Andreea Unturica

Blaga: Văd că dintr-o dată Traian Băsescu şi-a reevaluat poziţia faţă de Ponta şi Dragnea

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, ca răspuns la criticile lui Traian Băsescu la adresa sa, că vede că dintr-odată acesta şi-a reevaluat poziţia faţă de Victor Ponta şi Liviu Dragnea, adăugând că preşedintele "se pricepe foarte bine la reevaluări".

VACANŢĂ PRELUNGITĂ DE 1 MAI: 2 si 3 mai 2013 ar putea fi declarate zile libere pentru bugetari

Hotelierii de pe litoral au pregătit pachete speciale pentru minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte, cu preţuri care pornesc de la 60 de lei de persoană/ noapte la un hotel de 3 stele, reprezentanţii Asociaţiei Litoral-Delta Dunării cerând premierului Victor Ponta ca 2 şi 3 mai să fie declarate zile libere.

Trei pârtii de la Sinaia cu risc de avalanşe sunt închise, toate celelalte sunt deschise

Trei pârtii de mare dificultate care fac parte din domeniul schiabil de 22 de kilometri al staţiunii Sinaia sunt închise din cauza riscului de avalanşe, iubitorii sporturilor de iarnă având la dispoziţie toate celelalte pârtii, pe care pot schia în condiţii de siguranţă, potrivit reprezentanţilor administraţiei locale.

Percheziţii în judeţele Prahova şi Dâmboviţa. Sunt vizaţi suspecţi de comiterea unor infracţiuni

Zeci de poliţişti, însoţiţi de trupele speciale de intervenţie ale Poliţiei şi Jandarmeriei, participă, vineri, la o acţiune de amploare în dosare vizând mai mulţi suspecţi de comiterea unor infracţiuni, echipe de anchetatori făcând 20 de descinderi în trei localităţi din Prahova şi Dâmboviţa.

Elevii şi studenţii braşoveni vor avea acces gratuit la compeţiile FOTE 2013

Primăria municipiului Braşov, împreună cu Comitetul de Organizare FOTE şi cu sprijinul Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov, a anunţat, miercuri, că elevii şi studenţii braşoveni vor avea acces gratuit la competiţiile sportive desfăşurate în cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European.

Radu Mazăre ar putea lipsi de la Congresul PSD pentru că merge în Madagascar

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, spune că ar putea lipsi de la Congresul PSD din luna aprilie pentru că în perioada respectivă se află în Madagascar, unde ar urma să înceapă construcţia bungalow-urilor pe terenul concesionat de primar anul trecut.

Un pădurar condamnat definitiv pentru tăiere ilegală şi furt de arbori este angajat în continuare la Direcţia Silvică

Un pădurar din Vaslui, condamnat definitiv pentru tăiere ilegală şi furt de arbori dintr-o pădure particulară, este menţinut în continuare în activitate de către conducerea Direcţiei Silvice Vaslui pe motiv că în hotărârea instanţei nu este specificată o eventuală desfacere a contractului de muncă.

Cazul elevei olimpice care a murit la Buşteni: Profesorul care a organizat tabăra, pus sub urmărire penală

Profesorul de matematică Mircea Lascu, cel care a organizat, în staţiunea prahoveană Buşteni, o tabără pentru elevii olimpici în care o tânără de 13 ani a murit după ce a căzut de la etaj, a fost pus sub urmărire penală, el fiind acuzat de omor din culpă.

Poliţişti accidentaţi pe o trecere de pietoni de o şoferiţă care susţine că a fost orbită de soare

Doi agenţi de la Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, au fost accidentaţi luni pe o trecere de pietoni din oraş, în timp ce traversau strada pentru a se ajunge în zona în care urmau să patruleze, şoferiţa care i-a rănit susţinând că a fost orbită de soare.

Controversatul om de afaceri Samir Sprânceană, condamnat la 18 ani de închisoare cu executare

Controversatul om de afaceri craiovean Samir Sprânceană a fost condamnat la 18 ani de închisoare cu executare, pentru returnări ilegale de TVA, decizia nefiind însă definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

FOTE 2013 – Traseul Flăcării Olimpice: O sportivă braşoveancă de 94 de ani, printre membrii ştafetei

Flacăra Olimpică a Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013 va ajunge la Braşov duminică seară şi va fi purtată spre Primărie de trei dintre cei mai reprezentativi sportivi braşoveni, între ei fiind campioana naţională la patinaj artistic Romica Pop - Dâmboianu, acum în vârstă de 94 de ani.

Braşov: O adolescentă a fost înjunghiată de un bărbat, într-o gară

O adolescentă de 16 ani, care aştepta trenul în gara Bartolomeu din Braşov, a fost înjunghiată în zona gâtului şi la mână, vineri seară, în jurul orei 19.00, de un bărbat de circa 40 de ani care s-a năpustit asupra ei fără niciun motiv, acesta fiind imobilizat de un poliţist care se afla în gară.

