Cristina Cuncea

AFI Europe a finalizat a treia clădire de birouri din complexul AFI Park, investiţie de 20 milioane de euro

AFI Europe România a finalizat cea de-a treia clădire de birouri din cele cinci care vor fi construite în complexul AFI Park de lângă centrul comercial AFI Palace Cotroceni, imobil închiriat integral de companiile Endava şi Telus International.

STUDIU: România, printre ţările cu număr record de insolvenţe şi care „se chinuie” să se stabilizeze

România ocupă locul 10 din 42 de ţări într-un top Euler Hermes după creşterea numărului de insolvenţe în 2014, fiind inclusă în grupa ţărilor cu nivel record de firme intrate în incapacitate de plată şi care "se chinuie" să se stabilizeze, însă pentru acest an este estimată o scădere uşoară, de 1%.

PIAŢA IMOBILIARĂ: Apartamentele din Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea s-au ieftinit cel mai mult în ultimii şase ani. Care sunt oraşele unde preţurile au scăzut cel mai puţin

Preţurile locuinţelor din Sibiu şi Timişoara au scăzut cel mai puţin în ultimii şase ani, cu 16%, respectiv 25%, în condiţiile în care în Râmnicu Vâlcea, Constanţa şi Bucureşti au fost consemnate cele mai mari deprecieri, de peste 40%, potrivit datelor portalului imobiliare.ro.

Închirierile de birouri au crescut cu 5,57% în Bucureşti şi cu peste 60% în marile oraşe din ţară

Suprafaţa de birouri tranzacţionată anul trecut în Bucureşti şi în principalele oraşe din ţară a totalizat circa 346.000 de metri pătraţi, cu 9,9% mai mult faţă de 2013, cu un avans de doar 5,57% în Capitală şi 61% în afară, potrivit datelor transmise MEDIAFAX de firma Esop Consulting.

Preţurile locuinţelor în grila notarilor, mai mari şi cu peste 10% în 2015

Grila notarilor după care se calculează taxele şi impozitele minime pentru tranzacţiile cu apartamente în Bucureşti în acest an a fost stabilită cu valori şi cu peste 10% mai mari decât în 2014, însă majoritatea creşterilor sunt de 3-5%.

Cea mai mare tranzacţie din România în 2014: Auchan poate prelua 12 hipermarketuri şi galerii comerciale

Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea de către grupul francez Auchan a 12 hipermarketuri şi galerii comerciale operate de retailer, tranzacţia estimată la peste 260 milioane euro fiind una dintre cele mai mari de pe piaţa de retail din Europa Centrală şi cea mai mare din România din 2014.

România a urcat un loc, până pe 4 în Europa Centrală şi de Est, după volumul tranzacţiilor imobiliare de anul trecut

Valoarea tranzacţiile imobiliare din Europa Centrală şi de Est (ECE) a scăzut anul trecut cu 13%, la 9,8 miliarde de euro, pe fondul înjumătăţirii sumelor atrase de Rusia, în timp ce România, deşi a înregistrat un nivel record, a fost a patra destinaţie, după Polonia, Rusia şi Cehia, potrivit CBRE.

ANALIZĂ: Companiile de telecom au realizat cele mai mari tranzacţii de birouri anul trecut

Companiile din telecom au realizat cele mai mari tranzacţii de birouri anul trecut, cei trei mari jucători din piaţă - Telekom, Vodafone şi Orange - consolidându-şi activităţile în clădiri noi prin preînchirieri, la care se adaugă contracte importante încheiate de firmele de IT.

Piaţa de logistică, în atenţia investitorilor imobiliari, după ani în care a fost ignorată

Piaţa spaţiilor logistice a revenit în atenţia investitorilor imobiliari în acest an, după o lungă perioadă de timp în care a fost ignorată de către aceştia, segment care a adus şi nume noi, în afară de fondul sud-african NEPI şi omul de afaceri Ioannis Papalekas.

