Cosmin Pirv

Carantina în Zalău, Jibou şi Cehu Silvaniei nu va fi prelungită

„În urma şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj desfăşurată în data de 2 decembrie 2020, s-a decis că nu se va mai prelungi carantinarea zonală pentru cele 3 oraşe: Zalău, Jibou şi Cehu Silvaniei”, a anunţat Prefectura Sălaj. Întrucât în aceste localităţi, incidenţa cazurilor de Covid rămâne mai mare de […]

Tarom anunţă zboruri suplimentare către Madrid şi Amsterdam

Compania Tarom a anunţat, miercuri, că va suplimenta zborurile spre Madrid şi Amsterdam, din cauza cererii crescute.

Universitatea Cluj cere anchetă la DSP Constanţa, după suspendarea meciului cu Farul

Potrivit unui comunicat al Universităţii Cluj, clubul a solicitat ca rezultatul partidei să fie stabilit pe teren, considerând că meciul se poate disputa în deplină siguranţă, conform regulamentelor sportive si medicale. Astfel, U Cluj a trimis FRF o adresă prin care cere „reprogramarea într-un interval de 24 sau 48 de ore a partidei FC Universitatea […]

Ministrul Transporturilor: Vineri se face recepţia lucrărilor la calea ferată Gara de Nord-Otopeni

„În baza ultimelor discuţii pe care le-am avut cu CFR Infrastructură pot să vă spun că vineri dimineaţa se va realiza recepţia la terminarea lucrărilor pentru tot ceea ce s-a realizat pe linia de cale ferată Gara de Nord-Otopeni”, a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, la Radio România Actualităţi. Klaus Iohannis, Ludovic Orban şi Lucian […]

Oraşul Târgu-Jiu iese din zona roşie, după ce rata de infectări cu SARS-CoV-2 a scăzut sub 3 la mie

Potrivit CJSU Gorj, rata de incidenţă a cazurilor de Covid în ultimele 14 zile în municipiul Târgu-Jiu a scăzut la 1,73 la mia de locuitori, astfel că au fost ridicate anumite măsuri restrictive. Astfel, de joi, de la ora 0.00 se permite activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăşi […]

Carantina în oraşul clujean Gherla nu va fi prelungită. Restricţiile vor fi ridicate joi

Decizia a fost luată după ce autorităţile au constatat că rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 a scăzut în Gherla la 5,17 la mia de locuitori. „Având în vedere scăderea ratei incidenţei în municipiul Gherla la 5,17, precum şi analiza de risc a DSP, nu se mai impune prelungirea carantinei, aceasta urmând a fi […]

Iluminatul festiv din Cluj-Napoca, deschis de Ziua Naţională, fără public

Butonul pentru aprinderea cupolei care acoperă o parte din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a fost apăsat, marţi seara, de trei copii. Primarul Emil Boc a transmis întregul eveniment în direct pe pagina lui de Facebook. Tot marţi a fost pus în funcţiune iluminatul festiv de pe străzile din oraş, dar şi bradul de Crăciun, amplasat, […]

Localităţile Tuzla, Rasova şi Aliman din Constanţa intră în carantină de miercuri dimineaţa

„Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis ordinele de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru UAT Tuzla, UAT Rasova şi UAT Aliman. Carantina pentru localităţile din judeţul Constanţa intră în vigoare în data de 02.12.2020, de la ora 08.00”, a anunţat marţi Prefectura Constanţa. Deciziile de instituire a carantinei în cele trei localităţi […]

Avertizare Infotrafic: Vizibilitate sub 50 de metri pe mai multe drumuri din ţară din cauza ceţii

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, ceaţa a redus vizibilitatea în trafic sub 200 metri şi, izolat, sub 50 metri, pe mai multe drumuri din judeţele Giurgiu,Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Călăraşi (DN4 – tronsonul kilometric 22-32), Constanţa şi Tulcea. De asemenea, ceaţa îngreunează traficul rutier şi pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe tronsonul […]

INSP: Raport COVID-19 actualizat. O treime din cazurile noi au fost înregistrate în Bucureşti şi patru judeţe din România, săptămâna trecută

