Anca Olteanu

Mediafax organizează a zecea ediţie a conferinţelor dedicate IMM, marţi, 5 septembrie

Care sunt rezultatele finanțărilor acordate pentru înființarea IMM? De ce antreprenorii români nu au un plan de afaceri? Acestea sunt câteva întrebări la care încearcă să răspundă participanţii la a zecea ediţie a conferinţelor dedicate IMM-urilor, organizată de MEDIAFAX, marţi, 5 septembrie.

INCIDENTUL din Odorheiu Secuiesc. Kaufland intenţionează introducerea cursurilor de limba română/ Ce s-ar fi întâmplat cu 15 minute înainte de incident

Kaufland România a anunţat, vineri, că a început o investigaţie şi că va lua măsuri, inclusiv introducerea cursurilor de limba română, în urma apariţiei unui filmuleţ publicat de un bărbat care susţine că a fost refuzat de o vânzătoare la Odorheiu Secuiesc, pentru că nu vorbea limba maghiară.

Aeroporturile Luton (Londra) şi Schiphol (Amsterdam), cele mai importante rute ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti

Cele mai importante rute ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) sunt Luton, în Marea Britanie, Schiphol, în Amsterdam, Paris-Charles de Gaulle şi Ataturk, în Istanbul, potrivit datelor din 2015 publicate, vineri, într-un raport al Eurostat.

După patru ani de la începerea lucrărilor, circulaţia rutieră se realizează pe patru benzi pe un nou sector al Centurii Nord Bucureşti

Circulaţia rutieră se realizează pe patru benzi pe sectorul de 7,5 km al Centurii de Nord a Capitalei, cuprins între A1 şi DN 7, anunţă, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Volkswagen oferă o reducere de 6.000 de lire pentru a schimba maşina diesel

Volkswagen din Marea Britanie oferă clienţilor o reducere de 6.000 de lire sterline pentru a-şi schimba maşina diesel atunci când cumpără o nouă maşină, brandurile Audi, Seat şi Skoda făcând parte din iniţiativă, potrivit BBC News.

Eurostat: Rata şomajului în România se situează sub media Uniunii Europene în iulie 2017

Rata ajustată sezonier a şomajului în România, de 5,2%, s-a situat sub media Uniunii Europene, de 7,7%, în luna iulie 2017, cele mai mari rate fiind înregistrate în Grecia (21,7%) şi Spania (17,1%), iar cele mai mici în Cehia (2,9%) şi Germania (3,7%), potrivit unui raport al Eurostat publicat joi.

Statele Unite scot petrol din rezerva strategică pentru prima dată în ultimii cinci ani

Departamentul de Energie din Statele Unite a anunţat, joi, că va scoate din rezerva strategică o producţie de 500.000 de barili de petrol, în urma efectelor produse de uraganul Harvey asupra industriei de petrol, scrie Reuters.

Trenurile vor circula pe un singur fir pe segmentul Coşlariu-Alba Iulia şi vor înregistra întârzieri

Circulaţia feroviară se va desfăşura pe un singur fir pe segmentul Coşlariu - Alba Iulia, trenurile urmând să întârzie 15-20 de minute din cauza lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere desfăşurate în perioada 31 august – 25 septembrie, a anunţat, joi, compania feroviară.

Premierul Mihai Tudose neagă intenţia de a taxa activele bancare

Premierul Mihai Tudose a transmis, pentru Bloomberg, că nu intenţionează să introducă o taxă pe activele bancare, scrie Ziarul Financiar, după ce senatorul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că Guvernul pregăteşte o taxă de 0,5% aplicabilă pe activele băncilor, asiguratorilor şi IFN-urilor.

Uniunea Europeană va introduce noi teste pentru emisiile maşinilor, în contextul în care autorităţile încearcă să prevină un scandal similar celui generat de Volkswagen

Uniunea Europeană (UE) va introduce de vineri, 1 septembrie, noi testări ale emisiilor produse de maşini, în condiţiile în care autorităţile încearcă să prevină un scandal similar celui generat de Volkswagen, potrivit Reuters.

