Andrei Vacaru

Un oficial de la Caracas spune că Venezuela este pregătită să facă faţă oricărui atac din partea SUA

Ministrul venezuelean de Externe, Jorge Arreaza, a declarat luni, la Moscova, că autorităţile de la Caracas sunt pregătite să răspundă oricărui atac pe care Statele Unite l-ar putea lansa împotriva Venezuelei, potrivit Al Jazeera.

SONDAJ: Partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen conduce în preferinţele alegătorilor pentru europarlamentare

Partidul de extremă dreapta condus de Marine Le Pen, Rassemblement National, conduce în preferinţele alegătorilor înaintea alegerilor europarlamentare din Franţa, potrivit unui sondaj Ipsos, citat de Euronews.

Împuşcături între militari la graniţa dintre India şi Pakistan/ Un copil de 12 ani, printre victime

Cel puţin două persoane au fost ucise de un atac efectuat de forţele armate indiene dincolo de Linia de Control care separă Kashmirul indian de cel pakistanez, informează Armata pakistaneză, citată de Al Jazeera.

Duminică are loc al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Macedonia de Nord

Alegătorii din Macedonia de Nord sunt aşteptaţi la urne duminică, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit Euronews.

Şapte migranţi au murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în nord-vestul Turciei

Şapte migranţi, dintre care cinci copii, au murit vineri după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în largul coastei nord-vestice a Turciei, a informat Garda de Coastă, citată de Euronews.

Atacuri aeriene ale forţelor guvernamentale în Siria: Cel puţin 12 civili au murit

Cel puţin 12 civili au fost ucişi în urma unor atacuri ale forţelor guvernamentale susţinute de forţe armate ruse în nord-vestul Siriei, informează Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie, citat de France 24.

Cazul ucigaşului în serie din Cipru: Şeful Poliţiei a fost demis/ Preşedintele, nemulţumit de felul în care a fost anchetat criminalul

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, l-a demis vineri pe şeful Poliţiei, Zacharias Chrysostomou, deoarece este nemulţumit de modul în care a fost anchetat cazul ucigaşului în serie care a omorât cel puţin şapte femei şi fete, inclusiv două românce, potrivit Reuters.

Masacrul din Noua Zeelandă: Bilanţul atacurilor teroriste a crescut

Bilanţul atacurilor din martie de la două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, a crescut la 51 de morţi, după ce un cetăţean turc care fusese spitalizat în urma atentatului a decedat, au informat autorităţile din Noua Zeelandă şi Turcia, citate de Euronews.

Paris: „Vestele galbene” au încercat să forţeze intrarea într-o secţie a spitalului unde a murit Prinţesa Diana

Procurorii parizieni au început o anchetă după ce surse guvernamentale au anunţat că în timpul manifestaţiilor de miercuri mai mulţi protestatari au încercat să forţeze intrarea în secţia de Terapie Intensivă a spitalului Pitie Salpetriere din Paris, unde a murit Prinţesa Diana, informează Euronews.

Brexit: Peste 600.000 de persoane au aplicat pentru statutul de rezident în Marea Britanie/ România, printre ţările cu cei mai mulţi solicitanţi

Ministerul britanic de Interne a anunţat joi că peste 600.000 de cetăţeni europeni au solicitat statut de rezident în Marea Britanie pentru a putea să rămână în această ţară după Brexit, potrivit The Guardian.

Protestele din Venezuela: O femeie a murit în urma confruntărilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine

O femeie a murit şi alte 46 de persoane au fost rănite în urma confruntărilor dintre protestatari şi forţele de ordine în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din capitala Venezuelei, Caracas, potrivit The Guardian.

Proteste în capitala Venezuelei, organizate de sute de susţinători ai lui Juan Guaido, dar şi ai lui Nicolas Maduro | VIDEO

Sute de susţinători ai preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, dar şi opozanţi ai acestuia, au organizat miercuri manifestaţii în capitala ţării, Caracas, potrivit CNN.

Manifestaţii ilegale la Istanbul cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii: Poliţiştii au reţinut 137 de persoane | VIDEO

Poliţia din Istanbul a reţinut 137 de persoane miercuri pentru că ar fi încercat să organizeze manifestaţii ilegale în mai multe zone din oraş pentru a marca Ziua Internaţională a Muncii, informează Euronews.

Scandalul Huawei. Ministrul britanic al Apărării a fost demis de Theresa May/ Gavin Williamson neagă acuzaţiile privind scurgerile de informaţii printr-o SCRISOARE deschisă | FOTO

Premierul Marii Britanii, Theresa May, l-a demis miercuri pe ministrul Apărării, Gavin Williamson, în urma unei scurgeri de informaţii legate de o serie de discuţii din cadrul Consiliului Naţional de Securitate (NSC) cu privire la compania chineză Huawei, potrivit CNN.

