Andreea Traicu

Rechizitoriu: Pantofi bărbăteşti mărimea 46, cumpăraţi din banii DIPI pentru surse cu nume de femei

În rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şi fostul şef al DIPI, Gheorghe Nicolae, se arată că printre bunurile cumpărate din banii departamentului se aflau pantofi bărbăteşti mărimea 46, cumpăraţi pentru femei, dar şi bomboane de pom.

Dosar de insolvenţă: Hexi Pharma, datorii de peste 23 de milioane de lei

Potrivit informaţiilor care apar în cererea de insolvenţă, firma Hexi Pharma ar avea datorii de 23.426.229 lei, primul termen din dosar urmând să aibă loc la data de 17 mai, la Tribunalul Bucureşti.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, este audiat la DNA: Prezenţa mea aici arată că nimeni nu e mai presus de lege, eu dorm liniştit

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a ajuns, vineri dimineaţa, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a da declaraţii într-un dosar de corupţie.

Mădălin Voicu şi soţia sa au ajuns la sediul DNA

Mădălin Vociu şi soţia sa au ajuns, vineri dimineaţa, la sediul DNA pentru proceduri privind sechestrul în dosarul în care aceştia sunt cercetaţi pentu fapte de corupţie.

Rechizitoriu: După demisia Guvernului s-au distrus documente privind cheltuielile DIPI

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie menţionează în rechizitoriul prin care Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, şi Gheorghe Nicolae, fost şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), au fost trimişi în judecată, că după demisia Guvernului Ponta au fost distruse documente privind cheltuielile DIPI.

Peste 3.800 de kilograme de peşte, retrase de la comercializare de inspectorii ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă că 3.840 de kilograme de peşte au fost retrase de la comercializare după ce s-a descoperit că produsele erau infestate cu paraziţi.

Decizie în dosarul Antena Group – RCS & RDS. Dan Voiculescu, condamnat la doi ani de detenţie, Sorin Alexandrescu, la trei ani şi şase luni. Grupul Intact anunţă că va contesta decizia

Voiculescu, condamnat la doi ani de închisoare, Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group a fost condamnat la trei ani şi şase luni de detenţie, ambele pedepse fiind cu executare, iar Camelia Voiculescu a primit doi ani de închisoare cu suspendare, au decis, joi, judecătorii Curţii de Apel.

Decizie în dosarul lui Ionuţ Anghel: Administratorul Tei Rezidenţial, trei ani de închisoare

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, definitiv, condamnarea la trei ani de închisoare cu executare a lui Constantin Ciorăscu, administratorul terenului unde a murit Ionuţ Anghel după ce a fost muşcat de câini, daunele morale pentru familie fiind stabilite la 2,4 milioane de euro.

Judecătorul Stan Mustaţă a fost condamnat definitiv la opt ani şi şase luni de închisoare

Judecătorul Stan Mustaţă, acuzat că a primit mită pentru a da soluţii favorabile în dosare pe care le judeca, a fost condamnat definitiv, miercuri, la opt ani şi şase luni de închisoare de magistraţii instanţei supreme.

George Becali poate păstra numele clubului Steaua Bucureşti

Fotbal Club "Steaua" Bucureşti, finanţat de omul de afaceri George Becali, îşi poate păstra numele, a decis, miercuri,Tribunalul Bucureşti, hotărârea nefiind definitivă.

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a fost trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA au finalizat cercetările în dosarul în care fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unei maşini din bugetul DIPI, cauza fiind trimisă, miercuri, judecătorilor de la instanţa supremă.

DNA sesizează Inspecţia Judiciară după ce Udrea a declarat că Kovesi a dat ordin să fie arestată

DNA a anunţat, miercuri, că a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţii făcute de Elena Udrea pe pagina de internet a unei publicaţii online, în care deputatul susţinea, printre altele, că procurorul şef al DNA a dat ordin să fie arestată.

Hexi Pharma a solicitat în instanţă intrarea în insolvenţă

Firma Hexi Pharma, implicată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi, a solicitat Tribunalului Bucureşti demararea procedurii de insolvenţă.

