Andrei Pal

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon: „A fost un meci foarte dur, dar mă aşteptam la o asemenea partidă”

Jucătoarea de tenis Simona Halep, ocupanta locului cinci în clasamentul WTA, a câştigat, luni, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, scor 6-7 (5), 6-4, 6-3, partida disputat împotriva lui Madison Keys din SUA, clasată pe locul 9 în ierarhia mondială.

Caz incredibil la Rapid. Clubul rămâne în faliment doarece s-a adresat instanţei greşite pentru amânarea deciziei

Avocaţii clubului Rapid s-au adresat, vineri, instanţei greşite pentru amânarea falimentului, la Tribunalul Bucureşti, în loc de Curtea de Apel, judecătoarea a decis să îşi decline competenţa, în aceste condiţii, echipa rămâne în faliment şi sunt şanse aproape zero să mai poată intra în Liga 1.

Clubul FC Barcelona a avut încasări de 670 de milioane de euro în sezonul 2015/2016

Clubul catalan FC Barcelona, prin vocea preşedintelui Josep Maria Bartomeu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că veniturile formaţiei de pe Camp Nou pentru sezonul 2015/2016, recent încheiat, sunt de nu mai puţin de 670 de milioane de euro.

Tenis: Perechea Tecău/Rojer, deţinătoarea titlului, a fost eliminată în primul tur de la Wimbledon

Perechea româno-olandeză formată din Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer, deţinătoarea titlului, a pierdut, joi, scor 2-6, 6-7, meciul disputat cu perechea Jonathan Marray/Adil Shamasdin în primul tur al turneului de la Wimbledon, dotat cu premii totale în valoare de 34,140,000 de euro.

Oficial: Ibrahimovic va evolua la Manchester United din sezonul viitor

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic a anunţat, joi, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Facebook, că noua sa echipă, începând cu sezonul viitor, va fii formaţia engleză Manchester United, antrenată de portughezul Jose Mourinho.

Performanţă unică în istoria tenisului: Novak Djokovic, 30 de victorii consecutive în turneele de Mare Şlem

Jucătorul de tenis din Serbia, Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial ATP, în vârstă de 29 de ani, a obţinut, miercuri, după victoria, scor 6-4, 6-3, 7-6, împotriva lui Adrian Mannarino (55 ATP), a 30-a victorie consecutivă într-un turneu de Mare Şlem, performanţă unică în istoria tenisului.

Wimbledon: Simona Halep va juca împotriva Francescăi Schiavonne în turul secund

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, ocupanta locului cinci în clasamentul WTA, va juca cu Francesca Schiavonne din Italia, clasată pe locul 111 în ierarhia mondială, în turul doi al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, dotat cu premii totale în valoare de 19,174,575 de dolari.

Steaua Bucureşti – Dinamo Zagreb 0-0, într-un amical disputat în Slovenia

Clubul FC Steaua Bucureşti a susţinut, marţi, în cantonamentul din Slovenia, ultimul meci de pregătire înainte de revenirea în ţară, partidă încheiată cu scorul de 0-0, împotriva formaţiei din Croaţia Dinamo Zagreb, echipă calificată în play-off-ul Ligii Campionilor.

Giovanni De Biasi, selecţionerul Albaniei: Până în acest moment, nu am fost căutat de FRF, dar nu se ştie niciodată

Italianul Giovanni De Biasi, selecţionerul Albaniei, a declarat, marţi, că încă nu a fost contactat de oficialii Federaţiei Române de Fotbal (FRF) pentru postul de selecţioner, dar nu ar refuza o ofertă avantajoasă din partea României.

Presa britanică: Afară pentru a doua oară! Anglia, umilită la Euro, la câteva zile după Brexit

Presa din Marea Britanie şi o parte dintre foştii internaţionali englezi, printre care Alan Shearer şi Ian Wright, au criticat echipa naţională a Angliei, după înfrângerea în optimile de finală ale Campionatului European din Franţa, scor 1-2, în faţa Islandei.

