Catalina Mihai

Teodorovici: Vom crea o direcţie pentru corecţii financiare. Vor fi verificate toate penalizările

O direcţie pentru corecţii financiare care va reanaliza toate penalizările pe proiecte europene date de autorităţile române va fi creată în Ministerul Fondurilor Europene, a declarat, marţi, ministrul Eugen Teodorovici, care speră că vor putea fi recuperaţi o parte din banii returnaţi deja CE.

Teodorovici,despre acuzaţiile Suediei:România nu a stopat negocierile cu statele în privinţa romilor

România nu a stopat negocierile cu alte state în privinţa romilor, a declarat, marţi, Eugen Teodorovici, care a catalogat drept "un pumn în gură" aruncat României declaraţia oficialului suedez care a susţinut că Bucureştiul a refuzat ajutorul pentru cheltuirea banilor europeni destinaţi romilor.

Harris:Trebuie să fie un acord între preşedinte, Guvern, justiţie şi Parlament în privinţa numirilor

Ambasadorul britanic, Martin Harris, a declarat, marţi, întrebat de numirile făcute în Poliţie sau justiţie la cererea liderilor din teritoriu anchetaţi pentru corupţie, că trebuie să existe un acord între preşedinte, Guvern, justiţie şi Parlament în ceea ce priveşte aceste numiri.

Martin Harris: Experienţa României în lupta împotriva corupţiei va fi utilă statelor din regiune

Experienţa României în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, unde Bucureştiul are un bilanţ impresionat în ultimii ani, va fi utilă statelor din regiune care doresc să adere la UE, a declarat, marţi, la o conferinţă regională anticorupţie, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris.

Corlăţean: Corupţia subminează statul de drept; lupta împotriva ei să aibă loc la toate nivelurile

Corupţia subminează statul de drept, are un impact negativ asupra mediului de afaceri şi afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, a declarat, marţi, la o conferinţă anticorupţie, ministrul Titus Corlăţean, care a subliniat că lupta cu acest fenomen trebuie să se desfăşoare la toate nivelurile.

Verhofstadt: Elitele naţionale nu visează la Europa, nu au o viziune despre viitor

Preşedintele ALDE, Guy Verhofstadt, a criticat, luni, la Bucureşti, liderii europeni care nu visează la Europa, nu au o viziune despre viitorul ei şi se duc la Consiliul European gândindu-se doar câţi bani să dea la bugetul comun şi câţi vor primi înapoi.

Ministrul mauritan de Externe: Îmi cer scuze că am părăsit România acum 33 de ani. Simt că am o datorie faţă de această ţară

Ministrul mauritan de Externe, Ahmed Ould Teguedi, a studiat în România şi şi-a cerut scuze, în timpul vizitei pe care o face, luni, la Bucureşti, că a părăsit această ţară, faţă de care a simţit întotdeauna că are o obligaţie.

Corlăţean: Mauritania ne poate ajuta în recuperarea relaţiilor cu ţările africane de dinainte de ’89

Mauritania poate ajuta România în recuperarea relaţiilor vechi de prietenie, dar bazate şi pe relaţii economice, cu ţările africane şi arabe, pe care Bucureştiul le-a avut înainte de 1989, a declarat, luni, ministrul de Externe Titus Corlăţean.

Geoană: Criza rusească şi mercantilismul arată că Europa şi-a pierdut ambiţia

Europa se află într-un moment de răscruce, iar criza rusească şi mercantilismul care înfloreşte arată că aceasta şi-a pierdut ambiţia, a declarat, luni, la Eurosfat, senatorul PSD Mircea Geoană.

Duşa: Avioane americane F-16 vor veni săptămâna viitoare în România pentru exerciţii

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că mai multe avioane americane F-16 vor veni săptămâna viitoare în România pentru a participa la exerciţii în spaţiul aerian românesc şi vor rămâne o perioadă destul de lungă.

PDL Bucureşti vrea să strângă semnături pentru demiterea primarului Sorin Oprescu

Secretarul executiv al PDL Bucureşti-Ilfov, Mircea Raicu, a declarat, duminică, că organizaţia intenţionează să înceapă o acţiune de strângere de semnături pentru demiterea primarului general Sorin Oprescu.

CE solicită României restituirea a 4,51 milioane de euro cheltuite incorect în cadrul PAC

Comisia Europeană solicită restituirea unei sume totale de 318 milioane de euro, reprezentând fonduri din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) cheltuite în mod incorect de 11 state membre, în cazul României fiind vorba despre 4,51 milioane de euro, se arată într-un comunicat al CE.

REPORTAJ: Acciza la ţuică, federalizarea UE, draga Basarabie – problemele românilor în dialogul cu Cioloş

Comisarul Dacian Cioloş a venit la Bucureşti, vineri, pentru a avea un dialog cu cetăţenii români, care au dorit să afle de la el de ce UE le pune acciza la ţuică, cum vor influenţa organismele modificate genetic sănătatea populaţiei, când va adera "draga Basarabie" sau dacă Uniunea se va federaliza.