Ciclonul Fani: Sute de mii de persoane au fost evacuate în India | VIDEO

Autorităţile indiene au început evacuarea a sute de mii de persoane şi au decis închiderea a două porturi de pe coasta de est a ţării din cauza apropierii ciclonului Fani, potrivit Reuters.

Mike Pompeo, despre tensiunile din Venezuela: O intervenţie militară a Statelor Unite este posibilă

Secretarul american de stat, Mike Pompeo, a declarat miercuri că „o acţiune militară americană este posibilă” în Venezuela, potrivit CNN.

VIDEO Proteste violente la Paris de Ziua Internaţională a Muncii: Sute de persoane au fost reţinute şi peste 12.500 au fost percheziţionate/ Poliţiştii au intervenit cu gaze lacrimogene

Cel puţin 200 de persoane au fost reţinute şi peste 12.500 au fost percheziţionate la Paris, în urma protestelor organizate miercuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii, potrivit Poliţiei pariziene, citată de France 24.

Terorismul se transformă, iar statele lumii trebuie să se adapteze

Mai multe atentate teroriste au atras atenţia întregii lumi în 2019: atacurile asupra moscheilor din Noua Zeelandă, atentatele din Sri Lanka sau atacul armat dintr-o sinagogă din California, toate acestea fiind un semnal de alarmă în privinţa modului în care autorităţile tratează pericolul terorist.

DECIZIE RADICALĂ după seria de atacuri teroriste: Sri Lanka interzice utilizarea vălului musulman integral din raţiuni de securitate

Preşedintele Sri Lankăi, Maithripala Sirisena, a decis interzicerea în public a vălului musulman integral (burqa), motivând că acesta este „un risc de securitate şi un simbol al fundamentalismului”, potrivit CNN.

Mii de persoane au protestat în Hong Kong împotriva modificării legilor privind extrădările | VIDEO

Mii de persoane au protestat duminică în Hong Kong împotriva unei modificări legislative care ar permite extrădarea către China continentală, Taiwan şi Macau a persoanelor acuzate de fapte penale, informează BBC.

Cel mai mare scrutin din lume organizat într-o singură zi provoacă victime: Peste 270 de membri ai secţiilor de votare au murit, iar alţi aproape 2.000 s-au îmbolnăvit din cauza epuizării

Peste 270 de membri ai secţiilor de votare din Indonezia au murit, iar alţi aproape 2.000 s-au îmbolnăvit din cauza epuizării cauzate de numărarea buletinelor de vot în cadrul alegerilor de pe 17 aprilie, informează Reuters.

Iranul ameninţă că s-ar putea retrage din Tratatul nuclear după ce Statele Unite au înăsprit sancţiunile

Iranul a anunţat că ar putea să renunţe la Tratatul de Neproliferare Nucleară după ce Statele Unite au înăsprit sancţiunile privind exporturile iraniene de petrol, potrivit Reuters.

ALEGERI în Spania 2019. Socialiştii câştigă scrutinul parlamentar anticipat. Sánchez se declară dispus să formeze o coaliţie de guvernare cu orice partid ce respectă constituţia | FOTO, VIDEO

După numărarea a peste 99% din voturi, Partidul Socialist al premierului Pedro Sanchez a câştigat alegerile parlamentare anticipate desfăşurate duminică în Spania, obţinând 123 de locuri în Parlament, insuficiente, însă, pentru a avea majoritate, potrivit Euronews.

Consiliul militar din Sudan şi forţele de opoziţie au ajuns la un acord privind tranziţia către guvernarea civilă

Consiliul militar din Sudan şi forţele de opoziţie au ajuns la un acord de principiu cu privire la înfiinţarea unui organism comun care ar urma să asigure tranziţia către democraţie după 30 de ani de dictatură, sub Omar al-Bashir, au informat surse citate de Reuters.

Vladimir Putin reacţionează DUR după condamnarea Mariei Butina, tânăra acuzată de SPIONAJ în Statele Unite: „Pentru a nu părea ridicoli, i-au dat o sentinţă de 18 luni”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că decizia de condamnare a fostei agente ruse Maria Butina la un an şi jumătate de închisoare este „revoltătoare”, potrivit Reuters.

ATAC ARMAT la o sinagogă din California: O persoană a murit şi alte trei au fost rănite/ Atacatorul a lăsat un „manifest” şi a sunat singur la poliţie după ce a deschis focul | FOTO, VIDEO

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul într-o sinagogă din localitatea Poway, aflată la nord de San Diego, potrivit New York Times.

Răsturnare de situaţie: Numărul morţilor în urma atentatelor din Sri Lanka, în scădere/ De ce modifică autorităţile bilanţul

Ministerul Sănătăţii din Sri Lanka a anunţat joi că bilanţul atentatelor de duminică din capitala ţării, Colombo, a fost revizuit în scădere, la „aproximativ 253 de morţi”, potrivit BBC.

