Cristi Popa

Senatul SUA a aprobat planul de creştere a plafonului de îndatorare

Senatul american a aprobat, marţi, un plan de creştere a plafonului de îndatorare, în prezent la 14.300 de miliarde de dolari, pentru a evita pericolul intrării statului în încetare de plăţi.

Toyota vrea să crească producţia în 2012 la un nivel record

Toyota, cel mai mare grup auto din lume, vrea să majoreze producţia cu 24% anul următor, la un nou nivel record de 8,9 milioane de maşini, parte a unui program de recuperare a declinului din lunile de după cutremurul din martie, a declarat o sursă apropiată situaţiei pentru Reuters.

De ce nu vor intra SUA niciodată în faliment

SUA se află la mai puţin de trei ani de acelaşi nivel al datoriilor care a împins Grecia în ruină, însă nu vor intra niciodată în faliment pentru că pot tipări bani, a declarat David Walker, fost şef al Biroului General de Contabilitate al Congresului, organism care auditează cheltuielile statului.

Ministerul Transporturilor prezintă miercuri noii termeni ai contractului cu Bechtel

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) va prezenta miercuri rezultatul negocierilor cu Bechtel şi noii termeni ai contractului cu compania care construieşte Autostrada Transilvania Braşov-Borş, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei.

Guvernul majorează bugetele ministerelor atât pe investiţii, dar şi pentru datorii ale unor companii

Guvernul va suplimenta bugetele mai multor ministere atât pentru finanţarea proiectelor de investiţii, dar şi pentru stingerea de datorii acumulate de companii de stat, şi va tăia din alocaţiile Ministerului Mediului şi Ministerului Finanţelor, relevă proiectul primei rectificări bugetare din 2011.

Bugetele serviciilor de informaţii şi ministerelor din apărare şi justiţie, majorate pentru salarii

Bugetele serviciilor de informaţii şi ale ministerelor din sistemul de apărare şi justiţie vor fi majorate de Guvern cu aproape 724 milioane lei (peste 170 milioane euro), la cheltuieli de personal, pentru acoperirea creşterilor salariale aferente acestui an, relevă proiectul rectificării bugetare.

Poştaşii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă veniturile companiei nu cresc cu 20%

Liderii poştaşilor se întâlnesc cu ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, pentru a le prezenta solicitările şi soluţiile pentru creşterea profitului Poştei Române, ameninţând că, dacă până la sfârşitul anului veniturile companiei nu se majorează cu 20%, întrerup activitatea.

Franks: BNR ar putea fi nevoită să urce dobânzile pentru a combate efectele preţurilor din energie

Banca centrală ar putea fi nevoită să urce dobânzile în acest an pentru a combate efectele unor posibile creşteri ale preţurilor din sectorul energetic, a declarat într-un interviu pentru Bloomberg şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Pe timp de criză, marile companii devin investiţii mai atractive decât titlurile de stat

Marile companii internaţionale urcă în topurile ratingurilor de credit şi, în multe cazuri, reuşesc să depăşească guvernele ţărilor din care provin, în contextul turbulenţelor care persistă în urma crizei financiare din ultimii ani, potrivit unei analize Reuters.

Franks: Sistemul clawback din sănătate nu a funcţionat bine. Coplata trebuie aplicată cât mai rapid

Guvernul trebuie să renunţe la sistemul clawback din sistemul santar şi să vină cu o altă versiune de taxare, iar propunerea privind mecanismului de coplată trebuie să intre în vigoare cât mai curând, a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România.

Dolarul şi euro au atins luni noi minime istorice în raport cu francul elveţian

Dolarul şi euro au atins luni noi minime istorice în raport cu francul elveţian, din cauza temerilor privind posibilitatea reducerii ratingului de credit al Statelor Unite.

Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi CFR, printre companiile care vor avea management privat

Nuclearelectrica, Hidroelectrica, CFR Marfă, CFR Călători şi CFR Infrastructură se numără printre cele 15 companii de stat care vor avea manageri privaţi, iar la unele dintre ele vor fi înlocuiţi şi membrii CA, a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI.

Numărul de turişti de pe litoral va creşte cu 5% faţă de anul trecut

Numărul de turişti care îşi vor petrece vacanţele pe litoral în această vară va creşte cu circa 5% comparativ cu anul trecut, când au fost înregistraţi aproximativ 1,3 milioane de turişti, gradul de ocupare depăşind în prezent 90%, a declarat agenţiei MEDIAFAX Corina Martin, preşedintele ANAT.

