Corespondenţă De La Trimisul Mediafax La Summitul Nato, Valentina Postelnicu

Rasmussen: NATO va avea o forţă rapidă de intervenţie de câteva mii de militari. Polonia şi România vor să găzduiască instalaţii NATO

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat vineri că nu a fost încă luată o decizie privind locul unde vor fi amplasate instalaţiile de recepţie în estul Europei, notând că *statele baltice, Polonia şi România şi-au exprimat intenţia de a găzdui astfel de facilităţi*. Rasmussen a anunţat că NATO a aprobat menţinerea unei prezenţe continue aeriene, terestre şi navale în partea estică a Alianţei, unde va exista un comandament special. Rasmussen, a anunţat crearea unei forţe rapide de intervenţie a NATO, formată din mii de militari care pot interveni în câteva zile în orice zonă, "pentru a susţine aliaţii".

Summitul NATO – Traian Băsescu, discuţii cu Obama, Merkel şi Cameron – FOTO

Summitul NATO de la Newport, în Marea Britanie, continuă vineri cu o nouă rundă de discuţii, evenimentul reunind peste 60 de lideri şi 4.000 de delegaţi pe fondul unor măsuri de securitate stricte. Preşedintele Traian Băsescu a avut, vineri dimineaţă, într-un cadru informal, discuţii cu preşedintele SUA, Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Cameron.

Summit-ul NATO din Ţara Galilor, într-un resort de lux, sub semnul unor măsuri de securitate excepţionale – FOTO

Summit-ul NATO din Ţara Galilor, la care participă peste 60 de şefi de stat şi de guverne, însoţiţi de câteva mii de delegaţi, a început joi într-un complex hotelier luxos, Celtic Manor, proprietatea unui miliardar britanic, în apropiere de Newport.