Deputatul Tudor Ciuhodaru, numit preşedinte al organizaţiei judeţene Vaslui a PPDD

Deputatul Tudor Ciuhodaru a fost numit de către conducerea centrală a partidului din care face parte preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Vaslui a PPDD, funcţie deţinută până în prezent de fostul parlamentar Viorel Cărare.

Preotul reţinut pentru trafic de etnobotanice, arestat preventiv

Preotul de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, acuzat de trafic de etnobotanice după ce ar fi livrat astfel de substanţe liderului unei grupări de traficanţi din Vaslui, a fost arestat preventiv, avocatul său susţinând că preotul ducea colete cu taximetrul său fără să ştie ce transportă.

Jandarmi răniţi cu pietre de săteni din judeţul Bacău. Poliţiştii au intervenit cu gaze lacrimogene

Mai mulţi jandarmi din Bacău au fost răniţi, vineri, cu pietre, de către localnici din satul Rădeana în timpul efectuării de percheziţii la locuinţele unor suspecţi de furturi, poliţiştii băcăuani fiind nevoiţi să intervină cu gaze lacrimogene şi focuri de armă.

Jaf armat la o sucursală BRD din Piteşti. Hoţii ar fi furat aproximativ 10.000 de lei. Poliţiştii au instituit filtre – VIDEO

Trei persoane au jefuit, vineri seară, o sucursală BRD din Piteşti, după ce unul dintre atacatori a ameninţat-o pe casiera băncii cu un pistol, la ora transmiterii acestei ştiri poliţiştii audiindu-i pe angajaţii unităţii bancare.

Un senator PNL acuză conducerea Spitalului Municipiul Huşi că îi îngrădeşte dreptul la muncă

Senatorul de Vaslui Nelu Tătaru acuză conducerea Spitalului Municipal Huşi că îi îngrădeşte dreptul la muncă după ce, începând cu luna februarie, nu mai este lăsat să profeseze în unitatea medicală din motive de incompatibilitate şi că nu ar reuşi să-şi desfăşoare corespunzător activitatea.

Fost primar al oraşului Năvodari, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare

Fostul primar al oraşului Năvodari Tudorel Calapod a fost condamnat, joi, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, după ce ar fi acordat ilegal certificatul de urbanism pentru construirea unui depozit de deşeuri.

Preot din Constanţa, reţinut de procurorii vasluieni pentru trafic de etnobotanice

Un preot de 32 de ani, care slujea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, a fost reţinut, joi, de procurorii vasluieni ai DIICOT pentru trafic de etnobotanice, el făcând parte din aceeaşi reţea destructurată săptămâna trecută de poliţişti, acţiune în urma căreia cinci persoane au fost arestate.

Primăria Iaşi a găsit o metodă prin care susţine că va rezolva problema gropilor: „decaparea” asfaltului

Autorităţile ieşene au găsit o metodă inedită pentru a rezolva problema gropilor din oraş, şi anume "decaparea" asfaltului dintre gropile apărute una lângă alta, astfel încât să existe o singură groapă, reprezentanţii municipalităţii susţinând că în acest fel se va circula mai bine.

Flutur: Raportul MCV e negativ pentru România. Monitorizarea CE poate fi oprită când vor fi înlăturate cauzele

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, referindu-se la opinia lui Crin Antonescu potrivit căreia monitorizarea Comisiei Europene prin MCV ar trebui să se încheie la sfârşitul anului, că raportul este negativ pentru România şi că pentru fixarea unui termen trebuie "umblat la cauze".

Cezar Preda şi Gheorghe Flutur îl susţin pe Vasile Blaga la conducerea PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda şi secretarul general al partidului, Gheorghe Flutur, au declarat, vineri, la Galaţi, că îl vor susţine pe Vasile Blaga la conducerea formaţiunii politice întrucât îl consideră un lider puternic.

Vosganian: Primăriile vor primi bani de la bugetul de stat ca să-şi achite datoriile

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat, joi, la Ploieşti, că Guvernul va aloca primăriilor aproximativ 200 de milioane de euro pentru ca administraţiile locale să-şi plătească datoriile către mediul privat, Vosganian spunând că acesta este un gest care ţine de onoarea statului român.

Duşa: Suntem în negocieri cu parteneri din Portugalia şi Grecia pentru avioane tip F16

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat joi, în cadrul unei întâlniri la Consiliul Judeţean Dolj, că au loc negocieri cu parteneri din Portugalia şi Grecia în vederea achiziţionării unor avioane de tip F16 pentru Poliţia aeriană.

Şefa Departamentului de Resurse Umane al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, reţinută în dosarul angajărilor

Şefa Departamentului de Resurse Umane al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, Nadia Olariu, audiată, joi, la Parchetul Tribunalului Gorj, în dosarul vizând angajările făcute de unitatea medicală în toamna anului trecut, a fost reţinută pentru 24 de ore.

Gala premiilor UNITER din acest an se va desfăşura la Iaşi

Gala premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) din acest an va avea loc la Iaşi, în 13 mai, a anunţat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi Cristian Adomniţei, costul evenimentului fiind estimat la peste 900.000 de lei.

