Andrei Mazurchievici

Petre Grigoraş: Îmi reproşez că am preluat echipa în plin campionat

Fostul antrenor al echipei CFR Cluj Petre Grigoraş a declarat, luni, că singurul lucru pe care şi-l reproşează în perioada când a pregătit gruparea clujeană este acela că a preluat-o în timpul campionatului.

Vlad Chiricheş, dorit de Jose Mourinho la Chelsea

Fundaşul Vlad Chiricheş şi mijlocaşul brazilian Paulinho, ambii de la Tottenham Hotspur, sunt doriţi de managerul Jose Mourinho la Chelsea Londra, care ar fi dispus să plătească 35 de milioane de lire (aproximativ 42 de milioane de euro) pentru cei doi, informează caughtoffside.com.

Deaconu: CCA are fonduri pentru doar 90 de meciuri cu arbitri adiţionali, până la 306 căutăm soluţii

Preşedintele CCA, Alexandru Deaconu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că forul pe care îl conduce va primi în 2014 suma de 90.000 de euro pentru implementarea sistemului cu doi arbitri adiţionali, precizând că suma ajunge doar pentru 90 de partide.

Deaconu susţine că nu are clauză de reziliere de la şefia CCA, deşi C.Ex. al FRF a aprobat-o

Preşedintele CCA, Alexandru Deaconu, a declarat, luni, că nu are o clauză de reziliere a contractului său cu FRF, deşi Comitetul Executiv a aprobat suma de 200.000 de euro, el menţionând că nu a semnat-o deoarece îşi doreşte ca banii să fie folosiţi pentru dezvoltarea arbitrajului românesc.

Prima platformă online din România dedicată tinerelor talente din fotbal

Prima platformă online din România dedicată tinerelor talente din fotbal, premiumplayers.ro, a fost lansată, în această săptămână, iar fotbaliştii, antrenorii şi cluburile au la dispoziţie un spaţiu pentru promovare, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Steaua le va propune prelungirea contractelor lui Bourceanu şi Tătăruşanu după meciul cu Astra

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorilor Alexandru Bourceanu şi Ciprian Tătăruşanu, cărora le expiră contractele în vară, li se vor propune noi angajamente după meciul cu Astra Giurgiu.

Mircea Sandu despre candidaţii la şefia FRF: Popescu e mai ciufut, iar în locul lui Avram nu aş fi candidat

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a recomandat, joi, într-o conferinţă de presă, candidatului la şefia federaţiei, Gheorghe Popescu, care "e puţin mai ciufut", să zâmbească mai mult şi să fie mai deschis faţă de oameni.

Dan Roman a suferit o fractură de peroneu şi o luxaţie a tibiei drepte

Atacantul echipei Gaz Metan Mediaş Dan Roman, accidentat în partida cu FC Botoşani, a suferit o fractură de peroneu şi o luxaţie a tibiei drepte.

Reghecampf: Am fost echipa mai bună, ne-am creat foarte multe ocazii şi am marcat doar trei goluri

Tehnicianul stelist Laurenţiu Reghecampf a declarat, miercuri seară, după victoria cu Astra Giurgiu, scor 3-1, în etapa a XIX-a a Ligii I, că echipa sa a fost mai bună şi jucătorii săi ştiu să gestioneze partidele jucate din trei în trei zile.

Steaua – Astra Giurgiu, scor 3-1, în Liga I

Formaţia Steaua a învins, miercuri, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I.

Ioan Dobrescu: România va avea o delegaţie de 22-26 de sportivi la Jocurile Olimpice de iarnă

Secretarul general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ioan Dobrescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că România are un singur sportiv calificat în acest moment la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, Zoltan Kelemen, însă delegaţia tricoloră va fi de 22-26 de atleţi.

Burleanu: Nu mai este o surpriză că acest cuplu toxic, Sandu-Kassai, face campanie pentru Popescu

Preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, în cadrul emisiunii "Ora de ProSport", că nu mai este o surpriză pentru nimeni că şeful FRF, Mircea Sandu, împreună cu secretarul general Adalbert Kassai, îl susţin pe Gheorghe Popescu la alegerile din 5 martie 2014.

Anghel Iordănescu a fost numit director tehnic al FRF

Fostul selecţioner Anghel Iordănescu a fost numit, luni, în şedinţa de luni a Comitetului Executiv al FRF, în funcţia de director tehnic al federaţiei, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Mircea Sandu.

Ana Maria Brânză: Cel mai mult mă bucur că aducem medalii şi după ce am schimbat garniturile

Spadasina Ana Maria Brânză a declarat, luni, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, unde scrimerii au fost premiaţi pentru performanţele din 2013, că cel mai mult se bucură că au fost obţinute rezultate cu mulţi sportivi tineri.