Franks: Guvernul trebuie să-şi stabilească priorităţile: salarii, investiţii sau reducerea CAS

Guvernul trebuie să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, pentru că oricare măsură le va limita pe celelalte, a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI.

Franks: 15 companii de stat vor avea manageri privaţi

FMI a stabilit cu autorităţile române un număr de 15 societăţi de stat care vor avea manageri privaţi, printre acestea numărându-se cele mai mari companii care nu vor fi privatizate, a declarat luni Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu România.

Creşterea salariilor în sectorul bugetar este condiţionată de noi reduceri de personal

Guvernul consideră că există spaţiu fiscal pentru creşterea salariilor din sectorul public, dar o majorare ar trebui operată numai după o nouă reducere a numărului angajaţiilor bugetari, consideră şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.

Sistemul sanitar, arieratele, investiţiile şi companiile de stat, direcţii pe care FMI cere acţiuni

Continuarea reformei în sistemul sanitar, reducerea arieratelor statului, creşterea investiţiilor, inclusiv prin absorbţia fondurilor europene şi restructurarea şi vânzarea companiilor de stat, reprezintă direcţii prioritare pe care România ar trebui să acţioneze, afirmă şeful misiunii FMI.

SUA au reuşit să ajungă la datorii zero o singură dată în storie, în 1835

Statele Unite au reuşit o singură dată în istorie să ajungă la zero datorii, la sfârşitul mandatului de şase ani al preşedintelui Andrew Jackson (1829-1835), înaintea Războiului Civil.

Guvernul estimează o creştere PIB în trimestrul II de 0,3-0,4% şi o inflaţie de 4,8% în acest an

Guvernul estimează pentru trimestrul al doilea o creştere a Produsului Intern Brut cu 0,3-0,4% faţă de primul trimestru şi o rată a inflaţiei la sfârşitul anului de 4,8%, sub prognoza BNR, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

FMI menţine prognoza de creştere economică la 1,5% pentru acest an şi o scade uşor pentru 2012

FMI a menţinut prognoza de creştere economică la 1,5% pentru acest an şi a redus cu 0,2 puncte procentuale estimarea pentru anul viitor, de la 3,9% la 3,7%, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

FMI a stabilit cu autorităţile române măsurile care vor fi luate în perioada următoare. Rezulatele evaluării, prezentate preşedintelui Băsescu

Autorităţile române şi misiunea FMI au convenit asupra măsurilor care vor fi întreprinse în perioada următoare, iar rezultatele evaluării acordului de tip preventiv vor fi prezentate duminică după-amiază preşedintelui Traian Băsescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Focşani: Incendiu la o fabrică de textile unde Sorina Plăcintă a fost acţionar

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la fabrica de confecţii Artifex din Focşani, unde senatorul PDL Sorina Plăcintă a fost acţionar indirect, administrator şi director general, patru echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea focului.

Guvernul va efectua prima rectificare bugetară la începutul lunii august

Guvernul va opera prima rectificare bugetară din acest an la începutul lunii august, prioritară fiind alocarea de resurse financiare suplimentare pentru programele de investiţii, în special cele derulate de Ministerul Transporturilor, a declarat, vineri, la Cernavodă, premierul Emil Boc.

Boc: România are toate şansele să aibă trei trimestre consecutive de creştere economică

Premierul Emil Boc susţine că "România are toate şansele să aibă trei trimestre consecutive de creştere economică", respectiv primele două din acest an şi ultimul al anului trecut, adăugând însă că nu "este timp de sărbătoare şi de şampanie", fiind nevoie de prudenţă.

Credit Suisse: Dacă SUA intră în încetare de plăţi, PIB scade cu 5% şi bursa se prăbuşeşte

Dacă Statele Unite ajung în situaţia de a nu-şi plăti datoriile, economia se va contracta cu 5%, iar acţiunile s-ar prăbuşi cu aproape o treime, potrivit unei note de cercetare a Credit Suisse, citată de postul american de televiziune CNBC.

REPORTAJ – Cum vede Elena Udrea capitala din autobuzele supraetajate: E mai frumos Bucureştiul de la înălţime

Bucureştiul se vede mai frumos de la înălţime, a afirmat ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, în timpul călătoriei de inaugurare a primulului traseu turistic din Capitală parcurs cu autobuze supraetajate, aduse de RATB cu împrumut din curtea Primăriei Constanţa.

România are un an agricol mai bun decât 2010 şi peste media ultimilor cinci ani. Cât grâu şi porumb producem

România are în 2011 un an agricol bun, cu o producţie la hectar peste media ultimilor cinci ani pentru majoritatea culturilor, iar grâul, orzul şi cartoful depăşesc cu mult randamentul de anul trecut, potrivit unui raport MARS Bulletin al Joint Research Centre din cadrul Comisiei Europene.