Cioloş: Acordul de Parteneriat înseamnă negociere, dacă nu ştii să negociezi, CE îţi impune abordări

România ar fi trebuit să aibă abordări strategice în negocierea Acordului de Parteneriat şi argumente în acest sens, în caz contrar serviciile CE având obiceiul de a impune anumite lucruri, a declarat, vineri, Dacian Cioloş, adăugând că analiza şi elaborarea programelor nu poate fi externalizată.

Cioloş: În UE există 2 milioane de locuri de muncă vacante. Migraţia românilor aduce bunăstare

Migraţia românilor, bulgarilor şi a altor europeni aduce bunăstare statelor în care se duc să muncească, întrucât în UE există 2 locuri de muncă vacante, a declarat, vineri, comisarul Dacian Cioloş, adăugând că autorităţile de la Bucureşti ar trebui să se axeze pe păstrarea specialiştilor.

Victor Socaciu va fi numit consul general la Montreal – surse

Fostul deputat PSD Victor Socaciu, în prezent secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, urmează să fie numit consul general al României la Montreal, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse diplomatice.

Sergentul român Ruxandra Rafail a condus echipa de supraveghere la primul zbor AWACS deasupra României

Sergentul român Ruxandra Rafail a condus echipa de supraveghere la primul zbor AWACS efectuat asupra României, în urma crizei din Crimeea, potrivit unui newsletter NATO.

Tarifele de roaming în UE, eliminate de la 15 decembrie 2015

Parlamentul European a aprobat, joi, în primă lectură, reforma pieţei telecomunicaţiilor, care prevede, printre altele, eliminarea tarifelor de roaming în UE, de la 15 decembrie 2015.

Stelian Stoian: Statutul de membru NATO oferă României garanţii solide de securitate

Statutul de membru al NATO oferă României garanţii solide de securitate, generând, în acelaşi timp, beneficii nete în termeni de stabilitate, predictibilitate, solidaritate şi interoperabilitate, a declarat, pentru MEDIAFAX, Stelian Stoian, ambasadorul României la Alianţa Nord-Atlantică.

Oana Lungescu: Vocea României în NATO contează la fel de mult ca a oricărei alte ţări membre

România vine cu o perspectivă proprie în cadrul NATO, iar vocea sa contează la fel de mult ca a oricărei alte ţări membre, dat fiind că deciziile se iau prin consens, a declarat, pentru MEDIAFAX, Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al Alianţei.

ANALIZĂ: Ce a câştigat România în 10 ani de NATO

Sentimentul securităţii asigurat de principiul solidarităţii colective înscris în art. 5 al Tratatului Nord-Atlantic, modernizarea armatei, participarea la scutul antirachetă sunt câteva dintre avantajele apartenenţei la NATO, plătite de România cu vieţi omeneşti, dar necontestate practic de nimeni.

FĂRĂ VIZE în Spaţiul Schengen pentru cetăţenii Republicii Moldova, de la 28 aprilie

Parlamentul European şi Consiliul au luat joi decizia finală privind includerea Republicii Moldova pe lista ţărilor ai căror cetăţeni nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Spaţiul Schengen, începând cu 28 aprilie, informează CE.

Maior: E nevoie de replanificarea forţelor militare în statele de graniţă ale NATO, inclusiv România

NATO trebuie să găsească un echilibru mai bun între abordarea riscurilor neconvenţionale şi a celor clasice, fapt ce presupune o replanificare a structurii de forţe militare în state de graniţă ale Alianţei, inclusiv România, a declarat, miercuri, directorul SRI, George Maior.

Aurescu: Anexarea Crimeii nu e un act singular, e parte a unui comportament axat pe utilizarea forţei

Anexarea Crimeii nu este un act singular, ci face parte dintr-un comportament axat pe utilizarea forţei şi intimidării, a declarat, miercuri, secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, precizând că astfel de acţiuni au mai avut loc în Transnistria şi Georgia.

Meleşcanu: NATO să înveţe de la România adaptarea din mers şi internalizarea nevoilor de securitate

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, miercuri, Bucureştiul a beneficiat de pe urma aderării la NATO, dar şi Alianţa are de învăţat de la România cel puţin două lecţii: capacitatea de adaptare din mers şi internalizarea nevoilor de securitate.

Butcher: România asigură o capacitate de apărare antirachetă vitală pentru NATO

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, a declarat, miercuri, că România asigură o capacitate de apărare antirachetă vitală pentru NATO şi a subliniat faptul că ofiţerii români sunt membri ai echipajelor Alianţei care au desfăşurat misiuni de supraveghere după criza din Crimeea.

Corlăţean şi Deşciţa au parafat Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi omologul Andrii Deşciţa au semnat ad referendum (parafat), marţi, la Bruxelles, Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina, urmând ca documentul să fie semnat după ce partea ucraineană finalizează procedurile interne, informează MAE.