Trenuri cu 160 de km/h pe ruta Simeria-Braşov-Bucureşti-Constanţa / Contractul a fost semnat, astăzi, de CFR

CFR SA şi Asocierea FCC-Astaldi-Convensa au semnat contractul pentru modernizarea tronsonului Gurasada-Simeria, în valoare de 2,63 miliarde de lei, în urma căruia trenurile de călători vor circula cu viteza de 160 de km/h, potrivit unui comunicat transmis joi de compania de infrastructură.

ASF: Cota aplicată veniturilor brokerilor de asigurare va fi înjumătăţită

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis diminuarea cu 50% a cotei aplicate asupra veniturilor obţinute de brokerii de asigurare, de la 0,2% la 0,1%, măsura urmând să intre în vigoare la 1 octombrie 2017, potrivit unui comunicat transmis de instituţie.

Economia celei mai mari puteri a lumii, revizuită în creştere, în trimestrul II din 2017, mai mult decât era anticipat. Cel mai rapid ritm din ultimii doi ani

Economia Statelor Unite a fost revizuită în creştere, în al doilea trimestru din 2017, la 3%, mai mult decât era anticipat şi raportând, astfel, cel mai rapid ritm din ultimii doi ani, potrivit Reuters.

Proiectul de lege pentru Fondul Suveran, propus de Ministerul Finanţelor: Nuclearelectrica, OMV Petrom sau Telekom Romania, printre cele 27 de companii/ Când va intra actul normativ în dezbaterea Parlamentului

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat, miercuri, în dezbatere proiectul de lege pentru Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), în portofoliul căruia sunt propuse 27 de companii, printre care Nuclearelectrica, OMV Petrom, Oil Terminal şi Telekom Romania Communication.

Lucrări pe podurile de la Feteşti şi Cernavodă. Circulaţia se desfăşoară pe o bandă pe sens

Circulaţia rutieră se va desfăşura pe o bandă pe sens pe podurile de la Feteşti şi Cernavodă, în perioada 30 august – 8 septembrie, de luni până joi, în intervalul orar 22.00-06.00, ca urmare a lucrărilor de întreţinere a căilor de rulare, informează, miercuri, CNAIR.

Renault Romania îşi face sediu de zeci de milioane de euro la Bucureşti. Cea mai mare tranzacţie de leasing realizată până acum pe piaţa de birouri din Capitală. În ce cartier va fi construit

Groupe Renault Romania a anunţat luni începerea lucrărilor pentru sediul de la Bucureşti, numit Renault Bucharest Connected, care va reuni activităţile de inginerie, design, servicii de business, comerţ şi alte funcţii suport. Proiectul va costa câteva zeci de milioane de euro.

NEREGULI pe litoral: Inspectorii sanitari au amendat mai multe restaurante din Mamaia şi Eforia şi au închis un bufet

Inspectorii sanitari au amendat cu 79.000 de lei mai multe unităţi de pe litoral, au confiscat peste 500 de kilograme de produse alimentare, au închis un bufet şi un fast-food şi au suspendat activitatea unui restaurant, în urma controalelor efectuate în perioada 14-27 august, informează ANSVSA.

INUNDAŢIILE din Texas: Pagubele cauzate de uraganul Harvey s-ar putea ridica la 100 de miliarde de dolari/ Furtuna tropicală este aşteptată să ajungă în Louisiana

Pagubele cauzate de uraganul Harvey s-ar putea ridica la 100 de miliarde de dolari, susţin unii experţi în domeniul asigurărilor, în timp ce alţii consideră că pierderile financiare se vor situa sub 50 de miliarde de euro, potrivit The Guardian.

Mişcare îndrăzneaţă pentru liniile internaţionale ale Eurolines România. Compania a încheiat un parteneriat cu FlixBus, cel mai mare transportator european de persoane

Operatorul de servicii turistice Eurolines România a încheiat un parteneriat cu firma de transport FlixBus, urmând să pună la dispoziţie 50 de autocare şi să integreze liniile internaţionale în reţeaua de rute a Flixbus, de la 1 septembrie, a declarat marţi directorul Dragoş Anastasiu.

Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe: România ar putea să adopte moneda euro în 2022

România ar putea adera la zona euro în 2022, odată ce venitul celor mai săraci cetăţeni va creşte, a declarat ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, pentru cotidianul polonez Rzeczpospolita, citat de Reuters.

