Andi Manciu

Nicolicea spune că OUG privind alegerile parţiale vine că reglementeze un gol legislativ

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, a declarat pentru MEDIAFAX că ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern reglementează un gol legislativ constatat în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, însă a evitat să precizeze dacă vor putea candida partidele extraparlamentare.

Curtea Constituţională respinge sesizarea lui Traian Băsescu privind Legea privind certificatele verzi

Curtea Constituţională a respins, miercuri, ca inadmisibilă, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte neconstituţionalizatea Legii privind certificatele verzi, decizia fiind luată în unanimitate, a declarat preşedintele CC, Augustin Zegrean.

Mircea Diaconu şi-a dat DEMISIA din PNL şi va candida independent la europarlamentare

Vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că şi-a dat demisia din partid şi va candida independent la alegerile europarlamentare, el adăugând că urmează să strângă 100.000 de semnături astfel încât candidatura sa să poată fi contestată de ANI.

Curtea Constituţională constată că nu a existat conflict între Guvern şi Preşedinţie, în urma sesizării lui Ponta

Curtea Constituţională a constat că nu a existat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Traian Băsescu în legătură cu numirea Cabinetului Ponta III, după ce judecătorii au constatat că trebuie să analizeze sesizarea premierului Victor Ponta.

Antonescu: La prezidenţiale contracandidatul meu va fi cel mai probabil Ponta, cu şanse de 48-52%

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că cel mai probabil contracandidatul său la alegerile prezidenţiale va fi premierul şi liderul PSD, Victor Ponta, cu şanse de a obţine între 48 şi 52 la sută în turul II de scrutin, menţionând că ar fi candidatul pe care l-ar prefera adversar.

Mircea Diaconu a fost scos de pe lista PNL pentru europarlamentare – surse

Conducerea PNL a decis, marţi, scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista iniţială de candidaţi stabilită pentru alegerile europarlamentare, au declarat, pentru, MEDIAFAX, surse din PNL.

Quintus a venit la şedinţa PNL în ziua în care împlineşte 97 de ani: Dacă nu luăm 20%, ne ducem acasă

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, care împlineşte marţi 97 de ani, a venit la şedinţa conducerii partidului, pe care îl consideră familia sa "cea mare", şi a susţinut că PNL se întăreşte în opoziţie, dar dacă obţine sub 20% la europarlamentare va avea o mare problemă.

Nicolăescu: Ministerul Sănătăţii a avut control la Bagdasar, suspiciunile au fost înaintate DNA şi Curţii de Conturi

Fostul ministru al Sănătăţii, liberalul Eurgen Nicolăescu, a declarat, marţi, că în perioada mandatului său au existat controale ale ministerului la spitalul Bagdasar-Arseni, care au dus la sesizarea DNA şi a Curţii de Conturi, dar şi la numirea unui interimar.

Nicolăescu: PNL îi cere lui Ponta să adopte miercuri în Guvern lista de medicamente compensate

Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, marţi, că îi cere premierului Victor Ponta ca în şedinţa de Guvern de miercuri să fie aprobată hotărârea privind actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite, act normativ finalizat şi depus la Guvern.

Tăriceanu: Disputele Guvern-Preşedinţie privind CE ar trebui rezolvate în baza pactului de coabitare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că disputele dintre Guvern şi Preşedinţie privind participarea la reuniunile Consiliului European ar trebui rezolvate în baza Pactului de coabitare.

Tăriceanu: E posibilă refacerea USL după europarlamentare dacă PNL nu atinge scorul de 25%

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că este posibilă refacerea USL după europarlamentare în cazul în care PNL nu va atinge obiectivul fixat de a obţine 25% din voturi, fapt care ar avea consecinţe în poziţionarea liberalilor şi politica de alianţe.

Antonescu: Ponta nu are curaj fără camuflaj, ţinta lui e ca PNL să aibă un rezultat prost la alegeri

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat luni declaraţiile premierului Victor Ponta privind refacerea USL, afirmând că şeful Guvernului "nu are curaj fără camuflaj" şi că ţinta acestuia este ca PNL să obţină un rezultat prost la europarlamentare şi "să scape de Antonescu".

Ponta informează Parlamentul că Băsescu nu a cerut elemente de mandat la Consiliul European

Premierul Victor Ponta a transmis conducerii Senatului o informare în care precizează că preşedintele Traian Băsescu nu a solicitat Guvernului elemente de mandat pentru reuniunea Consiliului European şi nici nu a prezentat Executivului poziţia sa.