ANALIZĂ: Dezvoltatorii de locuinţe văd 2014 ca un an al ieşirii din criză a pieţei rezidenţiale

Dezvoltatorii de locuinţe continuă investiţiile şi în 2015, după un an 2014 caracterizat de către aceştia ca fiind unul al ieşirii din criză, pe fondul unei cereri în creştere determinată de ieftinirea creditării, dar şi a programului Prima Casă şi a TVA de 5%.

ANALIZĂ: Nivelul record al tranzacţiilor a dinamizat piaţa de consultanţă imobiliară

Nivelul record al tranzacţiilor imobiliare încheiate în acest an, dar şi dinamica susţinută a pieţei de dezvoltare şi închiriere de spaţii de birouri, au urcat afacerile firmelor de consultanţă şi servicii imobiliare cu până la 30%.

ANALIZĂ: 2014 pentru dezvoltatori – Au investit cel mai mult în birouri şi mai puţin în retail şi logistică

Dezvoltatorii au finalizat în acest an circa 165.000 metri pătraţi închiriabili de spaţii de birouri, în creştere cu 40% faţă de anul trecut, trei centre comerciale, totalizând 70.000 metri pătraţi, cel mai scăzut nivel din 2006, şi niciun proiect logistic major.

CITR a vândut în acest an active aparţinând firmelor în faliment sau insolvenţă de 50 milioane euro

Valoarea cumulată totală a activelor valorificate în acest an de echipa de vânzări a CITR este de aproximativ 50 milioane euro, incluzând proiecte rezidenţiale, industriale, office, apartamente, terenuri şi alte imobile

Transportatorii ar plăti retroactiv circa 6 miliarde de euro dacă se va impozita diurna şoferilor

Transportatorii rutieri consideră abuzivă măsura prin care sumele plătite ca diurnă şoferilor sunt reîncadrate ca venituri salariale şi implicit impozitate, afirmând că vor trebui să plătească retroactiv circa 6 miliarde de euro, ceea ce i-ar duce imediat la faliment.

Numărul firmelor intrate în insolvenţă în primele 11 luni a scăzut cu 27,35%

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele11 luni a scăzut cu 27,35,%, la aproximativ 19.700, de la peste 27.000 în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Hercesa construieşte o clădire de birouri lângă Tribunalul Bucureşti, o firmă de IT posibil chiriaş

Compania spaniolă Hercesa ar putea începe anul viitor construcţia unei clădiri de birouri de circa 5.000 metri pătraţi pe un teren pe care îl deţine în apropiere de Piaţa Unirii, investiţie de 7 milioane de euro, o firmă de IT fiind interesată să închirieze mai mult de jumătate din spaţii.

Preşedinte Genesis Development: Cred că asistăm la un fenomen de exagerare pe piaţa de dezvoltare de birouri

Dezvoltările de birouri speculative sau bazate pe relocări anunţate în Bucureşti vor conduce inevitabil la un grad de ocupare nesustenabil, a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Tudor, preşedinte Genesis Development, companie care are în portofoliu parcurile de birouri West Gate şi Novo Park.

Concurenţa a amendat cu 3 milioane de euro mai multe companii de foraj petrolier

Consiliul Concurenţei a amendat cu aproape 3 milioane de euro companiile Dafora Mediaş, Upetrom 1 Mai, Foraj Sonde Craiova şi Foraj Sonde Târgu-Mureş pentru că ar fi trucat unele licitaţii pentru lucrări de foraj organizate de Romgaz Mediaş, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa energetică.

Papalekas: Sunt încrezător că procurorul va ajunge rapid la concluzia că sunt nevinovat

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a declarat luni într-o scrisoare transmisă presei că este încrezător că procurorul va ajunge rapid la concluzia că nu este vinovat de nicio acuzaţie care i-a fost adusă în cadrul investigaţiei privind delapidarea SIF Muntenia şi SIF Banat Crişana.

Valoarea tranzacţiilor imobiliare a crescut de patru ori în acest an

Valoarea tranzacţiilor imobiliare a crescut în acest an la 1,2 miliarde de euro, de la 300 milioane de euro în 2013, 45% din total reprezentând achiziţii de proiecte de retail, iar 30% de birouri, potrivit DTZ Echinox, care estimează pentru anul viitor mai multe tranzacţii pe piaţa de birouri.