Magistraţii vor decide dacă Becali trebuie să schimbe, din nou, numele clubului pe care îl deţine

Magistraţii Tribunalului Bucureşti trebuie să decidă dacă finanţatorul echipei Steaua trebuie să schimbe din nou numele clubului, o primă hotărârea fiind anunţată pentru data de 11 mai.

Sorin Oprescu, despre Hexi Pharma: Nu exista firma când eram director la Spitalul Universitar

Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei şi fost director al Spitalului Universitar, a declarat, după ce numele său a fost vehiculat în problema dezinfectanţilor din spitale, că nu are nicio legătură cu începuturile firmei Hexi Pharma, în condiţiile în care firma nu exista când conducea spitalul.

DNA a cerut pedepse maxime cu închisoarea în dosarul de evaziune în care e judecat Sorin Blejnar

Procurorii anticorupţie au cerut marţi, la ultimul termen din dosarul în care e judecat fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, pedepse maxime cu închisoarea pentru toţi cei vizaţi de dosar.

Kovesi: Dacă infracţiunea de abuz în serviciu dispare, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că în condiţiile în care Curtea Constituţională a României va decide dezincriminarea abuzului în serviciu, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege, precizând că cetăţenii sunt cei care trebuie să îşi facă griji.

SCANDALUL dezinfectanţilor din spitale. Kovesi: Până acum nu am fost sesizaţi că ar apărea indicii de corupţie

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că instituţia nu a fost sesizată în legătură cu posibile fapte de corupţie cu privire la scandalul în care este este implicată firma Hexi Pharma, privind dezinfectanţii din spitale.

Kovesi, despre ancheta privind Black Cube: Am dat declaraţii la DIICOT în calitate de martor. Nimeni din familia mea nu a avut conturile sparte, nu au fost monitorizaţi

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat că a fost audiată în calitate de martor de procurorii DIICOT în dosarul în care se fac investigaţii în legătură cu israelienii suspectaţi că au încercat să o intimideze.

DNA a pus concluzii pentru menţinerea pedepsei de peste patru ani în cazul lui Dan Adamescu

La ultimul termen din dosarul în care Dan Adamescu este acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, DNA a pus concluzii de menţinere a condamnării de patru ani şi patru luni de închisoare în cazul omului de afaceri, aceleaşi concluzii fiind puse şi pentru magistraţii judecaţi.

Procurorii Bogdan Licu şi Laura Oprean, delegaţi adjuncţi ai Procurorului General al României

Augustin Lazăr i-a delegat pe procurorii Laura Oprean şi Bogdan Licu în funcţiile de prim-adjunct al Procurorului General al României, respectiv adjunct al acestuia, delegările fiind valabile şase luni, timp în care ministrul Justiţiei va face propunerile pentru cele două funcţii.

SRI: În ultimii cinci ani au fost 100 de informări privind fenomenul infecţiilor din spitale

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat, luni, că instituţia avea cunoştinţă despre situaţia privind infecţiile intraspitaliceşti, menţionând că a transmis aproximativ o sută de informări în ultimii cinci ani decidenţilor legali.

Dosarul „Rompetrol II”, sechestru de trei miliarde de lei la rafinăria Petromidia

Procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul "Rompetrol II", punând sechestre de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006.

Percheziţii DNA la Primăria Sectorului 5, în legătură cu listele electorale. Vanghelie: Candidez şi din arest, dacă e nevoie. Demnitatea mea e atât de mare că o vreau înapoi

Marian Vanghelie a declarat vineri, după ce procurorii au efectuat percheziţii la Primăria Sectorului 5 în legătură cu întocmirea listelor electorale, că DNA face presiuni şi că ce se întâmplă nu are legătură cu statul de drept, dar va candida în orice condiţii.

Traian Băsescu, acuzat oficial de spălare de bani

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, că Traian Băsescu este cercetat pentru spălare de bani, faptă care ar fi fost comisă în perioada octombrie 2000 - mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile.

Piedone, trimis în judecată în dosarul „Colectiv”. Rudele decedaţilor şi răniţii din club cer daune totale de aproape 30 de milioane de euro

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul "Colectiv", cauză în care 90 de persoane au cerut să se constituie părţi civile, cerând drept despăgubiri sume care variază între 30.000 euro şi 2.000.000 euro, anunţă DNA.