Marca.com: Tatăl lui Messi, anchetat pentru spălare de bani proveniţi din trafic de droguri. Poliţia spaniolă: Messi şi tatăl său NU sunt implicaţi

Tatăl fotbalistului Lionel Messi, Jorge Messi, este anchetat pentru spălare de bani proveniţi din traficul de droguri, informează marca.com, care citează El Mundo Deportivo.

Horia Colibăşanu va încerca escaladarea vârfului Everest fără oxigen suplimentar şi şerpaşi

Alpinistul Horia Colibăşanu va încerca perioada martie - mai 2014 să escaladeze vârful Everest (8.850 de metri) fără oxigen suplimentar, dar şi fără şerpaşi, iar în caz de reuşită aceasta ar fi a şasea premieră a sa pentru România, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Comentatorul sportiv Ilie Dobre a intrat din nou în Cartea Recordurilor

Ilie Dobre, de la postul public de radio, a intrat din nou în Cartea Recordurilor, după ce a stabilit un record mondial pentru cea mai lungă transmisiune a unui gol în direct, cu o singură respiraţie, de un minut şi opt secunde.

Vasile Avram şi-a anunţat cadidatura la funcţia de preşedinte al FRF

Fostul preşedinte al Comisiei centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a declarat, joi, că va candida la funcţia de preşedinte al FRF, fiind a patra persoană care îşi anunţă prezenţa la scrutinul pentru postul de conducător al forului de la Casa Fotbalului.

Ana Maria Brânză, sportivul anului 2013 la CSA Steaua

Scrimera Ana Maria Brânză a fost desemnată, joi, sportivul anului 2013 la clubul CSA Steaua, într-o ceremonie ce a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale, în prezenţa ministrului Mircea Duşa.

Nicoleta Grasu s-a retras din activitate în cadrul Galei Atletismului Românesc

Atleta Nicoleta Grasu, care a evoluat în proba de aruncarea discului, s-a retras din activitatea sportivă în cadrul unei ceremonii la Gala Atletismului Românesc, ea primind o plachetă şi un buchet de flori.

Marian Oprea, sportivul anului la Gala Atletismului Românesc

Marian Oprea, care a ocupat locul şase în proba de triplusalt la Campionatele Mondiale de la Moscova, a fost declarat, miercuri, "sportivul anului 2013" în cadrul Galei Atletismului Românesc.

LPF se va adresa justiţiei pentru a recupera suma de 200.000 de euro de la FC Rapid

Adunarea Generală extraordinară a LPF a stabilit, în şedinţa de marţi, să se adreseze justiţiei pentru recuperarea sumei de 200.000 de euro primită în avans din drepturile TV de FC Rapid, club retrogradat în Liga a II-a în urma deciziei TAS, a declarat secretarul general al ligii, Justin Ştefan.

Justin Ştefan: Foştii fotbalişti vor fi ajutaţi financiar dintr-un fond lunar de 8.333 de euro

Adunarea Generală extraordinară a LPF a decis, marţi, crearea unui fond lunar de 8.333 de euro pentru ajutorarea foştilor fotbalişti aflaţi într-o situaţie financiară precară, suma fiind obţinută în urma reducerilor salariilor preşedintelui Gino Iorgulescu şi secretarului general Justin Ştefan.

DOSARUL TRANSFERURILOR – Neţoiu: E regretabil că nu s-a aprobat expertiza solicitată de inculpaţi

Fostul acţionar dinamovist Gheorghe Neţoiu a declarat, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, unde are loc un nou termen în Dosarul Transferurilor, că regretă că judecătorii nu au acceptat expertiza contabilă solicitată de toţi inculpaţii în acest caz.

Nicolae Plugaru, noul preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism

Arbitrul Nicolae Plugaru a fost ales, vineri, în cadrul Adunării Generale Extraordinare de alegeri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, după ce Eduard-Carol Novak a fost demis de Consiliul de Administraţie al forului în data de 12 noiembrie.

CUPA ROMÂNIEI: Steaua a învins Oţelul Galaţi, scor 2-0, şi s-a calificat în semifinale

Echipa Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, joi seară, pe teren propriu, scor 2-0 (0-0), formaţia Oţelul Galaţi, în sferturile de finală ale competiţiei.

FRA: Trei atlete au fost excluse din lot, deoarece nu s-au prezentat la un control antidoping

Federaţia Română de Atletism a anunţat, joi, prin intermediul unui comunicat, excluderea sportivelor Maria Ifteni, Anca Bunea şi Claudia Florea din delegaţia care va participa la Campionatul European de cros din cauza absenţei de la un control antidoping.

