Cristi Popa

Grecia ar putea reduce din nou pensiile pentru a primi în continuare ajutor extern. La cât ar putea ajunge scăderea

Grecia ia în calcul reducerea pensiilor pentru a respecta angajamentele de austeritate luate faţă de creditorii externi, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de cotidianul elen Kathimerini.

Ministerul Finanţelor recunoaşte, în pline discuţii cu FMI, că Transporturile nu vor face nicio privatizare în 2012

Ministerul Finanţelor Publice arată într-un document, elaborat chiar în perioada negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, că Ministerul Transporturilor nu va realiza nicio privatizare în acest an, deşi prin acordul stand-by erau programate vânzarea CFR Marfă şi a 20% din compania Tarom.

Ministerul Finanţelor va bloca veniturile primăriilor care au cheltuit nejustificat banii de la Guvernul Ungureanu

Ministerul Finanţelor va bloca alimentarea cu veniturile cuvenite din cote defalcate din impozitul pe profit şi TVA pentru primăriile care au primit bani de la Fondul de rezervă în timpul Guvernului Ungureanu şi i-au utilizat pentru alte destinaţii, totalul sumelor ridicându-se la 167 milioane lei.

Ponta: Hidroelectrica revine la statul juridic normal în septembrie-octombrie, curăţată de contracte

Hidroelectrica va reveni la statul juridic normal în septembrie sau octombrie şi va fi o companie mult mai puternică, curăţată de contractele care îi afectau activitatea, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional.

FMI acceptă o creştere economică de peste 1%. PIB-ul nominal va fi în uşoară scădere, la 607,3 miliarde lei

Experţii FMI vor accepta o creştere economică mai mare de 1% pentru acest an, în ciuda producţiei agricole slabe şi a încetinirii economice din zona euro, iar PIB-ul nominal estimat va scădea uşor faţă de actuala prognoză, de la 607,5 la 607,3 miliarde lei, pe un deflator în creştere de la 3,3 la 4%.

Georgescu evită să se pronunţe asupra menţinerii ţintei de creştere economică pentru acest an

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a evitat să spună, la finalul negocierilor cu FMI de la Palatul Victoria, dacă Guvernul îşi mai menţine pentru acest an ţinta de creştere economică de 1,5% din PIB, menţionând doar că prognoza de deficit bugetar nu va fi modificată.

O companie elveţiano-austriacă va produce în Maramureş piese pentru Airbus, Alenia şi Boeing

Producătorul de piese din aluminiu UACE Maramureş va exporta structuri metalice către companii precum Airbus, Alenia şi Boeing, după dezvoltarea facilităţilor de producţie printr-o investiţie finanţată de BERD cu 25 milioane euro.

Euro a continuat să scadă pentru a treia zi consecutiv. Dealerii cred că BNR continuă să intervină indirect

Cursul de referinţă anunţat de BNR a scăzut miercuri la 4,5364 lei/euro, moneda naţională marcând a treia zi consecutivă de apreciere, într-o piaţă în care, potrivit dealerilor, banca centrală a continuat să intervină indirect pentru susţinerea monedei naţionale.

Jumătate dintre români au consumat bere în ultima lună

Aproape jumătate dintre români (46%) au consumat bere în ultima lună, iar 49% dintre aceştia spun că berea nu le lipseşte din frigider, mai ales în perioada verii, potrivit unui studiu al GfK la solicitarea Asociaţiei Berarii României.

Pfizer va plăti 60 milioane dolari pentru a stinge o investigaţie anticorupţie

Pfizer, cel mai mare producător de medicamente din lume după vânzări, va plăti 60 milioane de dolari autorităţilor din Statele Unite pentru a opri o investigaţie federală privind darea de mită şi diverse "atenţii" către medici din China şi Croaţia pentru a prescrie produsele companiei.

S&P a coborât ratingul Serbiei la „BB-„, cu perspectivă negativă

Standard & Poor's (S&P) a coborât ratingul Serbiei pentru împrumuturi în valută cu o treaptă, la "BB-", cu perspectivă negativă, deoarece guvernul nu a adoptat rapid măsuri prin care să câştige încrederea pieţelor în regimul de politică monetară şi să restaureze stabilitatea fiscală după alegeri.

Juncker: Zona euro ar rezista ieşirii Greciei din uniunea monetară, însă aceasta nu este de dorit

Zona euro ar rezista ieşirii Greciei din uniunea monetară, însă un astfel de curs al evenimentelor nu este de dorit, a declarat preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, într-un interviu pentru postul TV german WDR.

Facebook intră pe piaţa jocurilor de noroc online. Utilizatorii din Marea Britanie pot de astăzi să mizeze bani reali

Facebook intră pe piaţa jocurilor de noroc odată cu lansarea în Marea Britanie a primei aplicaţii care oferă utilizatorilor posibilitatea de a miza bani reali, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

Compania taiwaneză Acer critică Microsoft pentru că produce propria tabletă

Compania taiwaneză Acer este primul partener important al Microsoft care critică deschis decizia companiei de a produce propria tabletă, subliniind divergenţele tot mai mari dintre dezvoltatorul Windows şi aliaţii săi producători de computere, dar şi schimbările iminente din industria PC-urilor.

