Andrei Pal

Dinamo – FC Botoşani, scor 1-0, în etapa a 24-a din Liga 1

Dinamo Bucureşti, ocupanta locului trei al clasamentului, a câştigat, scor 1-0, meciul jucat, pe teren propriu, împotriva celor de la FC Botoşani, în etapa a 24-a din Liga 1

Mutu, despre jucătorii care i-au marcat cariera, despre viitoarea meserie aleasă şi despre naţională: Mă duc la cursuri, dau examene, ca toată lumea

Adrian Mutu (37 de ani) a acordat un interviu pentru site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, iar printre subiectele abordate s-au numărat viitoarea meserie, jucatorii care i-au influenţat cariera de fotbalist, meciul său de retragere şi motivul întoarcerii în România

ProSport: Conform datelor de pe site-ul Ligii italiene, Ianis Hagi nu este jucătorul Fiorentinei

ProSport anunţă că Ianis Hagi (17 ani) nu este jucătorul Fiorentinei, conform datelor oficiale de pe site-ul Ligii profesioniste din Italia

Antrenorul Marius Şumudică, despre implicarea în pariuri: „Comisiile îşi vor face datoria. Cer clemenţă”

Marius Şumudică (44 de ani), antrenorul Astrei Giurgiu, a vorbit, joi, 11 februarie, pentru prima dată despre implicarea sa în pariuri sportive de când s-a aflat acest fapt

Adam Johnson riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră

Adam Johnson (28 de ani) a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, iar formaţia sa, Sunderland, i-a reziliat unilateral contractul, anunţă The Telegraph

Barcelona a doborât un record de pe vremea lui Guardiola: 29 de meciuri consecutive fără înfrângere

FC Barcelona a stabilit, după remiza cu Valencia, scor 1-1, din Cupa Regelui, un nou record de meciuri fără înfrângere: 29, doborând recordul stabilit de Pep Guardiola în sezonul 2010/2011, anunţă presa din Spania.

Prunea, chemat la Comisia de Disciplină: „S-a întors Ceauşescu! Nu mai avem dreptul la opinie”

Florin Prunea, preşedintele de la CSMS Iaşi, a declarat, joi, 11 februarie, la ProSport LIVE, că a fost chemat la Comisia de Disciplină după ce şi-a exprimat opinia în legătură cu turneul de pregătire al selecţionatei divizionare şi neprezentarea jucătorilor Stelei.

Judecătoarea Geanina Terceanu, mărturie despre mita din „Dosarul Transferurilor” şi relaţia cu Cristi Borcea

Judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul Bucureşti a declarat în faţa instanţei că, în percepţia sa, suma de bani primită de la Cristian Borcea nu-i fusese dată în legătură cu "Dosarul Transferurilor", ci ca urmare a faptului că cei doi s-ar fi plăcut reciproc, conform Adevărul.

Steaua, cea mai iubită echipă din ţară: 49% dintre români sunt fanii campioanei României

Centrul de Studii si Cercetari Infopolitic a realizat un sondaj de opinie care indică faptul că 49% dintre români ţin cu Steaua Bucureşti

Marius Şumudică va fi audiat de FRF pentru că a pariat pe meciuri din Liga 1

Marius Şumudică (44 de ani), antrenorul Astrei Giurgiu, va audiat astăzi la FRF pentru că a jucat la pariuri, informează Gazeta Sporturilor.

Gaţu: „În 98, MApN a cedat tot patrimoniul Stelei. Inclusiv folosirea nelimitată a stadionului! „

Cristian Gaţu, preşedinte al CSA în momentul în care secţia de fotbal a ieşit de sub sfera de influenţă a MApN, susţine că actuala echipă este aceea care deţine palmaresul şi tradiţia Stelei

Cristiano Ronaldo: „Vreau să rămân la Madrid încă doi ani”

Cristiano Ronaldo (31 de ani), starul lui Real Madrid, a anunţat că vrea să-şi termine contractul cu formaţia antrenată de Zinedine Zidane, conform Marca.

Oficial: Dinamo l-a prezentat pe Romario Kortzorg

Romario Kortzorg (26 de ani), fostul mijlocaş de la ASA Tg. Mureş, a fost prezentat oficial la Dinamo Bucureşti.

FED CUP: România a ratat calificarea în semifinale, 2-3 cu Cehia. George Cosac: „Este o înfrângere cât o victorie. Am avut patru meciuri de simplu extraordinare”

România a pierdut cu 2-3 în faţa Cehiei, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale din Fed Cup, după ce perechea Andreea Mitu - Raluca Olaru a fost învinsă duminică, în meciul de dublu, scor 2-6, 3-6, de perechea Karolina Pliskova - Barbora Strycova.

Zidane a semnat cu Real Madrid până în 2018

Zinedine Zidane (43 de ani) a semnat, joi, 4 februarie, un contract valabil până în vara lui 2018 cu Real Madrid şi va rămâne antrenor principal, anunţă cotidianul spaniol Marca.

Oficial: Gabi Tamaş a semnat cu Steaua pe două sezoane şi jumătate

Gabriel Tamaş (32 de ani) a semnat, miercuri, 3 februarie, un contract valabil pe două sezoane şi jumătate cu Steaua, mutare confirmată prin intermediul contului oficial de Facebook al Stelei.

Iuliu Mureşan: „Decizia TAS este injustă”

Iuliu Mureşan, preşedintele clubului CFR Cluj, consideră "injustă" decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a menţine depunctarea echipei pe care o conduce.

CFR Cluj rămâne cu penalizarea de 6 puncte. TAS a respins apelul clubului

Tribunalul de Aribtraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul pe care CFR Cluj l-a făcut în urma depunctării primite la începutul acestui sezon.

Josep Guardiola va prelua Manchester City de la 1 iulie

Josep Guardiola, actualul tehnician al echipei Bayern Munchen, o va antrena pe Manchester City, de la 1 iulie, a informat, luni, site-ul oficial al clubului britanic.

Jamie Murray şi Bruno Soares au câştigat finala probei de dublu de la Australian Open

Jamie Murray, fratele lui Andy, finalist în proba de simplu, a câştigat, alături de partenerul său, Bruno Soares, trofeul probei de dublu masculin de la Australian Open, informează site-ul oficial al competiţiei.