Aurelia Alexa

Peste 10.900 de posturi sunt vacante la nivel naţional. Judeţele cu cele mai multe OFERTE de muncă

Peste 10.900 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind pentru persoane cu studii medii şi profesionale şi lucrători necalificaţi, în Capitală şi în judeţele Cluj, Prahova, Arad şi Timiş, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

ANI: Agent principal de la Serviciul Permise Bucureşti nu poate justifica peste 62.000 de euro

Un agent principal în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Bucureşti este verificat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru fals în declaraţii şi imposibilitatea de a justifica peste 62.000 de euro, informează ANI.

Accesibilizarea clădirilor şi a transportului pentru cei cu dizabilităţi are ca nou „termen” 2020

Accesibilizarea clădirilor şi a transportului în comun, prevăzută încă din 2004 în Legea 448 privind protecţia persoanelor cu handicap, rămâne o problemă nerezolvată, fiind încă obiectiv în proiectul de Strategie naţională privind incluziunea acestor persoane, elaborat de MMFPSPV pentru 2014 - 2020.

Studenţii şi masteranzii care vor să lucreze în Germania, în vacanţă, se pot înscrie până vineri

Studenţii şi masteranzii interesaţi să lucreze în Germania în perioada vacanţei de vară pot depune dosarele de înscriere până vineri, la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Aproape jumătate dintre europeni nu ştiu că pot suna la 112 când se află într-o ţară străină. Cât de bine cunosc românii acest serviciu

Aproape jumătate dintre europeni nu ştiu la ce număr să sune atunci când se confruntă cu o situaţie de urgenţă într-o ţară străină, România fiind însă printre statele cu cele mai bune niveluri de cunoaştere a serviciului 112, potrivit unui comunicat transmis de CE de Ziua europeană a numărului 112.

Peste 780 de accidente rutiere grave, soldate cu 62 de decese, înregistrate în Bucureşti, în 2013

Peste 780 de accidente rutiere grave au avut loc anul trecut în Bucureşti, în urma cărora au murit 62 de persoane, principalele cauze fiind traversarea neregulamentară, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi viteza, informează, marţi, Poliţia Capitalei.

Mărturia torţionarului Florian Cormoş: Eu la două – trei zile trebuia să omor un deţinut ca să fie adevărat ce mi se impută

Florian Cormoş, torţionarul pentru care IICCMER cere urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii, a declarat că ar fi trebuit să omoare un deţinut la două - trei zile pentru a fi adevărat ce i se impută şi că deţinuţii mureau înainte să ajungă în lagăr.

Arafat: Nu va fi transferat personal de la ambulanţă şi UPU/CPU la MAI

Raed Arafat, numit secretar de stat în MAI pentru a conduce Departamentul pentru situaţii de urgenţă, a precizat pentru MEDIAFAX că noua structură va coordona operaţional serviciile de ambulanţă şi unităţile/compartimentele de primiri urgenţe (UPU/CPU), dar angajaţii acestora nu vor fi detaşaţi.

RAPORT Curtea de Conturi: Suma pentru decontarea transportului elevilor, depăşită cu aproape 25% în 2012

Suma alocată în 2012 pentru decontarea transportului elevilor a fost depăşită cu aproape 25% faţă de cât fusese prevăzut în buget, Curtea de Conturi stabilind că acest lucru a fost cauzat de majorarea speculativă a tarifelor pentru abonamentele lunare de transport a elevilor.

Curtea de Conturi: Abateri la Ministerul Muncii pe fundamentarea bugetului şi gestiunea economică

Curtea de Conturi consemnează, în raportul public pe 2012, mai multe abateri la nivelul Ministerului Muncii şi al instituţiilor din subordine, legate de imobilizarea nejustificată de credite bugetare sau raportarea eronată a unor plăţi pentru cheltuieli de capital.

RAPORT Curtea de Conturi: Drepturi salariale de 553.000 lei, acordate ilegal de Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei a acordat contrar prevederilor legale, începând din 2011, unele drepturi salariale pentru funcţionari publici cu statut special, în valoare totală estimată la 553.000 lei, se arată în raportul public pe 2012 al Curţii de Conturi.

Sanitas: Vrem contract colectiv în asistenţă socială, majorări salariale şi deblocarea posturilor

Federaţia Sanitas va cere încheierea unui contract colectiv de muncă în domeniul asistenţei sociale, majorarea salariilor şi deblocarea posturilor din domeniu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Marius Sepi, precizând că lipsa unor măsuri din partea Guvernului ar putea duce la proteste.

Federaţia Sanitas: Pentru neregulile din spitale, măsurile trebuie îndreptate împotriva managerilor

Măsurile pentru neregulile descoperite în spitale trebuie luate împotriva managerilor care nu şi-au făcut treaba, fără a afecta bugetele, şi aşa mici, ale acestor unităţi sanitare, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.

