Andi Manciu

Dragnea: În două săptămâni decidem asupra restructurărilor de personal bugetar la nivel central

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, că în maximum două săptămâni Guvernul va decide asupra restructurărilor de personal şi reducerii cheltuielilor la nivelul administraţiei centrale, inclusiv a ministerelor, dar şi eliminarea posturilor vacante.

Dragnea: Familiile pesediste nu se preocupă dacă la DNA va fi Kovesi sau nu. Disputa nu va rupe USL

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că disputa din USL legată de eventuala propunere la şefia DNA a Codruţei Kovesi nu va duce la ruperea Uniunii, precizând că "familiile pesediste" şi electoratul nu se preocupă de acest subiect, ci de alte probleme curente.

Zgonea: Pentru autostrada subterană propusă de Oprescu e nevoie de lege votată de ambele Camere

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că pentru autostrada subterană, care să treacă pe sub clădirea Parlamentului, propusă de primarul Sorin Oprescu este nevoie de o lege care să fie votată în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Sistem de vot electronic pentru congres, cu buletine scanate pe cod de bare. Proiectul PSD

PSD a pregătit pentru congresul din luna aprilie un sistem de vot electronic în care fiecare delegat îşi va scana buletinul de vot, prin intermediul unui cod de bare, la un terminal care înregistrează opţiunea acestuia, rezultatul votului fiind stabilit imediat după finalizarea procedurii.

Antonescu: Nu putem duce mai departe coabitarea Băsescu-premier. Compromisurile sunt cele ce mă despart de Ponta

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, duminică seară, că acordul de coabitare între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu nu poate merge mai departe, deoarece compromisurile nu sunt calea pentru atingerea dezideratelor USL, în pofida presiunii CE în chestiunea procurorilor.

Antonescu: Dacă Ponta o desemnează pe Kovesi, ce facem, rupem USL? Poate e şi asta o variantă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în cazul în care premierul Victor Ponta o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, se pune întrebarea ce se întâmplă în continuare, adică dacă se rupe USL, el spunând că "poate e şi asta o variantă", deşi are îndoieli.

PDL a avut venituri de aproape 40 milioane lei anul trecut. Cea mai mare parte a provenit din donaţii

PDL a înregistrat anul trecut venituri de aproape 40 de milioane de lei, din care cea mai mare sumă a provenit din donaţii din partea persoanelor fizice şi juridice, care s-au ridicat la peste 29 de milioane de lei, conform situaţiei publicate în Monitorul Oficial.

EXCLUSIV: Amendamentele la Legea siguranţei naţionale schimbă mecanismul interceptărilor

Amendamentele la Legea siguranţei naţionale, prin care se modifică mecanismul de realizare a interceptărilor pe mandat de siguranţă naţională, avizate în CSAT, au ajuns în Parlament direct în Comisia pentru drepturile omului, care şi le-a asumat ca iniţiator.

Zgonea: Am primit demisia lui Dorneanu, nu doreşte să fie vreo suspiciune de incompatibilitate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că a primit demisia lui Valer Dorneanu din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, precizând că acesta nu doreşte să existe "niciun fel de suspiciune de incompatibilitate".

Dorneanu şi-a dat demisia din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, după ce a fost votat la CC

Adjunctul Avocatului Poporului, Valer Dorneanu, şi-a prezentat joi demisia din funcţie, după ce a fost votat de Camera Deputaţilor pentru a ocupa un post de judecător la Curtea Constituţională, documentul fiind înaintat preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea.

Hăineală: Marţi avem întâlnirea cu premierul în ceea ce priveşte propunerile de procurori şefi

Preşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a declarat, joi, că întâlnirea cu premierul Victor Ponta în chestiunea propunerii procurorilor şefi pentru Parchet şi DNA va avea loc marţi la ora 11:00, discuţiile cu premierul având în vedere calitatea acestuia de ministru interimar al Justiţiei.

Frunzăverde: Nu vorbesc prostii la nicio oră, alţii o fac. Anul trecut românii le-au spus să plece

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, comentând declaraţiile lui Traian Băsescu la adresa sa, că el nu spune prostii la nicio oră, ci alţii fac acest lucru, dovadă fiind faptul că în 2012 românii le-au spus acestora, la alegeri şi la referendum, să plece.

Chiuariu: Trebuie să introducem în Statutul parlamentarilor măsura arestului la domiciliu

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Tudor Chiuariu (PNL), a declarat, miercuri, că este necesară o nouă schimbare în Statutul parlamentarilor pentru introducerea posibilităţii arestului la domiciliu, prevăzută de noul Cod penal.

