Claudiu Giurgea

Ora la care marţi se dispută partida dintre Simona Halep şi Qing Wang. Numărul 1 mondial: Joacă foarte bine şi mă aştept la un meci greu

Partida Simona Halep – Qing Wang a fost programată marţi, de la ora 20:00, pe terenul 1, fiind primul meci pe acest teren. Românca o va avea în faţă pe chinezoaica aflată pe locul 55 mondial şi care le-a învins pe Mladenovic, Mertens şi Bacsinszky pentru a ajunge în optimi.

Novak Djokovic, eliminat de la Indian Wells

Novak Djokovic părăseşte ediţia 2018 a turneului de la Indian Wells încă de la primul meci, învins de numărul 109 ATP.

Campionatul de fotbal din Grecia a fost suspendat

Guvernul de la Atena a decis, luni, suspendarea pe termen nelimitat a campioantului de fotbal din Grecia, după incidentele de la meciul dintre PAOK Salonic şi AEK Atena, meci întrerupt în minutul 90, după ce gazdelor le-a fost anulat un gol.

Levente Polgar, primul concurent cu dizabilităţi la Arctic Ultra 6633, a abandonat

Levente Polgar, primul concurent cu dizabilităţi care a cutezat să se înscrie la Arctic Ultra 6633, ultramaratonul de 617 kilometri organizat în Alaska, lângă Cercul Polar, a abandonat cursa în prima zi, după 107 kilometri.

Ana Bogdan a devenit imaginea Tag Heuer

Sponsorii au început să bată la uşa Anei Bogdan, după ce jucătoarea în vârstă de 25 de ani a pătruns în Top 100 WTA în acest an. Ana a anunţat parteneriatul cu o firmă de ceasuri, intrând astfel în concurenţă cu Simona Halep.

Suporterii echipei Lille au intrat pe teren şi i-au luat la bătaie pe jucători | VIDEO

Fanii lui Lille nu au mai suportat umilinţa şi s-au răzbunat pe fotbalişti. Fluierul de final al meciului de acasă cu Montpellier, din etapa a 29-a, 1-1, a însemnat de fapt startul unei bătăi generale.

Singura jucătoare care îi ameninţă poziţia de lider mondial Simonei Halep s-a calificat în turul 3 la Indian Wells

Caroline Wozniacki (Danemarca, 1 WTA), singura jucătoare care îi ameninţă poziţia de lider mondial Simonei Halep la Indian Wells, a început şi ea cu dreptul turneul de categorie Premier Mandatory.

Surprize pe partea de tablou a Simonei Halep: 9 favorite din 16, învinse la debut. Înfrângerea care a provocat cel mai mare şoc

Simona Halep (1 WTA) a debutat cu victorie la Indian Wells, dar a primit şi alte veşti bune în noapte de vineri spre sâmbătă. 9 capi de serie cu care se putea întâlni înainte de finală au spus adio competiţiei de 8,7 milioane de dolari.

Doliu în lumea fotbalului: A murit Ion Voinescu, fostul mare portar al echipei Steaua Bucureşti

Fostul mare portar al echipei Steaua Bucureşti, Ion Voinescu, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 88 de ani. ”Steaua o să fie mereu în inima mea, o să iubesc echipa asta până când o să mor.”, spunea, în ProSport, cel considerat cel mai bun portar din istoria fotbalului românesc.

Serena Williams, în primul tur al Indian Wells: Am fost puţin ruginită, dar acum nu mai contează

Serena Williams spune că a fost ”puţin ruginită” la primul meci din circuitul profesionist după o pauză de mai bine de un an de zile. Fostul lider mondial s-a impus în două seturi, 7-5 6-3 în meciul cu Zarina Diyas, în primul tur al Indian Wells.

Mihaela Buzărnescu şi Marius Copil, eliminaţi în primul tur de la Indian Wells

Mihaela Buzărnescu şi-a încheiat aventura la Indian Wells, chiar după primul tur. Reprezentanta României, clasată pe locul 39 mondial, a fost învinsă de Jeniffer Brady, o jucătoare mai slab clasată cu aproape 50 de poziţii în ierarhia WTA.