DTZ: Aplicarea TVA de 5% şi la case mai scumpe ar aduce mai mulţi bani în economie decât scăderea CAS

Creşterea plafonului pentru care se aplică TVA de 5% la cumpărarea de locuinţe ar creşte lichiditate în piaţa rezidenţială şi calitatea stocului rezidenţial şi ar aduce mai mulţi bani în economie decât reducerea CAS, apreciază reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

Hercesa a vândut un teren de 13.000 mp de lângă Pasajul Basarab unui grup de investitori români

Compania spaniol Hercesa a vândut unui vehicul de investiţii controlat de oameni de afaceri români un teren de 13.000 de metri pătraţi amplasat în zona Pasajului Basarab, vizavi de Carrefour Orhideea, unde intenţiona să dezvolte un complex de locuinţe.

Topul celor mai performante 50 de companii, dominat de jucători din retail, auto, construcţii şi IT

Cele mai performante 50 de companii din România au avut anul trecut o cifră de afaceri totală de aproape 4 miliarde de euro, cu 47% mai mult faţă de 2012, şi nicio companie inclusă în clasament nu are afaceri sub 25 de milioane de euro, potrivit Top 50 Best Performers, realizat de Coface.

Creşterea tranzacţiilor cu locuinţe de lux a încurajat dezvoltatorii să înceapă proiecte noi

Numărul tranzacţiilor cu locuinţe de lux din Bucureşti a crescut cu 12%, încurajând dezvoltatorii să înceapă proiecte de mari dimensiuni pe acest segment, apreciază reprezentanţii firmei Nordis, care are în portofoliu 2.500 de proprietăţi în zonele centrale şi ultracentrale.

CIS: Suntem bucuroşi că în buget nu sunt prevăzute creşteri de taxe

Reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini au declarat miercuri că se bucură de faptul că bugetul pe anul 2015 nu prevede creşteri de taxe, deşi se aşteptau la astfel de modificări.

Bogza, CIS: Investitorii se duc în ţările unde se fac autostrăzi, nu unde sunt schimbate bordurile

Prioritizarea investiţiilor publice este foarte importantă pentru România în vederea atragerii de investitori deoarece aceştia se vor duce în ţările unde se fac autostrăzi, nu acolo unde se schimbă borduri, a declarat Bogdan Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS).

Consiliul Investitorilor Străini: Remanierea Guvernului afectează afacerile dacă schimbările merg adânc în ministere

Schimbarea Guvernului necesită un efort din partea mediului de afaceri pentru a stabili un dialog cu noii membri ai executivului, dar n-ar trebui să fie o problemă atâta timp cât schimbările în ministere se opresc doar la ministru şi secretari de stat, potrivit Consiliului Investitorilor Străini.

Strabag va construi centrul comercial ParkLake. Cum va arăta şi când se va deschide mall-ul de 180 milioane de euro – FOTO, VIDEO

Dezvoltatorii centrului comercial ParkLake, Sonae Sierra şi Caelum Development, au desemnat compania austriacă Strabag pentru realizarea lucrărilor structurale pentru mall-ul din cartierul bucureştean Titan, investiţie de 180 de milioane de euro.

Retailerul britanic Debenhams va deschide în primăvară un magazin în Bucureşti Mall

Grupul britanic Debenhams, care a ieşit de pe piaţa românească în urmă cu aproximativ un an, va deschide în primăvara anului viitor un magazin în centrul comercial Bucureşti Mall, dezvoltat de compania turcă Anchor Grup.

Opus Land va dezvolta anul viitor 400 de locuinţe în Cosmopolis, investiţie de 18 milioane de euro

Dezvoltatorul imobiliar cu capital turcesc Opus Land Development vrea să înceapă anul viitor a patra fază, de 800 de locuinţe, a complexului de locuinţe Cosmopolis din Ştefăneşti, din care jumătate vor fi finalizate în 2015, după investiţii de circa 18 milioane de euro.

