Andrei Mazurchievici

Vânzările de medicamente au scăzut în trimestrul al doilea la 2,83 miliarde lei

Valoarea medicamentelor livrate către pacienţi în România în trimestrul al doilea a fost de 2,83 miliarde lei, la preţ de distribuţie, în scădere cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu al Cegedim, intitulat "Pharma&Hospital Report".

Poşta estimează scăderea profitului de 23 de ori. Compania câştigă un leu din 1.000 de lei venituri

Compania Naţională Poşta Română se aşteaptă să raporteze în acest an un profit brut de 1,6 milioane lei, în scădere cu 95,7% faţă de câştigul de anul trecut, în condiţile în care anticipează că va înregistra un profit de doar un leu din fiecare 1.000 de lei obţinuţi ca venituri.

Profi a inaugurat şapte noi magazine

Reţeaua de magazine Profi a inaugurat vineri două magazine, în judeţele Galaţi şi Mehedinţi, după ce în ultimele două săptămâni a deschis alte cinci, la Timişoara, Bârlad, Tulcea, Sebiş (Arad) şi Năsăud.

RCS&RDS va lansa servicii de date mobile 4G în 25 de oraşe

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS va lansa până la finalul anului servicii de date 4G în 25 de oraşe din România, tehnologia urmând să aducă utilizatorilor Digi Mobil viteze de transfer de până la 150Mbps.

STUDIU: Aproape 20% dintre românii din mediul urban utilizează televizoarele inteligente

Aproape 20% dintre românii din mediul urban au auzit de televizoarele inteligente şi le utilizează deja, în timp ce 70% dintre adolescenţii cu vârste între 15 şi 17 ani şi-ar dori un smart TV, potrivit unui studiu al companiei GfK România privind utilizarea noilor tehnologii digitale.

Primul ansamblu rezidenţial din România dotat cu panouri solare fotovoltaice – FOTO

Cartierul Solar, o investiţie totală de 45 de milioane de euro, va fi primul ansamblu rezidenţial din România dotat cu panouri solare fotovoltaice pentru generarea de energie verde, proiectul dezvoltat de Ad Astra Partners lângă Piaţa de Gros din Bucureşti urmând să aibă peste 1.000 de apartamente.

Raport DTZ: Dezvoltatorii au mizat pe deschideri de centre comerciale în prima jumătate a anului

Dezvoltatorii imobiliari au mizat pe deschiderea de centre comerciale în prima jumătate a anului, când stocul spaţiilor moderne de retail din România a depăşit trei milioane de metri pătraţi, potrivit unui raport al companiei DTZ Echinox.

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea de către McDonald’s a trei restaurante din Braşov

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care McDonald's preia trei restaurante de tip fast-food din Braşov, operate până în prezent sub franciză, a anunţat luni autoritatea de reglementare.

Mega Image a deschis trei magazine Shop&Go

Lanţul de supermaketuri Mega Image a inaugurat trei magazine Shop&Go, în Popeşti Leordeni, Sinaia şi Bucureşti, ajungând astfel la 429 de unităţi în întreaga ţară, a anunţat luni compania.

ANCOM a decis creşterea capacităţii minime de procesare a cererilor de portare

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a decis creşterea capacităţii minime de procesare zilnică a cererilor de portare de către furnizorii donori, atât pentru numerele de telefonie fixă, cât şi pentru cele de telefonie mobilă.

Şefii RBS, obligaţi să iasă din birouri pentru a se întâlni cu firmele mici

Managerii Royal Bank of Scotland sunt obligaţi să discute cu reprezentanţii firmelor mici şi mijlocii, într-o încercare de a nu repeta greşelile dinaintea crizei, când au uitat care era rolul lor, potrivit unei reguli instituite de bancă.

AOAR: Susţinem reducerea fiscalităţii, chiar şi gradual, nu şi creşterea salariilor pentru bugetari

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a anunţat, luni, că susţine în continuare reducerea fiscalităţii, chiar şi gradual, ca o revenire la situaţia din 2010, când această măsură a fost anunţată ca fiind una temporară, dar nu este de acord cu creşterea salariilor în sectorul bugetar.

Samsung România a cerut insolvenţa fostului Domo Retail

Samsung Electronics România a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere prin care solicită insolvenţa Family Concept SRL, fostul Domo Retail SA.

PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţurile apartamentelor din Bucureşti au înregistrat cea mai mare creştere din acest an

Preţurile apartamentelor din Bucureşti au înregistrat o creştere de 5,3% în luna iulie, faţă de iunie, iar comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014 se află în urcare cu 2,8%, potrivit unei analize realizate de homefinders.ro.

