Anca Dumitrescu

Volkswagen va vinde acţiuni preferenţiale de până la 2 miliarde de euro pentru finanţarea preluării Scania

Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, va vinde acţiuni preferenţiale de până la 2 miliarde de euro pentru finanţarea parţială a preluării integrale a producătorului suedez de camioane Scania.

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au depăşit un nivel record atins în 2007

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au atins un nou maxim în luna mai şi au depăşit nivelul record atins în octombrie 2007, sugerând că semnele recente de încetinire a pieţei ar putea fi de scurtă durată, potrivit datelor companiei financiare National Building Society, citate de Bloomberg.

CE: Combaterea corupţiei şi scăderea veniturilor populaţiei, între provocările majore din România

Rezistenţa puternică la măsurile de combatere a corupţiei, frauda fiscală, scăderea veniturilor gospodăriilor, creşterea inegalităţilor în materie de venituri şi capacitatea redusă a administraţiei publice de a elabora politici rămân provocări majore pentru România, avertizează Comisia Europeană.

Samsung lansează în trimestrul trei primul său smartphone cu sistem de operare Tizen

Samsung Electronics, cel mai mare producător de dispozitive care funcţionează cu sistemul de operare Android, va lansa în trimestrul al treilea primul său smartphone dotat cu sistemul open-source Tizen.

BCE pregăteşte o serie de măsuri monetare neconvenţionale: „Suntem pregătiţi să acţionăm. Nu suntem pasivi în privinţa riscurilor implicate”

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, şi ceilalţi oficiali ai instituţiei pregătesc o serie de posibile măsuri neconvenţionale de combatere a riscului instalării unei inflaţii scăzute pentru o lungă perioadă de timp, de la dobânzi negative la lichidităţi destinate băncilor.

UBS este investigată în Belgia pentru spălare de bani şi crimă organizată

UBS, cea mai mare bancă elveţiană, este investigată de autorităţile elveţiene pentru acuzaţii de spălare de bani şi activităţi de crimă organizată, relatează Bloomberg.

Comisarul pentru Energie al UE leagă proiectul South Stream de poziţia politică a Rusiei în Ucraina

Comisarul pentru Energie al Uniunii Europene, Gunther Oettinger, face o legătură între proiectul gazoductului South Stream şi poziţia politică a Rusiei în conflictul din Ucraina, relatează Novinite.

Google a primit de la utilizatori 12.000 de cereri pentru ştergerea datelor sensibile, în doar o zi

Google a primit de la utilizatori 12.000 de cereri privind ştergerea de informaţii sensibile, în prima zi de la lansarea unui site creat special în acest scop.

Nielsen: România, pe locul 5 din 32 de state europene, în privinţa creşterii încrederii în economie

România a înregistrat în primul trimestru a cincea mare creştere a încrederii populaţiei în economie din 32 de state europene, la fel ca Irlanda, potrivit unei cercetări realizate la nivel mondial de compania de de analiză şi sondare Nielsen.

Şeful BlackBerry reorganizează compania şi spune că „poate salva pacientul”

Directorul general al BlackBerry, John Chen, care a preluat conducerea companiei în noiembrie 2013, consideră că şansele de redresare a producătorului de smartphone-uri au crescut de la 50% la 80%, relatează Bloomberg.

Autorităţile SUA vor penalizări de peste 10 miliarde de dolari pentru BNP Paribas

Procuratura SUA vrea ca BNP Paribas să plătească peste 10 miliarde de dolari pentru închiderea investigaţiilor federale şi statale referitoare la afacerile celei mai mari bănci din Franţa cu ţări supuse sancţiunilor internaţionale, precum Sudan şi Iran, a declarat o sursă apropiată situaţiei.

Şase producători de ciment, între care Holcim, amendaţi în Brazilia cu 1,4 miliarde de dolari

Holcim, Cimpor Cimentos de Portugal şi alţi patru producători de ciment au fost amendaţi în Brazilia cu 3,1 miliarde reali (1,4 miliarde dolari) pentru că au colaborat la fixarea preţurilor şi împărţirea clienţilor.

Economia SUA s-a contractat în primul trimestru pentru prima oară după 2011, cu 1%

Economia SUA s-a contractat în primul trimestru pentru prima oară din 2011, cu 1%, din cauza iernii deosebit de aspre care a perturbat activităţile economice şi construcţiile de proprietăţi rezidenţiale şi comerciale, potrivit datelor revizuite publicate joi.

GlaxoSmithKline este investigată în Marea Britanie în urma acuzaţiilor că a mituit medici în China

Grupul farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK) este investigat penal în Marea Britanie în urma acuzaţiilor din China că a mituit medici, spitale şi asociaţii medicale perntru creşterea vânzărilor, relatează Bloomberg.