Halep, înainte de meciul cu Pliskova: Vreau să joc şi să văd cum va rezista piciorul / Mărturisirea Simonei despre momentul pierderii finalei de la Australian Open

Simona Halep nu şi-a fixat niciun obiectiv pentru turneul de la Indian Wells. Liderul mondial va juca împotriva cehoaicei Kristina Plikova, dar spune că vrea mai întâi să vadă cum va fi piciorul, abia refăcut după accidentare, apoi să-şi fixeze un obiectiv pe mai departe.

Jocurile Paralimpice: Coreea de Sud şi Coreea de Nord participă individual. NU se pun de acord la cum să arate steagul

Coreea de Sud şi Coreea de Nord nu vor merge împreună la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice de iarnă, aşa cum au făcut-o la Jocurile Olimpice, luna trecută, deoarece nu pot ajunge la un acord cu privire la felul în care va arăta steagul.

Davide Astori, condus pe ultimul drum de mii de fani. Buffon, în lacrimi. Tătăruşanu şi Ianis Hagi, printre cei prezenţi la înmormântarea fotbalistului. Mesajul emoţionant, transmis de Batistuta

Ciprian Tătăruşanu (32 de ani), fost coleg cu Astori la Fiorentina, a fost prezent la înmormântarea fotbalistului decedat sâmbătă. Portarul naţionalei României şi-a stăpânit cu greu lacrimile, dar a ţinut să fie şi el unul dintre cei care îl conduc pe ultimul drum pe fundaşul italian de 31 de ani.

Peste 30 de răniţi la un meci de fotbal din Brazilia

Cel puţin 30 de suporteri au fost răniţi în Brazilia, la un derby local între Sport şi Santa Cruz, miercuri noapte. Suporterii au încercat să evite o confruntare cu forţele de ordine în interiorul arenei, însă poliţiştii au folosit spray-ul cu piper pe care îl aveau în dotare.

Irina Begu s-a calificat în turul doi la Indian Wells şi joacă la dublu, în această seară, cu Simona Halep

Irina Begu (36 WTA) s-a calificat, miercuri noapte, în turul doi al turneului Premier Mandatory de la Indian Wells, impunându-se într-o oră şi 45 de minute în faţa Alexandrei Krunic (47 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1. Irina Begu va joaca la dublu cu Simona Halep, în această seară.

Simona Halep va juca împotriva cehoaicei Kristina Pliskova, în turul 2 de la Indian Wells

Simona Halep (1 WTA) şi-a aflat prima adversară de la turneul american de la Indian Wells, de categorie Premier Mandatory. Sportiva din Constanţa, care intră direct în turul doi al competiţiei, o va înfrunta pentru un loc în următorul tur pe cehoaica Kristina Pliskova (25 de ani, 77 WTA).

Suporterii lui PAOK Salonic au intrat cu forţa în studioul unei televiziuni şi l-au obligat pe prezentatorul unei emisiuni să citească un manifest-protest

Marţi seară, 40 de ultraşi al lui PAOK Salonic au mers la sediul televiziunii ERT 3, au intrat în regie şi l-au forţat pe prezentatorul unei emisiuni să citească un manifest-protest scris ca urmare a evenimentelor întâmplate la derby-ul cu Olympiakos.

Simona Halep a confirmat prezenţa şi în proba de dublu de la Indian Wells

Organizatorii de la Indian Wells (7-18 martie) au promis un super bonus de 1 milion de dolari pentru jucătorul sau jucătoarea care va triumfa atât la simplu, cât şi la dublu, iar Simona Halep nu ratează ocazia şi va ataca ambele probe ale turneului Premier Mandatory.

Serena Williams, după o pauză de 14 luni, gata să impresioneze la Indian Wells: Sunt pregătită, altfel nu m-aş afla aici

Serena Williams va reveni în circuitul WTA după o pauză de 14 luni, în care a dat naştere unei fetiţe, iar americanca şi-a propus să impresioneze la Indian Wells (7-18 martie).

