Cristi Popa

Liniile aeriene trebuie să compenseze pasagerii dacă nu onorează biletele din cauza unei greve

Companiile de transport aerian de pasageri trebuie să compenseze financiar pasagerii care au fost împiedicaţi să se îmbarcheze pe zborurile pentru care aveau bilet din cauza unei greve sau unei întârzieri, potrivit unei decizii a Curţii de Justiţie a UE (CJUE).

Guvernul pregăteşte „lista ruşinii”: Firmele obişnuite să conteste licitaţii vor fi prezentate public

Firmele care au avut mai mult de 10 contestaţii respinse la licitaţii publice şi cele care îşi retrag contestaţia fără ca plângerea să fi fost rezolvată vor fi prezentate public pe o pagină de Internet, iar statul va reţine o cotă din garanţia de participare chiar dacă firma renunţă la contestaţie.

Patriciu şi-a gajat tablouri din colecţia personală cumpărate cu peste 2 milioane de euro – GALERIE FOTO

Omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a gajat tablouri din colecţia personală, cu o valoare de achiziţie de peste 2 milioane de euro, către firme pe care le controlează, înregistrate în Elveţia sau Cipru, precum şi către o persoană fizică.

Privatizarea CFR Marfă, întreruptă. Strategia nu a primit avizul CSAT

Procedura de vânzare a CFR Marfă este întreruptă şi nu va putea fi finalizată până la sfârşitul anului întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Horaţiu Buzatu, secretarul general adjunct al Ministerului Transporturilor.

Microsoft pregăteşte un smartphone Windows sub brandul propriu. Telefonul este deja în teste

Microsoft pregăteşte un smartphone Windows sub propriul brand încadrat în segmentul premium al pieţei, prototipul fiind deja funcţional şi în curs de testare, potrivit unor surse din companie citate de site-ul wpcentral.com, care întăresc zvonurile vehiculate anterior în presa chineză.

Apple a început producţia în serie a iPad Mini. Când ar putea fi lansată tableta şi care sunt diferenţele faţă de iPad

Apple a început producţia în serie a tabletei iPad Mini, plasată în competiţie cu produse precum Asus Google Nexus 7 sau Amazon Kindle Fire, potrivit presei internaţionale.

Prea puţine păduri pentru urşii din România. Care este numărul animalelor şi câţi se mai pot hrăni după ultimele defrişări

Pentru a afla câţi urşi sunt în România se folosesc mai multe metode, printre care identificarea după urme, prin care se măsoară şi se fotografiază urmele proaspete, metoda unităţilor reproductive - se măsoară urmele fiecărei femele cu pui, metoda estimării populaţiei după numărul de masculi la locurile de hrănire şi numărarea urşilor de către paznicii de vânătoare la sfârşitul toamnei şi primăvara, la ieşirea din bârlog.

Dan Diaconescu, acuzat de ÎNŞELĂCIUNE. OPSPI sesizează Parchetul în privinţa patronului OTV

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) va sesiza miercuri Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim.

Demisie după eşecul privatizării Oltchim: Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, a renunţat la funcţie

Şeful Oficiului Participatiilor Statului şi Privatizării în lndustrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a demisionat miercuri, exprimându-şi public regretul pentru insuccesul licitaţiei de privatizare a Oltchim.

Populaţia şi firmele cu venituri în lei vor lua credite în valută în condiţii mai restrictive

Condiţiile de creditare pentru finanţările în valută vor fi mai stricte decât pentru cele în lei, dacă populaţia şi firmele care solicită împrumutul nu obţin veniturile în moneda creditului, clienţii trebuind să demonstreze că pot rambursa sumele chiar dacă moneda naţională se depreciază sever.

Moody’s vede o „gaură” de 105 miliarde euro în sistemul bancar spaniol

Agenţia de rating Moody's estimează că băncile spaniole au un deficit de capital de 70-105 miliarde euro, aproape dublu faţă de suma din auditul independent ale cărui rezultate au fost prezentate săptămâna trecută de guvernul de la Madrid.

Revenirea economiei SUA, în două viteze: 1% din populaţie a acaparat 93% din creşterea veniturilor

Revenirea economiei Statelor Unite în ultimii trei ani a mers în două viteze, cu creşteri de venituri pentru cei mai bogaţi 1% dintre locuitori şi scăderi pentru cei mai săraci 80%, situaţie care subliniază adâncirea disparităţii dintre păturile sociale care compun cea mai mare economie a lumii.

Care este planul Guvernului pentru Hidroelectrica. În maxim patru luni de la ieşirea din insolvenţă compania va fi listată la bursă

Guvernul a promis FMI că va publica prospectul de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile Hidroelectrica în maximum trei luni după ce compania va ieşi din insolvenţă şi că oferta va fi lansată o lună mai târziu.

Ponta s-a întâlnit cu o delegaţie de investitori condusă de Klaus Mangold. La discuţie a asistat şi Ion Ţiriac

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, marţi, cu o delegaţie de investitori condusă de omul de afaceri german Klaus Mangold, la discuţie asistând şi Ion Ţiriac, au declarat surse oficiale.