Costin: Sub 10 la sută dintre firme comunică agenţiilor de ocupare a forţei de muncă posturile vacante pe care le au

Mai puţin de 10 la sută dintre firme comunică agenţiilor de ocupare a forţei de muncă posturile vacante pe care le au, a declarat, miercuri, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, ministrul Muncii Mariana Câmpeanu anunţând că va demara o campanie naţională în acest sens.

Ministerul Justiţiei, despre Raportul anticorupţie de la CE: Vom examina aspectele deficitare, pentru a le integra în SNA

Ministerul Justiţiei (MJ) informează că va examina aspectele deficitare menţionate în Raportul general anticorupţie făcut public luni de Comisia Europeană, pentru a vedea cum pot fi integrate acestea în Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2012-2015.

Ministerul Muncii: Fenomenul naşterilor în rândul adolescentelor şi tinerelor rămâne îngrijorător

Fenomenul naşterilor în rândul adolescentelor şi tinerelor rămâne îngrijorător, planificarea familială şi educaţia pentru sănătate sexuală şi a reproducerii fiind insuficiente, în special pentru categoriile vulnerabile social, se arată în proiectul de Strategie privind protecţia copilului.

Ministerul Transporturilor a activat Comandamentul de acţiune împotriva gheţii pe Dunăre

Comandamentul de acţiune împotriva gheţii pe Dunăre, care supraveghează şi coordonează acţiunile de intervenţie pentru distrugerea gheţii pe sectorul Dunării cuprins între Baziaş şi Sulina, a fost activat de vineri, informează Ministerul Transporturilor (MT).

Ce măsuri trebuie să ia angajatorii la temperaturi sub -20 grade Celsius

În perioadele cu temperaturi scăzute extreme, adică sub -20 de grade Celsius, angajatorii trebuie să asigure ceai cald, pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare şi echipament individual de protecţie pentru salariaţii care lucrează în aer liber, informează, vineri, Inspecţia Munci (IM).

Aproape 10.500 de posturi vacante la nivel naţional. Unde sunt cele mai multe oferte de muncă

Aproape 10.500 de locuri de muncă sunt vacante, la nivel naţional, cele mai multe fiind pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi, în Capitală şi în judeţele Cluj, Arad şi Prahova, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

STUDIU: Sistemul de pensii se prefigurează sustenabil până în 2030

Perspectiva demografică a României este proastă, fiind agravată şi de pierderea masivă a populaţiei active prin migraţie, astfel încât sistemul de pensii se prefigurează sustenabil până la nivelul anului 2013, rezultă dintr-un studiu realizat de CeRe şi CRPE, prezentat joi la Bucureşti.

Ambasadorul Elveţiei: Când mi se spune despre România că nu este o ţară serioasă, mă enervez

Ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet, a declarat, joi, că se enervează de fiecare dată când cineva îi spune că România nu este o ţară serioasă, în condiţiile în care aici a auzit, pentru prima dată în 32 de ani de diplomaţie, că nu sunt probleme cu proiectele finanţate.

Câmpeanu: România va avea cel mai accentuat proces de îmbătrânire a populaţiei din Uniunea Europeană

România va fi ţara din UE cu procesul cel mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei şi, totodată, va avea un procent de cheltuieli cu pensiile din PIB printre cele mai mari, a declarat, joi, la prezentarea unui studiu privind pensiile, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Experienţa de tranziţie a României în protecţia copilului, model pentru ţări din zona Mării Negre

Experienţa de tranziţie a României în protecţia copilului va fi folosită ca model pentru reformarea sistemelor de protecţia a copilului din Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Republica Moldova, în cadrul unui proiect lansat miercuri, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe.

O companie americană scoate la concurs 250 de posturi pentru români vorbitori de limbi străine

O companie americană furnizoare de soluţii de outsourcing scoate la concurs 250 de posturi de customer care, customer support sau technical support în limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană şi olandeză, plus poziţii de consultant relaţii clienţi.

Şcolile şi grădiniţele vor fi închise şi joi în Bucureşti. Lista judeţelor în care unităţile de învăţământ rămân ÎNCHISE

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, la Guvern, că a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) să reevaluzeze situaţia şcolilor şi grădiniţelor pentru joi, iar în urma acestei discuţii a fost convenit, în final, ca unităţile să rămână totuşi închise joi.

CNADNR a dispus măsuri de asigurare controlată a traficului. Convoaiele se vor deplasa în 7 direcţii. Care sunt TRASEELE pentru deplasarea controlată

CNADNR a dispus măsuri pentru asigurarea controlată a traficului, care presupun monitorizarea permanentă a locului în care se află convoaiele şi deplasarea controlată a acestora dinspre Bucureşti spre şapte direcţii: Piteşti, Lehliu, Ploieşti, Urziceni, Olteniţa, Alexandria şi Giurgiu.