Circulaţie dificilă pe DN1, între Ploieşti şi Braşov, din cauza ceţii dense

Circulaţia pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Braşov, se desfăşoară cu dificultate, luni seară, pe o distanţă de câţiva kilometri, din cauza ceţii care reduce mult vizibilitatea, chiar şi sub 50 de metri.

O fetiţă de 11 luni a murit la o zi după ce a fost externată din Spitalul Judeţean Buzău

O fetiţă de 11 luni, din localitatea buzoiană Lopătari, a murit, sâmbătă, la o zi după ce a fost externată din Spitalul Judeţean Buzău, unde fusese adusă, în 20 ianuarie, cu stare febrilă şi simptome specifice unei afecţiunii respiratorii.

Copii legaţi de paturi, la Pediatria Spitalului Judeţean Buzău. IPJ face anchetă

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău a declanşat o anchetă, după ce au fost difuzate imagini cu copii mici, din centre de plasament, legaţi de paturi în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Buzău.

Adomniţei, după anunţul că nu sunt bani în buget pentru aeroportul Iaşi: Eu nu îndemn la revoluţii

Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, susţine că nu îndeamnă la revoluţii şi că viaţa nu se termină după adoptarea bugetului, el având, duminică, o întâlnire cu parlamentarii de Iaşi, după anunţul lui Victor Ponta că în buget nu sunt prevăzuţi bani pentru aeroportul ieşean.

Vaslui: Tânăr dispărut pe timpul viscolului, căutat de peste 50 de poliţişti, jandarmi şi pompieri

Un tânăr de 28 de ani, din localitatea Pogăneşti, judeţul Vaslui, este căutat de peste 50 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră, după ce a dispărut în urmă cu două zile, pe timpul viscolului, în timp ce se întorcea de la muncă spre casă.

Constanţa: Manevrele portuare, sistate cu o zi în urmă din cauza viscolului, au fost reluate

Porturile constănţene au fost redeschise, duminică dimineaţă, în urma îmbunătăţirii condiţiilor meteorologice, după ce toate operaţiunile fuseseră sistate sâmbătă, din cauza viscolului.

Peste 50 de TIR-uri, blocate de sâmbătă în Vama Albiţa, pe sensul de intrare în ţară

Peste 50 de TIR-uri sunt blocate, duminică, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pe sensul de intrare în ţară, majoritatea încă din cursul zilei de sâmbătă, după ce autorităţile vamale nu au deszăpezit poarta de intrare în ţară dinspre Republica Moldova.

Vaslui: Agent de pază al unei primării, găsit mort în condiţii suspecte

Agentul de pază al unei primării din judeţul Vaslui a fost găsit mort, în condiţii suspecte, la locul de muncă de către un coleg de serviciu, Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă declanşând anchete pentru elucidarea condiţiilor în care a decedat bărbatul.

Dolj: Poliţista Melania Renghea, care îşi acuza fostul şef de viol, va fi cercetată pentru tentativă de omor calificat

Poliţista Melania Renghea, acuzată că şi-a înjunghiat fostul şef acuzându-l că a violat-o, va fi cercetată pentru tentativă de omor calificat, procurorii schimbându-i încadrarea juridică a faptei din tentativă de omor, considerând că victima a fost înjunghiată într-un loc public.

Blaga: Videanu ar putea fi un candidat la preşedinţie. Dar, nu văd de ce atâta grabă

Liderul democrat-liberal Vasile Blaga a declarat, vineri, la Târgu Jiu, că nu înţelege "graba" unora de a stabili candidatul PDL la Preşedinţia României, el menţionând că Adriean Videanu este un posibil candidat, la fel ca şi alţi membri ai partidului.

Galaţi: Drumuri naţionale închise şi cursuri suspendate în şcoli din cauza ninsorilor şi a viscolului

Mai multe drumuri naţionale au fost închise, iar cursurile din unele şcoli au fost suspendate, vineri, din cauza ninsorilor şi a viscolului din jumătatea nordică a judeţului Galaţi, care îngreunează intervenţia utilajelor de deszăpezire.

Filiala Oltenia-Gorj a Institutului Cultural Român, inaugurată la Târgu Jiu

Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a inaugurat vineri, la Târgu Jiu, filiala Oltenia - Gorj, ocazie cu care a semnat parteneriate de colaborare cu Consiliul Judeţean (CJ) şi Primăria municipiului.

Iaşi:13 drumuri judeţene blocate, trafic restricţionat pe drumuri naţionale şi curse aeriene anulate

Un număr de 13 drumuri judeţene din Iaşi sunt blocate din cauza ninsorii şi a viscolului, pe drumurile naţionale circulaţia autovehiculelor de mare tonaj a fost restricţionată, iar mai multe curse aeriene au fost anulate sau înregistrează întârzieri.

ZIUA UNIRII: Câteva mii de persoane, la manifestările de la Focşani. Victor Ponta, în horă cu vrâncenii – FOTO

Câteva mii de persoane au participat joi, la Focşani, la manifestările prilejuite de împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, printre participanţi aflându-se premierul Victor Ponta şi mai mulţi miniştri, alături de autorităţi locale.