Frunzăverde: Ponta trebuia să verifice ce am zis despre buget, dacă voia să aibă o reacţie tranşantă

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta ar fi trebuit să verifice întâi ce a declarat despre bugetul de stat, înainte de a avea o "reacţie tranşantă", precizând că nu a vorbit despre faptul că nu ar fi bani de pensii şi salarii.

Hellvig cere demisia de la Cotroceni a consilierilor prezidenţiali implicaţi în Mişcarea Populară

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, susţine că acei consilieri prezidenţiali care şi-au anunţat implicarea în Mişcarea Populară ar trebui să demisioneze de la Cotroceni, întrucât în noua postură sunt plătiţi din bani publici pentru a "netezi calea politică viitoare" a lui Traian Băsescu.

Fenechiu: Dacă nu rezolv POS Transporturi şi privatizarea CFR Marfă până în iunie poate demisionez

Ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, marţi, că în situaţia în care nu va rezolva problema privatizării CFR Marfă şi deblocarea POS Transporturi până la mijlocul lunii iunie este posibil să părăsească Guvernul, după cum îşi doreşte Traian Băsescu.

Antonescu: Dacă Ponta propune procurori, aş putea să am o opinie, dar nu să-mi dau acceptul sau nu

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că în situaţia în care premierul va face propuneri pentru şefia Parchetului şi a DNA, ar putea să aibă o opinie, dar nu are calitatea de a-şi da acceptul sau nu pentru eventualele propuneri, însă personal nu ar susţine nominalizarea Codruţei Kovesi.

Antonescu: Trecerile de la PDL la PNL sunt un proces care nu mai poate fi controlat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că trecerile de la PDL la PNL reprezintă un "proces care nu mai poate fi controlat", după ce mai mulţi aleşi locali din Mehedinţi şi-au anunţat adeziunea la PNL.

Antonescu: Cum îşi dă Piviniceru demisia de la Justiţie ar trebui să o facă şi Daniel Morar

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că după modelul ministrului Justiţiei Mona Pivniceru, care îşi va da demisia din funcţie ca urmare a numirii într-un post de judecător la Curtea Contituţională, şi Daniel Morar ar trebui să demisioneze de la şefia Parchetului.

Plenul Senatului a aprobat numirea Monei Pivniceru într-un post de judecător la CC

Mona Pivniceru a fost numită, marţi, judecător la Curtea Constituţională, în urma votului dat de plenul Senatului.

Antonescu: PDL n-are acte pentru a circula pe scena politică. Nu s-au dumirit dacă există fără Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că nu poate exista un dialog cu PDL condus inclusiv de Vasile Blaga deoarece partidul nu are "buletin" pentru a circula pe scena politică şi nu s-a dumirit la o zi diferenţă dacă există sau nu fără Traian Băsescu.

Antonescu: Mişcarea Populară făcută de Diaconescu este un episod „foarte jenant” al lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că iniţierea Fundaţiei "Mişcarea Populară" de către Cristian Diaconescu face parte dintr-un "episod foarte jenant" al lui Traian Băsescu, apreciind că fostul lider UNPR este "caraghios" în postura de "apostol al dreptei".

Antonescu: Susţin propunerea lui Pivniceru privind CC, o rearanjare a reprezentanţilor puterilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că susţine propunerea făcută de ministrul Mona Pivniceru pentru modificarea modului în care sunt desemnaţi judecătorii la Curtea Constituţională, astfel încât în această instituţie să fie reprezentată şi puterea judecătorească prin trei judecători.

Udrea: Nu voi face parte din conducerea viitoare a PDL

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că nu va face parte din viitoarea conducere a PDL dacă situaţia va rămâne aşa cum este în prezent, dar a precizat că va rămâne într-o echipă în PDL care să continue să se lupte cu USL.

Iohannis: Nu e treaba PNL pe cine numeşte Băsescu la Curtea Constituţională

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că nu este treaba liberalilor pe cine anume numeşte preşedintele Traian Băsescu la Curtea Constituţională, după ce a fost întrebat cum vede nominalizarea lui Daniel Morar la CC.

Antonescu, despre scrisoarea lui Băsescu: Din ce aud, seamănă cu mesajele de adio, către alţii

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu "seamănă cu mesajele de adio, către alţii", menţionând că după ce o va citi se va decide dacă răspunde.

Antonescu: Niciun partid din USL nu şi-a asumat propunerea de suspendare, tema nu există

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, după şedinţa USL, că niciunul dintre partidele Uniunii nu şi-a "asumat" să propună tema suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a ieşirii publice legate de Convenţia PDL, motiv pentru care "subiectul nu există".

