Catalina Apostoiu

Criza energiei împinge producători industriali europeni să se gândească la relocare peste graniţe

Volkswagen, cel mai mare con­struc­tor auto european, şi-ar putea reloca producţia din Europa de Est din cauza crizei gazelor, scrie Bloomberg. Compania analizează modalităţi de contracarare a unei pe­nurii de gaze, printre care posibile miş­cări de reloca­re în jurul reţelei sale de facilităţi globale, semnalând modul în care criza energiei provoca­tă de invadarea Ucrainei de […]

China se vrea un nou FMI

China a acordat „credite de urgenţă“ cu condiţii secrete de zeci de miliarde de dolari unor ţări cu risc de a aluneca în crize financiare în ultimii ani, Beijingul devenind un rival formidabil al FMI-ului condus de Occident, scrie Financial Times.

Eventuale măsuri de raţionalizare a gazelor la fabrica BASF ar putea arunca întreaga Euopă în criză

O închidere a fabricii BASF din Germania ar avea un impact de mare amploare asupra tuturor sectoarelor, de la scutece la medicamente, scrie The Guardian.

China îşi extinde influenţa în spaţiul Rusiei

Tensiunile cu Vestul aduc China şi Rusia din ce în ce mai aproape chiar în condiţiile în care China vrea să pătrundă în sfera de influenţă a Rusiei din Asia Centrală, scrie Deutsche Welle.

Revine în Europa încălzirea pe lemne. Criza energetică se acutizează odată cu intrarea în anotimpul rece

Preţurile în creştere şi penuriile din sector anunţă o iarnă grea pentru cei săraci, în special din Europa Centrală şi de Est, potrivit unei analiza a Ziarului Financiar.

Penuria de dioxid de carbon creată de criza îngrăşămintelor zguduie industria alimentară a Europei

Criza energetică din Europa pune la pământ companii după com­panii din sectorul îngrăşămintelor, provocând probleme majore pentru fermieri, producători de alimente şi, spre groaza proprietarilor de baruri, producători de bere, scrie Politico.

Magazine închise duminica: Polonia îi trage pe retaileri de urechi. Ungaria vrea să reintroducă măsura pentru a economisi energie

Guvernul Poloniei se va întâlni cu reprezentanţii industriei de retail pentru a le reaminti de obligativitatea respectării interdicţiei de deschidere a magazinelor duminica în contextul eforturilor unor magazine de a găsi portiţe care să le permită să evite restricţiile, potrivit Notes from Poland.

Invazia rusească împinge Ucraina şi Moldova, foste republici sovietice, către hiperinflaţie

Potrivit Ziarului Financiar, cu războiul prelungindu-se acum probabil pe termen nedefinit, Ucraina are în faţă perspectiva unei inflaţii scăpate de sub control, şi po­sibil chiar a unei hiperinflaţii, o in­flaţie foarte ridicată şi în accelerare. Inflaţia a crescut la 20% şi se în­dreaptă către 30% până la finalul anului. La începutul lunii, un raport al […]

Criza gazelor împinge ţările europene să se întoarcă la cărbune

În faţa celei mai mari crize energetice din decenii, ţările europene îşi cresc consumul de cărbune, unele, ca Germania, Austria şi Olanda, repornind vechi termocentrale.

Hârtia se scumpeşte în Polonia, apar avertismente privitoare la o posibilă criză în Europa

Preţurile hârtiei din Polonia aproape s-au dublat, iar noi scumpiri urmează în scurt timp, după cum au semnalat deja producătorii, potrivit Warsaw Voice.

Riscul recesiunii ar putea forţa BCE să-şi schimbe direcţia, după lupta întârziată cu inflaţia

La numai câteva săptămâni înainte ca Banca Centrală Europeană să majoreze dobânzile pentru prima dată în peste un deceniu pentru a stăvili creşterea inflaţiei, econo­miştii avertizează că ameninţarea recesiunii ar putea-o forţa să-şi schimbe din nou direcţia, scrie Politico.

Avertismentele privind deteriorarea condiţiilor economice din zona euro se înteţesc – analiză

Economiştii se tem că majorările de dobânzi ar putea împinge economia zonei euro într-o dureroasă perioadă de stagflaţie, în special dacă Rusia continuă să-şi reducă livrările de gaze, forţând guvernele să raţionalizeze energia pentru industrie.

Cum a devenit un orăşel din Ungaria hub-ul european al companiei Lenovo

Forţa de muncă calificată şi infrastructura bună, cât şi „locaţia bine conectată a Ungariei“ au fost invocate de Lenovo drept motive pentru care a ales să-şi construiască prima sa unitate de producţie europeană în orăşelul ungar Ullo, aflat la doar câţiva kilometri depărtare de Budapesta.