Potrivit raportului săptămânal al INSP, o tremie din cazurile noi de Covid-19 înregistrate în săptămâna 23-29 noiembrie au fost în Bucureşti şi în judeţele: Constanţa Cluj Iaşi Ilfov „În săptămâna 23 – 29 noiembrie, 34,6% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Ilfov. 31,9% din totalul deceselor au fost înregistrate în […]

Şase cazuri de Covid la Farul Constanţa. Echipa, care mergea la Cluj, întoarsă din drum

Şase cazuri de Covid au fost înregistrate la Farul Constanţa, iar echipa care se deplasa la Cluj, pentru meciul cu Universitatea, a fost întoarsă, marţi, din drum. DSP nu a acordat aviz pentru participarea la meci.

Incident, la parada de Ziua Naţională. Două persoane au încercat să forţeze filtrul jandarmilor din Piaţa Charles de Gaulle

Două persoane au încercat marţi să forţeze filtrul jandarmilor din zona Pieţei Charles de Gaulle, instituit cu ocazia Zilei Naţionale a României.

METEO. Cod galben de ceaţă în 8 judeţe. Avertizare de vânt puternic pe litoral

Meteorologii au emis marţi mai multe avertizări Cod galben de ceaţă, valabile în opt judeţe din ţară, şi o avertizare Cod galben de vânt puternic în judeţele Tulcea şţi Constanţa.

40 de paturi suplimentare pentru bolnavii COVID-19, la Spitalul Judeţean Ilfov

Criza creată de creşterea cazurilor de COVID-19 şi găsirea unor soluţii pentru tratarea bolnavilor au fost temele de discuţii în cadrul unei şedinţe care a avut loc luni şi la care au participat reprezentanţii Consiliul Judeţean Ilfov, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov. „Am […]

Consiliul Judeţean pentru situaţii de urgenţă Constanţa propune instituirea carantinei în trei localităţi din judeţ

Potrivit deciziilor adoptate luni de CJSU Constanţa, se propune instituirea carantinei zonale în localităţile Tuzla, Rasova şi Aliman Carantina ar urma să intre în vigoare începând de miercuri, de la ora 8.00, pentru o perioadă de 14 zile. Deciziile trebuie aprobate prin ordin al şefului DSU. Prin hotărârile adoptate de CJSU Constanţa sunt impuse restricţii […]

Viitorul Constanţa s-a despărţit de antrenorul Ruben de la Barrera

Viitorul Constanţa a anunţat luni că a întrerupt, de comun acord, contractul cu antrenorul Ruben de la Barrera.

Directorul demisionar de la DSP, Gabriel Budescu, numit director medical la Spitalul TBC. USR Sibiu: „Se face bine” pentru o rocadă politică

USR Sibiu susţine că la două săptămâni după ce şi-a dat demisia de la DSP, invocând motive medicale, Gabriel Budescu „se face bine” şi „se întoarce într-o poziţie de conducere a unei instituţii publice din judeţ”, ca director medical al Spitalului TBC.

Scăderea incidenţei cazurilor, de la 12,65 la ZERO, în două săptămâni. CJSU a decis ridicarea carantinei într-o localitate din ţară

CJSU Braşov a decis luni încetarea aplicabilităţii ordinul şefului DSU, emis în 16 noiembrie, privind instituirea carantinei zonale în Sâmbăta de Sus. „Având în vedere faptul că în unitatea administrativ-teritorială Sâmbăta de Sus rata de incidenţă cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 este 0.00, începând cu data de 01.12.2020, ora 0:00 încetează […]

Dan Petrescu: Împreună cu clubul am decis rezilierea contractului pe cale amiabilă

„Împreună cu clubul am decis astăzi rezilierea contractului pe cale amiabilă. Nici nu am fost demis, nici nu mi-am dat demisia, cred că este mai bine pentru club, pentru jucători, pentru mine, ca în acest moment fiecare să meargă pe drumul lui”, a spus Dan Petrecu. Acesta a precizat că în acest moment are nevoie […]