Gheorghe Nichita, din arest la domiciliu sub control judiciar

Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul edilului suspendat al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, în dosarul în care este suspectat că ar fi primit mită de la preşedintele grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu.

Marian Vanghelie, la DNA: Sunt acuzat de abuz în serviciu. Cred că o să câştig cu 70% alegerile. DNA: Prejudiciu de peste două milioane de lei

Edilul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, după audierea de la DNA, că este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu două contracte, precizând că nu se va retrage din cursa pentru Primăria Sectorului 5.

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, fiind acuzat de dare de mită.

Ministrul Justiţiei: Îmi voi asuma şi propunerea echipei manageriale a Parchetului General

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că îşi va asuma şi propunerile pentru celelalte funcţii de conducere de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce se va consulta cu noul Procuror General al României, Augustin Lazăr.

Ministrul Justiţiei: Voi iniţia o hotărâre de guvern pentru a constitui o comisie pentru a inventaria arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, miercuri, că a primit "mandat de la CSAT pentru a iniţia o hotărâre de guvern pentru a constitui o comisie pentru a inventaria arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA)".

DNA: Sechestru pe mai multe clădiri şi terenuri în dosarul lui Gabriel Oprea

Procurorii anticorupţie au anunţat că au pus sechestru pe mai multe clădiri şi terenuri situate în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, care aparţin lui Gabriel Oprea, Nicolae Gheorghe şi Gabriel- Nicolae Pavel, toţi cercetaţi în legătură cu achizţii ilegale făcute de DIPI.

PAŞTE 2016: Hristos a înviat!

La ora 12:00 noaptea, preoţii au ieşit din altarele lăcaşurilor de cult pentru a le transmite credincioşilor mesajul "Hristos a înviat" şi pentru a le oferi Lumina Sfântă.

Motivarea judecătorilor în cazul respingerii candidaturii lui Piedone: Propunerea este nelegală

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au motivat decizia prin care au respins candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, precizând că propunerea de candidatura a fost nelegală, întrucât nu a provenit de la filiala de partid a municipiului Bucureşti ci de la cea locală.

Alegerile la CSM au fost supendate după ce instanţa a sesizat Curtea Constituţională

Alegerile pentru componenţa CSM au fost suspendate de instanţă, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României, pentru a se stabili dacă mandatulul fiecărui membru CSM este valabil şase ani, independent de mandatele celorlalţi membri.

Candidatura lui Piedone pentru Consiliul Local al Sectorului 4, validată de instanţă

Judecătoria Sectorului 4 a decis validarea candidaturii lui Cristian Popescu Piedone pentru Consiliul Local al Sectorului 4, după ce Biroul Electoral a respins lista candidaţilor PPU-SL deschisă de Piedone, pe motiv că acesta s-a înscris în partid după ce au fost strânse semnăturile necesare.

Zeci de contestaţii privind candidaţii la Primăria Capitalei, printre care Cătălin Predoiu, Robert Turcescu, Gabriela Firea şi Nicuşor Dan, judecate de Tribunalul Bucureşti

Zeci de contestaţii privind candidaturile la Primăria Capitalei şi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt judecate, vineri, de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti.

Candidatura lui Piedone, respinsă a treia oară de instanţă

Judecătorii au respins, joi, pentru a treia oară candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, decizia nefiind una definitivă. Tribunalul Bucureşti decide definitiv, joi seara, dacă fostul edil poate candida.

Dosarul „Colectiv” a fost trimis în judecată. Patronii clubului şi reprezentanţii firmei de artificii, acuzaţi de ucidere din culpă

Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul "Colectiv", patronii clubului şi reprezentanţi ai firmei de la care proveneau artificiile folosite în Colectiv, urmând să fie judecaţi de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4.

Sebastian Ghiţă a pus gaj imobile, echipamente şi opere de artă, în contul cauţiunii de 13 milioane de euro

Procurorii DNA au anunţat că au admis cererea deputatului Sebastian Ghiţă de constituire a cauţiunii de 13 milioane de euro prin "depunerea de garanţii reale imobiliare şi mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, echipamente ce aparţin unei societăţi comerciale şi opere de artă".