PFP cheamă salariaţii la protest şi acuză Guvernul că vrea să ia banii din fondurile Pilonului 2

Asociaţia Participanţilor în Fonduri de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP) cheamă salariaţii să protesteze, duminică, 3 septembrie, fiind nemulţumită de afirmaţiile premierului României şi acuzând Guvernul că vrea să ia banii din fondurile de pensii Pilon 2, potrivit unui comunicat emis luni.

Zeci de români, BLOCAŢI de două zile la Lisabona, după ce Tap Portugal a anulat şi al doilea zbor. MAE anunţă când se întorc turiştii în ţară/ Consulul României în Portugalia, revocat

Cei 35 de turişti care ar fi trebuit să revină duminică noaptea în ţară sunt încă în Portugalia, după ce compania aeriană TAP Portugal a anulat şi al doilea zbor, fără să dea explicaţii, potrivit informaţiilor furnizate de Paralela 45, agenţie prin intermediul căreia românii au plecat în vacanţă.

Loteria Fiscală, extragere specială. Numărul 1598 arată care vor fi cei 100 de câştigători

La cea de-a doua extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale, organizată duminică, 27 august, pentru selectarea a 100 de câştigători dintre cei 1.659 care deţin bonuri de 20 de lei emise în data de 26 iunie, numărul extras a fost 1598.

Mai mulţi români reclamă că sunt ţinuţi în Lisabona, după ce zborul a fost anulat fără explicaţii / Agenţie de turism: Pasagerii ar putea primi compensaţii de până la 400 de euro / Reacţia MAE

Cei 35 de turişti plecaţi prin intermediul agenţiei Paralela 45, care aşteaptă pe aeroportul din Lisabona, vor reveni în Bucureşti în această seară. Cursa iniţială, care trebuia să decoleze la 00.15, a fost anulată fără să se cunoască motivul, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii agenţiei.

Contabilitatea şi retailul, domeniile care caută să angajeze pensionari part-time

Contabilitatea şi retailul sunt domeniile care caută să angajeze pensionari în regim part-time, venitul în plus fiind un beneficiu pentru angajat, iar stabilitatea şi responsabilitatea acestuia reprezintă un avantaj pentru angajator, au declarat, pentru MEDIAFAX, specialişti în resurse umane.

Românii, polonezii şi grecii frecventează cel mai rar sălile de teatru, operă şi balet

Doar 6,7% din populaţia României merge de cel puţin patru ori pe an la concerte, piese de teatru, operă sau balet, fruntaşii clasamentului fiind cetăţenii din Slovenia şi Luxemburg, potrivit datelor din 2015 consemnate într-un raport al Eurostat.

Analiştii CFA anticipează deprecierea leului şi creşterea dobânzilor în următoarele luni

Analiştii CFA România anticipează deprecierea leului şi majorarea ratelor de dobândă la leu în următoarele luni. În ceea ce priveşte indicatorul de creştere economică, acesta a scăzut cu 0,3 puncte în iulie 2017, faţă de luna anterioară, la valoarea de 59,7 puncte, a transmis duminică instituţia.

Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF): Posibilele modificări ale Pilonului II evaluate de Guvern nu pot avea decât efecte negative

Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF) avertizează că posibilele modificări evaluate de către Guvern în ceea ce priveşte parametrii de funcţionare ai Pilonului II de pensie administrat privat nu pot avea decât efecte negative, putând afecta dezvoltarea pieţei de capital.

Director agenţie de marketing: Deblocarea domeniilor .ro, avantajul introducerii taxării de 6 euro

Avantajul taxării domeniilor .ro este reprezentat de faptul că se vor debloca domeniile cumpărate, dar nefolosite şi se va pune la dispoziţia utilizatorilor dreptul de folosinţă a numelor respective, a declarat, pentru MEDIAFAX, Raluca Ghilea, director executiv al agenţiei de marketing Perceptum.

CERT-RO avertizează: Utilizatorii Facebook Messenger sunt vizaţi de o campanie de răspândire de malware. Cum arată mesajul pe care nu trebuie să-l accesezi

CERT-RO avertizează utilizatorii aplicaţiei de mesagerie Facebook Messenger că sunt vizaţi de o campanie de răspândire de malware prin intermediul unor mesaje care îi îndeamnă pe aceştia să acceseze un link (URL) către un aşa zis video al unui prieten, expunându-se, astfel, mai multor riscuri.