Incendiu într-o biserică din judeţul Neamţ. Un cetăţean a observat fumul şi a chemat pompierii

Potrivit ISU Neamţ, incendiul a fost anunţat de un cetăţean care trecea pe lângă biserică şi a observat că din turla lăcaşului de cult iese fum şi se observă şi flacără. Pompierii care au ajuns la faţa locului susţin că incendiul se manifestă în interiorul bisericii şi la acoperişul acesteia. La locul incendiului intervin pompierii […]

Iohannis: Vaccinarea în masă se va putea petrece undeva în primăvară

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că vaccinarea în masă a populaţiei ar putea începe în primăvara anului viitor, dar că la începutul lui 2021 este destul de probabil ca unul sau două vaccinuri să fie disponibile în România pentru imunizarea personalului medical şi a persoanelor cu risc.

Focare de COVID-19 la două firme din Prahova. Peste 50 de angajaţi au fost confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2

DSP Prahova a identificat două noi focare la două firme din Tătărani şi Ploieşti. La firma din Tătărani au fost confirmaţi 45 de angajaţi dintr-un total de 60. Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, testarea întregului colectiv a fost dispusă după ce unii angajaţi au avut smptomatologie specifică. „Cei depistaţi ca fiind infectaţi cu noul […]

Institutul Cantacuzino lansează un nou produs. Ce este Orostim-HV

„Produsul se administrează în perioadele cu risc de apariţie a infecţiilor respiratorii persoanelor care lucrează în colectivităţi cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecţii respiratorii repetate şi persoanelor de vârsta a treia în stări cu imunitate scăzută. În următoarea perioadă se va continua dezvoltarea produsului, urmând ca anul viitor Institutul Cantacuzino să realizeze transferul […]

Aglomeraţie pe DN1 Bucureşti-Braşov. Poliţia recomandă rute alternative

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, luni, la prânz, se înregistrează valori crescute de trafic pe DN 1 Bucureşti – Braşov, fiind trafic intens pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti, pe sensul către Braşov. De asemenea, se circulă în coloană pe sensul către Braşov al DN1, între km. 101+500 de metri […]

PNL: BEC a decis că Pro România nu mai are voie să distribuie calendare creştin-ortodoxe

Partidul Naţional Liberal a sesizat Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti şi Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Buzău cu privire la încălcarea legislaţiei de către Partidul Pro România privind campania electorală pentru alegerile Parlamentare, în ceea ce priveşte distribuirea ca materiale de propagandă electorală a calendarelor bisericeşti cu logoul şi denumirea partidului. „Ambele birouri […]

Scandal în faţa Spitalului Judeţean Ploieşti. Un tânăr a aruncat cu o piatră într-o ambulanţă

Un scandal în care au fost implicate mai multe persoane, rude ale unui pacient, a izbucnit duminică seara în faţa Spitalului Judeţean din Ploieşti. Poliţiştii au aplicat în acest caz 15 sancţiuni. În timpul scandalului, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră într-o ambulanţă parcată.

Party privat, într-un restaurant din Capitală. Participanţii, amendaţi. Patronul, dus la poliţie pentru audieri

Poliţiştii au amendat duminică seara 26 de persoane care participau la un eveniment privat organizat într-un restaurant din Bucureşti. Patronul localului a fost dus la poliţie pentru audieri.

Orban: Creşterea pensiilor, fundamentată în realitatea economică. Vom modifica legea

Premierul Ludovic Orban a anunţat duminică seara că creşterea pensiilor trebuie să se bazeze pe realitatea economică şi că PNL şi-a propus să modifice legea în acest sens.

Cod galben de ninsoare în 7 judeţe plus Bucureşti. Direcţiile regionale şi operatorii din sectoare, mobilizaţi pentru prima zăpadă

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că toate direcţiile regionale ale companiei sunt mobilizate şi vor interveni unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări de vreme rea, cod galben, în municipiul Bucureşti şi în 7 judeţe (Teleorman, Giurgiu, […]

Trend descendent al epidemiei de Covid-19. Orban: Avem cu peste 5.000 de cazuri mai puţine decât săptămâna trecută

Premierul Ludovic Orban a anunţat că există un trend clar de scădere a numărului de infectări cu Covid-19 şi că în această săptămână au fost cu 5.000 de cazuri mai puţine decât în cea anterioară.