CTP a achiziţionat Deva Logistics Park

CTP, unul dintre liderii parcurilor de business din Europa Centrală, a anunţat miercuri achiziţionarea proiectului Deva Logistics Park, care are o suprafaţă totală de 43.000 de metri pătraţi şi încă 17.000 mp disponibili pentru dezvoltare.

Investiţie de 80 de milioane de euro într-un centru comercial şi o clădire de birouri în Timişoara

Alpha Group Investments Ltd, divizia de investiţii a grupului Alpha Bank, şi TBE Business Solutions investesc în Timişoara 80 de milioane de euro într-un centru comercial şi o clădire de birouri, cu un total de 60.000 de metri pătraţi, proiectul fiind denumit Timişoara Centrum.

PIAŢA IMOBILIARĂ în 2015: Care sunt preţurile apartamentelor noi şi vechi în Capitală şi în ţară

Preţul mediu de tranzacţionare a apartamentelor vechi la nivel naţional a fost de 674 euro/metru pătrat în primul semestru al anului, în timp ce locuinţele noi s-au vândut la o medie de 779 de euro pe metru pătrat, potrivit unei analize a companiei de consultanţă şi evaluare Darian.

Razie RAR la Târgul Vitan pentru verificarea vânzătorilor de piese destinate sistemului de frânare

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au controlat, miercuri, 12 firme care vând în Târgul Vitan piese auto destinate sistemului de frânare, constatând mai multe nereguli, precum comercializarea de produse neomologate sau fără acte de provenienţă, a anunţat RAR.

Windows 10, LANSAT oficial: Noul sistem de operare al Microsoft, disponibil în 190 de ţări – FOTO, VIDEO

Microsoft a anunţat, miercuri, că Windows 10 este disponibil în 190 de ţări, utilizatorii având acces la noul sistemul de operare ca upgrade gratuit sau preinstalat pe noile PC-uri şi tablete.

INVESTIGAŢIE pe piaţa asigurărilor, declanşată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Media Xprimm, UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România), societăţile de asigurare membre UNSAR, precum şi alte societăţi de asigurare.

Prim-viceguvernatorul BNR: Companiile româneşti sunt mult subcapitalizate în raport cu cele din statele dezvoltate

Companiile româneşti sunt mult subcapitalizate în raport cu cele din statele dezvoltate, ceea ce duce la datorii de trei ori mai mari decât resursele permanente, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Isărescu: Noul Cod Fiscal este inaplicabil. Iohannis a făcut bine că l-a trimis înapoi

Codul Fiscal este inaplicabil din cauza impactului pe care l-ar avea reducerile de taxe şi impozite asupra Produsului Intern Brut, a declarat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, apreciind decizia preşedintelui Klaus Iohannis de retrimitere a acestuia în Parlament.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Nichita (OPSFPR) a cerut desfiinţarea Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar – VIDEO

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Societăţilor Feroviare Private din România (OPSFPR), Vlad Nichita, a solicitat joi desfiinţarea Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar, reclamând incompetenţa autorităţii, care nu a răspuns unei solicitări a organizaţiei de aproape un an şi jumătate.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Trenurile de călători au avut anul trecut o viteză medie de 43 km/oră, dublu faţă de cele de marfă – VIDEO

Viteza medie la transportul călătorilor pe calea ferată a fost anul trecut de 43 de kilometri pe oră, în timp ce la transportul de marfă aceasta s-a situat la 21 de kilometri pe oră, a declarat joi preşedintele Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar, Otilian Neagoe.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Nichita (OPSFPR) – CFR Infrastructură „creditează” CFR Marfă cu 166 milioane de lei pe an – VIDEO

CFR Infrastructură "creditează" CFR Marfă cu 166 milioane de lei anual prin necolectarea taxei de 20 de lei pe zi pentru cele 19.000 de vagoane care staţionează pe liniile de cale ferată, a declarat joi Vlad Nichita, preşedintele Organizaţiei Patronale a Societăţilor Feroviare Private din România.

PIAŢA IMOBILIARĂ în 2015: Cum au evoluat preţurile apartamentelor din Bucureşti

Preţurile solicitate de proprietari pentru apartamentele din Bucureşti, în primele şase luni ale anului, au crescut în medie cu 3%, însă la periferie acestea s-au redus cu patru procente, potrivit unei analize HomeFinders.

