Catalina Mihai

Ambasada SUA a postat o imagine cu primarul din New York care curăţă zăpada: „Şi la voi ninge?”

Ambasada SUA la Bucureşti îl dă exemplu pe primarul New York-ului, Bill de Blasio, postând pe contul de Facebook al misiunii o fotografie în care acesta curăţă zăpada din faţa casei sale, la care adaugă şi un text: "Şi la voi ninge?".

Şefa diplomaţiei italiene a acceptat invitaţia lui Titus Corlăţean de a vizita România

Ministrul italian de Externe, Emma Bonino, a acceptat "cu plăcere" invitaţia adresată de omologul român, Titus Corlăţean, de a vizita România, informează Ministerul de Externe.

ANALIZĂ: Cât de mult se implică românii din Ucraina în protestele antiguvernamentale

Sub acoperirea anonimatului, românii din Ucraina susţin că se implică în protestele antiguvernamentale de la Kiev, în timp ce oficialii comunităţii se declară adepţii păcii şi ai negocierii şi afirmă că românii nu iau parte la evenimentele care au dus până la demisia premierului.

Titus Corlăţean vizitează Italia şi Vaticanul, în perioada 28-29 ianuarie

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, face, în perioada 28 – 29 ianuarie, o vizită în Italia, la Sfântul Scaun şi la Ordinul Suveran Militar de Malta, informează MAE.

Timmermans, despre MCV: Suntem priviţi cu încruntare pentru că suntem stricţi, dar suntem şi corecţi

Autorităţile de la Haga sunt stricte şi ştiu că uneori sunt privite cu încruntare din această cauză, dar în acelaşi timp sunt şi corecte, a declarat, luni, la Bucureşti, ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, referindu-se la raportul MCV pentru România.

Corlăţean: Sperăm într-o decizie pe Schengen până la sfârşitul anului. Nu vedem legătura cu MCV

România a îndeplinit condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen şi speră într-o decizie până la sfârşitul anului, a declarat, luni, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, care i-a transmis omologului olandez, Frans Timmermans, că Bucureştiul nu vede legătura între acest dosar şi MCV.

ANALIZĂ: România-Olanda, marcată de Schengen şi MCV – de la declaraţii dure la „război” cu lalele

Şeful diplomaţiei de la Haga vine luni la Bucureşti pentru a discuta şi despre statul de drept, potrivit MAE olandez, şi, potrivit MAE român, pentru a aborda dinamizarea relaţiei bilaterale, presărată, deseori, de acuzaţii dure, pe fondul opoziţiei Olandei faţă de aderarea României la Schengen.

Ministrul olandez de Externe vine luni la Bucureşti şi are întâlniri cu Ponta şi Corlăţean

Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, va face, luni, o vizită la Bucureşti, în cursul căreia are programate întâlniri cu premierul Victor Ponta şi cu omologul român, Titus Corlăţean.

Ambasada SUA la Bucureşti va fi închisă luni, din cauza vremii nefavorabile

Ambasada SUA la Bucureşti va fi închisă luni, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, fiind asigurate doar serviciile de urgenţă, potrivit unui anunţ publicat, duminică, pe site-ul misiunii diplomatice.

Ministrul olandez de Externe vine luni la Bucureşti şi are întâlniri cu Ponta şi Corlăţean

Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, va face, luni, o vizită la Bucureşti, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul Victor Ponta şi cu omologul român, Titus Corlăţean, potrivit agendei sale publicată vineri pe site-ul MAE olandez.

Hayden: SUA fură informaţii pentru a-şi proteja cetăţenii, chinezii pentru a-i îmbogăţi

Fostul director al NSA şi CIA Michael Hayden a declarat, vineri, la Bucureşti, că SUA fură informaţii pentru a asigura securitatea cetăţenilor săi, nu pentru a-i îmbogăţi, aşa cum face Beijingul.

MAE îşi exprimă preocuparea faţă de escaladarea violenţelor în Ucraina

MAE îşi exprimă preocuparea faţă de escaladarea violenţelor în Ucraina şi face apel la dialog, "ca unică modalitate" de soluţionare a situaţiei, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

CE anunţă prezentarea primului raport anticorupţie pentru toate statele membre

Comisia Europeană a anunţat, vineri, că va lansa, cel mai probabil la 6 februarie, primul raport anticorupţie în cadrul căruia va fi prezentată situaţia din toatele cele 28 de state membre, în condiţiile în care măsurile împotriva acestui fenomen sunt, în general, nesatisfăcătoare".

Voronin i-a cerut comisarului Füle să condamne declaraţiile lui Băsescu privind Republica Moldova

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-a întâlnit, vineri, cu Stefan Füle, comisarul european pentru Extindere, căruia i-a cerut să condamne declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la identitatea românească a R. Moldova, potrivit unui comunicat al comuniştilor.