Pocora, către Ponta: Degeaba invocaţi refacerea USL, renunţaţi la demagogie şi intrigi politice

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, îi transmite premierului Victor Ponta să se concentreze asupra activităţii guvernamentale şi să înceteze în a mai clama refacerea USL după alegerile europarlamentare, să renunţe la "demagogie" şi "intrigi politice".

Ştirbu: Băsescu şi Ponta sunt vinovaţii pentru manifestările extremiste cu participarea Jobbik

Deputatul PNL Gigel Ştirbu susţine că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta sunt principalii vinovaţi pentru manifestările extremiste ale CNS, cu participarea Jobbik, deoarece şeful statului l-a încurajat pe Laszlo Tokes, iar premierul a cooptat UDMR în Guvern.

Antonescu l-a împuternicit pe Marian Petrache să semneze toate documentele PNL din procesul alegerilor europarlamentare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a împuternicit, printr-o adresă transmisă Biroului Electoral Central, pe vicepreşedintele PNL Marian Petrache, şef de campanie pentru europarlamentare, să semneze în numele său documentele PNL în cazul procesului electoral.

Daniel Zamfir (PNL): Voi contesta decizia ANI şi iau în calcul o plângere pentru abuz în serviciu

Deputatul PNL Daniel Zamfir susţine că va contesta decizia ANI prin care a fost declarat incompatibil, arătând că a fost dată fără probe şi ignorând documentele puse la dispoziţia inspectorilor de integritate, dar şi că ia în calcul o plângere pentru abuz în serviciu.

Petre Roman: Voi contesta decizia ANI, în cazul meu nici nu ar fi trebui să facă obiectul discuţiei

Deputatul PNL Petre Roman a declarat, pentru MEDIAFAX, că va contesta decizia ANI emisă în cazul său privind o posibilă incompatibilitate, precizând că inspectorii de integritate nici nu ar fi trebuit să ia în discuţie speţa legată de faptul că a desfăşurat activitate pe PFA.

Antonescu: Nu e în plan candidatura lui Iohannis la prezidenţiale, dar nu este exclus dacă e favorit

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că o candidatură la prezidenţiale a lui Klaus Iohannis nu este în planul liberalilor, însă nu ar fi exclus un asemenea scenariu în condiţiile în care prim-vicepreşedintele PNL se va dovedi favorit în intenţiile de vot.

Alegeri pentru locurile vacante din Parlament, în Bucureşti şi şase judeţe

Alegerile parţiale pentru locurile vacante din Parlament, care vor fi simultane cu europarlamentarele, în 25 mai, conform anunţului premierului, urmează să fie organizate cel mai probabil în zece colegii din judeţele Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Timiş, Satu Mare, precum şi în Bucureşti.

Antonescu: Dacă PNL nu va lua 20% la europarlamentare eu îmi dau demisia

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în situaţia în care liberalii vor înregistra un scor sub 20% la alegerile europarlamentare îşi va prezenta demisia din funcţie, dar nu înainte de a-i schimba "şi pe alţii".

Scutaru: 85% din deputaţii PNL au votat pentru ridicarea imunităţii lui Daniel Chiţoiu

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, că, în estimarea sa, 85% din parlamentarii PNL au votat în favoarea solicitării de începere a urmăririi penale în cazul lui Daniel Chiţoiu, precizând că cererea MJ ar fi fost adoptată dacă şi celelalte grupuri ar fi procedat similar.

Lucia Varga iniţiază o lege care introduce defrişările ilegale în Legea siguranţei naţionale

Fostul ministru Lucia Varga a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că împreună cu 64 de deputaţi PNL iniţiază o modificare a Legii siguranţei naţionale în care să fie menţionate defrişările ilegale de peste un hectar drept o vulnerabilitatea la adresa siguranţei României.

Lucia Varga, întrebată ce a făcut marţi la grupul PSD: Am fost la coaforul care e la acelaşi etaj

Liderul Organizaţiei de femei a PNL, Lucia Varga, a declarat miercuri, răspunzând unei întrebări, că a fost la coaforul din Camera Deputaţilor, care este situat lângă grupul parlamentar al PSD, fiind făcută o confuzie că ar fi avut întâlnire cu social-democraţii.

Scutaru: Dacă va fi invalidată candidatura lui Diaconu la PE, PNL va respecta această decizie

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, că în situaţia invalidării candidaturii lui Mircea Diaconu pentru europarlamentare PNL va respecta această decizie, menţionând că decizia de propunere pentru PE a acestuia a fost în cunoştinţă de cauză privind posibile contestări.

Scutaru: PNL nu va semna moţiunea PDL. Ultimatumul PDL seamănă cu el dat de URSS României

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că parlamentarii liberali nu vor semna moţiunea de cenzură propusă de PDL, apreciind că ultimatumul dat de democrat-liberali seamănă cu cel dat României de URSS.