McDonald’s vrea să returneze acţionarilor până la 20 de miliarde de dolari, până în 2016

McDonald’s vrea să returneze acţionarilor până la 20 de miliarde de dolari până în 2016, prin dividende şi răscumpărări de titluri, anunţul anulând speranţele că grupul va cheltui mai mult pentru stimularea acţiunilor, care au urcat cu doar 2% în ultimele 12 luni.

Valeant a îmbunătăţit oferta de preluare a Allergan, producătorul Botox, la 49,4 miliarde dolari

Compania canadiană Valeant Pharmaceuticals International a îmbunătăţit o ofertă de preluare a Allergan, producătorul Botox, la circa 49,4 miliarde de dolari, în încercarea de atragere a sprijinului investitorilor, transmite Bloomberg.

RECORD pentru fiscul britanic: A recuperat în 12 luni taxe neplătite de 23,9 miliarde de lire sterline

Fiscul britanic a recuperat pe parcursul unei perioade de un an încheiate în aprilie o sumă record de 23,9 miliarde de lire sterline (40,3 miliarde dolari) de la evazionişti, cu 15% mai mare faţă de anul precedent, în cadrul unei campanii intens promovate, relatează CNBC.

BERD analizează un împrumut de 200 milioane de dolari diviziei din Kazahstan a OMV Petrom

BERD analizează acordarea unui împrumut în valoare de până la 200 de milioane de dolari diviziei din Kazahstan a grupului OMV Petrom, Kom Munai, pentru cheltuieli de capital şi refinanţarea unor împrumuturi.

Gazprom trebuie să achite taxe de aproape 800 milioane de dolari pentru livrări neplătite de Ucraina

Gazprom, cel mai mare producător de gaze la nivel mondial, trebuie să plătească taxe de export în valoare de aproape 800 de milioane de dolari pentru livrări care nu au fost achitate de Ucraina.

Acord între Total şi Lukoil pentru exploatarea unor zăcăminte petroliere de şist din Siberia

Grupul francez Total a încheiat un acord cu Lukoil pentru explorarea unor zăcăminte petroliere de şist din Siberia, chiar dacă Statele Unite şi Europa au sancţionat Rusia pentru anexarea Crimeei.

MasterCard şi Visa nu vor pleca din Rusia, unde vor să înfiinţeze în comun un operator de plăţi

MasterCard va rămâne în Rusia indiferent ce se va întâmpla, în timp ce Visa speră să se ajungă la un compromis productiv cu autorităţile din această ţară, au declarat vineri reprezentanţii celor două companii, care au propus crearea unui operator comun de plăţi în această ţară.

Samsung Electronics vrea să lanseze un smartwatch care să funcţioneze ca un telefon autonom

Samsung Electronics vrea să lanseze în următoarele luni un smartwatch care să funcţioneze ca un telefon autonom, spre deosebire de majoritatea dispozitivelor existente pe piaţă care trebuie să se conecteze la un smartphone pentru a efectua sau primi un apel, au declarat surse apropiate situaţiei.

Şeful AvtoVAZ: Piaţa auto din Rusia se va contracta cu până la 20% în 2014

Piaţa auto din Rusia se va contracta cu până la 20% în acest an, din cauza încetinirii creşterii economice, a declarat joi directorul general al grupului AvtoVAZ, Bo Andersson, relatează Automotive News.

Banca centrală a Ungariei înăspreşte condiţiile pentru împrumuturile contractate de populaţie

Banca centrală din Ungaria va înăspri condiţiile de acordare a creditelor pentru populaţie, în vederea reducerii îndatorării excesive, şi vrea modificări ale prevederilor legale care să încurajeze băncile să îşi cureţe portofoliile şi să îşi stabilizeze finanţele, transmite Bloomberg.

China va inspecta companiile de tehnologie din ţară, pentru posibile încălcări ale securităţii

China va inspecta companiile de tehnologie care operează în ţară pentru posibile încălcări ale securităţii naţionale, guvernul avertizând anterior că va reacţiona la punerea sub acuzare a unor ofiţeri chinezi în Statele Unite, pentru spionaj cibernetic.

Louis Vuitton este cel mai valoros brand de lux din lume pentru al nouălea an consecutiv. Ce alte branduri urmează în top

Louis Vuitton este cel mai valoros brand din lume pentru al nouălea an consecutiv, înregistrând o creştere de 14%, la 25,9 miliarde de dolari, faţă de 2013, potrivit unui top al brandurilor la nivel global realizat anual de compania de cercetare Millward Brown.

Google are la dispoziţie, în afara SUA, 30 de miliarde de dolari pentru achiziţii

Google păstrează o mare parte din numerar în afara Statelor Unite şi poate folosi până la 30 de miliarde de dolari pentru posibile achiziţii, potrivit documentelor transmise de companie la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), relatează Bloomberg.