Samsung acuză în instanţă Apple că iPhone 5 îi încalcă patentele

Grupul sud-coreean Samsung a acuzat în instanţă copania Apple pentru încălcarea patentelor în producţia iPhone 5, escaladând conflictul global dintre cei doi lideri ai pieţei smartphone-urilor, după ce a câştigat în instanţă revocarea interdicţiei privind vânzarea în SUA a tabletei Galaxy Tab 10.1.

Diaconescu: Vom contesta în instanţă decizia Guvernului de a nu semna contractul pentru Oltchim

Dan Diaconescu a declarat luni seara, la ieşirea din sediul Ministerului Economiei, că va contesta în instanţă decizia Guvernului de a nu semna contractul pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim şi că va face plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta şi a şefului OPSPI.

PRIVATIZAREA OLTCHIM – Ponta: Guvernul a luat act de anularea licitaţiei. Chiţoiu: Diaconescu nu a dovedit că are banii

Guvernul a luat act de anularea licitaţiei pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat la Oltchim (OLT) şi de faptul că procesul de privatizare a eşuat, fiind necesarul ca circul din ultimele zece zile să înceteze, a declarat premierul Victor Ponta.

Directorul din CNADNR care a trecut în caietul de licitaţii un autoturism, suspendat din funcţie şi cercetat disciplinar

CNADNR l-a suspendat din funcţie şi îl cercetează disciplinar pe directorul Direcţiei Concesiuni după ce în documentaţia de selecatre a consultantului pentru autostrada Comarnic-Braşov au fost trecute printre cerinţe un autoturism în valoare de 25-30.000 euro şi o sumă de 30-40.000 euro pentru instruirea angajaţilor CNADNR.

Şase mari bănci din SUA, atacate de hackeri. Clienţii nu au avut acces la conturi

Şase mari bănci americane au fost atacate săptămâna trecută de un grup de hackeri care susţin că ar avea legături în Orientul Mijlociu, clienţii neavând acces la conturi şi la serviciile de online banking.

Bloomberg: Coroana suedeză este pe cale să devină „noul franc elveţian” pentru investitori

Coroana suedeză este pe cale să devină "noul franc elveţian" pentru investitorii care caută câştiguri mai mari în aceleaşi condiţii de siguranţă, garantate în acest caz de creşterea economică, excedentul balanţei comerciale şi trendul descendent al gradului de îndatorare a guvernului.

GOOGLE a DEPĂŞIT pentru prima dată MICROSOFT

Google a depăşit pentru prima dată Microsoft în privinţa capitalizării de piaţă, operatorul celui mai utilizat motor de căutare din lume devenind a doua mare companie din domeniul IT după Apple.

Reding cere statelor UE să verifice serviciile de garanţie pentru produsele Apple

Comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding a cerut statelor UE să verifice dacă firmele care vând produse Apple informează clienţii că au dreptul la o perioadă de garanţie de minimum doi ani, cu un an mai mult faţă de garanţia oferită de producător şi promovată în spoturile publicitare.

Accizele vor fi calculate anul viitor la un curs de 4,5223 lei/euro, cu 5,2% mai mare faţă de 2012

Accizele vor fi calculate anul viitor la un curs de 4,5223 lei/euro, anunţat luni de Banca Centrală Europeană (BCE), rata de schimb fiind cu 5,2% mai mare faţă de cea utilizată în acest an, de 4,3001 lei/euro

Guvernul s-a angajat la FMI că Oltchim intră în lichidare voluntară dacă privatizarea eşuează

Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin memorandumul anexat ultimei scrisori de intenţie, că Oltchim (OLT) va fi trecută în lichidare voluntară dacă privatizarea eşuează, premierul Victor Ponta susţinând ulterior că societatea va intra în acest caz în administrare specială.

PRIVATIZAREA OLTCHIM – Avocat al lui Dan Diaconescu: Nu e o condiţie să semnăm luni contractul, putem vira banii până la anul

Contractul dintre Dan Diaconescu şi Ministerul Economiei privind transferul pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim nu are termen limită de semnare luni, 1 octombrie, iar banii vor putea fi viraţi până în 14 februarie 2013, afirmă Daniel Fenechiu, unul dintre avocaţii patronului OTV.

Licitaţia CFR Marfă: Guvernul vrea să reducă suma garanţiei şi a taxei de participare, ca la Oltchim

Guvernul va relaxa semnificativ condiţiile impuse eventualilor investitori la CFR Marfă legate de cuantumul garanţiei şi al taxei de participare la licitaţia de privatizare, cum a procedat şi în cazul Oltchim, solicitând în acelaşi timp dovezi privind experienţa în domeniu şi resursele financiare.

Financial Times: Oltchim, o altă privatizare controversată în România

Privatizările din România au o anumită reputaţie pentru controversă şi confuzie, iar cea a Oltchim are toate caracteristicile: o companie de stat cu pierderi, presiune externă pentru vânzarea rapidă, un om de afaceri controversat şi gestionarea stângace a cazului de către stat, potrivit blogului FT.

