Cătălin Lupăşteanu

Avocat în dosarul furtului de tablouri: Unii dintre suspecţi vor fi testaţi la poligraf

Avocatul unui inculpat din dosarul furtului de tablouri de la Rotterdam a afirmat marţi, la ieşirea de la DIICOT, că unii dintre suspecţi au acceptat să facă testul cu detectorul de minciuni, precizând totodată despre clientul său că acesta poate dovedi că se afla în Belgia la momentul infracţiunii.

George Copos, condamnat la patru ani de ÎNCHISOARE CU EXECUTARE în dosarul Loteria I

Omul de afaceri Gheorghe Copos a fost condamnat, marţi, de Judecătoria Sectorului 2 la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I, în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Compania Loteria Română.

Plângerea depusă de Dan Diaconescu împotriva CNA: „Postul OTV, condamnat arbitrar şi abuziv la faliment”

Dan Diaconescu arată, în plângerea contra CNA depusă la Parchetul General, că reprezentanţii Consiliului erau nemulţumiţi de faptul că OTV câştigă procese împotriva instituţiei, că neplata amenzii a fost doar un pretext şi că postul, prin decizia de retragere a licenţei, a fost condamnat la faliment.

ICCJ a decis judecarea mai devreme a dosarului privind transferurile de jucători

Instanţa supremă a stabilit ca judecata în recursul din dosarul privind transferurile de jucători, în care opt oameni de fotbal au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare sau cu executare, să înceapă în 11 februarie, după ce procurorii DNA au cerut preschimbarea termenului stabilit în 14 aprilie.

Gigi Becali: Dacă eu sunt un simbol, atunci procurorul acuză tot poporul care m-a votat

George Becali a vorbit, luni seară, în faţa completului de cinci judecători de la ICCJ, a prezentat o serie de diplome ce i-au fost date de-a lungul timpului şi a arătat că dacă el este un simbol, atunci procurorul trebuie să acuze "tot poporul" care l-a votat pentru a ajunge demnitar al statului.

Asistentul lui Cătălin Botezatu, reţinut în dosarul furtului de tablouri de la Rotterdam

Asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, a fost reţinut luni seară, pentru 24 de ore, în dosarul furtului de tablouri de la Rotterdam, fiind acuzat de tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.

Procurorii cer 11 ani de închisoare pentru Gigi Becali în dosarul sechestrării

Procurorii au arătat luni, la instanţa supremă, că inculpaţii din dosarul sechestrării celor care au furat limuzina lui George Becali trebuie condamnaţi la pedepse de peste 11 ani de închisoare şi că prima instanţă a greşit atunci când a achitat toţi inculpaţii.

Sentinţa în cazul lui Gheorghe Vlădan, acuzat de masacrul din coaforul Perla, amânată

Sentinţa în dosarul în care Gheorghe Vlădan este acuzat de masacrul de la coaforul din completul Perla, din 5 martie 2012, când şi-a ucis soţia, o colegă a acesteia şi a rănit alte şase persoane, a fost amânată, luni, de Tribunalul Bucureşti pentru 5 februarie.

Procesul în care sunt judecaţi Popoviciu, Şerban şi Pitcovici, amânat pentru 11 februarie

Procesul în care Puiu Popoviciu şi foştii şefi DGIPI şi DGA, Cornel Şerban şi Petru Pitcovici, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie în legătură cu tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronom a fost amânat, luni, pentru 11 februarie.

Dan Diaconescu a depus la Parchetul ICCJ o plângere la adresa membrilor CNA

Dan Diaconescu a depus, luni, la Parchetul instanţei supreme o plângere la adresa membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului, pe care îi acuză de abuz în serviciu în legătură cu deciziile de retragere a licenţei de emisie a OTV şi de amendare după închiderea postului.

Cei trei români acuzaţi de implicare în furtul tablourilor din Olanda rămân în arest

Cei trei români acuzaţi de implicare în furtul tablourilor din Muzeul Kunsthal din Rotterdam rămân în arest, judecătorii Tribunalului Bucureşti respingând, vineri, recursul acestora.

Vîntu rămâne în închisoare, după ce instanţa i-a respins cererea de eliberare condiţionată

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, decizia judecătorilor fiind definitivă.

Arestat în cazul jafului de la Rotterdam: Am fost la muzeu de două ori şi am văzut statuete de bronz

Unul dintre arestaţii pentru furtul picturilor din Olanda, Eugen Darie, a declarat judecătorilor că a fost de două ori la muzeul de unde s-au sustras picturile, dar că a fost interesat de statuetele de bronz şi alte obiecte, afirmând că este nevinovat în ceea ce priveşte furtul operelor de artă.

DIICOT: Autorii furtului din Rotterdam voiau să dea foc tablourilor din cauza situaţiei generate

Autorii furtului din octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam voiau să dea foc tablourilor din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, vineri, la Tribunalul Bucureşti, precizând că există o interceptare în acest sens.

Un asistent al lui Botezatu ar fi vrut să vândă în România două din tablourile furate din Rotterdam. Care este reacţia designerului

Un asistent al lui Cătălin Botezatu ar fi vrut să vândă în România două dintre cele şapte tablouri furate în octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, însă tranzacţia nu a mai avut loc întrucât expertul a văzut despre ce tablouri este vorba.

Regele Mihai I, chemat în judecată, din nou, de Dieter Stanzeleit, care susţine că este fiul său

Regele Mihai I este chemat din nou în judecată de cetăţeanul german Dieter Stanzeleit, care susţine că este fiul acestuia şi cere Judecătoriei Sectorului 1 efectuarea mai multor expertize pentru stabilirea acestui fapt, între care şi cea a comparării ADN-ului său cu cel al regelui.

Instanţa a pronunţat divorţul soţilor Prigoană. Copiii vor sta la mamă

Judecătoria Sectorului 3 a pronunţat, joi, divorţul dintre Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu, stabilind desfacerea căsătoriei în urma culpei comune, domiciliul celor doi copii la mamă şi plata de către fostul deputat a unei pensii de întreţinere de o treime din veniturile sale lunare.

Adrian Neacşu, pus sub acuzare de DNA. Judecătorul este acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu, fals şi uz de fals

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a informat, joi, că judecătorul Adrian Neacşu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, este acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals.

Judecătorul Adrian Neacşu, audiat la DNA în legătură cu prezenţa sa în CSM

Judecătorul Adrian Neacşu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a fost citat în legătură cu pontarea zilelor de lucru la CSM şi decontarea deplasărilor în localitatea de domiciliu şi la alte instanţe din ţară.

Procurorul Tomiţă Neagu, arestat preventiv pentru fapte de corupţie

Instanţa supremă a decis joi arestarea preventivă pentru 29 de zile a fostului prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Cornetu Tomiţă Neagu, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit un teren drept mită în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare ale primarului din Jilava, Adrian Mladin.

Fostul secretat de stat de la Finanţe, Graţiela Iordache, şi foşti şefi ai Galaxy Tobacco, achitaţi într-un caz de evaziune fiscală

Fostul secretar de stat în Ministerul Finanţelor Graţiela Iordache şi foştii şefi ai societăţii Galaxy Tobacco, Vasile Duţă şi Celestini Antonello, au fost achitaţi în dosarul în care sunt acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 44 de milioane de euro, dar decizia poate fi atacată cu apel.

Recursurile din DOSARUL TRANSFERURILOR de jucători, judecate în 14 mai la instanţa supremă

ICCJ a primit şi înregistrat, miercuri, dosarul privind transferurile de jucători, în care au fost condamnaţi la închisoare cu executare sau suspendare opt oameni de fotbal, printre care fraţii Becali, George Copos, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Mihai Stoica, şi a stabilit termen în 14 mai.

Tudor Sişu, fost membru al trupei La Familia, rămâne în închisoare. Cererea de eliberare condiţionată i-a fost respinsă

Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberare provizorie a cântăreţului hip-hop Tudor Sişu, făcută după executarea a două treimi din pedeapsa de patru ani de închisoare primită de artist în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de droguri, decizia instanţei putând fi contestată.

Trei români au fost arestaţi în legătură cu marele jaf de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, din 2012

Judecătoria Sectorului 5 (JS 5) a arestat, la cererea procurorilor DIICOT, trei români, suspectaţi că ar fi autorii jafului de la muzeul Kunsthal din oraşul olandez Rotterdam, care au sustras, printre altele, opere de mare valoare semnate de Picasso, Matisse, Monet şi Gauguin.

DNA: Procurorul Tomiţă Neagu a fost denunţat de primarul din Jilava, Adrian Mladin

Procurorul Tomiţă Neagu a fost denunţat procurorilor DNA în legătură cu presupuse fapte de corupţie de către primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, recent eliberat de instanţă după ce în februarie 2012 a fost arestat preventiv pentru fapte similare, arată Curtea de Apel Bucureşti.

Cazul masacrului de la Perla: Procurorii au cerut ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ pentru Gheorghe Vlădan

Procurorii au cerut luni, în instanţă, închisoare pe viaţă pentru Gheorghe Vlădan, autorul masacrului din coaforul de la Perla, motivul principal pentru care s-a solicitat pedeapsa maximă fiind faptul că inculpatul şi-ar fi premeditat fapta.

Fostul prim-procuror Tomiţă Neagu, reţinut de DNA pentru mită, va fi cercetat în libertate

Fostul prim-procuror de la Parchetul Cornetu Tomiţă Neagu, reţinut de DNA pentru că a pretins un teren drept mită, în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare pentru un primar, va fi cercetat în libertate, decizia aparţinând Curţii de Apel Bucureşti.