Magazinul Titan din Bucureşti va fi extins şi reamenajat printr-o investiţie de 4 milioane de euro

Magazinul Titan din Bucureşti va fi consolidat şi modernizat, iar suprafaţa de vânzare va fi extinsă cu 3.500 de metri pătraţi, ultimul etaj urmând să găzduiască o terasă, a declarat agenţiei MEDIAFAX George Paica, directorul comercial al Titan Shopping Center, firma care deţine centrul comercial.

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Petrom LPG de compania Crimbo Gas, unde mama lui Cristi Borcea deţine 50% din acţiuni

Consiliul Concurenţei analizează preluarea firmei Petrom LPG de la grupul OMV Petrom de distribuitorul de gaz petrolier lichefiat Crimbo Gas, unde mama fostului acţionar la FC Dinamo Cristi Borcea, Elena Borcea, deţine 50% din acţiuni.

O bancă britanică a ascuns tranzacţii de 250 miliarde de dolari cu Iranul, încălcând embargoul impus de SUA

Banca britanică Standard Chartered a derulat şi ascuns pe parcursul a zece ani tranzacţii în valoare de peste 250 de miliarde de dolari cu entităţi din Iran, încălcând legile Statelor Unite împotriva spălării banilor, au acuzat, luni, autorităţile americane, citate de CNBC.

Prăbuşirea Facebook aduce randamente de 500% celor care au mizat pe declinul acţiunilor

Declinul cotaţiei Facebook cu 45% faţă de preţul din oferta publică iniţială a generat randamente de peste 500% pentru investitori din Europa care au cumpărat produse financiare ce mizau pe scăderea acţiunilor companiei.

BCR: Leul va avea nevoie de aproape un an pentru a reveni la cotaţia de dinaintea crizei politice

Cursul de schimb se va situa la 4,65 lei/euro în septembrie şi la 4,6 lei/euro în decembrie, ca urmare a perioadei mai lungi de instabilitate politică şi a presiunilor externe, potrivit estimărilor BCR, însă va recupera în prima jumătate a anului următor, pentru a ajunge la 4,47 lei/euro în iunie.

Guvernul se răzgândeşte şi vrea să renunţe la pachetele majoritare de acţiuni la filialele Electrica

Guvernul s-a răzgândit după discuţii avute în luna iunie cu FMI şi vrea să renunţe la pachetele majoritare de acţiuni pe care le deţine la filialele Electrica în urma emiterii de titluri în principal la Bursă, operaţiune care în varianta subscrierii integrale ar reduce participaţia statului la 39%.

BNR a împrumutat 10 bănci cu 6 miliarde lei. Cererea a fost de 2,5 ori mai mare

Banca Naţională a României (BNR) a împrumuta luni 10 bănci comerciale cu 6 miliarde lei, pentru o săptămână, însă cererea a fost de peste 2,5 ori mai mare, de 15,1 miliarde lei.

Scandal politic la Atena după ce fostul şef al ATEbank a transferat în străinătate 8 milioane de euro

Un nou scandal politic a izbucnit la Atena după ce fostul director general al băncii de stat ATEbank a recunoscut că a transferat în străinătate 8 milioane euro din economiile personale pentru a cumpăra o proprietate în Londra, cu câteva luni înainte ca instituţia de credit să declare insolvenţa.

Isărescu: Leul a fost rezonabil, săracu’, 2-3-4 procente la câte trăsnăi s-au spus pe aici

Deprecierea leului din ultima perioadă a fost "rezonabilă" dacă sunt avute în vedere tensiunile politice interne, dar scăderea depăşeşte fundamentele economice, chiar dacă România are un deficit de cont curent destul de înalt, care trebuie finanţat, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: Gura bate fundul. Cine nu ştie să dialogheze să plece acasă, nu să ne scoată pe noi din casă

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că politicienii vor afla curând că pe pieţele financiare "gura bate fundul", singura soluţie fiind dialogul, care ar trebui să domine discursul politic, iar cine nu îl stăpâneşte să plece, fără a avea pretenţia să-i scoată pe ceilalţi din casă.

BNR limitează, pentru prima dată după noiembrie 2008, suma cu care împrumută băncile

Banca Naţională a României a anunţat că va acorda luni băncilor comerciale cel mult 6 miliarde lei, aceasta fiind prima plafonare începând cu luna noiembrie 2008 a sumei cu care banca centrală împrumută instituţiile de credit prin operaţiuni repo.

Populaţia din Europa de Vest strânge cureaua cot la cot cu guvernele

Populaţia din Europa de Vest a început să "strângă cureaua" cot la cot cu guvernele, preferând alimente mai ieftine, evitând produsele cu preţuri mari şi căutând tot mai des reduceri, în special pe internet, potrivit unei analize.