CNAIR: Petrom întrerupe duminică emiterea rovinietelor şi a peajului timp de o oră

Petrom întrerupe duminică emiterea rovinietelor şi a peajului în intervalul orar 00:00 – 01:00, ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanţă ale sistemului informatic al OMV Petrom Marketing, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Proiectul Legii Turismului: Înfiinţarea unui sistem, asigurat de STS, care va stoca date personale ale turiştilor. Baza, folosită şi de SRI, şi de SIE/ Reprezentant turism: Face parte din ansamblul legilor Big Brother. E nevoie de dezbatere publică

Proiectul Legii turismului, lansat în dezbatere publică, prevede, printre altele, înfiinţarea Sistemului Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din Romania (SIEATR), care va fi asigurat de STS şi va colecta şi stoca date despre turişti şi despre unităţile de cazare.

Loteria bonurilor fiscale | Duminică, a doua extragere pentru selecţia celor 100 de câştigători. Fondul de premiere: 1 milion de lei

A doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători la extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale din data de 16 iulie, la care au participat bonurile emise în perioada 1 – 30 iunie, va avea loc duminică, fondul de premiere fiind de un milion de lei, informează Loteria Română.

Deficitul bugetar a ajuns la 5,1 miliarde de lei în primele şapte luni ale anului 2017, în creştere fata de aceeaşi perioada a anului trecut

Deficitul bugetar a ajuns la 5,1 miliarde de lei, respectiv 0,63% din PIB, în primele şapte luni din 2017, în creştere faţă de deficitul de 1,74 miliarde de lei, respectiv 0,23% din PIB, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, informează vineri Ministerul Finanţelor Publice.

CFR: Cinci companii au depus oferte pentru reabilitarea tronsonului feroviar Braşov – Sighişoara

Cinci companii au depus oferte în licitaţia pentru reabilitarea tronsonului feroviar Braşov – Sighişoara pe secţiunile Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, valoare proiectului fiind de circa 700 de milioane de euro, informează, vineri, CFR Infrastructură.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere excluderea transporturilor rutiere de la aplicarea directivei detaşării lucrătorilor

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită excluderea transporturilor rutiere din domeniul de aplicare a directivei detaşării lucrătorilor, potrivit unui comunicat transmis vineri.

12 companii se bat pentru modernizarea Centurii Bucureşti, sectorul DN 2 – A2. La cât estimează CNAIR că va ajunge costul lucrărilor

12 companii au depus oferte pentru modernizarea Centurii Bucureşti, sectorul DN 2 – A2, proiect estimat la aproape 340 de milioane de lei, a anunţat vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

La coada clasamentului | Pe cap de locuitor, România alocă cea mai mică sumă din Uniunea Europeană pentru sănătate

România a alocat printre cele mai mici rate din PIB pentru cheltuielile de sănătate şi cele mai mici sume pe cap de locuitor pentru sănătate, 340 de euro, dintre statele membre ale Uniunii Europene, în 2015, fruntaşii topului cheltuind sume de zece ori mai mari, potrivit Eurostat.

Tarifele la energia termică ar putea creşte cu peste 30% în Bucureşti/ Sorin Chiriţă, Managerul Bucureştiului: Populaţia nu va resimţi majorarea preţului energiei termice

Consiliul General al Capitalei va discuta în şedinta de pe 30 august majorarea tarifelor RADET cu aproape 33% pentru transportul şi distribuţia energiei termice furnizate prin puncte termice urbane şi cu peste 30% pentru consumatorii alimentaţi din circuitul primar.

NEREGULI pe litoral: Inspectorii sanitari au amendat cu 21.000 de lei mai multe unităţi

Inspectorii sanitari au amendat cu 21.000 de lei mai multe unităţi de pe litoral, au închis un bufet şi au suspendat activitatea unui restaurant, după ce au descoperit mai multe neconformităţi în urma controalelor desfăşurate în perioada 21-23 august, anunţă, joi, ANSVSA.