Comisia ENVI a PE a aprobat revizuirea Directivei anti-tutun. Urmează votul în plen

Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) a Parlamentului European a aprobat, miercuri, revizuirea Directivei anti-tutun, care va interzice mai multe arome, documentul urmând să fie votat în plen în februarie sau martie, potrivit unui comunicat al PE.

Cadourile primite în 2013 de Traian Băsescu: Pălării, traiste tradiţionale şi cărţi. Preşedintele nu a păstrat nimic

Pălării de paie şi "cu păun", traiste tradiţionale, cărţi, plachete dar şi o machetă de vapor sunt câteva din bunurile primite de Traian Băsescu în 2013, preşedintele nepăstrând nimic, potrivit listei publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

MCV: Obligaţia instituţiilor statului de a respecta independenţa justiţiei să apară în Constituţie

Comisia Europeană recomandă, în raportul MCV, ca obligaţia Executivului şi a Legislativului de a respecta independenţa justiţiei să fie inclusă în Constituţia revizuită şi ca prin noul statut al parlamentarilor să crească la maximum numărul de hotărâri judecătoreşti definitive care sunt executate.

Ambasada Olandei: Raportul arată că România şi Bulgaria necesită în continuare „o atenţie specială”

Raportul MCV publicat miercuri prezintă şi aspecte pozitive dar şi îngrijorări, astfel că este necesară acordarea în continuare a unei "atenţii speciale" situaţiei din România şi Bulgaria, a precizat Ambasada Olandei.

Raport MCV: Procedurile de achiziţii publice din România sunt vulnerabile, în permanenţă, la corupţie

Procedurile de achiziţii publice din România sunt vulnerabile, în permanenţă, la corupţie, astfel că ar trebui instituit un sistem ex-ante de verificare a conflictului de interese, se arată în raportul MCV publicat miercuri.

Oficial CE: E nedrept să avem alte criterii pentru România şi Bulgaria la Schengen

Purtătorul de cuvânt al CE, Michele Cercone, a declarat, miercuri, că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru a adera la Schengen, iar introducerea unor criterii noi, care nu au fost aplicate altor ţări, este o măsură nedreaptă.

Gray: Rapoartele MCV vor înceta când vor fi îndeplinite obiectivele. Depinde de cele două guverne

Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat, miercuri, că rapoartele MCV vor continua cât timp va fi necesar pentru ca România şi Bulgaria să îndeplinească angajamentele luate la aderarea la Uniunea Europeană.

Gray: CE nu a revizuit obiectivele din raportul MCV, stabilite la momentul aderării

CE nu a revizuit obiectivele din raportul MCV, acestea "au fost stabilite la momentul aderării", a declarat Mark Gray, rugat să comenteze faptul că fostul ministru al Justiţiei Mona Pivniceru şi actualul ministru, Robert Cazanciuc, au reclamat comisarului Viviane Reding că aceste obiective nu sunt fixe şi apar mereu noi chestiuni.

CE publică miercuri raportul MCV, cu critici la adresa Parlamentului şi aprecieri pentru DNA, ANI şi CSM

Comisia Europeană va publica, miercuri, în jurul orei 11.00, ora României, un nou raport MCV pentru România, document care conţine critici la adresa Parlamentului, în special din cauza amendamentelor la Codul Penal, dar şi aprecieri la adresa DNA, ANI, CSM sau ICCJ.

Hahn: Aprobarea Acordului de Parteneriat dintre România şi UE depinde de calitatea documentului, nu e o cursă între state

Aprobarea Acordului de Parteneriat dintre România şi UE depinde de calitatea documentului, a declarat, marţi, comisarul pentru politică regională, Johannes Hahn, care a precizat că nu există indicii că acesta nu ar fi bun.

Teodorovici: Ţintim atragerea a 2,8 miliarde de euro în 2014. Avem bani pentru cofinanţare

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, la Bruxelles, că în 2014 România îşi propunere atragerea a 2,8 miliarde de euro din fondurile structurale.

Băsescu: Relaţiile dintre Israel şi palestinieni seamănă cu cele dintre România şi Republica Moldova

România sprijină cererea Tel Aviv ca palestinienii să recunoască Israelul ca stat evreu, a declarat, într-un interviu, preşedintele Traian Băsescu, care a comparat situaţia din Orientul Mijlociu cu recunoaşterea Republicii Moldova de către România.

Corlăţean, la CAE: Trebuie transmise mesaje politice de sprijinire a autorităţilor de la Chişinău

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, la CAE, că este importantă transmiterea unor mesaje politice de sprijinire a autorităţilor de la Chişinău, pentru a menţine angajamentul acestui stat pe calea europeană, potrivit unui comunicat MAE.

