Articolele autorului Corespondenţă De La Trimisul Mediafax La Bratislava
-
Legea votului prin corespondenţă, promulgată joi dacă sunt definitivate toate procedurile
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bratislava, că legea votului prin corespondenţă, în privinţa căreia CC a emis decizie de constituţionalitate, este "promulgabilă" şi că, dacă sunt definitivate toate procedurile, o va promulga joi după-amiază, când revine la Bucureşti. citeşte tot
-
Ponta transmite că nu comentează deocamdată declaraţia lui Băsescu privind referendumul
Premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială la Bratislava, a transmis presei, prin intermediul unui consilier, că nu comentează deocamdată declaraţiile preşedintele Traian Băsescu privind declanşarea procedurii pentru organizarea unui nou referendum. citeşte tot
-
Slovacia asigură România că susţine aderarea la Schengen: Nu pot exista alte criterii de aderare
Slovacia susţine ferm aderarea României şi Bulgariei la Schengen, a declarat, marţi, premierul slovac Robert Fico, după ce s-a întâlnit, la Bratislava, cu premierul Victor Ponta. El a adăugat că nu pot exista alte condiţii sau criterii de aderare faţă de cele stabilite iniţial. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:09
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 995. Ucraina neagă acuzaţiile privind dezvoltarea de arme nucleare / Biden şi Xi se pregătesc pentru discuţii privind sprijinul Chinei pentru Rusia
-
astăzi, 08:09
Peste 800 de milioane de oameni suferă de diabet, boala care ameninţă mai ales ţările sărace