Raţionalizarea gazelor devine o posibilitate foarte reală pentru Europa

Pe întreaga durată a Războ­iului Rece şi în deceniile de atunci, Rusia a fost un furnizor stabil de gaze pentru Europa, însă lucrurile s-au schimbat recent.

Pieţele imobiliare din SUA şi Europa intră sub presiunea inflaţiei şi majorării dobânzilor

Pieţele imobiliare ale SUA şi Europei asistă la o tendinţă de scădere a preţurilor odată cu diminuarea numărului de cumpărători, potrivit lui David L. Steinbach, director de investiţii la Hines, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din lume.

Şocul petrolier devastează ţările mai sărace, care se confruntă cu penurii şi proteste în creştere

Ţările aflate în curs de dezvoltare resimt cel mai puternic şocul petrolier din acest an, scrie Bloomberg.

Producătorii ruşi de petrol rămân cu un pas înaintea sancţiunilor. Analiză

Europa tocmai a impus cele mai dure sancţiuni de până acum împotriva ţiţeiului rusesc, însă transportatorii şi rafinatorii aduc petrolul pe piaţă ascunzând originea acestuia.

Politica Chinei de interzicere a călătoriilor, un semnal sumbru pentru chinezi şi economia mondială

Au trecut mai bine de doi ani de când ţările au început să-şi închidă graniţele pentru vizitatori pentru a opri răspândirea Covid. Acum, China, care se confruntă cu cea mai accelerată răspândire a virusului, încearcă o nouă tactică: călătoriile „nenecesare“ ale cetăţenilor chinezi peste graniţe vor fi de asemenea restricţionate, pentru ca locuitorii să nu […]

Criza energiei: Italia şi Spania oferă soluţii

Italia vrea ca UE să le permită fermierilor să-şi vândă surplusul de electricitate generată pe terenurile lor, o măsură ce ar ajuta la atenuarea crizei energetice cu care se confruntă întregul bloc, relatează Bloomberg.

Analiză: Impactul războiului din Ucraina şi al lockdownurilor din China asupra economiei mondiale

Legăturile care stau la baza funcţionării economiei mondiale ca un întreg şi care au ajutat la aprovizionarea întregii lumi cu bunuri din abundenţă se destramă într-un ritm înfricoşător, scrie Bloomberg, preluat de Ziarul Financiar.

Europa se pregăteşte de furtună, cu o multitudine de şocuri la orizont de pe urma războiului

Nori negri se strâng la orizont pentru UE, blocul având în faţă o combinaţie unică de ameninţări de pe urma războiului din Ucraina pentru a doua parte a anului, de la noi creşteri ale preţurilor energiei şi scumpiri ale alimentelor şi penurii, la pericole sociale şi economice, notează Bloomberg.

Kenneth Rogoff, fost economist-şef al FMI: Riscurile de recesiune cresc la nivel mondial

Riscurile privind alunecarea economiei mondiale în recesiune cresc de la zi la zi, în opinia lui Kenneth Rogoff, fost economist-şef al FMI, în prezent profesor la Universitatea Harvard.

Inflaţia afectează întreaga lume şi nu va pleca curând. Principalele cauze sunt războiul lui Putin în Ucraina şi COVID-19

Din Polonia, şeful Fondului de Dezvoltare de Stat (PFR) Pawel Borys avertizează că inflaţia de peste 10% va fi prezentă în realitatea economică a ţării pentru o perioadă mai lungă, de câţiva ani, potrivit Warsaw Voice.

Era banilor ieftini se sfârşeşte şi pentru guverne

Pieţele de obligaţiuni au fost lovite de un nou val de vânzări după ce Australia a dat startul unei săptămâni aglomerate pentru băncile centrale ale lumii cu o majorare de dobânzi peste aşteptări, potrivit zf.ro, care citează Financial Times.

China dă o lovitură economică dublă, la nivel de ofertă şi de cerere

Când fabrica din Shanghai a Tesla şi alte uzine auto au fost închise în urma măsurilor de urgenţă menite să aducă sub control cel mai mare focar de Covid-19 din China, întrebarea urgentă a fost cât de repede se vor redeschide acestea pentru a acoperi cererea în creştere puternică.

Apă mai rece la ştrand din cauza ruşilor. Berlinul reduce temperatura ca „declaraţie politică“ împotriva gazelor din Rusia

Apa din piscinele exterioare din Berlin va fi cu două grade mai rece în această vară decât în anii anteriori, operatorul de stat al acestora spunând că aceasta este contribuţia sa la reducerea dependenţei Germaniei de gazele ruseşti, notează The Guardian.

Banii îşi pierd valoarea. Turcia îşi majorează estimarea de inflaţie pe 2022 la 42,8%

Banca centrală a Turciei şi-a majorat proiecţia de inflaţie pentru sfârşitul anului la 42,8% de la 23,2% în ianuarie, invocând impactul costurilor în creştere ale importurilor de energie şi deprecierii lirei, relatează Bloomberg.