Ultima săptămână înainte de alegerile generale 2020. Decizie a BEC în privinţa bolnavilor de Covid-19

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat duminică o decizie privind unele măsuri pentru transmiterea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale, în cazul alegătorilor aflaţi în carantină sau ziolare. Potrivit deciziei BEC, cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale constituie totodată şi cereri pentru exercitarea dreptului de vot. Decizia mai stabileşte […]

DSP Ilfov a făcut o eroare la calculul incidenţei Covid-19 şi a raportat o valoare mai mică

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Ilfov anunţă că, duminică, a fost identificată o eroare în programul informativ utilizat la calculul incidenţei, astfel că aceasta este de 6.89, nu de 3,41 cum a fost anunţată de Grupul de Comunicare Strategică.

Încă un deces în fotbal. Fostul internaţional român Viorel Turcu a murit la vârsta de 60 de ani

Fostul internaţional Viorel Turcu, care a câştigat titlul în Liga 1 cu FC Argeş, Dinamo şi Steaua şi Cupa României în două rânduri cu cele două echipe bucureştene, a murit la vârsta de 60 de ani.

Carantina a fost prelungită în Sibiu, începând de luni. Cât timp vor mai fi valabile restricţiile

Potrivit deciziilor CJSU adoptate duminică, rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns la 11,22 la 1000 locuitori pentru municipiul Sibiu şi de 11,23 cazuri la 1000 locuitori pentru localitatea Şelimbăr. De asemenea, în oraşul Cisnădie se înregistrează o rată de 7,75 cazuri la 1000 locuitori, în Tălmaciu rata este de 10.33 cazuri la 1000 […]

Secţiunea 3 a autostrăzii Sibiu-Piteşti: 15 oferte depuse pentru proiectarea şi execuţia celui mai scump tronson licitat în România

Ministerul Transporturilor anunţă că până la termenul limită au fost depuse 15 oferte pentru contractul care prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor pe secţiunea 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Nicuşor Dan anunţă plata datoriilor de la Primăria Capitalei către RADET şi Termoenergetica: Elcen va ieşi din insolvenţă

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat, sâmbătă, că până la sfârşitul lunii decembrie, Primăria va compensa datoriile către RADET şi Termoenergetica, astfel încât Elcen să îşi poată plăti datoria principală şi să iasă din insolvenţă.

Timiş: Rata de infectare cu Covid a scăzut pentru prima dată, în ultima perioadă, sub 5 la mie

Rata de incidenţă a cazurilor de Covid a scăzut, sâmbătă, pentru prima dată în ultima perioadă la sub 5 la mia de louitori, a anunţat Prefectura judeţului Timiş. „Astăzi (sâmbătă-n.r.), judeţul Timiş a ajuns pentru prima dată în ultima perioadă la o rată de infectare cu virusul SARS-COV2 mai mică de 5/1000 de locuitori. Astfel, […]

Trei localităţi din judeţul Constanţa intră în carantină pentru 14 zile

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis ordinele privind instituirea carantinei în localităţile Cernavodă, Cumpăna, Târguşor din judeţul Constanţa. Carantina va fi instituită de sâmbătă, de la ora 20.00. În oraşul Cernavodă, rata de incidenţă a cazurilor de Covid este, potrivit ordinului, de 6,16 la mia de loucitori, la fel ca în Cumpăna, în […]

Premierul, de Ziua Bucovinei: Să-i asigurăm un nivel de dezvoltare în pas cu prezentul

Premierul Ludovic Orban, susţine, într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Bucovinei, că „responsabilitatea noastră este să-i asigurăm un nivel de dezvoltare în pas cu prezentul”.

Noi paturi pentru bolnavii cu forme medii de Covid la Spitalul de Urgenţă Ilfov

Nunărul paturilor pentru bolnavii cu forme medii de Covid-19 va fi suplimentat cu 30 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov.