Catalina Apostoiu

Numărul americanilor care renunţă la cetăţenie se îndreaptă spre un nou record anual

În trimestrul al treilea al acestui an, 1.376 de americani au renunţat la cetăţenia ţării lor, numărul total din acest an îndreptându-se către un nou record anual, arată date ale Trezoreriei americane, citate de Bloomberg.

Două oraşe celebre merg în instanţă pentru a dovedi că guvernul celei mai mari puteri a Europei le-a calculat greşit dimensiunea populaţiilor, iar asta le costă miliarde de euro

Oraşele germane Berlin şi Hamburg merg în instanţă pentru a dovedi că guvernul german le-a calculat greşit dimensiunea populaţiilor în anul 2011, scrie Zirul Financiar.

Un „Logan” german? Volkswagen şi Skoda vor să producă un model ieftin pentru India, China şi alte pieţe emergente

Constructorul auto german Volkswagen şi divizia sa Skoda vor să producă modele ieftine până în 2020 pentru India, China şi alte pieţe emergente, potrivit Handelsblatt, scrie Ziarul Financiar.

După podul către Crimeea, Putin duce mai departe un megaproiect de pe vremea lui Stalin

Preşedintele rus Vladimir Putin îi pregăteşte un nou megaproiect unui prieten din copilărie, miliardarul Arkadi Rotenberg, chiar în momentul în care compania de construcţii a acestuia este pe punctul de a finaliza un pod către Crimeea.

Norvegia, primul deficit comercial din 20 de ani

Norvegia a înregistrat, pentru prima dată din 1998, un deficit comercial pe luna iunie sub efectul unei creşteri a importurilor, scrie Le Figaro. Deficitul s-a ridicat la 756 milioane de coroane (80,4 milioane de euro) luna trecută comparativ cu un excedent de aproape 6,6 miliarde de coroane cu un an în urmă.

Încurajate de creşterea economică, sindicatele din zona euro speră la majorări salariale: „Este greu să pui presiune pe companii când ţi-e frică“

Reprezentanţii muncitorilor din zona euro speră ca cea mai amplă creştere economică din ultimii ani să genereze în sfârşit o creştere decentă a salariilor, potrivit Bloomberg.

Motivul pentru care FMI nu exclude o nouă criză financiară. La zece ani de la şoc, excesele au reapărut/ Care sunt „bombele cu ceas“ identificate de econo­mişti

Excesele lumii financiare au reapărut în ciuda angajamentelor de renunţare la comportamentele care au dus la criză şi a unor reglementări noi, fapt ce poate conduce la o nouă criză financiară, avertizează Le Monde.

Suedia, cea mai mare economie scandinavă, are atât de mulţi bani încât îi pune la saltea în aşteptarea exploziei „bombei” demografice

Suedia are atât de mulţi bani încât încearcă acum să se îngrijească de următoarea generaţie, scrie Bloomberg, potrivit Ziarului Financiar.

INDEXUL PROSPERITĂŢII. Ce reprezintă şi pe ce loc se situează România în acest clasament

Le­ga­tum Institute, un think tank din Londra, a găsit o soluţie, un indice care pe lângă factori teh­nici precum PIB per capita ia în cal­cul şi factori mai umani, ca bu­curia, tristeţea şi prietenii, conform ZF.

Renault şi compania Intel pregătesc maşina viitorului: Autoturismul va fi „autonom, electric şi conectat“

Renault şi compania Intel pregătesc maşina viitorului, producătorul auto francez anunând recent semnarea unui acord de achiziţionare a unei divizii de cercetare şi dezvoltare din Franţa a grupului american Intel. Autoturismul va fi „autonom, electric şi conectat“.

Statul ungar va cheltui o avere pe autovehicule noi

Directoratul pentru achiziţii publice al Ungariei (KEF) a lansat o licitaţie publică pentru achiziţia de autovehicule pentru instituţiile de punere în aplicare a legii şi din domeniul apărării, scrie Portfolio.hu.

Moneda care a redevenit starul pieţelor valutare la nivel mondial

În timp ce dolarul îşi pierde din valoare, euro se apreciază şi pare să aibă suficientă forţă să urce în continuare. Evoluţia nu a fost întrevăzută de foarte mulţi pentru 2017, scrie Wall Street Journal.

Statele est-europene, aproape de potenţialul MAXIM de creştere economică. PROGNOZELE strategilor: După 2017 ar urma încetinirea

Economiile din estul Uniunii Europene care au înregistrat creşteri substanţiale îşi vor epuiza energia în 2017 şi începând cu anul 2018 vor începe să încetinească. Astfel, perioada de creştere economică susţinută se apropie de sfârşit pentru ţările est-europene.

Predicţia Băncii Mondiale de care se teme întreaga piaţă a muncii

70% din locurile de muncă din ţările în curs de dezvoltare ar putea să dispară, estimează preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, relansând astfel polemicile privitoare la robotizarea economiei.

Donald Trump se reorientează către China: Noua direcţie geostrategică fundamentală a preşedintelui SUA

Tot mai multe ţări asiatice sunt atrase către China, această abordare geostrategică existând inclusiv şi pe agenda preşedintelui amercan Donald Trump.

Ungaria a deschis o linie directă feroviară cu China: primul tren de marfă, plin de jucării, electronice şi oţel, a sosit deja la Budapesta

Primul tren de marfă pe ruta China-Ungaria a sosit în Budapesta la sfârşitul săptămânii trecute, transportând articole vestimentare, electronice, jucării şi oţel în valoare de peste 1 milion de dolari, scrie Budapest Business Journal.

Brexitul nu e rău pentru toţi. În Europa, fluxul talentelor îşi schimbă direcţia dinspre Londra spre Est. România este şi ea pe listă. Cererea pentru joburi în finance, juridic, cercetare şi design în centrele de servicii se va tripla

Numărul poziţiilor din domeniile serviciilor financiare, juridic, de cercetare şi design din centrele de servicii de business din Europa Centrală şi de Est (ECE) va înregistra mai mult de o triplare, la 1 milion, în perioada 2015-2025, scrie Bloomberg Businessweek, care citează Association of Business Service Leaders (ABSL), un grup cu reprezentanţe în ECE.

Europa, din nou în vogă în lumea investitorilor

Pentru că Europa are acum o economie şi inflaţie în creştere, iar stabilitatea politică induce optimism, investitorii îşi întorc privirile dinspre pieţele americane, pe cale să-şi atingă vârful de creştere, către acţiunile europene în căutare de profituri, scrie Handelsblatt.

Cel mai sumbru scenariu pentru Germania: un război comercial cu SUA pe cale de a se materializa după ce Trump aduce în prima linie artileria grea

Într-o opinie publicată de The Guardian, Hans-Werner Sinn, profesor de economie şi fostul preşedinte al prestigiosului Institut de Cercetare Economică Ifo, spune că preşedintele Donald Trump greşeşte când critică enormul surplus de cont curent german, spunând că aceste este rezultatul manipulării euro de către Germania.

Vladimir Putin a pus umărul la salvarea gigantului petrolier al Kremlinului, Rosneft. Acum, compania îi întoarce favoarea

Acum doi ani, gigantul petrolier al Kremlinului se afla pe marginea prăpastiei, lovit de declinul preţurilor petrolului şi de sancţiuni internaţionale chiar în momentul în care avea de făcut plăţi de 20 miliarde de dolari în contul datoriilor, scrie Bloomberg.