Tranzacţie de 43 milioane euro: Papalekas preia sediul UniCredit din Piaţa Presei

Compania Globalworth, controlată de omul de afaceri grec, Ioannis Papalekas, a preluat de la omul de afaceri Raul Doicescu clădirea de birouri UniCredit HQ din zona Piaţa Presei, în care are sediul banca UniCredit Ţiriac, tranzacţia, de 43 milioane euro, fiind avizată de Consiliul Concurenţei.

Trigranit: Vrem să reluăm dezvoltarea imobiliară în România, Bucureştiul este atractiv

Grupul TriGranit, deţinut de omul de afaceri maghiar Sandor Demjan şi implicat în dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare din România în perioada de boom, vrea să reia investiţiile pe piaţa locală, fiind interesat de "dezvoltări de nişă" în Bucureşti.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Consumul de produse cumpărate pentru acasă a crescut la şase luni cu 2%, la alimente peste medie

Consumul de produse cumpărate şi consumate acasă a crescut în primele şase luni cu 2%, cel mai mare avans fiind înregistrat la alimente, de 6%, în timp ce la produsele de îngrijire personală a fost consemnată o scădere cu 2%, potrivit unui studiu GfK.

Coldwell: Peste 7.000 locuinţe finalizate în acest an în Capitală, mai multe faţă de perioada de boom

Dezvoltatorii vor finaliza în acest an peste 7.000 de locuinţe în proiecte rezidenţiale în Bucureşti şi împrejurimi, circa 30% în dezvoltări de mici dimensiuni, potrivit Coldwell Banker Affiliates of Romania, care a vândut în 2014 peste 1.000 de apartamente noi, cu 30% mai multe decât în 2013.

IMM-urile din producţie ar putea beneficia de ajutoare de stat de 100.000 de euro din 2015

Firmele mici şi mijlocii din domeniul producţiei ar putea beneficia de o schemă de minimis de maxim 100.000 de euro, printr-un program pe care Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism vrea să-l implementeze în perioada 2015-2017, cu un buget de 250 milioane de euro.

Cadastrul general, realizat de Agenţia de Cadastru, necesită un 1 miliard de euro şi încă 600 de angajaţi

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va cheltui până în 2023 circa 1 miliard de euro pentru realizarea cadastrului general, urmând să înfiinţeze în acest scop încă 600 de posturi, adică 20% din personalul actual.

Obiceiurile românilor la cumpărături: Femeile au o mai mare deschidere pentru plata cu cardul, bărbaţii preferă cash-ul

Femeile au o mai mare deschidere în utilizarea cardului ca modalitate de plată, în timp ce bărbaţii preferă banii lichizi, produsele electrocasnice şi electronice şi împrumuturile bancare fiind cel mai des plătite cu cardul, potrivit unui studiu al EY.

România este prezentă cu şapte firme în clasamentul Deloitte 2014 Technology Fast 500 EMEA

România este prezentă cu şapte firme în clasamentul Deloitte 2014 Technology Fast 500 EMEA, cu o creştere medie a afacerilor în ultimii cinci ani de 575%, faţă de doar două anul trecut.

STUDIU: Niciun mare retailer nu vinde fructe şi legume ecologice româneşti

Niciunul dintre retailerii importanţi din România nu comercializează fructe şi legume autohtone ecologice, iar pe rafturile supermarketurilor şi hipermarketurilor se găseşte un singur brand de lapte ecologic, astfel că susţinerea acestor produse rămâne la nivel declarativ, potrivit WWF.

Alpha Bank preia complexul de locuinţe Asmita Gardens, în contul unei creanţe de circa 40 mil.euro

Alpha Bank a preluat complexul de locuinţe Asmita Gardens, în insolvenţă, pe care l-a finanţat cu circa 80 de milioane de euro, ansamblu construit de grupul indian Asmita şi de fondul britanic de investiţii Convergence Development Limited, în urma unei investiţii de 120 milioane de euro.