Ponta: PSD nu iniţiază suspendarea lui Băsescu. Potrivit CC, el poate spune orice, oricând

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PSD nu va iniţia acţiunea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, arătând că acesta a încălcat Constituţia de foarte multe ori, dar că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, preşedintele poate spune orice, oricând.

Antonescu: Băsescu încalcă zilnic spiritul Constituţiei, dar suspendarea nu e pe agenda mea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că şeful statului încalcă zilnic "spiritul Constituţiei", va continua să o facă "grosolan", dar suspendarea nu este pe agenda sa. Antonescu a adăugat că, în situaţia încălcării "literei" Constituţiei, nu PNL a fost cel care a ezitat "amendarea" lui Traian Băsescu.

Antonescu: Declaraţiile lui Ponta despre absorbţia PDL de către PNL sunt oneste

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că afirmaţiile lui Victor Ponta cu privire la absorbţia PDL de către PNL, după alegerea în fruntea formaţiunii a lui Vasile Blaga, sunt oneste, fiind o viziune pe care o împărtăşeşte, însă acum liberalii sunt preocupaţi de absorbţia fondurilor UE.

Antonescu: Lui Băsescu trebuie să-i limităm constituţional prerogativele. Este „instabil” şi „labil”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că preşedintelui Traian Băsescu va trebui să-i fie limitate în mod constituţional posibilităţile de a influenţa "decizii majore" prin atribuţiile prezidenţiale, deoarece acesta dovedeşte "instabilitate" şi "labilitate emoţională".

Antonescu: Foarte probabil mergem separat la europarlamentare. Nu e un semn de dihonie în USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că cel mai probabil formaţiunile din USL vor participa pe liste separate la europarlamentarele de anul viitor, dar acest lucru nu este "vreun semn de dihonie".

Mihai Voicu: Băsescu încalcă din nou Constituţia, dar suspendarea necesită coagularea voinţei politice

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia prin ieşirea publică legată de Convenţia PDL, însă decizia unei noi suspendări din funcţie necesită "coagularea voinţei politice", până acum fiind prezentate doar opinii.

Antonescu: Pledez pentru menţionarea numărului maxim de parlamentari în Constituţie de 300 şi ceva

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că pledează pentru menţionarea în Constituţie a numărului maxim de parlamentari, care să se ridice la "trei sute şi ceva" pentru Camera Deputaţilor şi Senat.

Antonescu: PNL nu şi-a dorit niciodată acord cu FMI, care este un „tratament extrem de dur”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că PNL nu şi-a dorit niciodată un acord cu FMI, acesta fiind un "tratament extrem de dur", precizând însă că ar putea avea loc o discuţie cu reprezentanţii FMI care să lase mai multă libertate Guvernului.

Antonescu: Nu vorbim de suspendarea lui Băsescu,dar sunt germenii confruntării. Pactul rămâne inutil

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că liderii USL nu au promis în campanie o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, însă există "germenii unor confruntări", iar pactul de coabitare cu premierul rămâne în opinia sa fără utilitate.

Antonescu: Da, este încă neclar ce vrea să facă guvernarea USL. E foarte puţin loc de imaginaţie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că este de acord cu faptul că "este încă neclar ce vrea să facă guvernarea", dar Guvernul a avut puţine şanse de a-şi pune "amprenta" pe bugetul de stat, existând "foarte puţin loc pentru imaginaţie".

Antonescu: Chiuariu nu vrea la Ministerul Justiţiei pentru a nu stârni o discuţie pe dosar, chiar dacă are achitare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că senatorul PNL Tudor Chiuariu nu doreşte să preia portofoliul de la Justiţie pentru a nu stârni o discuţie privind dosarul său, precizând că la MJ "se face politică" pentru justiţie.

Antonescu, despre coplată: E o discuţie deocamdată deschisă, vedem dacă Guvernul o asumă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că în ceea ce priveşte coplata, ca şi alte măsuri promovate de ministrul Eugen Nicolăescu, discuţia este "deocamdată deschisă" şi rămâne de văzut dacă Guvernul îşi va asuma sau nu măsurile din sănătate.

Antonescu: Îi felicit pe Blaga şi pe cei care au votat, au câştigat un congres împotriva lui Băsescu

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că îl felicită pe Vasile Blaga, reales preşedinte al PDL, pentru că a câştigat împotriva lui Traian Băsescu, dar şi pe delegaţii care l-au "concediat" pe acesta, precizând că în acest moment a fost eliminat "un prag de netrecut" în dialogul cu PNL.