BREXIT şi la Euro 2016: Anglia a fost învinsă de Islanda cu scor 1-2 şi Spania a fost eliminată de Italia cu scor 0-2

Naţionala Islandei a câştigat, luni, scor 2-1, meciul jucat împotriva naţionalei Angliei în optimile de finală ale Campionatului European, disputat la Nisa, pe stadionul Allianz Riviera, şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei, acolo unde vor întâlni Franţa.

George Becali, finanţator Steaua: Domnul Burleanu bate câmpii, e de pe altă planetă

George Becali, finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, a declarat, luni, că Federaţia Română de Fotbal nu poate obliga cluburile să îşi administreze banii câştigaţi după propria voinţă şi a criticat încă o dată legea conform căreia fiecare echipă va trebui să folosească un jucător sub 21 de ani.

Euro 2016: Mijlocaşul italian Emanuele Giaccherini a alergat 12,97 km în meciul cu Spania

Naţionala Italiei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European după ce a învins, luni, scor 2-0, reprezentativa Spaniei, iar mijlocaşul Emanuele Giaccherini, legitimat la Sunderland, a alergat, pe durata a 90 de minute, 12,97 km, un record al turneelor finale, conform UEFA.

Simona Halep s-a calificat în turul secund al turneului de la Wimbledon

Jucătorea română de tenis Simona Halep, ocupanta locului cinci în clasamentul WTA, a câştigat, luni, scor 6-4, 6-1, meciul disputat împotriva jucătoarei Anna Schmiedlova din Slovacia, în primul tur al turneului de la Wimbledon, dotat cu premii totale în valoare de 19,174,575 de dolari.

Avionul care trebuia să ducă delegaţia echipei Viitorul în cantonament nu a mai ajuns la Bucureşti

FC Viitorul, echipa patronată de Gheorghe Hagi, trebuia să plece luni, în jurul orei 14:50, spre Polonia, acolo unde îşi va desfăşura al doilea cantonament al verii, dar avionul care trebuia să-i ducă pe constănţeni la Varşovia, nu a mai ajuns la Bucureşti.

Euro 2016: Trei jucători din naţionala Irlandei de Nord s-ar putea retrage după turneul final

După eliminarea de la Campionatul European din Franţa, din schema naţionalei Irlandei de Nord, câştigătoarea grupei de calificare din care a făcut parte şi România, vor ieşi anumiţi jucători, aceştia retrăgându-se din activitatea internaţională, dar şi antrenorul Michael O’Neill.

Adrian Porumboiu: Îi recomand lui Hagi să-l ia pe Sânmărtean la Viitorul. Va face multe puncte cu el

Adrian Porumboiu, fostul finanţator al echipei FC Vaslui, desfiinţată în urmă cu doi, a delarat, vineri, la ProSport LIVE, că mijlocaşul Lucian Sânmărtean putea face mai mult pentru naţionala României la Campionatul European, şi că acesta mai poate juca cel puţin doi la nivel înalt.

Euro 2016: Poliţia belgiană a arestat un tânăr ce plănuia un atentat în interiorul unui fanzone

Ofiţerii poliţiei antiterorism din Belgia au arestat, sâmbătă, un tânăr de 20 de ani ce plănuia să se arunce în aer în interiorul unui fanzone în timpul partidei Ungaria - Belgia, din optimile de finală ale Campionatului European, meci ce va avea loc duminică, 26 iunie, de la ora 22:00, la Toulouse.

Christian Eriksen este primul jucător care vrea să plece din Anglia după rezultatele Brexitului

Mijlocaşul danez Christian Eriksen, în vârstă de 24 de ani, fotbalist legitimat la formaţia engleză Tottenham Hotspur, este primul care îşi manifestă dorinţa de a părăsi Marea Britanie în urma rezultatelor Brexitului, anunţă agentul jucătorului, conform cotidianului britanic The Sun.

George Becali: I-am luat pe Achim şi Aganovic. E posibil să mai luăm un atacant

George Becali, finanţatorul clubului Steaua Bucureşti, a anunţat, joi, transferurile fotbaliştilor Vlad Achim de la FC Voluntari şi Adnan Aganovic de la AEL Limassol, ambii evoluând în sezonul trecut din Liga 1 la formaţia constănţeană FC Viitorul.