Băsescu critica în 2002 programul Economat: E o poveste, treci strada şi găseşti mărfuri mai ieftine

Programul de distribuire către pensionari a unor produse alimentare de bază la preţuri reduse, aprobat miercuri de Executiv, a fost derulat anterior de Guvernul PSD sub forma magazinelor "Economat" şi criticat la acea dată de actualul preşedinte Traian Băsescu, atunci lider PD şi primar al Capitalei.

Românii au cea mai lungă săptămână de lucru din UE

Angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut 41,3 ore pe săptămână, cel mai ridicat nivel din UE, unde media este de 39,7 ore, şi mai mult decât în ţări precum Germania sau Marea Britanie, în timp ce la polul opus se situează finlandezii, cu 37,8 ore pe săptămână.

Lăzăroiu şi delegaţia FMI au discutat despre salarizare, pensii şi Codul asistenţei sociale

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), că au fost discuţii generale despre aplicare Legii salarizării, anul viitor, despre implementarea noului sistem de pensii, dar şi despre Codul asistenţei sociale.

Boc: Proiectul China Town este binevenit, eu am inaugurat o investiţie, nu un act de comerţ

Investiţia la China Town este binevenită, dar firmele din incintă trebuie să respecte legea şi să răspundă pentru nereguli, a declarat, marţi, premierul Emil Boc, adăugând că la acest complex, unde Garda Fiscală a descoperit acte de evaziune, el personal a inaugurat o investiţie, nu un act de comerţ.

Restanţele de peste 90 de zile la creditele populaţiei au atins un nou record în mai

Restanţele de peste 90 de zile la creditele accesate de populaţie au crescut cu 4% în luna mai, la un nou maxim istoric de 4,5 miliarde de lei (1,06 miliarde euro), potrivit datelor Biroului de Credit, publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

BERD a îmbunătăţit uşor prognoza de creştere economică pntru România, la 1,9%

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a îmbunătăţit uşor prognoza economică pentru România, la 1,9%, de la 1,8% în mai, însă a avertizat că noile măsuri de austeritate asumate de Guvern în acordul preventiv cu FMI vor afecta relansarea cererii interne.

Fitch va declara Grecia în „default limitat”, dar va reveni la un rating speculativ

Fitch va declara Grecia în "default limitat", pe datoria de stat, odată cu implementarea măsurilor din noul pachet de salvare a statului elen, dar va atribui un rating speculativ superior incapacităţii de plată odată finalizate schimburile de obligaţiuni.

Oferta Petrom a eşuat din cauza subscrierilor insuficiente şi va fi reluată

Oferta prin care statul vrea să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP) a eşuat deoarece investitorii au subscris mai puţin de 80% din titluri, nivelul minim pentru ca operaţiunea să fie un succes, şi va fi reluată, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Boc: România nu este disperată să vândă acţiunile la Petrom la orice preţ şi în orice condiţii

România nu este disperată la acest moment pentru a vinde acţiunile listate la Petrom la orice preţ şi în orice condiţii, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Grecia, Portugalia şi Irlanda, salvate de la faliment. UE a propus un nou pachet de ajutor financiar

Guvernele din zona euro au propus un nou pachet de ajutor financiar şi o reformară a fondului de ajutor al zonei euro, prin care se vizează reducerea poverii datoriilor asupra Greciei, Portugaliei şi Irlandei, potrivit cotidianului Wall Street Journal (WSJ).

Isărescu:Canalul psihologic este cel mai periculos la contagiunea crizei din Grecia. BNR e pregătită

Banca Naţională a României (BNR) s-a pregătit prin mai multe măsuri pentru o contagiune a crizei din Grecia, care ar putea avea loc mai ales pe canalul psihologic, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu, acordat la Bucureşti, agenţiei de presă chineze Xinhua.

BCE este dispusă să accepte intrarea Greciei în default temporar

Banca Centrală Europeană (BCE) este dispusă să accepte intrarea Greciei într-un default temporar (incapacitate de plată), măsură care ar face parte din programul anticriză convenit de liderii UE, alături de răscumpărarea obligaţiunilor statului elen, au declarat joi pentru Reuters surse oficiale.

Tabără: Agricultorii care nu aplică tehnologia pământului cum trebuie nu mai primesc subvenţii

Agricultorii care nu aplică în mod corespunzător tehnologia de lucru a pământului şi nu cultivă terenul la timp nu vor mai primi subvenţii, a declarat, joi, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.