Preşedintele şi cancelarul Germaniei l-au felicitat pe Iohannis. Gauck: Vom sprijini România în consolidarea statului de drept. Merkel: Vom aprofunda relaţiile bilaterale
14:21, 18 Nov. 2014
Preşedintele german, Joachim Gauck, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria la alegerile prezidenţiale de duminică şi l-a asigurat că Germania va continua să sprijine România pe drumul reformelor importante, în special în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept. Cancelarul Angela Merkel l-a felicitat şi ea pe Iohannis, subliniind că împreună vor putea aprofunda relaţiile bilaterale.