Antonescu: E corectă propunerea lui Băsescu în cazul Jobbik, dar aş opta pentru un regim general

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că este corectă propunerea formulată de şeful statului pentru adoptarea unui act normativ pentru interzicerea partidului Jobbik pe teritoriul României, însă ar opta pentru un cadru general care să reglementeze acest lucru.

Antonescu: Noul secretar general al PNL este Rareş Mănescu. Nicolăescu va coordona PNL Bucureşti

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi seară, după reuniunea Biroului Politic al partidului, că noul secretar general al PNL este Rareş Mănescu, în vreme ce Eugen Nicolăescu va prelua coordonarea PNL Bucureşti.

Lista PNL pentru PE cuprinde actuali europarlamentari, alături de vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi seară, la finalul reuniunii conducerii partidului lista PNL pentru alegerile europene, care cuprinde actualii europarlamentari cu excepţia lui Ovidiu Silaghi, pentru locurile considerate eligibile, alături de Mircea Diaconu şi Mihai Ţurcanu.

Antonescu: PNL va depune moţiune de cenzură pe CAS şi profit reinvestit, dacă Guvernul nu ia măsuri până la 1 mai

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că PNL cere Guvernului să adopte până la 1 mai măsurile privind scăderea CAS cu 5% şi neimpozitarea profitului reinvestit, precizând că în caz contrar liberalii vor depune moţiune de cenzură.

Antonescu: Majoritatea deputaţilor PNL a votat pentru începerea urmăririi penale a lui Chiţoiu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că în cazul votului privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu, "copleşitoarea majoritate" a deputaţilor PNL s-a exprimat în favoarea solicitării procurorilor.

PNL a decis să nu iniţieze moţiune de cenzură în cazul angajării răspunderii Guvernului

Conducerea PNL a decis să nu iniţieze o moţiune de cenzură urmare a angajării răspunderii Guvernului în Parlament, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.

Antonescu, despre declaraţiile lui Tokes: E scandalos şi alarmant. Băsescu, Boc trebuie întrebaţi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, marţi, despre declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes, el răspunzând că este vorba drept un gest "scandalos şi alarmant" şi că întrebarea trebuie adresată lui Traian Băsescu, Monica Macovei, Emil Boc şi celor din PE care l-au promovat.

Antonescu: Dacă îi permite legea şi sunt condiţiile juridice, Mircea Diaconu va candida la PE

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că în situaţia în care "condiţiile juridice" şi legea îi vor permite vicepreşedintelui PNL Mircea Diaconu să candideze la europarlamentare din partea PNL, acesta o va face.

Antonescu: După simulacrul, gluma, de azi din Parlament, mi se pare neserios să mai depunem moţiune

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că după ceea ce a văzut în Parlament la angajarea răspunderii Guvernului, fapt pe care l-a catalogat drept "un simulacru" şi "o glumă", consideră că ar fi neserios ca liberalii să mai iniţieze o moţiune de cenzură.

Antonescu: Programul Guvernului e pe principiul torni apă în vin, e un siropel ieftin şi dulceag

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, după şedinţa grupurilor parlamentare, că programul pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea este diluat pe principiul "torni apă în vin", ajungându-se la un "siropel ieftin şi dulceag, de proastă calitate".

Antonescu: Deputaţii PNL vor vota pentru încuviinţare urmăririi penale în cazul lui Daniel Chiţoiu

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat marţi la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL că deputaţii liberali vor vota în favoarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu, pentru ca poziţia partidului să nu poată fi interpretată ca o obstrucţionare a justiţiei.

Majoritatea actualilor europarlamentari PNL, pe listele pentru alegerile din 25 mai

Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Eduard Hellvig, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Claudia Benchescu şi Mihai Ţurcanu s-ar putea afla pe primele opt locuri pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, care urmează să fie definitivată marţi, la şedinţa BPN al partidului.

Antonescu: Votul din Senat arătă seriozitatea PNL. Tăriceanu este o amintire ruşinoasă a PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că votul din Senat, în cazul alegerii preşedintelui acestei Camere, a arătat seriozitatea partidului, în sensul că liberalii nu i-au acordat votul lui Călin Popescu Tăriceanu, el opinând totodată că Tăriceanu "este o amintire ruşinoasă a PNL".

Antonescu: Luăm serios în calcul candidatura lui Mircea Diaconu la europarlamentare. Trebuie o verificare juridică

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că liberalii iau în serios o eventuală candidatură a lui Mircea Diaconu la europarlamentare, însă în cazul acestuia trebuie clarificată "o chestiune de natură juridică" pentru care s-a făcut o solicitare la BEC.