimestrul al doilea.

SUA ar putea investiga GlaxoSmithKline, pentru acuzaţiile de plăţi ilegale către medici în România

Autorităţile din Statele Unite ar putea investiga GlaxoSmithKline (GSK) privind acuzaţiile legate de recompensarea unor medici în România pentru prescrierea unor medicamente ale companiei.

Veniturile Facebook au crescut cu 39% în trimestrul doi, la 4,04 miliarde dolari

Veniturile Facebook au crescut cu 39% în trimestrul al doilea, la 4,04 miliarde de dolari, de la 2,91 miliarde de dolari în urmă cu un an, dar cheltuielile au urcat cu 82%, ca urmare a investiţiilor în centre de date, marketing şi a angajărilor, relatează MarketWatch.

Siemens şi Bombardier negociază combinarea diviziilor de trenuri

Siemens şi Bombardier negociază combinarea diviziilor producătoare de trenuri ale celor două companii, au declarat miercuri surse apropiate situaţiei, citate de MarketWatch.

Banca centrală a Rusiei a oprit achiziţiile de valută menite să refacă rezervele instituţiei

Banca centrală a Rusiei a oprit achiziţiile de valută menite să refacă rezervele internaţionale ale ţării, decizie care ar putea pregăti terenul pentru a cincea măsură de reducere a dobânzilor din acest an, la reuniunea de vineri a conducerii instituţiei, relatează Bloomberg.

Nokia prezintă OZO, o cameră de filmat sferică, pentru realitatea virtuală – FOTO, VIDEO

Compania finlandeză Nokia a prezentat o cameră de filmat sferică destinată realizării filmelor 3D şi jocurilor, care vor putea fi vizionate şi utilizate prin intermediul dispozitivelor pentru realitatea virtuală, relatează Reuters.

Economia Marii Britanii a înregistrat o creştere de 2,8%

Economia Marii Britanii a înregistrat în trimestrul al doilea o creştere de 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi de 0,7% comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor preliminare publicate marţi de biroul naţional de statistică, citate de MarketWatch.

Financial Times: Riscurile din România sunt în creştere

Conflictele politice, corupţia, dezacordurile cu FMI şi relaxarea politicii fiscale din România nu sunt ingrediente ale unei pieţe emergente performante, scrie Financial Times, notând că factorii negativi încep să îi depăşească pe cei pozitivi, iar riscurile sunt în creştere.

Preţurile petrolului se apropie de minimele ultimelor patru luni

Preţurile petrolului se apropie marţi de cele mai reduse niveluri din ultimele patru luni, influenţate de acţiunile chineze care au închis în declin pentru a treia şedinţă consecutiv, relatează MarketWatch.

Lira turcească se îndreaptă spre un nou minim, pe fondul operaţiunilor militare din Siria şi Irak

Lira turcească se îndreaptă spre un minim record, iar obligaţiunile guvernamentale sunt în declin, după ce avioane ale armatei Turciei au bombardat rebeli kurzi din Irak, extinzând o operaţiune militară începută săptămâna trecută împotriva bazelor Statului Islamic în Siria, relatează Bloomberg.

Nokia a obţinut acordul Comisiei Europene pentru preluarea Alcatel-Lucent

Compania finlandeză Nokia a obţinut acordul necondiţionat al Comisiei Europene pentru preluarea companiei franceze Alcatel-Lucent, într-o tranzacţie de 15,6 miliarde de euro, relatează MarketWatch.

Principalul acţionar al proprietarului Daewoo Mangalia cere lichidarea şantierului naval

Daewoo Shipbuilding&Marine Engineering trebuie să lichideze şantierul naval Daewoo Mangalia şi o companie eoliană din SUA, din cauza problemelor financiare grave cu care se confruntă grupul, avertizează Korea Development Bank, cel mai mare acţionar al acestuia.

CRIZA DIN GRECIA: Negocierile pentru al treilea program de salvare a ţării, amânate din motive de securitate

Negocierile care ar fi urmat să înceapă vineri la Atena pentru al treilea program de salvare a Greciei au fost amânate întrucât creditorii internaţionali caută încă un loc sigur pentru discuţii, a declarat un oficial al Comisiei Europene, relatează Reuters.

Un număr de 22 de bănci din SUA sunt acuzate de manipularea emisiunilor de titluri ale Trezoreriei

Un număr de 22 de companii financiare din Statele Unite, precum Bank of America şi Citigroup, au fost date în judecată pentru manipularea emisiunilor de titluri ale Trezoreriei, în detrimentul investitorilor, în cadrul primului proces colectiv de acest tip, relatează Reuters.

Oficial BCE: Băncile din Grecia trebuie să fie recapitalizate urgent

Băncile din Grecia ar trebui să primească urgent o injecţie de capital, înainte de testele din toamnă pe care Banca Centrală Europeană (BCE) vrea să le facă pentru a stabili necesarul exact, a afirmat Christian Noyer, membru în consiliul guvernatorilor instituţiei şi şef al Bank of France.

Veniturile fiscale ale Greciei în primul semestru au ratat estimările cu 2,3 miliarde euro

Veniturile fiscale ale Greciei au ratat estimările oficiale cu 2,3 miliarde de euro în primul semestru, în timp ce cheltuielile publice au fost complet blocate, fiind cu 4 miliarde de euro sub obiectivele stabilite, relatează Kathimerini.

Ferrari a cerut listarea la bursa din New York

Productorul de automobile de lux Ferrari, divizie a Fiat Chrysler Automobiles, a depus o cerere pentru lansarea unei oferte publice iniţiale la bursa din New York, grupul intenţionând să obţină fonduri pentru extinderea operaţiunilor la nivel global, relatează Bloomberg.