Britanicii nu mai dau ajutor de locuinţă europenilor care primesc şomaj. CE: Să respecte legile UE

Miniştrii britanici ai Muncii, Iain Duncan-Smith, şi de Interne, Theresa May, au declarat pentru Daily Mail că din aprilie nu vor mai fi acordate ajutoare pentru locuinţă europenilor care îşi caută un loc de muncă şi primesc, în această perioadă, ajutor de şomaj.

Mark Gray: Raportul MCV pentru România va fi publicat miercuri

Raportul MCV pentru România va fi publicat miercuri, 22 ianuarie, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray.

CE examinează reglementările fiscale din UE pentru ca muncitorii mobili să nu fie discriminaţi

Comisia Europeană a anunţat, luni, că vor fi examinate reglementările fiscale din toate ţările membre pentru a se asigura că cetăţenii europeni mobili nu sunt discriminaţi de sistemele de taxare, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Iolanda Balaş, Grigore Leşe şi Ivan Patzaichin au primit paşapoarte diplomatice

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, le-a acordat, vineri, paşapoarte diplomatice foştilor sportivi Iolanda Balaş Soter şi Ivan Patzaichin, precum şi artistului Grigore Leşe, cei trei urmând să participe la campanii de promovare a României în străinătate.

România apare într-un raport CE la capitolul discriminare sexuală în urma scandalului ACCEPT-Becali

Statele UE trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a pune în aplicare normele Uniunii Europene privind combaterea discriminării, potrivit unui raport CE publicat vineri, în care România este menţionată la capitolul discriminare sexuală ca urmare a cazului ACCEPT-Becali.

PE: Serbia trebuie să promoveze accesul tuturor minorităţilor la educaţie în limba maternă

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie în care salută progresele Serbiei în procesul de integrare europeană, dar atrage atenţia că Belgradul trebuie să promoveze un tratament fără discriminare a minorităţilor, inclusiv accesul la educaţie în limba maternă.

Elena Băsescu: Premierul Victor Ponta înjură şi jigneşte când nu ştie ce să facă

Rezoluţia adoptată, joi, în PE privind libera circulaţie este o lecţie bună pentru Guvernul de la Bucureşti despre cum poate fi protejată imaginea României în UE, a declarat Elena Băsescu, adăugând că Victor Ponta înjură şi jigneşte când nu ştie ce să facă.

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind libera circulaţie în care se face apel la nediscriminare: Toţi lucrătorii din UE sunt trataţi în mod egal

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie privind libera circulaţie, în care li se cere statelor membre să nu-i discrimineze pe muncitorii mobili din UE şi să folosească fondurile europene pentru a promova incluziunea socială.

Parlamentul European impune o legislaţie unică a licitaţiilor publice şi a contractelor de concesionare în UE

Parlamentul European a adoptat, miercuri, două rezoluţii prin care se instituie reguli noi în Uniunea Europeană privind licitaţiile publice şi contractele de concesionare, care vor asigura o calitate mai mare şi un preţ mai bun la achiziţia de bunuri şi servicii, potrivit unui comunicat al PE.

Muncitorii români, motiv de ceartă în Parlamentul European. Swoboda: „Dezbaterea este dureroasă, o reminiscenţă a timpurilor când naţiuni şi minorităţi erau atacate”

Libera circulaţie a muncitorilor, cu accent pe români şi bulgari, a provocat, miercuri, discuţii dure în PE, unii europarlamentari pledând pentru impunerea unor restricţii, în timp ce alţii au criticat poziţiile xenofobe şi au prezentat contribuţia lucrătorilor mobili la economiile ţărilor gazdă.

PE a aprobat programul Hercule III de protejare a intereselor financiare ale UE

Parlamentul European a adoptat, miercuri, programul Hercule III, în valoare de 110 milioane de euro, care prevede combaterea fraudei, corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv a contrabandei cu ţigări şi a contrafacerii acestora.

Numărul imigranţilor români şi bulgari în Germania a crescut cu 20%, în 2012 – raport guvernamental

Peste un milion de imigranţi au ajuns în Germania în 2012, iar numărul românilor şi bulgarilor a crescut cu 20% faţă de anul 2011, potrivit unui raport guvernamental obţinut de publicaţia Rheinische Post şi care va fi prezentat în şedinţa de guvern de miercuri.

Elena Băsescu a informat-o pe Ashton despre abuzurile asupra şcolilor româneşti din Transnistria

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a informat-o pe Catherin Ashton, şefa diplomaţiei europene, în legătură cu abuzuri comise de Tiraspol asupra şcolilor şi liceelor cu predare în limba română din Transnistria, şi a întrebat-o ce demersuri are în vedere pentru a stopa aceste abuzuri.