Tichetele de vacanţă ar putea fi reintroduse de anul viitor

Tichetele de vacanţă, eliminate în 2010, ar putea fi reintroduse de anul viitor, iar instituţiile şi companiile de stat obligate să le acorde, în cuantum de 3.600 de lei pe angajat, măsură susţinută de MDRT şi aflată în prezent în analiza comisiillor parlamentare.

Diaconescu: Guvernul condiţionează negocierile pentru Oltchim de dovada că am banii. Luni sunt dispus să plătesc 3 milioane de euro pentru plata salariilor

Dan Diaconescu a declarat, vineri seară, la ieşirea din sediul Ministerului Economiei, că Guvernul a transmis că nu poate continua negocierile pentru contractul de vânzare a acţiunilor Oltchim atât timp cât nu se face dovada că există suma de 45 de milioane de euro pentru preluarea titlurilor. El a adăugat că e dispus să plătească luni 3 milioane de euro pentru plata salariilor la Oltchim dacă Executivul găseşte o soluţie legală.

Board-ul FMI a aprobat a şasea revizuire a acordului cu România, disponibilizând 514 milioane euro

Board-ul FMI a aprobat vineri cea de-a şasea revizuire a acordului preventiv cu România, disponibilizând a şaptea tranşă, în valoare de 430 milioane DST - drepturi speciale de tragere (513 milioane euro), din suma totală de 3,5 miliarde euro.

Dan Diaconescu, la negocierile pentru preluarea Oltchim: Am banii, mai trebuie ca Ponta să-i vrea

Dan Diaconescu a declarat vineri că are banii necesari pentru preluarea Oltchim şi susţine că OPSPI şi Ministerul Economiei au încălcat confidenţialitatea negocierilor, livrând documente şi informaţii presei.

Moment extrem de rar la Apple: Directorul general îşi cere scuze pentru problema hărţilor

Directorul general al Apple, Tim Cook, a cerut vineri scuze clienţilor frustraţi de erorile noului sistem de hărţi introdus de companie şi i-a îndreptat către servicii oferite de rivali, precum Google.

CONFERINŢĂ ZF: Au rămas sub 10 dezvoltatori activi pe piaţa imobiliară. Proiectele rezidenţiale au dispărut

Pe piaţa românească au rămas mai puţin de zece dezvoltatori activi, iar investiţiile vizează aproape exclusiv segmentul comercial şi de birouri, în condiţiile în care pe sectorul rezidenţial există în continuare un important deficit de încredere, cumulat cu problemele de finanţare specifice crizei.

Ministrul Agriculturii: Producţia de porumb a scăzut cu 60% în acest an

Producţia de porumb din acest an totalizează circa 4,7 milioane de tone, în scădere cu 60% faţă de nivelul de aproximativ 11,7 milioane de tone înregistrat anul trecut, potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii.

Fermierii ameninţă cu proteste, nemulţumiţi de valoarea subvenţiilor pentru 2013

Reprezentanţii Ligii Producătorilor Agricoli din România şi ai crescătorilor de bovine şi ovine ameninţă că vor ieşi în stradă săptămâna viitoare, după ce la întâlnirea de vineri cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, nu au obţinut subvenţiile dorite pentru 2013.

EXCLUSIV: Guvernul, atenţionat de la Bruxelles că este lipsit de viziune şi strategie pentru bugetul 2014-2020

Şefa Unităţii pentru România din DG REGIO a atenţionat Guvernul că procesul de elaborare a poziţiei României faţă de viitoarea perioadă de programare a bugetului UE nu este derulat corespunzător, iar recomandările CE nu sunt luate în consideraţie integral, criticându-i lipsa de viziune şi strategie.

EXCLUSIV: Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că ia în calcul presuspendarea tuturor Programelor Operaţionale Sectoriale

Comisia Europeană (CE) analizează situaţia Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) derulate de România şi are în vedere o decizie de presuspendare, luând în calcul toate variantele, respectiv presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre aceste programe sau doar a unor axe prioritare.

Cursul BNR, la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte săptămâni: 4,5331 lei/euro

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a urcat la 4,5331 lei/euro şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele şapte săptămâni, într-o piaţă în care ordinele comerciale de cumpărare au ţinut paritatea în imediata apropiere a nivelului de 4,53 lei/euro.

Monti nu vrea condiţii şi supraveghere FMI în schimbul ajutorului BCE

Premierul italian Mario Monti consideră că intervenţia Băncii Centrale Europene (BCE) pe piaţa obligaţiunilor de stat nu ar trebui condiţionată prin măsuri fiscale şi economice, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu ar trebui să aibă vreun rol de supraveghere şi evaluare în ţările asistate.

Spania anunţă cel mai sever program de reduceri de cheltuieli bugetare de până acum. 40 de miliarde euro vor fi economisite

Spania a anunţat, joi, cele mai severe reduceri de cheltuieli bugetare de până acum, în valoare de 40 de miliarde euro pentru anul următor, noile măsuri şi reforme având ca scop convingerea instituţiilor internaţionale şi investitorilor că ţara îşi respectă angajamentele privind ţintele de deficit.