Ikea a cumpărat 33.600 de hectare de pădure în România, de la foşti reprezentanţi Harvard în România

Ikea a cumpărat în România 33.600 de hectare de pădure, de la o companie privată, în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani şi Bihor, prima achiziţie de acest fel efectuată la nivel mondial de grupul suedez specializat în retailul de mobilă şi decoraţiuni.

ASF: Euroins are cea mai mare ajustare de capitaluri proprii aplicată de auditori, jumătate din total

Capitalurile proprii ale Euroins au fost ajustate cel mai mult de către auditori în cadrul exerciţiului de evaluare a activelor şi pasivelor pentru 13 asigurători, cu 682,5 milioane lei, reprezentând 48% din totalul ajustărilor aplicate, în valoare de 1,41 miliarde lei, potrivit unui raport al ASF.

ASF: Cinci companii de asigurări nu ating cerinţa de capital minim conform Solvabilitate II

Axa, Astra, EximAsig, Euroins şi Carpatica nu ating cerinţa de capital minim (MCR), conform Solvabilitate II, care este obligatorie de la 1 ianuarie 2016, cele cinci companii înregistrând fonduri proprii negative în valoare de 2,1 miliarde de lei (circa 467 milioane euro), potrivit ASF.

ASF:Astra, Carpatica, Euroins şi EximAsig au un deficit de capital agregat de 356 mil. euro

Astra Asigurări, Carpatica Asig, Euroins şi EximAsig au un deficit de capital agregat de 1,6 miliarde lei (356 milioane euro) potrivit cerinţelor Solvency I, iar două dintre ele trebuie să prezinte ASF, până la 4 august, planuri prin care stabilesc măsurile pe care le vor lua până la 15 octombrie.

Constantin: Cred că această guvernare trebuie să continue

Liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, ministrul Daniel Constantin, consideră că actuala guvernare trebuie să continue şi că este "indicată" continuarea proiectelor economice alături de premierul Victor Ponta.

Câte cereri pentru subvenţii a primit APIA de la fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură a primit cereri de subvenţii din partea a 942.000 de fermieri, acestea acoperind o suprafaţă totală de 9,53 milioane hectare, în scădere cu aproximativ 3% faţă de anul trecut, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Ikea: 7% din vânzările totale au fost online

Ikea România a avut 32.800 de comenzi online în primul an de la inaugurarea serviciului, reprezentând 7% din vânzările totale, a anunţat marţi retailerul de mobilă şi decoraţiuni.

Producţia industrială a crescut în primele 5 luni

Producţia industrială a crescut cu 2,2% în primele cinci luni, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2014, susţinută de industria prelucrătoare (+2,9%), şi cu 3,2% ca serie ajustată, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică.

Bonea: În 2016 vom deschide trei noi magazine Delta Studio şi trei restaurante Naan

Delta Studio intenţionează să-şi extindă reţeaua în 2016, prin inaugurarea a trei magazine în oraşe din centrul şi vestul ţării, tot acolo urmând să fie deschis şi câte un restaurant Naan Studio, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Bonea, directorul general al companiei.

Bitdefender: Virusul Dyre afectează din nou clienţii băncilor, inclusiv din România

Un nou val de mesaje care conţin virusul Dyre vizează clienţi ai instituţiilor financiare din mai multe ţări, printre care şi România, băncile locale vizate având o piaţă cumulată de aproximativ 40%, a atenţionat Bitdefender.

Investiţie de trei milioane de euro la Arsenal Park Transilvania, în piste de biciclete şi tiroliană

Complexul de agrement Arsenal Park din Orăştie beneficiază din luna iulie de o reţea de piste de biciclete de nouă kilometri, un dispozitiv de tip PowerFan pentru salturi libere de la 30 de metri înălţime şi o tiroliană cu lungimea de 570 de metri, în care s-au investit trei milioane de euro.

ASSAI îi solicită lui Iohannis să nu promulge legea privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) a trimis un memoriu Administraţiei Prezidenţiale în care îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care plafonează valoarea unei despăbubiri la 100.000 de euro.

ANAF atrage atenţia asupra unei tentative de fraudă mascată sub forma unui sondaj efectuat de fisc

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia asupra unei tentative de fraudă, după ce mai mulţi contribuabili au reclamat că le-au fost cerute informaţii confidenţiale printr-un sondaj telefonic atribuit fiscului.

CNADNR a semnat contractele pentru reabilitarea DN 18 Moisei-Iacobeni

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a semnat, joi, două contracte pentru reabilitarea DN 18 Moisei-Iacobeni, valoarea totală a lucrărilor fiind de peste 145,5 milioane lei fără TVA, finanţarea fiin realizată din fonduri BEI şi bugetul de stat.