Monica Niculescu o va întâlni pe Sorana Cîrstea în primul tur de la Indian Wells. Când este programată partida 100% românească

Monica Niculescu (71 WTA), jucătoare venită din calificări, o va întâlni în turul inaugural pe conaţionala Sorana Cîrstea (35 WTA), acceptată direct pe tabloul principal al turneului Premier Mandatory de la Indian Wells.

Au fost stabilite adversarele sportivelor din România la Indian Wells. Cum arată drumul ce-i poate asigura Simonei Halep nr.1 mondial până după turneul de la Miami / Niculescu, la un pas de tabloul principal

Turneul de la Indian Wells şi-a stabilit în noaptea de luni spre marţi tabloul principal de concurs. Româncele încep să aibă emoţii abia de la meciul al doilea la Indian Wells.

Jose Mourinho, managerul clubului Manchester United, se va muta în Rusia pe durata Cupei Mondiale, pentru o colaborare specială

Jose Mourinho nu va avea vacanţă pe durata Cupei Mondiale din Rusia. Managerul clubului Manchester United va fi analistul postului Russia Today, şi, conform unui comunicat al postului de televiziune, ”va da o perspectivă unică acestei competiţii.”

Nu doar starurile de film primesc Oscaruri. Simona Halep, desemnată câştigătoare pentru „Drumul istovitor până în finală” / Românca, a 18-a săptămână pe locul 1 în WTA

Nu doar starurile de film primesc Oscaruri. Jucătorii şi jucătoarele de tenis care au participat la Australian Open au primit şi ei distincţii în cadrul galei, iar printre ei se numără şi Simona Halep (26 de ani).

O nouă ipoteză în cazul decesului subit al căpitanului Fiorentinei, Davide Astori

Presa din Italia prezintă o nouă variantă a cauzei decesului lui Davide Astori (31 de ani), căpitanul Fiorentinei. Fundaşul a fost găsit fără suflare în camera sa de hotel din Udine, unde toscanii urmau să joace, în Serie A, cu Udinese.

Moartea lui Astori | Tătăruşanu, indignat după decesul fostului său coleg de la Fiorentina: „E scandalos!”

Ciprian Tătăruşanu (32 de ani) a oferit şi el o reacţie după dispariţia fostului său coleg de la Fiorentina, Davide Astori. Goalkeeperul român s-a declarat extrem de indignat de faptul că nu s-a ţinut nici măcar un minute de reculegere în memoria fundaşului italian.

Incident la conferinţa de presă a lui Răzvan Lucescu. „E acelaşi lucru dacă te lovesc cu o piatră sau cu o rolă de hârtie?”. Ce a urmat

Zi complicată pentru Răzvan Lucescu. După ce a pierdut în minutul 98 al meciului cu Asteras Tripolis şi s-a îmbrâncit cu jucătorii adverşi, antrenorul român a avut parte de un incident neplăcut la conferinţa de presă de după meciul care a pus capăt unei serii de patru luni fără înfrângere.

Halep ia lecţii de la Agassi şi Djokovic înainte de Indian Wells. Unde se pregăteşte acum Simona

Antrenamente de lux pentru Simona Halep înaintea turneului de la Indian Wells (7-18 martie)! Românca s-a întâlnit cu Novak Djokovic şi cu Andre Agassi, antrenorul sârbului, într-un complex modern din Las Vegas.

Tecău şi Rojer, calificare în finala probei de dublu a turneului ATP 500 de la Dubai

Horia Tecău (România) şi Jean Julien Rojer (Olanda) au acces vineri seară în finala probei de dublu a turneului ATP 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), după ce au trecut cu 7-5, 6-3 de echipa croato-americană Ivan Dodig/Rajeev Ram.

