Bogdan Stanescu

VREMEA va fi caldă vineri. Ce temperaturi se vor înregistra în ţară, în Bucureşti şi la munte

Vineri, VREMEA va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii octombrie în cea mai mare parte a ţării, exceptând nord-estul unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

VREMEA va fi normală pentru această perioadă. Prognoza meteo pentru joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

Joi, VREMEA va fi normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a ţării. În vest, nord şi centru vor fi înnorări şi local va ploua slab îndeosebi în cursul zilei.

Piramida de flori din deşert. Lucrurile pe care nu te-ai aştepta să le găseşti în pustiu – FOTO

Dubaiul demonstrează că putem găsi în deşert şi lucruri pe care nu credeam că le-am putea întâlni.

COD GALBEN de ceaţă: Care sunt zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri dimineaţă o avertizare cod galben de ceaţă, valabilă până la ora 12:00.

Şase dintre cele mai neobişnuite poduri din lume – FOTO

BBC publică fotografii cu şase dintre cele mai frumoase şi mai neobişnuite poduri din lume.

Băsescu: Acordul cu primul ministru a fost încălcat grav de premier. Declanşez marţi consultări tehnice pe punctele din acordul de coabitare încălcate de Ponta

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că premierul a încălcat pactul de coabitare pe politică externă, justiţie şi stat de drept, adăugând că a decis declanşarea, marţi, a unor consultări tehnice, prevăzute în acord, în legătură cu aceste domenii.

Semnificaţii istorice pentru 7 octombrie

1883 - A fost inaugurat Castelul Peleş, reşedinţa de vară a regilor României, construit la dorinţa regelui Carol I (1866 - 1914). Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din România şi din Europa.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC: Premiul categoriei I la Loto 6/49 nu a fost câştigat. Care au fost numerele extrase

Duminică, 6 octombrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Reportul la Loto 6 din 49 este de peste 2 milioane lei, informează Loteria Română.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 6 octombrie

1711 - Nicolae Mavrocordat (1680 - 1730) a fost numit Domn al Moldovei. Domnia sa marchează începutul regimului fanariot în Moldova

VOCEA ROMÂNIEI, sezonul 3 – O concurentă i-a pus în dificultate pe cei din juriu: „E bărbat sau femeie?”

Cea de a doua ediţie a show-ului Vocea României, sezonul 3, a adus în faţa membrilor juriului o concurentă care i-a impresionat şi i-a derutat în aceeaşi măsură.

Loteria Română a lansat două noi produse. Cum se joacă şi care sunt premiile

Loteria Română a lansat două noi produse, lozul în plic “Vrăjitorul din Loz” şi jocul de loterie pasivă “Loteria Crăciunului”, se arată pe site-ul instituţiei.

Semnificaţii istorice pentru 5 octombrie

1902 - S-a născut Zaharia Stancu, poet, prozator şi ziarist român. Cartea sa "Desculţ" este cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, fiind tradus în 24 de limbi până în 1988, printre altele existând o traducere şi în limba japoneză. (d. 1974)

Semnificaţii istorice pentru 4 octombrie

1873 - S-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925) (m. 5 februarie 1939)

Semnificaţii istorice pentru 2 octombrie

1939 - S-a născut cântăreţul de muzică uşoară Dan Spătaru: "Măicuţa mea", "Ţărăncuţă, ţărăncuţă", "Trecea fanfara militară", "Mi-ai furat inima". În Cuba a bătut recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde. (m. 8 septembrie 2004)

STEAUA a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în Liga Campionilor, scor 0-4, cu CHELSEA

Campioana României, Steaua Bucureşti, a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în grupa E a Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-0 (2-0), de echipa engleză Chelsea Londra.

Semnificaţii istorice pentru 1 octombrie

1875 - Ion Creangă a debutat în revista "Convorbiri literare" cu "Soacra cu trei nurori". Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice "Amintiri din copilărie". (n. 1 martie 1837 - d. 31 decembrie 1889)

CONFERINŢA „Mediafax Talks about Agriculture”: Dacian Cioloş şi Daniel Constantin au participat la eveniment – FOTO

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dacian Cioloş şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au participat, joi, la conferinţa "Mediafax Talks about Agriculture" - ediţia a IX-a, care a avut loc la Bucureşti, la hotelul Radisson Blu, sala Atlas, începând cu ora 09.30. Conferinţa a fost transmisă LIVE pe mediafax.ro.