Europa de Est este în pragul recensiunii. Cum arată previziunile realizate de un cunoscut institut din Viena

Vienna Institute of International Economic Studies estimează în raportul său de primăvară că un embargo asupra petrolului şi gazelor din Rusia ar împinge cea mai mare parte a Europei de Est într-o nouă recesiune chiar după ce regiunea s-a recuperat rapid după pandemie, potrivit Financial Times.

Foamea şi penele de curent sunt doar începutul unei crize a economiilor emergente

Un şir întreg de şocuri nemaiîntâlnite de pieţele emergente din anii ‘90, când crize după crize au prăbuşit economiile şi guvernele, se profilează în prezent, scrie Bloomberg.

Cum şi-a pierdut în doar câteva săptămâni cel mai bogat dintre ruşi puterea clădită în decenii

Cu nu mult timp în urmă, Vladimir Potanin era membru al consiliului consultativ al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR) cu sediul în New York şi unul dintre membrii boardului Muzeului Guggenheim din Manhattan.

Războiul arată eşecul politicii externe a Germaniei de schimbare prin comerţ – analiză

Criticii văd invazia Ucrainei de către Rusia drept o dovadă că politica Germaniei de „schimbare prin comerţ“ a fost una greşită.

Polonia se pregăteşte de impactul economic al valului de refugiaţi ucraineni

Războiul din Ucraina şi valurile de refugiaţi ucraineni înseamnă pentru Polonia o deteriorare a perspectivelor economice, o creştere a inflaţiei şi o posibilă stagflaţie, dar şi acoperirea unei găuri însemnate de pe piaţa locală a muncii, notează Deutsche Welle.

Se îndreaptă lumea către deglobalizare? Despre creşterea costurilor şi preţurilor bunurilor

Mai întâi, criza creată de pandemie a scos la iveală slăbiciunile interdependenţei economice a lumii, iar acum, războiul din Ucraina zguduie pieţele materiilor prime. Strategii, economiştii şi investitorii se tem că globalizarea şi-a atins probabil momentul de apogeu după 30 de ani de creştere.

Ţările UE pariază pe terminale GNL plutitoare pentru a-şi creşte capacitatea de import de gaze

În timp ce petrolul şi cărbunele din Rusia pot fi înlocuite, înlocuirea gazelor este mai dificilă pentru că livrările depind de infrastructura exis­tentă de gazoducte legată de Rusia. Răz­boiul din Ucraina forţează însă guvernele UE să-şi accelereze efor­turile de a găsi alternative. Construcţia de ter­minale pentru pro­cesul de lichefiere şi regazificare necesită aproximativ cinci ani. […]

Războiul din Ucraina remodelează violent piaţa mondială a energiei. Petrolul şi gazele din Rusia sunt principalul factor

Mai discret sau făţiş, China şi India cumpără ţiţei din Rusia, în timp ce Europa şi SUA se luptă să scape de dependenţa de energia rusească.

Războiul din Ucraina aduce cele mai mari două economii ale zonei euro în faţa unor scumpiri masive

Cele mai mari două economii ale Europei au în faţă perspectiva unei intensificări accentuate a presiunilor inflaţioniste, dublate de noi probleme de aprovizionare, din cauza invadării Ucrainei de Rusia, impactul urmând să se amplifice în următoarele luni, relatează Bloomberg.

Europa a cumpărat gaze şi petrol din Rusia de 17 miliarde de euro de la începutul războiului

16,8 miliarde de euro: aceasta este valoarea importurilor europene de hidrocarburi ruseşti de la începutul războiului din Ucraina, pe 24 februarie, potrivit estimărilor Centre for Research on Energy and Clean Air (Crea), relatează La Tribune.

Companiile chineze din Rusia sunt sprijinite de propriul guvern să profite de oportunităţile create de criză

Trimisul special al Chinei în Rusia i-a îndemnat pe oamenii de afaceri chinezi aflaţi în Moscova să profite de oportunităţile economice create de criză, o strategie care ar putea ajuta la atenuarea impactului sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei, scrie Bloomberg.

Laptele, victima războiului. Preţurile laptelui sunt în creştere puternică / Principalele cauze

Preţurile laptelui sunt în creştere puternică pe fondul aştep­tărilor că piaţa aflată deja sub pre­siune va suferi şi mai mult de pe urma perturbării livrărilor de îngră­şăminte şi hrană pentru animale şi presiunilor inflaţioniste în contextul războiului din Ucraina, scrie Financial Times.

Războiul din Ucraina scumpeşte dramatic laptele, creează penurii alimentare în ţările arabe

Preţurile laptelui sunt în creştere puternică pe fondul aşteptărilor că piaţa aflată deja sub presiune va suferi şi mai mult de pe urma perturbării livrărilor de îngrăşăminte şi hrană pentru animale şi presiunilor inflaţioniste în contextul războiului din Ucraina, scrie Financial Times.