Germanii vor să muncească mai puţin de 8 ore pe zi

Aproape 70% dintre germani vor să muncească până la 35 de ore pe săptămână, potrivit unui sondaj realizat de sindicatul IG Metall în rândul a 500.000 de persoane, membre sau nu ale organizaţiei.

Credit Suisse recunoaşte că a ajutat clienţii americani să eludeze fiscul şi plăteşte 2,6 mld dolari

Credit Suisse a recunoscut în mod oficial că a ajutat clienţii americani să eludeze fiscul, dar nu le va dezvălui identitatea şi va plăti penalizări în valoare de 2,6 miliarde de dolari pentru închiderea investigaţiilor la care este supusă în Statele Unite.

Rusia şi China nu au ajuns la un acord în domeniul livrărilor de gaze

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping au semnat marţi, la Shanghai, mai multe acorduri bilaterale, dar nu şi cel referitor la livrările de gaze ale Gazprom, evaluat la 400 de miliarde de dolari, negocierile urmând să continue.

UE acuză oficial Credit Agricole, HSBC şi JPMorgan de manipularea dobânzilor

Comisia Europeană a lansat marţi acuzaţii oficiale împotriva Credit Agricole, HSBC şi JPMorgan pentru coalizare ilegală în scopul manipulării dobânzilor instrumentelor financiare derivate în euro.

Traderul Jerome Kerviel s-a predat autorităţilor franceze pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoare

Fostul trader al Societe Generale Jerome Kerviel, care a provocat băncii pierderi de 4,9 miliarde euro prin tranzacţii neautorizate, s-a predat autorităţilor franceze pentru a ispăşi o pedeapsă de trei ani de închisoare, încheind astfel un capitol negru din istoria bancară a Franţei.

Bulgaria vrea ca până în 2020 numărul anual al turiştilor străini să ajungă la 9 milioane

Bulgaria vrea să ajungă până în 2020 la un număr anual de turişti străini de 9 milioane, iar în următorii 10 ani numărul acestora să crească la 12 milioane, potrivit unei strategii naţionale pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului aprobată luni de guvern, transmite Novinite.

Numărul locuinţelor din Spania confiscate de bănci a crescut cu 11% anul trecut, la aproape 50.000

Numărul locuinţelor din Spania confiscate de bănci pentru neplata împrumuturilor a crescut în 2013 cu 11,1%, la aproape 50.000, potrivit datelor publicate luni de Banca Spaniei.

Gazprom vrea să se listeze la bursa din Singapore

Grupul rus Gazprom vrea să se listeze în acest an la bursa din Singapore, datorită cererii mari de energie din statele asiatice care atrage un număr tot mai mare de companii de profil, interesate să se dezvolte în regiune, relatează Financial Times.

Credit Suisse este aproape de un acord de 2,5 mld. dolari pentru închiderea unei investigaţii în SUA

Credit Suisse este aproape de un acord pentru închiderea unei investigaţii în SUA privind facilitarea evaziunii fiscale pentru cetăţeni americani, în care îşi va recunoaşte vinovăţia şi va plăti 2,5 miliarde de dolari Departamentului de Justiţie şi autorităţilor de reglementare.

Putin: Rusia nu a primit o propunere concretă din partea UE privind datoriile Ucrainei pentru gaze

Preşedintele rus a afirmat joi, într-o scrisoare adresată liderărilor europeni, că Rusia nu a primit nicio propunere concretă din partea UE referitoare la datoriile Ucrainei pentru gaze, el cerând acestora o implicare mai activă.

General Motors recheamă în service alte 3 milioane de maşini, la nivel mondial

General Motors (GM) a anunţat joi că recheamă în service aproape 3 milioane de vehicule la nivel mondial, pe lângă cele 2,6 milioane de maşini incluse deja într-un program de acest tip, măsură care va genera costuri de până la 200 de milioane de dolari.

SUA şi UE cer BERD să analizeze rolul băncii în Rusia

Statele Unite, Uniunea Europeană şi alţi parteneri din G7 cer BERD să analizeze rolul băncii în Rusia, cel mai mare beneficiar al fondurilor instituţiei finaciare, care riscă să fie supusă unor noi sancţiuni din cauza conflictului din Ucraina.

Fondatorul Tesla Motors: Lumea are nevoie de sute de „gigafabrici” de baterii litiu-ion

Lumea are nevoie de sute de "gigafabrici" de baterii litiu-ion de tipul celei pe care vrea să o construiască Tesla Motors, a declarat fondatorul companiei, Elon Musk, la Forumul Mondial pentru Inovaţii în Energie.