MASACRUL din Sri Lanka: Demisie la nivel înalt/ Reproşuri legate de „coordonarea” agenţilor

Hemasiri Fernando, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării din Sri Lanka, a demisionat joi, pe fondul controverselor legate de incapacitatea autorităţilor de la Colombo de a împiedica atacurile de duminică, informează Al Jazeera.

Ministrul de Externe al Marii Britanii: Prefer un Brexit fără acord decât să rămânem în Uniunea Europeană

Ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, a declarat joi că dacă ar avea de ales între anularea Brexit şi un Brexit fără acord, ar prefera ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord, potrivit Reuters.

Noi detalii ies la iveală: Doi dintre autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka erau fiii unui cunoscut om de afaceri

Doi dintre autorii atacurilor sinucigaşe de duminică din Sri Lanka erau fiii unui cunoscut om de afaceri din Colombo, iar acesta din urmă a fost reţinut de către autorităţi, potrivit CNN.

Numele unuia dintre autorii atacurilor din Sri Lanka, făcut public. Cine este acesta

Surse din cadrul serviciilor britanice de securitate au declarat pentru CNN că numele unuia dintre autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka este Abdul Lathief Jameel Mohamed, iar acesta ar fi studiat în Marea Britanie între anii 2006 şi 2007.

Liderul suprem al Iranului, ameninţări la adresa SUA: Noile sancţiuni „nu vor rămâne fără răspuns”

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat miercuri că decizia Statelor Unite de a elimina derogările de la sancţiuni acordate unor state care importă petrol iranian este una „ostilă” şi „nu va rămâne fără răspuns”, potrivit France 24.

MASACRUL din Sri Lanka: Bilanţul atacurilor a ajuns la 290 de morţi şi cel puţin 500 de răniţi/ Zeci de străini, printre victime | FOTO, VIDEO

Autorităţile din Sri Lanka anunţă că 290 de persoane au murit şi cel puţin 500 au fost rănite în urma exploziilor care au vizat cinci hoteluri şi trei biserici din oraşele Colombo, Negombo şi Batticaloa, potrivit BBC.

Washington Post: Statele Unite vor elimina derogările de la sancţiuni acordate unor state care importă petrol din Iran

Statele Unite se pregătesc să anunţe luni că toţi importatorii de petrol iranian vor trebui să renunţe la aceste importuri dacă doresc să nu fie supuşi sancţiunilor americane, potrivit unui material publicat de Washingon Post.

Alegeri prezidenţiale în Macedonia de Nord. Comisia Electorală a anunţat rezultatele parţiale după numărarea a 98% din voturi

Candidatul social-democrat Stevo Pendarovski şi principala sa contracandidată, Gordana Siljanovska-Davkova, ocupă primele două locuri în urma alegerilor prezidenţiale din Macedonia de Nord, anunţă Comisia Electorală de la Skopje, după numărarea a 98% din voturi, potrivit Reuters.

Cuba s-ar putea confrunta cu o criză a energiei electrice după ce Statele Unite au impus noi sancţiuni Venezuelei

Guvernul de la Havana a solicitat companiei de stat care produce energie electrică să îşi reducă producţia, după ce Statele Unite au impus sancţiuni pentru companiile care transportă petrol din Venezuela către Cuba, mişcare ce amplifică criza economică din statul comunist, potrivit Reuters.

Atentat dejucat în Arabia Saudită. Patru membri ISIS au fost ucişi

Patru presupuşi membri ai organizaţiei teroriste Stat Islamic (ISIS) au fost ucişi după ce autorităţile saudite au împiedicat un atac în regiunea Riyad, din centrul ţării, potrivit Reuters.

Cei doi tineri arestaţi în cazul morţii jurnalistei Lyra McKee au fost eliberaţi

Poliţia din Irlanda de Nord a anunţat că i-a eliberat duminică pe cei doi tineri care fuseseră reţinuţi în dosarul morţii jurnalistei Lyra McKee, iar acuzaţiile împotriva acestora au fost retrase, potrivit Reuters.

Duminică au loc alegeri prezidenţiale în Macedonia de Nord

Cetăţenii Macedoniei de Nord sunt aşteptaţi duminică la urne pentru alegerea noului preşedinte al ţării, în cadrul unui scrutin dominat de disensiunile profunde privitoare la redenumirea ţării, în urma unui acord cu Grecia, potrivit Euronews.

Kosovo şi-a repatriat 110 cetăţeni din Siria, printre care şi foşti combatanţi ISIS

Autorităţile de la Priştina au anunţat că au repatriat 110 cetăţeni kosovari din Siria, majoritatea fiind femei şi copii, dar printre ei aflându-se şi patru islamişti care au luptat alături de gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS), potrivit BBC.