Sistem de măsurare a nivelului de satisfacţie a pasagerilor, pe Aeroportul „Henri Coandă”. Cum va funcţiona sistemul „Happy or Not”

Sistemul internaţional "Happy or Not" de măsurare a nivelului de satisfacţie a pasagerilor faţă de serviciile oferite a fost introdus, marţi, pe Aeroportul "Henri Coandă", primul domeniu fiind cel al parcărilor publice, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Cursurile la Universitatea Bucureşti, SUSPENDATE miercuri şi joi

Universitatea Bucureşti suspendă cursurile şi examenele programate miercuri şi joi, după ce au fost emise avertizări cod portocaliu şi cod galben de ninsori şi viscol, activităţile stabilite pentru aceste zile urmând să fie reprogramate.

Peste 20 de persoane în stare critică, transportate luni cu aeronave ale MAI

Un număr de 23 de persoane aflate în stare critică, din judeţele Buzău şi Vrancea, au fost preluate luni de piloţii Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu trei elicoptere, pentru a li se acorda asistenţă medicală.

INCENDIU la un supermarket din Capitală – FOTO

Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un supermarket, aflat la intersecţia străzilor Calea Rahovei şi Mihail Sebastian, flăcările ajungând de la ambalajele depozitate în spatele imobilului până la etajul doi, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt de la ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

LOCURI DE MUNCĂ: Peste 9.500 de posturi vacante la nivel naţional, cele mai multe în Cluj şi Bucureşti

Peste 9.500 de posturi sunt disponibile, la nivel naţional, cela mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Arad, Prahova, Sibiu, Braşov, Iaşi şi Timiş, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

CFR Călători suplimentează echipele de intervenţie şi asigură locomotive Diesel de rezervă

CFR Călători va suplimenta echipele de intervenţie, va asigura personalul necesar pentru deszăpezire şi pregăteşte locomotive Diesel de rezervă, dar şi materialul rulant pentru circulaţie în condiţii de iarnă, pentru a preîntâmpina eventuale perturbări în circulaţia trenurilor.

Familia lui Sorin Ovidiu Vîntu: Nu a încercat să părăsească România, a fost ridicat de doi poliţişti

Sorin Ovidiu Vintu nu a încercat sub nicio formă să părăsească teritoriul României, el fiind ridicat de doi poliţişti, joi dimineaţă, de la domiciliul său, fără prezenţa unor mascaţi, informează familia omului de afaceri.

Aproximativ 60.000 de străini înregistraţi oficial în România, majoritatea vor să muncească în comerţ

Aproximativ 60.000 de cetăţeni străini sunt înregistraţi oficial în România şi aproximativ 10.000 dintre ei beneficiază de o formă de protecţie, a declarat joi, la o conferinţă a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), reprezentanta Inspectoratului General pentru Imigrări, Ana Neamţu.

RAPORT după accidentul aviatic: Se impune o coordonare mai fermă şi sisteme noi pentru stabilirea locaţiilor

Raportul privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni, prezentat miercuri în Guvern, propune instituirea unei coordonări ferme în situaţii similare şi implementarea unor sisteme noi care să asigure în sistem de urgenţă stabilirea cu acurateţe a locaţiilor în care se petrec evenimente aviatice.

CE: Sărăcia în rândul populaţiei active a crescut semnificativ din cauza crizei economice

Sărăcia în rândul populaţiei active a crescut semnificativ din cauza crizei economice, fiind posibil ca o scădere treptată a şomajului să nu fie suficientă pentru a îmbunătăţi această situaţie, reiese dintr-o analiză pe 2013 a Comisiei Europene (CE).

Accidentul aviatic din Munţii Apuseni: Iovan a anunţat, după Sibiu, că va coborî la 2.100 m pentru că nu mai vedea nimic din cauza ceţii

Pilotul Adrian Iovan a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu, când a anunţat că va coborî la o altitudine de 2.100 de metri, mai mică decât cea normală, pentru că nu vedea nimic din cauza ceţii, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele Romatsa, Aleodor Frâncu.

Sindicaliştii FSE „Spiru Haret” pichetează marţi sediul Ministerului de Finanţe

Sindicaliştii FSE "Spiru Haret" pichetează, marţi, sediul Ministerului de Finanţe, nemulţumiţi că plata salariilor se face cu întârziere, din cauza ordinului prin care au fost schimbate procedurile de întocmire a documentelor.

Băsescu: Memorialul Holocaustului reflectă ce s-a putut întâmpla mai rău şi mai urât omenirii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după vizitarea Memorialului Victimelor Holocaustului din Israel, că acesta este "un loc care îl impresionează, pentru că reflectă ce s-a putut întâmpla mai rău şi mai urât omenirii, ca urmare a abordărilor extremiste".

Ministerul Finanţelor: ANPIS nu a transmis nicio solicitare sau sesizare privind plata ajutoarelor sociale

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) precizează că nu a primit nicio sesizare de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială privind plata ajutoarelor sociale, eventualele întârzieri fiind cauzate de neprezentarea în termen a documentelor de plată de unele unităţi judeţene ale ANPIS.