România a obţinut trei medalii la Grand Prix-ul de judo de la Jeju

Delegaţia României participantă la Grand Prix-ul de judo de la Jeju (Coreea de Sud) a obţinut trei medalii, un de argint şi două de bronz, se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a FR Ciclism, amânată pentru vineri din lipsă de cvorum

Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Ciclism, care trebuia să aibă loc, joi, a fost amânată, pentru vineri, începând cu ora 9.00, din cauza lipsei de cvorum, a declarat, pentru MEDIAFAX, antrenorul federal Lucian Hogeanu.

Jo Jo Dan: Merit încă o şansă la centura mondială

Pugilistul Ionuţ Ion, alis Jo Jo Dan, a declarat, după victoria de sâmbătă contra canadianului Kevin Bizier, că merită încă o luptă pentru titlul mondial, după ce a pierdut două întâlniri cu turcul Selcuk Aydin, în 2010 şi 2011.

Andrei şi Bogdan Stoica ar putea deveni primii fraţi din istoria luptelor de K-1 campioni mondiali

Luptătorii din circuitul Superkombat, Andrei şi Bogdan Stoica, ar putea deveni primii fraţi din istoria kickboxingul profesionist care deţin titluri mondiale, dacă se vor impune în meciurile programate pe 21 decembrie la Galaţi, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Tocală: Ministerul Tineretului şi Sportului nu va trimite reprezentant la Adunarea Generală Extraordinară de alegeri a FR de Ciclism

Secretarul de stat Carmen Tocală a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că Ministerul Tineretului şi Sportului nu va trimite un reprezentant la Adunarea Generală Extraordinară de alegeri convocată de Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Ciclism, deoarece aceasta nu a fost constituită statutar.

Gino Iorgulescu: Eu nu aş fi întrerupt campionatul pentru meciurile naţionalei

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu a declarat, la Gala Fotbalului Românesc, că, dacă s-ar fi aflat la şefia LPF la momentul respectiv, nu ar fi fost de acord cu amânarea mai multor partide din Liga I pentru ca naţionala să pregătească meciurile din preliminariile CM.

Sandu: Ar fi normal ca succesorul meu să ia în discuţie schimbarea lui Victor Piţurcă

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marţi, că nu se va pune problema situaţiei antrenorului echipei naţionale, Victor Piţurcă, în şedinţa Comitetului Executiv din 16 decembrie, însă a precizat că succesorul său la conducerea federaţiei poate lua în discuţie schimbarea selecţionerului.

FC Petrolul consideră exagerată şi inoportună intervenţia jandarmilor asupra fanilor

Clubul Petrolul Ploieşti consideră exagerată şi inoportună intervenţia jandarmilor asupra fanilor echipei prahovene înaintea meciului cu Steaua, contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I, şi cere organelor abilitate demararea unei anchete, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Hochei: 25.921 de ursuleţi de pluş aruncaţi pe gheaţă în Calgary la un meci de juniori – VIDEO

Cei 17.199 de spectatori prezenţi în arena Scotiabank Saddledome la meciul echipei de juniori Calgary Hitmen au aruncat 25.921 de ursuleţi de pluş pe gheaţa patinoarului, jucăriile urmând să fie oferite copiilor bolnavi şi săraci.

Patru candidaţi la preşedinţia FR de Ciclism, deşi MTS susţine că demiterea lui Eduard-Carol Novak e nestatutară. Novak: Nu au două treimi din semnături pentru Adunare Generală

Comisia de validare a candidaturilor pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism a aprobat documentele depuse de cele patru persoane înscrise, Cristian Mărgărit, Ion Badea, George Wolters şi Nicolae Plugaru, deşi MTS a stabilit că demiterea lui Eduard-Carol Novak a fost nestatutară.

Horia Păun, noul preşedinte al Federaţiei Române de Baschet: : Este un vis împlinit. Cine sunt noii vicepreşedinţi

Horia Păun a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Baschet, pentru un mandat de patru ani, el învingându-i în primul tur de scrutin pe contracandidaţii săi Anton Netolitzchi şi Petre Brănişteanu.

Carmen Tocală a părăsit în lacrimi Adunarea Generală a FR Baschet, după ce şi-a predat mandatul de preşedinte

Secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală, a părăsit în lacrimi Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Baschet, luni, după ce şi-a predat mandatul de preşedinte al forului.

Reghecampf: Nu am construit, nu am jucat fotbal, am fost surprinşi de presingul adversarului

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, duminică seară, după remiza din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-1, că jucătorii săi nu au construit, nu au jucat fotbal şi au fost surprinşi de presingul avansat al adversarilor.