Ousmane Dembele, FC Barcelona: Nu banii sunt cei care joacă

Ousmane Dembele (20 de ani) nu a reuşit să impresioneze încă la Barcelona, fiind mai mereu accidentat sau nerefăcut complet, dar spune că preţul plătit de catalani în schimbul serviciilor sale, 105 milioane de euro plus bonusuri care vor ridica suma la 150 de milioane, nu atârnă greu pe umerii săi.

Monica Niculescu: Victoria cu Sharapova îmi dă încredere în jocul meu/ Sacrificiile pe care le face pentru a ajunge în vârful ierarhiei mondiale

Sportiva legitimată la CSM Bucureşti a dezvăluit sacrificiile pe care le face pentru a ajunge în vârful ierarhiei mondiale.

Sorana Cîrstea intră în cursa pentru un sfert de milion de dolari/ Meciurile pot fi urmărite în direct pe Facebook

Sorana Cîrstea (33 WTA) îşi face încălzirea pentru Indian Wells la Tie Break Tens, într-o întrecere-fulger pe terenul de tenis care pune la bătaie un sfert de milion de dolari. Românca va juca primul meci împotriva chinezoaicei Shuai Zhang (35 WTA), a doua jucătoare din China în clasamentul WTA.

EXCLUSIV | Ionuţ Lupescu: Actuala conducere a FRF şi-ar dori să câştige la masa verde, nu pe teren

Ionuţ Lupescu a oferit prima reacţie după decizia Curţii de Apel, care obligă MTS la emiterea avizului pentru modificările aduse Statutului FRF. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Adrian Porumboiu: Răzvan Burleanu e nebun dacă a spus că s-au dat şpăgi la arbitrii străini

Fostul arbitru şi patron al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a taxat dur declaraţia făcută de Mihai Stoichiţă joi, care a spus că Răzvan Burleanu este cel mai bun administrator sportiv Under 40 din lume.

Boris Becker, întâlnire cu membrii staff-ului Simonei Halep! Legendarul jucător de tenis a venit în România

Boris Becker (50 de ani), de 6 ori campion în turneele de Grand Slam, a venit în România la invitaţia lui Ion Ţiriac (78 de ani), fost manager şi antrenor al celebrului neamţ.

Rodrigo Lasmar, medicul ce va conduce operaţia lui Neymar: Este, desigur, supărat, trist şi deprimat

Neymar va suferi o intervenţie chirurgicală la finalul acestei săptămâni, care îl va ţine departe de gazon pentru aproximativ trei luni, dar preparatorul fizic al naţionalei Braziliei a declarat că atacantul de la Paris St Germain va fi gata de joc până la începutul Cupei Mondiale.

Barcelona a ajuns la 33 de meciuri consecutive fără eşec în La Liga după remiza cu Las Palmas

Barcelona a ajuns la 33 de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, după remiza cu Las Palmas, scor 1-1, din etapa cu numărul 26. Atletico Madrid s-a apropiat la cinci puncte de lider, iar cele două urmează să se întâlnească etapa viitoare, pe Camp Nou.

FC Hermannstadt a învins FCSB, scor 3-0, şi s-a calificat în semifinalele Cupei României/ Bogdan Rusu: Puteam să le dăm şi 5-0/ Bogdan Blănaru: Au venit cu nasul pe sus

Formaţia Hermannstadt a devenit a doua semifinalistă a acestei ediţii a Cupei României, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa FCSB, în sferturile de finală ale competiţiei.

Candidatura lui Lupescu pentru şefia FRF | Florin Răducioiu îi dă replica lui Răzvan Burleanu: Este o ruşine să profiţi de funcţia pe care o ai

Florin Răducioiu i-a răspuns şefului FRF, Răzvan Burleanu, cel care, într-o conferinţă de presă i-a numit ”şomeri” pe susţinătorii lui Ionuţ Lupescu.

Rafael Nadal a plâns în hohote două ore. Inevitabila decizie care i-a provocat o criză emoţională campionului spaniol

Rafael Nadal (31 de ani) este măcinat de accidentări, fapt pentru care a trebuit să se retragă înaintea turneului ATP 500 de la Acapulco. Inevitabila decizie i-a provocat o criză emoţională campionului spaniol.