Motivarea deciziei în DOSARUL TRANSFERURILOR: Fraţii Becali, iniţiatori şi beneficiari. Borcea, contribuţie prin funcţie

Instanţa notează felul elaborat în care fraţii Becali au iniţiat şi dezvoltat activităţile ilicite privind obţinerea de bani ilegali din transferuri de jucători, perioada lungă de timp şi numărul mare de fapte comise astfel, dar şi contribuţia esenţială a lui Cristi Borcea prin prisma funcţiei sale.

Motivarea deciziei în DOSARUL TRANSFERURILOR: Expertizele oamenilor de fotbal nu combat expertiza Gărzii Financiare

Curtea de Apel Bucureşti arată în decizia de condamnare a oamenilor de fotbal din dosarul tranferurilor de jucători că expertizele comandate de aceştia nu combat rapoartele şi expertiza Gărzii Financiare şi că ei se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie.

Solicitarea lui Năstase de preschimbare a termenului cererii de eliberare condiţionată, respinsă

Cererea de eliberare din închisoare a lui Adrian Năstase după executarea unei treimi din pedeapsă va fi judecată la termenul stabilit în 12 februarie, după ce instanţa Judecătoriei Sectorului 4 a respins, vineri, şi cea de-a doua solicitare de preschimbare a datei judecării dosarului.

Argumentul rectorului USAMV pentru asocierea cu Popoviciu: tatăl acestuia era profesor la Agronomie

Fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice (USAMV) Ion Nicolae Alecu a folosit ca argument în faţa Senatului USAMV în favoarea asocierii cu Puiu Popoviciu faptul că tatăl omului de afaceri era profesor în universitate, menţionează rechizitoriul DNA privind tranzacţionarea "Fermei Băneasa".

Năstase cere unui alt judecător preschimbarea termenului cererii de eliberare condiţionată

Adrian Năstase cere unui alt judecător de la Judecătoria Sectorului 4 preschimbarea termenului acordat în cazul cererii sale de eliberare condiţionată, care a fost stabilit pentru 12 februarie, după ce judecătorul de caz a respins prima solicitare de acest fel făcută de fostul premier.

Recursul lui Aurel Frăţilă, românul suspectat de SUA pentru terorism, la instanţa supremă

Instanţa supremă ia în discuţie în 21 ianuarie contestaţia privind arestarea fostului angajat al MApN, Aurel Frăţilă, pentru care autorităţile americane au solicitat extrădarea către SUA, unde românul este cercetat pentru terorism.

ICCJ a luat act de cererea prin care Adrian Năstase şi-a retras contestaţia în anulare

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a luat act, luni, de cererea lui Adrian Năstate, depusă de avocaţii acestuia, prin care a arătat că îşi retrage contestaţia în anulare făcută în cazul condamnării sale definitive la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii".

Dosarul „Trofeul calităţii”: Adrian Năstase NU MAI CONTESTĂ pedeapsa

Adrian Năstase a retras, luni, contestaţia în anulare în cazul condamnării din dosarul "Trofeul calităţii", avocaţii acestuia depunând la instanţa supremă solicitarea formulată de fostul premier.

ICCJ judecă mâine contestaţia în anulare a lui Adrian Năstase în cazul „Trofeul calităţii”

Instanţa supremă ia în discuţie luni contestaţia în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul hotărârii definitive de condamnare la doi de închisoare în "Trofeul calităţii", după mai multe amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea sentinţei.

Inspectorul general al Jandarmeriei: Ofiţerul care a bătut un manifestant în urmă cu un an, deferit Parchetului

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Mircea Olaru, a informat, sâmbătă, că a fost sesizat Parchetul Curţii Militare de Apel cu privire la fapta ofiţerului care l-a lovit pe un tânăr, în timpul protestelor din Piaţa Universităţii în urmă cu un an, victima depunând şi ea o plângere.

ATENTATUL CU BOMBĂ dejucat la Piatra Neamţ: Cinci persoane au fost reţinute

Cinci dintre cele şase persoane duse la audieri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a interlopului Bogdan Mararu au fost reţinute, vineri seară, de procurori.

Victor Atanasie Stănculescu rămâne în închisoare

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu rămâne în închisoare, instanţa Tribunalului Ilfov respingând, joi, cererea acestuia de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale.

Cererea de eliberare a lui Adrian Năstase, judecată pe 12 februarie. Instanţa a respins solicitarea de schimbare a termenului

Cererea de eliberare din închisoare a lui Adrian Năstase după executarea unei treimi din pedeapsă va fi judecată la termenul stabilit în 12 februarie, după ce instanţa Judecătoriei Sectorului 4 a respins, joi, cererea de preschimbare a termenului.