Isărescu: Sunt extrem de onorat să fiu colonel în armata română. Cam târziu, dar asta este

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat luni că este "extrem de onorat" pentru înaintarea în gradul de colonel, chiar dacă nu a ştiut acest lucru şi independent de cine a mai fost pe aceeaşi listă, adăugând, zâmbind, că este "cam târziu".

BNR menţine prognozele de inflaţie pentru 2012 şi 2013, dar riscurile inflaţioniste sunt în creştere

BNR a menţinut prognoza pentru inflaţia la final de an, de 3,2% în acest an şi 3% în 2013, dar majoritatea riscurilor acţionează în direcţia depăşirii acestor nivele, printre care se numără preţurile internaţionale la materii prime şi alimente, implementarea reformelor, ajustarea fiscală şi tensiunile politice.

Cel mai rapid om din lume: Cum câştigă Usain Bolt de 20 de ori mai mult decât sportivii cu care concurează

Usain Bolt, cel mai rapid om din lume, câştigă de 20 de ori mai mult decât sportivii cu care concurează, reuşind, după rezultatele excelente de la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, să obţină sponsori generoşi, contracte bănoase de publicitate, colaborări profitabile şi chiar să publice cărţi.

Grecii vor afla la începutul lunii septembrie ce noi tăieri urmează pentru a rămâne în zona euro

Pachetul suplimentar de măsuri de austeritate cerut guvernului elen de către instituţiile financiare internaţionale va fi finalizat până la începutul lunii septembrie, a declarat duminică pentru Bloomberg un oficial al ministerului Finanţelor de la Atena.

Cât costă bug-urile: Erorile software care au cauzat pagube de miliarde şi chiar pierderi de vieţi

Erorile de programare în software, aşa-numitele bug-uri, au cauzat de-a lungul timpului pagube uriaşe, de la pierderea de vieţi omeneşti în aplicaţii militare până la milioane şi miliarde de dolari pe bursă sau în misiuni de explorare a spaţiului.

Guvernul SUA a vândut din acţiunile la AIG, dar rămâne majoritar

Guvernul Statelor Unite şi-a redus participaţia la compania de asigurări AIG, naţionalizată în urma crizei financiare de acum patru ani, de la 61% la 55%, încasând 5 miliarde de dolari prin vânzarea pachetului, la un preţ sub cotaţia bursieră de vineri.

Procesul cu Samsung scoate la lumină secrete bine păzite ale Apple

Apple, una dintre cele mai secretoase companii, este nevoită să dezvăluie, în procesul cu Samsung care a început în această săptămână într-o instanţă federală din SUA, secrete bine păzite despre crearea iPhone şi iPad, despre strategie, bugete de advertising şi procesul decizional intern.

Preţul petrolului a crescut cu aproape 5% la sfârşitul acestei săptămâni

Preţul petrolului a crescut cu aproape 5% în ultima sesiune de tranzacţionare din această săptămână, datorită datelor economice publicate în Statele Unite, care au indicat creşterea peste estimări a numărului de locuri de muncă şi a sectorului serviciilor.

Holdingul lui Buffett anunţă profit 3 miliarde de dolari, iar rezervele companiei au ajuns la 40 de miliarde de dolari

Berkshire Hathaway, compania controlată de miliardarul Warren Buffett, a înregistrat în trimestrul al doilea un profit de peste 3 miliarde de dolari, peste estimările analiştilor, în timp ce rezervele de numerar ale holdingului au urcat la 40 miliarde de dolari.

Indicatorul de încredere macroeconomică CFA România, la un nou minim istoric

Indicatorul de încredere macroeconomică calculat de CFA România pe baza unui sondaj realizat în rândul membrilor săi a scăzut în luna iulie la un nou minim istoric, ca urmare a înrăutăţirii anticipaţiilor analiştilor financiari pentru toate componentele indicatorului.

Gradul de ocupare pe litoral este de 100%. Care sunt atracţiile pentru turişti, conform Patronatelor din Turism şi Servicii

Gradul de ocupare pe litoral este în week-end de 100%, iar pe parcursul celorlalte zile ale săptămânii de 98%, conform cifrelor înaintate de hotelierii din cadrul Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTR).

Spania ar putea cere ajutor de la fondurile de urgenţă ale zonei euro

Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat, vineri, că guvernul de la Madrid ar putea cere ajutor de la fondurile de urgenţă ale zonei euro, prin emiterea de obligaţiuni de stat.

Victor Cionga, unul dintre cei mai vechi brokeri, noul director general al Bursei de Valori Bucureşti

Victor Cionga, unul dintre cei mai vechi brokeri din piaţa de capital din România, va prelua funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

FMI: Zona euro are nevoie rapid de o uniune bancară, ca soluţie de supravieţuire

Criza continuă să ameninţe supravieţuirea zonei euro, în pofida progreselor realizate la ultimul summit european, potrivit FMI, care pledează pentru realizarea rapidă a uniunii bancare şi cere Băncii Centrale Europene (BCE) să acţioneze.