Euro 2016: Suedia-Belgia, scor 0-1, în grupa E. Belgia avansează în optimi, Suedia a fost eliminată

Naţionala Belgiei a câştigat, miercuri, scor 1-0, meciul disputat cu prima reprezentativă a Suediei, ultimul din grupa E a Campionatului European, disputat pe stadionul Allianz Riviera din Nisa. Belgia a terminat grupa pe locul 2, cu 6 puncte, în timp ce Suedia a încheiat pe ultimul loc, cu 1 punct.

Petrolul Ploieşti intră în faliment, a decis Tribunalul Prahova

Tribunalul Prahova a anunţat, miercuri, că aprobă cererea administratorului judiciar al echipei şi a dispus începerea procedurii generale a falimentului clubului SC FC Petrolul Ploieşti, prahovenii având un termen de şapte zile pentru a face apel.

Dinamo, umilită în primul amical disputat în Slovenia. „Câinii roşii”, învinşi cu 5-1 de Samtredia, din prima ligă georgiană

Dinamo Bucureşti, echipă antrenată de Ioan Andone, a pierdut, miercuri, scor 1-5, prima partidă amicală disputată în cantonamentul din Slovenia, împotriva echipei Samtredia din prima ligă a Georgiei, calificată în preliminariile Europa League.

Euro 2016: Islanda – Austria, scor 2-1, în ultimul meci al grupei F. Ungaria, Islanda şi Portugalia se califică în optimi din grupă

Naţionala Islandei a câştigat, miercuri, scor 2-1, meciul jucat cu prima reprezentativă a Austriei, în ultima etapă a grupei F, disputat pe Stade de France din Paris. În urma acestui rezultat, Islanda s-a clasat pe locul 2, cu 5 puncte, în timp ce Austria a încheiat pe ultimul loc, cu un punct.

Euro 2016: Cristiano Ronaldo i-a aruncat microfonul unui reporter în lac – VIDEO

Cu câteva ore înaintea confruntării cu Ungaria, ultima din grupa F a Euro 2016, Cristiano Ronaldo, căpitanul naţionalei Portugaliei, aflat, împreună cu colegii săi, la tradiţionala plimbare dinaintea unui meci, a aruncat în lac microfonul unui ziarist portughez, anunţă Reuters.

DECLARAŢIA ZILEI: Vlad Chiricheş, despre ratarea calificării: Ne doream foarte mult să scoatem suporterii în stradă, îmi pare rău pentru deziluzie – VIDEO

Vlad Chiricheş, căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, a susţinut, marţi, o conferinţă de presă în care a vorbit despre experienţa României la Campionatul European, ratarea calificării, înfrângerea cu Albania, dar şi despre viitorul selecţionatei.

Euro 2016: Adidas a schimbat mingea oficială în timpul turneului final

Firma de echipament sportiv Adidas a anunţat, marţi, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial, lansarea mingii oficiale cu care se vor disputa meciurile din fazele eliminatorii ale Campionatului European, diferită faţă de cea cu care s-au jucat primele 36 de meciuri.

Euro 2016: Un fan rus arestat la Toulouse, expulzat din Franţa pentru a doua oară într-o săptămână

Un suporter din Rusia cu presupuse legături de extremă dreaptă a fost arestat, luni, pe stadionul din Toulouse, în timpul meciului dintre Rusia şi Ţara Galilor, şi va fi expulzat din Franţa pentru a doua oară în ultima săptămână, anunţă Associated Press.

Viorel Moldovan, unul dintre antrenorii secunzi ai naţionalei României: Este o caracteristică a noastră, a românilor, să suferim până în ultima clipă

Viorel Moldovan, unul dintre antrenorii secunzi ai naţionalei României, a declarat, sâmbătă, cu o zi înaintea meciului cu Albania, decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale Euro 2016, că este important pentru jucători să se recupereze din toate punctele de vedere.

Euro 2016: Islanda – Ungaria, scor 1-1, în primul meci al zilei din grupa F

Naţionalele Islandei şi Ungariei au remizat, sâmbătă, scor 1-1, în primul meci al zilei din cadrul grupei F de la Euro 2016, partida fiind disputată la Marsilia, pe Stade Velodrome.

FRF, cu privire la situaţia medicală a echipei naţionale a României: Informaţiile potrivit cărora medicaţia ar fi neadecvată sunt total nefondate

Federaţia Română de Fotbal a emis, sâmbătă, un comunicat de presă semnat de către actualul medic al României, Laurenţiu Oproiu, în care acesta dezminte declaraţiile făcute de către fostul medic al echipei naţionale de fotbal, Pompiliu Popescu, cel care a ocupat această funcţie timp de 26 de ani.

Euro 2016: Belgia – Irlanda, scor 3-0, în ultimul meci din etapa a doua a grupei E

Naţionala Belgiei a câştigat, sâmbătă, scor 3-0, meciul jucat împotriva primei reprezentative a Irlandei, ultimul al etapei a doua din grupa E, disputat la Bordeaux, pe stadionul Matmut Atlantique.

Euro 2016 – Aaron Gunnarsson, căpitanul naţionalei Islandei: Ronaldo mi-a spus că facem schimbul de tricouri la vestiare. Sunt sătul deja de această poveste

Aaron Gunnarsson, căpitanul naţionalei Islandei, a declarat, vineri, că, la finalul meciului cu Portugalia de luni, 13 iunie, când s-a dus să-i ceară tricoul lui Cristiano Ronaldo, acesta i-a spus că i-l va înmâna la vestiare, conform cotidianului german Bild.

Sorana Cîrstea, eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Mallorca

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, ocupanta locului 97 în clasamentul WTA, a pierdut, scor 3-6, 3-6, meciul disputat împotriva Jelenei Jankovic (Serbia, 25 WTA), în sferturile de finală ale turneului de la Mallorca (Spania), dotat cu premii totale în valoare de 226,750 de dolari.

Euro 2016: Zlatan Ibrahimovic: Nu s-a întâmplat nimic cu Chiellini, altfel era la spital acum

Naţionala Suediei a pierdut, scor 0-1, în faţa Italiei, meci din etapa a doua a grupei E, după un gol marcat de Eder în minutul 88, iar, la final, Zlatan Ibrahimovic a declarat că rezulatul înregistrat demonstrează că, împotriva unei echipe mari cum e Italia, trebuie să fi concentrat 90 de minute.

Federaţia internaţională de atletism a anunţat că suspendarea atleţilor ruşi de la Jocurile Olimpice de la Rio va fi menţinută: „Este o încălcare a drepturilor omului. Nu pot să tac”

Federaţia internaţională de atletism (IAAF) a anunţat, vineri, faptul că menţine suspendarea Federaţiei ruse de atletism (ARAF), ceea ce înseamnă că atleţii ruşi nu vor putea participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, conform TASS.

Vladimir Putin, surprins de amploarea evenimentelor create de fanii ruşi în Franţa, la Euro 2016 – VIDEO

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a participat, vineri, la o sesiune de întrebări şi răspunsuri organizată în oraşul Sankt Petersburg şi a mărturisit că regretă incidentele create de fanii ruşi în Franţa, promiţând că Moscova va încerca eradicarea huliganismului din fotbalul rus, anunţă Reuters.

Internaţionalul român Bogdan Stancu: Obiectivele echipei primează în faţa realizărilor personale

Internaţionalul român Bogdan Stancu, fotbalistul în vârstă de 28 ani al echipei turce Genclerbirligi, a acordat, joi, un interviu site-ului UEFA în care a declarat, că golurile sale de până acum vor fi inutile dacă România nu se va califica în fazele eliminatorii la Campionatul European.

Euro 2016: Anglia – Ţara Galilor, scor 2-1. Poliţia franceză a arestat 36 de suporteri, iar 16 au ajuns la spital

Poliţia franceză a arestat 36 de suporteri, iar 16 au ajuns la spital, în urma violenţelor ce au avut loc miercuri seară, înaintea meciului dintre Anglia şi Ţara Galilor, câştigat, joi, scor 2-1, de naţionala antrenată de Roy Hodgson, anunţă site-ul ESPN.

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Mallorca

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, ocupanta locului 97 în clasamentul WTA, a câştigat, miercuri, scor 6-3, 6-4, meciul jucat împotriva jucătoarei din Slovacia, Daniela Hantuchova, clasată pe locul 163, în optimile de finală ale turneului de la Mallorca (Spania).