Noi dezvăluiri despre Holocaust: Femeile naziste au contribuit la crimele din lagărele de concentrare

Până acum s-a crezut că responsabilitatea Holocaustului o poartă în întregime bărbaţii, motiv pentru care foarte multe femei au scăpat de judecată la procesul de la Nuremberg. O carte schimbă complet această concepţie, oferind informaţii potrivit cărora femeile au contribuit la masacrarea evreilor în lagărele de concentrare în aceeaşi măsură ca şi bărbaţii.

VREMEA se încălzeşte. Prognoza meteo pentru joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

Joi, VREMEA se va încălzi în toate regiunile, iar în sud-vest şi sud va deveni mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, în jumătatea de nord a ţării vor fi înnorări şi local se vor semnala ploi. În restul teritoriului cerul va fi variabil ziua şi temporar noros spre seară şi în cursul nopţii, când izolat va ploua.

Chiricheş, votat „omul meciului” de fani la debutul pentru Tottenham. Cele mai importante faze ale căpitanului naţionalei la partida cu Aston Villa – VIDEO

Vlad Chiricheş a avut parte de un debut încununat de succes la Tottenham. El a îmbrăcat pentru prima dată tricoul lui "Spurs" într-un joc oficial la meciul din Cupa Angliei, contra celor de la Aston Villa. Tottenham a câştigat cu 4-0, iar fanii l-au desemanat "omul meciului" pe Chiricheş.

Adevărul despre jocurile de noroc: Ce nu le spun cazinourile jucătorilor

Jocurile de noroc sunt o modalitate de distracţie pentru anumite persoane, care joacă de plăcere, şi reprezintă un viciu pentru altele.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC. Numerele extrase duminică, 22 septembrie. Premiul pus în joc la Loto 6/49 nu a fost câştigat

Premiul categoriei I la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 1,18 milioane de lei, nu a fost câştigat, jucătorii nereuşind să ghicească toate cele şase numere extrase, respectiv 4, 46, 28, 30, 49 şi 17, potrivit site-ului Loteriei Române.

Bruce Springsteen, în vacanţă: Cum s-a relaxat cântăreţul pe plaja din Mallorca – FOTO

Bruce Springsteen este un exemplu pentru toţi bărbaţii. Supranumit "The Boss" în lumea muzicii, el a arătat pe plaja din Mallorca forma fizică deosebită pe care o are la vârsta de 63 de ani.

Miley Cyrus ar avea o nouă relaţie: Cu cine l-ar fi înlocuit pe Liam Hemsworth – FOTO

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au despărţit oficial săptămâna trecută, după o perioadă în care au fost văzuţi foarte rar împreună în public.

Concursul „Miss World” pentru femei musulmane, la a treia ediţie. Cine a câştigat – FOTO

O femeie din Nigeria a câştigat ediţia musulmană a concursului "Miss World". Competiţia a avut loc în capitala Indoneziei, Jakarta. Concursul "Miss World" va avea loc în aceeaşi ţară, pe 28 septembrie, în Bali.

Stephen Hawking se destăinuie: Cum a reuşit să se lupte cu boala Lou Gehrig şi care este realizarea de care este cel mai mândru – VIDEO

Celebrul astrofizician Stephen Hawking s-a destăinuit într-un interviu pentru BBC. Savantul a dezvăluit ce importanţă a avut familia în lupta pe care el a dus-o cu boala Lou Gehrig şi a vorbit deschis despre umor şi moarte.

PRO TV Magazin îi premiază pe “Cei mai frumoşi în 2013”

PRO TV Magazin, de 16 ani cel mai citit ghid TV din România, a dat startul campaniei “Cei mai frumoşi în 2013”. Cu această ocazie, PRO TV Magazin îşi invită cititorii să voteze vedetele preferate pe ceimaifrumosi.protvmagazin.ro şi să îi aleagă pe cei care îi inspiră, pe cei care îi fac să zâmbească şi pun pasiune în tot ceea ce fac.

Băsescu: Cea mai bună soluţie privind Roşia Montană este ca Parlamentul să retragă proiectul. Declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, că cea mai bună soluţie privind Roşia Montană este ca Parlamentul să retragă proiectul.