Avertisment MAE privind greva piloţilor Lufthansa, în perioada 2-4 aprilie

MAE îi informează pe cetăţenii români că sindicatul piloţilor care operează zborurile companiilor Lufthansa, Lufthansa Cargo şi German Wings a anunţat organizarea unei greve în perioada 2 - 4 aprilie, interval în care vor interveni perturbări ale traficului aerian.

CE vrea să faciliteze politica de vize Schengen pentru cetăţenii non-UE

CE a făcut, marţi, mai multe propuneri privind facilitarea accesului la Schengen pentru persoanele din afara Uniunii Europene, măsuri care nu vor fi aplicate de statele, printre care şi România, care nu participă la politica în materie de vize.

MFE a transmis, luni, Comisiei Europene Acordul de Parteneriat

Ministerul Fondurilor Europene a trimis, luni, oficial propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, prin sistemul informatic de comunicare - Structural Funds Communication (SFC), informează MFE.

Duane Butcher: Sublocotenentul Claudiu Constantin Vulpoiu şi-a dat viaţa pentru o cauză nobilă

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, a transmis, luni, cele mai sincere condoleanţe familiei lui Claudiu Constantin Vulpoiu, precizând că sublocotenentul român şi-a dat viaţa pentru "o cauză nobilă": lupta împotriva extremismului din Afganistan.

Corlăţean: Integrarea europeană va avea un impact pozitiv în viaţa de zi cu zi a moldovenilor

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, la Chişinău, că trebuie combătute manipulările unor politicieni moldoveni privind efectele apropierii R. Moldova de UE, precizând că procesul va avea un impact pozitiv în viaţa de zi cu zi, generând creştere economică.

Comisia Europeană: În România s-au înregistrat, în 2013, cele mai multe decese rutiere la un milion de locuitori

În România s-au înregistrat, anul trecut, cele mai multe decese rutiere la un milion de locuitori - 92 - din Uniunea Europeană, chiar dacă numărul este în scădere faţă de 2012, când au fost 101 decese la un milion de locuitori, potrivit unei statistici preliminare publicate, luni, de CE.

Sorin Ducaru: Am sărbătorit aderarea la NATO în grădina Casei Albe, alături de fetiţa mea de 6 luni

Sorin Ducaru, asistent al Secretarului general NATO pentru riscuri de securitate emergente, a povestit, pentru MEDIAFAX, că a sărbătorit aderarea României la Alianţă, la 29 martie 2004, la Casa Albă, împreună cu fetiţa sa de 6 luni, în mijlocul reprezentanţilor comunităţii româneşti din SUA.

Corlăţean: Duminică voi avea vizita ministrului de Externe canadian. Vom merge împreună la Chişinău

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri seară, că va face, luni, împreună cu omologul din Canada, John Baird, o vizită la Chişinău.

ANALIZĂ: Europarlamentarii români ar vedea o colaborare PPE-PES, în cazul unui vot strâns în mai

Popularii şi social-democraţii trebuie să colaboreze în PE, dacă europarlamentarele din mai nu vor da un câştigător clar, pentru ca Europa să nu deraieze, a fost concluzia unei dezbateri la care au participat, vineri, eurodeputaţi români din PPE şi PES.

Traian Băsescu se află pe lista vorbitorilor la summit-ul UE privind romii, din 4 aprilie

Preşedintele Traian Băsescu se află pe lista vorbitorilor la cel de-al treilea summit al Uniunii Europene privind romii, din 4 aprilie, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Comisiei Europene.

Aurescu i-a semnalat Reprezentantului Preşedinţiei OSCE situaţia şcolilor româneşti din Transnistria

Secretarul de stat Bogdan Aurescu s-a întâlnit, vineri, cu Reprezentantul Special al Preşedinţiei-în-exerciţiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Radojko Bogojević, căruia i-a semnalat acţiunile de intimidare şi hărţuire la adresa şcolilor româneşti din Transnistria.

Stolojan: Cooperarea cu un PNL fără Antonescu e posibilă, acesta va dispărea din politică

Europarlamentarul Theodor Stolojan a declarat, vineri, că este dispus să coopereze cu PNL, dacă acesta nu va mai fi condus de Crin Antonescu, apreciind că actualul preşedinte al PNL va dispărea de pe scena politică după alegerile europene din 25 mai.

CRONOLOGIE: România a aderat la NATO în 2004, după o primă tentativă nereuşită în 1997 – FOTO

Autorităţile române s-au îndreptat, imediat după Revoluţie, către NATO, iniţiind relaţii diplomatice în 1990, pentru ca în 1993 preşedintele Ion Iliescu să-i transmită oficial Secretarulului general dorinţa României de a adera, eveniment care va avea loc abia în 2004, după un prim eşec în 1997.