Cum să diferenţiezi un iPhone fals de unul original – VIDEO

După lansarea ultimelor modele de iPhone, 5S şi 5C, experţii îi avertizează pe clienţi că ar putea cumpăra un fals iPhone dacă îşi achiziţionează smartphone-ul de pe internet.

VREMEA va fi răcoroasă în weekend. Ce temperaturi se vor înregistra în Bucureşti, la munte şi la mare

Sâmbătă, valorile termice vor scădea în toată ţara, vremea devenind răcoroasă, cu precădere în nord-est. Înnorările vor fi temporar accentuate şi, mai ales în timpul zilei, va ploua pe arii relativ extinse, exceptând Oltenia şi vestul Munteniei unde ploile se vor semnala pe suprafeţe mici.

Combinaţia alcoolului cu energizantul poate fi mai dăunătoare pentru organism decât s-a crezut până acum: „Studiile nu reflectă realitatea”

Cei care consumă alcool în combinaţie cu băuturi energizante ar putea să se expună într-o măsură mult mai mare afecţiunilor decât s-a crezut până acum.

Cum a reuşit o femeie să-l găsească pe cel care a violat-o în copilărie: „Facebook m-a ajutat să-mi fac dreptate”

Melina Thomas (42 de ani) a fost violată atunci când avea 13 ani de Orville Vaughan. Ea nu a avut curaj să meargă la poliţie decât după aproape 30 de ani de la dramaticul eveniment, dar acolo i s-a spus că nu sunt suficiente dovezi pentru a-l pune sub acuzare pe violator.

VREMEA se menţine instabilă. Prognoza meteo pentru joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

Joi, VREMEA se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în timpul zilei mai ales la munte şi în regiunile sud-vestice, centrale şi nord-estice, iar seara şi noaptea şi în restul teritoriului.

Sud-coreenii vor avea primul turn „invizibil” de pe mapamond. Construcţia va fi printre cele mai înalte zece clădiri din lume – FOTO

Un turn grandios, de 450 de metri înălţime, va fi construit în capitala Coreei de Sud, Seul.

ZF Agribusiness – Nicolae Popa, APDRP: Vrem să acordăm 70.000 de euro tinerilor care deschid o afacere în mediul rural

Tinerii care vor să se instaleze în mediul rural şi să-şi dezvolte o afacere ar putea primi de anul viitor finanţare prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) de 70.000 euro, faţă de 40.000 euro în actualul program, 2007-2013.

VREMEA va fi mai caldă decât în mod obişnuit. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Marţi, cerul va fi variabil în regiunile sudice şi sud-estice şi va avea înnorări temporare în restul teritoriului. Pe parcursul zilei vor fi ploi slabe pe arii restrânse în nord, nord-vest şi în zona de munte şi cu totul izolat în rest, iar noaptea va ploua local în regiunile vestice şi sud-vestice.

VREMEA va fi frumoasă în weekend. Ce temperaturi se vor înregistra în Bucureşti, la mare şi la munte

În ţară, sâmbătă, VREMEA va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor continua să caracterizeze o vreme răcoroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor. Vor fi unele înnorări în regiunile estice şi în zona Carpaţilor Orientali, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe, dar în cea mai mare parte a ţării cerul va fi mai mult senin.

Prima apariţie în public a lui Catherine Zeta-Jones după despărţirea de Michael Douglas. Vedeta, vizibil afectată de separare – FOTO

Catherine Zeta-Jones a fost fotografiată pentru prima dată de la despărţirea de Michael Douglas. Actriţa a părut vizibil afectată de separarea de actorul în vârstă de 68 de ani.

Un nou cuplu la Hollywood: Amanda Seyfried şi Justin Long au o relaţie – FOTO

Actorii Amanda Seyfried şi Justin Long au început o relaţie. Cei doi au petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, iar acum au decis să facă prima călătorie împreună.

Liga Europa: Pandurii va juca în grupa E, cu Fiorentina, Dnepr şi Pacos Ferreira. Prezentarea adversarelor şi programul meciurilor. Componenţa tuturor grupelor

Formaţia Pandurii Târgu Jiu va evolua în grupa E a Ligii Europa, alături de echipele Fiorentina (Italia), Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) şi Pacos Ferreira (Portugalia), s-a stabilit, vineri, la tragerea la sorţi de la Monaco.